De ziua numelui

de ziua numelui am prins rădăcini în parcul din faţa gării
aşteptam să treacă trenul care aducea speranţele ambalate în ani
să cumpăr una pentru tata pentru mama
de-aş putea să mă mişc...
sunt prinsă în sol de secole
un ierbar prăfuit fără valoare
o poveste despre oamenii bătrâni nostalgici
cu aplecare spre tulpină

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi maimuţoi

peste totul ăsta din care încerc să ies curată
ca o basma peste toate leagănele astea goale pe care
doar le-am privit şi ameţit în pupilă
cu fiecare teamă de mâine sau că mâine
vom duce furnicile înapoi în muşuroi
când uite ele vor să-mi vorbească despre vreme
şi cum vai lor nu le este ruşine să umble ca oamenii
printre oameni
la colţ de stradă umbrela mi se lăsase pe umeri din dor
şi ploua doar pentru tine şi pentru mine
speram să fiu salvată că de a doua zi lucrurile mari aveau să conteze
mama cu grădina ei plină cu flori tata cu tata
iar noi doi copii îmbrăcaţi în pijamale cu maimuţoi
să ne iubim

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea numelui

ieşeau arcade din mine toate duceau către infinit
erai tu smulsul din încheieturi
erai tu oare adunatul meu
şi mult prea fericirea
nu ştiu
în mine cusătura este deasă
nod marinăresc
sunt fata lui tata
şi tata navighează
ai strigat într-o zi de pe o stâncă
atât de tare
drept în piept ca o rană minunată te-ai deschis
tufe de trandafiri înfloriţi din ape
de atunci trăiesc în corp străin
un naufragiat printre coaste
nu mă plâng de eventuale furtuni
lasă-mă să mai zburătăcesc o vreme prin pielea ta
numele tău

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

acum NU…

ca şi cum
ai aştepta complimente
pentru că eşti viu, trăieşti –
lipeşti semnul exclamării
în urme cu tălpile…
instinctul comercial asediază
fiindul
iubirea, credinţa, banalul salut

Tăcere – de-aş putea – izolare
într-un sine autosuficient
viaţa ca un strop de ploaie
de-aş putea… O!

Totul este o rană
în ea mă mişc, nu sunt
vindecare

din «a păsa» n-am smuls
sensuri, esenţe, dar
am aflat de ce mă poticnesc
merg înainte privind înapoi
ceva îmi suceşte capul
de-aş putea
să lipesc, sădind în urme
imagine şi viţă-de-vie nouă
aş primi complimentele altfel
NU

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui

va veni cu siguranţă şi acel moment
în care mă voi sătura de scris
poezii şi voi trece la testament
scrisorile mele de azi
vor fi atunci închise spre nord
spre casa în care
naşterea a dat lumii
un copil minunat cu ochii foarte

albaştri

Lui
pentru că ridică norii mai sus decît sunt
îi voi lăsa toată puterea mea
şi lacrimile
să plîngă cu lacrimile mele verzi
şi să-l doară cât mai puţin
cît mai puţin

puţin cu puţin
va aduna de o poveste pe malul mării
în care locuia cu mama
mama Lui
care dimineaţa rîdea mult
iar el zicea că de la rîsul ei fericit
creştea pădurea

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tata, niciodată

Cât de greu îi era să nu imite,
uneori nu-ţi permiţi nici măcar luxul de a fi cel mai grozav nimeni dintr-o rază de la becul unui gang!
Să reuşeşti să stai într-un picior
cu ochii închişi, fără să te clatini.
durerea resemnării să atârne pe taler tot atât cât un kilogram de aur!
La un asemenea preţ scăzut al vieţii nu-i mai rămăsese decât laţul îngrădirii,
adoraţia oarbă pentru câmpurile cu maci pe care le înrăma în fiecare vară pentru mama,
l-a alungat pe tata sub capacul oraşului.
Voia să depună o coroană la mormântul singurei lui iubiri
aşa că i-a îmmpletit una din străzile cele mai frumoase.
Spre bătrâneţe şi-a îndreptat atenţia spre singura lui vocaţie,
se aşeza la fereastră şi picta nebunia,
n-a reuşit niciodată să combine două nuanţe
nici să se strecoare în labirintul vieţii cu adevărat.
Mama l-a aşteptat până şi la intrarea în veşnicie,
ar fi trebuit s-o ajute să-şi ridice speranţele colbuite,
cum se ridicau şi făceau câţiva paşi,
se împleticeau şi cădeau într-un scâncet de nou născut.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La supermarket nu găsesc idealuri

