Absolut toate religiile și toate școlile spirituale se închină timpului și extincției. Timpul va devora întreaga manifestare cu o plăcere hulpavă. Dar cui i se închină timpul, cine e cel ce devorează timpul la masa veșniciei atemporale? Doar tu ești acela. Oare cum de nu poți vedea ceea ce este atât de evident, dar vezi ceea ce este atât de efemer și te cheamă la suferință. A vedea că nu există așa ceva precum "mintea" este întreaga ta strădanie!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre timp, citate despre școală, citate despre suferință, citate despre religie, citate despre plăcere sau citate despre existență
Citate similare
Caută/află ceea ce erai înainte de "a face", căci tot ceea ce faci tu este deșertăciune, iar timpul o va devora cu o plăcere hulpavă la masa lui. Oare vede un astfel de comediant ieftin când afirmă că: "Pomul se cunoaște după roade iar yoghinul după rezultatele/faptele sale." că înainte de fala deșartă lui "a face" tu trebuie să fii. Orice ființă rătăcită în Mahamaya crede că "ești ceea ce faci", dar oare poți face ceva fără ca să fii mai întâi? Și dacă el ar paraliza și nu ar mai putea "face", oare nu ar continua el să fie? Oare câți dintre voi realizați că doar cumătru" ego este despre "a face" și că doar el crede că ești ceea ce faci, ceea ce ai, ceea ce obții, ceea ce știi, ceea ce poți/posezi/practicii etc.? Caută/află ceea ce erai înainte de "a face". Aceasta este starea ta originară, căci tot ceea ce faci tu este deșertăciune, iar timpul o va devora cu o plăcere hulpavă la masa lui. "A-Fi", asociat cu orice gând care răsare în el este sclavie.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre yoga, citate despre sclavie, citate despre gânduri, citate despre cunoaștere sau citate despre copaci
Tot ceea ce depinde de timp, sau ia timp este Maya, iluzia. Dacă vine și pleacă chiar un milion de ani de ar rămâne este iluzoriu. Iluzia este doar o vrajă care ți se pare reală, dar nu e. Exact cum vezi un număr de iluzionism la circ, tot așa fără realitate este această lume. Când privești un film și te identifici cu acțiunea, personajele de pe ecran par reale, dar în fapt sunt doar imaginare. Exact cum spune IIsus când afirmă: "Umbră și vis este lumea acesta, deșertăciune a tuturor deșertăciunilor!" Iar Buddha spune: "Absolut totul este iluzie!" Ceea ce nu are permanență, ceea ce se schimbă, se transformă, ceea ce ia timp așa cum sunt toate practicile sau așa-zisele căi spirituale, religii, absolut toate acestea sunt iluzorii, după cum întreaga manifestare este iluzie. Singurul care este Real fiind atemporal este Sinele, Este Dumnezeu, este Supremul. Fiind veșnic necreat nenăscut, mai înainte de toți veci El este adevărata noastră ființă. Noi suntem Dumnezeu cel veșnic fără formă dar ne credem o formă muritoare și de aici rezultă întreaga suferință umană. Nu vedem că tot ceea ce este născut este iluzie, este vis și că noi în fapt nu am fost născuți vreodată, ci doar mintea visează asta. Tot ceea ce este efemer chiar și milioane de ani de ar rămâne este iluzie, după cum ceea ce este etern este fără formă și este unicul Real!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre naștere, citate despre visare, citate despre schimbare, citate despre realitate, citate despre numere sau citate despre mayași
Persoana nu poate realiza că de fiecare dată când îl preaslăvește pe "eu" îl îndepărtează pe Dumnezeu. Culmea e că întreaga cunoaștere personală sau științifică afirmă că tot ceea ce faci pentru "eu" faci în "Numele lui Dumnezeu". Să vezi că nu există nici un "eu" e întreaga ta strădanie, apoi pretutindeni te vei vedea ca Dumnezeu.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință
La suprafață rolurile minții pot părea lapte și miere, dar în profunzime absolut orice minte e doar viermuială și putreziciune! Întreaga ei cunoaștere e doar deșertăciunea separării născute din frică. Ignoranța de a nu vedea asta este întreaga ta suferință!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre miere, citate despre lactate, citate despre ignoranță, citate despre frică sau citate despre apicultură
Tu nu ești mintea. Când vezi că tu nu ești mintea, orice ți-ar spune mintea, tu nu ești preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credința că ești Dumnezeu sau că nu ești Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezență este desăvârșită. Simțământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îți face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuți pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduiește mintea și atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EȘTI MINTEA. În fața Absolutului, chiar și aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.
Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre perfecțiune, citate despre nulități, citate despre inimă, citate despre cuvinte, citate despre ajutor sau citate despre Dumnezeu
Oare dacă Einstein ar fi realizat măcar în germene că timpul nu există, e doar o invenție limitată, o condiționare inventată de mintea umană și-ar mai fi bazat "teoria absurdității" pe o astfel de falsitate? Dacă absolut totul este iluzie atunci "teoria relativității "este adevărată? Cu 50000 de ani în urmă, exista viteză, era inventat timpul, dar relativitatea hilară a Absolutului exista? Suntem orbi, nu vedem că relativitatea e un prizonierat/închisoare al gândirii, după cum Absolut este etern liber de orice formă sau manifestare.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inventatori, citate despre relativitate, citate despre viteză, citate despre umor, citate despre limite sau citate despre adevăr
Fii Atent când spui: "Dar singurul dușman suntem noi" oare nu cumva chiar la propria minte te referi? Dincolo de gluma de mai sus oare ai realizat tu cuvintele lui Buddha că etern Adevăr în tine, și anume: "Cel mai mare dușman al omului este propria minte!" Pentru că ceea ce mintea ta și nu tu afirmă mai sus e doar o glumă strașnică, și nu vezi că mintea nu poate prin nici o "înțelegere" unifica ceva, pentru că natura ei este etichetarea, adică separarea. Așadar toate "înțelegerile" minții sunt efemere, doar apă bâhlită de ploaie, nu te aștepta la nici o unificare din partea ei. Cât privește invenția minții numită suflet, arunc-o în primul tomberon cu tot cu minte și vei vedea că ceea ce dinaintea nașterii tale este unitate va rămâne unitar și după moartea ta. Mintea ta de astăzi te unifică cu o femeie și mâine de abia așteaptă să te desparți de ea. Află cine ești tu, pentru că în această direcție mintea nu te poate ajuta absolut deloc.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre suflet, citate despre prezent, citate despre ploaie, citate despre natură sau citate despre moarte
E doar gândul care salvează gândul. Gândul că sunt o persoană mă face să fiu o persoană. Nu numai că nu găsești nimic, afli că tu ești Nimic. Trebuie să fii Vidul, ca să poți să găzduiești o manifestare. Trebuie să fii Nimicul, ca să poți să găzduiești ceva - o persoană. Atâta timp cât eu nu plec cu mintea să cumpăr viața, pur și simplu rămân ca Viața, rămân ca "Eu-Sunt"! Toate găurile negre din pământ le vizitezi doar în speranța ca acest zbucium interior să înceteze. Dar atâta timp cât mintea există, zbuciumul nu va înceta. Trebuie să vezi că mai este ceva în afara minții, este însăși Conștiința. Când această Conștiință este văzută, zbuciumul încetează. Urmărește să vezi Acum, în Această Clipă, dar nu ceea ce spune (a spus) nici Adyashanti, nici Mooji, nici Atmaji, ci Ceea Ce Este Acum, Aici! Îi lipsește ceva acestui Ceea Ce Este, ca eu să mă duc pe ceea ce cineva a spus? Pentru că atâta timp cât trăim în minte, simțul separației există, chiar și atunci când două ființe se iubesc uluitor de mult.
Atmaji Maharaj în Acela dinainte de "Eu-Sunt" mai poate fi pierdut?, Partea 4
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre conștiință, citate despre simțuri, citate despre salvare, citate despre negru, citate despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Doar îți menții/muți atenția pe ceea ce vine și pleacă pentru că mintea te definește această uluitoare confuzie a dualității: "evoluție" iată de ce nu poți vedea ceea ce atât de simplu și veșnic rămâne. E atât de simplu! E mai simplu ca gândul, de aceea mintea nu-l poate prinde în mrejele conceptualizării. Nu există nici o evoluție, e doar mintea care te duce la circ și tu nu știi!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre evoluție
I: Cum arată Dumnezeu? Are el o imagine? Aparține el vreunei religii? A. M: Dacă tu ca și alți 99% din căutători, cauți o imagine de sfințenie, cum vei putea vedea că nu eu, ci chiar tu ești Realitatea ultimă, Sinele sau Dumnezeu? Mintea crede cu putere că Dumnezeu, Sinele este undeva cândva, în așa fel încât tu în veci să nu te poți scălda pe deplin, chiar Aici, chiar Acum, în El. Mintea e înnebunită după smintita și nu smerita dualitate; "tu, piosul credincios și Dumnezeu judecătorul din ceruri". Dar atâta timp cât "tu exiști", Dumnezeu nu va avea loc de CREDINȚA ta în el. Renunță, așadar, la orice imagine sau gând despre Dumnezeu, și acum vezi ce rămâne complet neîntinat de gând? Când nu o să mai încerci să-L găsești pe Dumnezeu, cu separarea numita "credința sau gândul meu care vrea să-L descopere pe Dumnezeu", atunci Dumnezeu va lua pe deplin locul "eu"-lui tău. Aruncă chiar acum în aer nu doar orice imagine, ci mintea însăși și această Libertate sau Realitate Ultimă, lipsită de orice imagine de sfințenie te va îmbrățișa pe deplin. Tu ești aceiași libertate pe care o sunt și eu! Dumnezeu sau Libertatea este liber nu doar de orice religie, ci însăși de curgerea timpului, însă absolut toate religiile se închină timpului și deci sunt trecătoare.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfințenie, citate despre justiție sau citate despre imagine
Tocmai pentru că dai prea multă atenție la tot ceea ce apare si dispare nu poți vedea că absolut toate acestea nu sunt fapte, ci ficțiune. Și când oferi atât de mult SF-ului, ficțiunii, Realul pare atât de greu, atât de departe... Și singurul fapt rămâne chiar simplitatea lui de A-Fi care veșnic nu se schimbă.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine face: omul sau Dumnezeu? Dragul meu, întrebarea ta e o capcană, dar nu pentru mine, ci pentru tine... Dacă faci tu, ego-ul tău se va umfla în pene, dar dacă face Dumnezeu, atunci ai găsit un vinovat la toată năpasta acestei lumi. Dacă Dumnezeu face, atunci această lume trebuie să fie reală, nu-i așa? Mintea îți spune că Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile, dar pe ea, neprihănita, nu a terminat-o nici până acum, nu? Mintea spune astfel de aiureli, nu Dumnezeu. Așadar, orice variantă ai alege, vei fi în capcana facerii și deci a minții. Întrebarea corectă ar fi: MAHARAJ, EXISTĂ FACERE? Și firește, răspunsul este: "Nu, nu există." Tu, într-un vis, visezi că ai făcut o mulțime de lucruri sau că "Dumnezeu" a mai făcut o lume pentru tine, dar imediat ce te trezești, vezi că de fapt, nimic nu era adevărat, doar visai asta. Când te vei trezi și din cel mai lung vis al tău numit "veghe", vei vedea că de fapt, nu există nici o facere, doar visai asta. Noi nu am fost născuți vreodată și atunci, cine face? Doar Dumnezeu, Sinele, e Real. Noi suntem unicul Dumnezeu! Mintea este ireală! Iată de ce, ceea "ce faci" nu are absolut nici o legătură cu ceea ce ești. Ceea ce ești, e dintotdeauna și pentru totdeauna, dar Întreaga facere a acestei lumi e doar deșertăciune sau vremelnică visare!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre vinovăție sau citate despre creaționism
Tu ești singurul intangibil tangibil! Problema nu este dacă există reîncarnare? Problema este de unde știi că te-ai născut? Cercetează-o mai întâi pe asta!? Și vei vedea dacă a doua mai apare? Tu nu exiști, există doar un gând despre existență pe care l-ai îmbrăcat în forma unui corp și îl definești printr-un nume. Ne gândim deseori că totul este un concept, dar mintea însăși este conceptul conceptelor. Așadar cel care spune că totul este un concept, este el însuși un concept! Orice concept este o imagine despre Realitate, dar nu este realitatea, Este indicatorul rutier care spune că există un oraș dar nu este orașul. Ceea ce suntem noi este etern liber de orice concept. Toate conceptele sunt iluzii care apar și dispar în El; dar El nu poate fi atins de nici unul. Ideea de om nu este omul, este doar un gând în minte. Ceea ce suntem noi este veșnic intangibil și delicios de inexprimabil! Cine ești tu de ești atât de bogat și tu nu știi?
Atmaji Maharaj în Reîncarnare și sfere îngerești, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre oraș, citate despre reîncarnare, citate despre corp sau citate despre bogăție
Cu cât mai repede încetezi să mai urmezi gândul, cu atât mai rapid puterea lui își va pierde hipnoza urgenței asupra ta. Pentru că gândul te hipnotizează. Trebuie neapărat să gândești ceva, trebuie neapărat să spui ceva despre ceea ce auzi, despre ceea ce vezi. Ce bucurie e să Fii fără formă. Privește ca și cum nu ai vedea sau, dacă ți-e greu să faci asta, atunci privește ca și cum ai vedea Vidul, ca și cum ai vedea Însăși Inima Lui Dumnezeu. Mai este ceva de comentat, de adăugat, de judecat?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bucurie
TOT TIMPUL SUNTEȚI ÎN FAȚA INFINITULUI, ÎN FAȚA LUI DUMNEZEU, dar voi căutați o formă, iată de ce nu îl puteți vedea. Pentru că voi credeți că sunteți o "formă" căutați tot o "formă". Când nu veți mai crede, când nu veți mai fi voi prizonierii unei forme efemere, atunci veți vedea că pretutindeni este doar Dumnezeu și că voi înșivă sunteți nelimitați, suntem Dumnezeu. Că nu vă puteți desprinde de El, ci doar vă credeați o formă născută ce se închină timpului și inevitabil urmează să moară.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre infinit
Mă bucur că știi atât de multe lucruri despre familia noastră dar oare nu te obosește atâta cunoaștere, nu simți că te sufocă chiar acum această deșertăciune. Și asta o spune tocmai nevoia ta de a vorbi despre ea? Este inevitabil, nu ai observat asta? Cu cât ai mai multă cunoaștere cu atât depresia care o tragi după tine este mai mare. Dacă am știi cu adevărat ceva despre "familia noastră" care este de fapt întreaga lume am renunța la deșertăciunea cunoașterii și ni l-am dori cu adevărat pe Dumnezeu. Oare cum de nu putem vedea că umbră și vis este lumea aceasta? Doar dă-i lui Dumnezeu primul loc și atunci întreaga deșertăciune va dispărea.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre familie sau citate despre dorințe
Ego-ul este ceea ce face, după cum Sinele este ceea ce veșnic este! Înainte ca acest ego-corp să se nască tu Sinele îl erai, după ce acest corp nu va mai fi tu Sinele îl rămâi. Dar acum cine ești? Ești funcția socială, familială, ești rolul etnic scris de gând? Ești ceea ce știi, ceea ce faci, ceea ce crezi, ceea ce vrei, dorești, ceea ce atât de trecător simți, ceea ce ai spera să devii sau nici unul din toate aceste roluri efemere scrise de gând și firește ești ceea ce din veșnicie ești?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre devenire
Absolut toate religiile sunt doar desert la masa timpului, dar doar EU, Absolutul, Dumnezeu servesc dintotdeauna și pentru totdeauna timpul drept desert la masa mea! Vai de cel/cea ce nu vede că adevărata lui identitate nu e decât Libertate! Atât de frumos spune Preaiubitul: "Căci umbră și vis este lumea aceasta, deșertăciune a tuturor deșertăciunilor!" Dacă "sfânta "Biserică" are nevoie să fie apărata atunci nu e deloc sfântă, ci o pacoste care a pierdut Adevărul pentru câteva palme de pământ și câțiva zloți de aur, pentru urzeala deșartă a tronurilor bisericești. Tot Preaiubitul spune: "Nu-L căutați pe Dumnezeu în Biserici/sinagoge în clădiri din lemn sau din piatră, căci el se tăinuiește adânc în tăcerea profundă a inimilor voastre. Vai de cel/cea ce nu vede că adevărata lui identitate nu e decât Libertate. "PÂNĂ NU VĂ VEȚI REÎNTOARCE ȘI VEȚI FI AIDOMA UNUI PRUNC nu o să puteți intra în împărăția cerurilor." Ce avea fetița ta la o lună și nu avea lumea, era ea monopolul vreunei religii? Este Dumnezeu monopolul celor 5 mari religii ale lumii? Firește că nu. Pentru că Absolut toate religiile sunt doar desert la masa timpului. Sunt o "mulțime" care vorbesc de identitatea lor de daci liberi... Ce mai știm cu adevărat acum despre zamolxism? Peste 10000, peste un milion de ani cine își va mai aminti de religia creștină? Căci umbră și vis este lumea acesta.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștinism, citate despre biserică, citate despre sfinți, citate despre libertate sau citate despre tăcere
Tu ești Conștiința în care gândul înțelegerii răsare și natural și este văzut, nu ești înțelegerea. Mintea speră să obțină înțelegerea Infinitului, însă doar Conștiința este deja claritatea veșniciei pe care o cauți. Nu este o "înțelegere", pentru că toate înțelegerile doar îngrașă mintea și umbresc și mai mult spiritul. Absolut toate înțelegerile sunt trecătoare, dar tu Absolutul rămâi. Tu ești Infinit și de aceea incognoscibil nu poți fi înțeles pentru că ești mult mai simplu decât mintea.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ceea ce se naște și moare, apare și dispare chiar și eternități de ar dura este doar desert la masa timpului, dar Maharaj te invită să aduci tu cel Atemporal, timpul ca desert la masa ta. Doar așa chiar și moartea va sta în genunchi în fața ta și se va ruga să moară! Dacă există vreo religie cea mai înaltă dintre acestea ar fi dizolvarea în Conștiință, dizolvă-te chiar acum în Sinele tău neatingând nici un gând și vei fi tu mântuirea mântuirii!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mântuire sau citate despre înălțime