aici sunt obişnuiţi să vândă iluzii
oferă chiar promoţii la aşa ceva
nici iubire nu găseşti pe rafturi
doar vise de plastic frumos ambalate
la preţ redus
pentru cei care nu mai au timp
de visare
apropo am căutat şi timp
am un amic care se plânge des
în curând e ziua lui
o să-i ofer o clipă în dar
din viaţa mea
şi o îmbrăţişare

ce ţi-e şi comerţul ăsta
uite
până şi mânăstirile îl vând pe Dumnezeu
şi oferă promoţional
un pahar de colivă

de aceea duminica mă prinde printre rafturi
unde mă pierd aproape ca-n viaţă
printre o sumedenie de nimicuri
apoi într-un final
îmi golesc speranţele la casă
acolo unde o casieriţă frumoasă
precum o zi în rai
mă trezeşte cu un ton de automat
plătiţi cu cash vă rog
speranţele nu mai au demult nicio valoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de gheaţă

Nici cele mai strălucitoare flori de gheaţă nu-mi vor acoperi faţa,
Voi ridica privirea şi voi străbate drumul mult mai uşor
Voi mulţumi aleşilor pentru ajutor
Şi florile le voi oferi într-o nouă zi însorită,
Am să pot s-alerg, aşa, ca un copil ce abia învaţă să meargă,
Ca fiica mea la nouă luni ce dorea s-alerge,
Când abia putea să meargă, a se-nţelege!
Fiinţa încrezătoare în forţele proprii, care este frumoasa mea prinţesă,
Poveste ce a prins rădăcini în mine
Şi se va ridica spre cer o nouă lumină de vis.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi o poveste

A

Demult, în Kentucky, copil, m-am oprit s-aud
Pe drumul prăfuit, în amurg, stolul cel mare
De gâşte sălbatice alunecând spre nord.

Nu le vedeam, nu răsărise luna,
Iar lumina stelelor era puţină. Le auzeam şi-atât.
Nu ştiu ce s-a petrecut în sufletul meu.

Era chiar înainte să înflorească socul,
De aceea, ele călătoreau spre nord.

Sunetul se-îndepărta spre nord.

B

Spune-mi o poveste.

În secolul acesta, în secunda aceasta, de obsesii,
Spune-mi o poveste.

Să fie o poveste despre depărtări, despre lumina stelelor.

Numele poveştii va fi Timpul,
Dar tu nu trebuie să-i rosteşti numele.

Spune-mi o poveste plină de farmec.

poezie de Robert Warren, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi o poveste

A

Demult, în Kentucky, copil, m-am oprit s-aud
Pe drumul prăfuit, în amurg, stolul cel mare
De gâşte sălbatice alunecând spre nord.

Nu le vedeam, nu răsărise luna,
Iar lumina stelelor era puţină. Le auzeam şi-atât.
Nu ştiu ce s-a petrecut în sufletul meu.

Era chiar înainte să înflorească socul,
De aceea, ele călătoreau spre nord.

Sunetul se-îndepărta spre nord.

B

Spune-mi o poveste.

În secolul acesta, în secunda aceasta, de obsesii,
Spune-mi o poveste.

Să fie o poveste despre depărtări, despre lumina stelelor.

Numele poveştii va fi Timpul,
Dar tu nu trebuie să-i rosteşti numele.

Spune-mi o poveste de un farmec deosebit.

poezie de Robert Penn Warren, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina de vară

Mama îmi tundea piatra din cap
cu un fir de păr
aspru...
tata...
ne aducea obraji din grădină
să-i curăţăm de case şi lumină
fiindcă în faţa sobei
un lemn
înlemnea focul!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gandalf: Ei, bine, ce aş putea să-ţi spun? În lumea întreagă viaţa merge pe acelaşi curs pe care merge de secole, cu suişuri şi coborâşuri, fără ca nimeni să ştie ceva despre existenţa hobbiţilor... lucru pentru care sunt foarte recunoscător.

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea

De-aş putea să te rup din cer,
De-ai putea să fii tu, steaua mea?
Să te-aşez într-un galben eter,
Să te pot privi, să te pot umbla.

De-aş putea să te cânt mereu
Într-o rapsodie fără de sfârşit,
De-ai putea din tu, să fii numai eu
Şi să nu mai pleci, să devii zenit.

De-ai putea să-mi fii nopţile târzii,
Fără să adorm, să te pot visa?
Făr' să mă trezesc, să te pot privii,
Cât te-aş mai iubi, cât te-aş mai avea?!

poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubire şi respect

Am iubire pentru tine,
am iubire pentru ţară,
Pentru timpul care vine,
pentru blânda primăvară.
Am respect pentru bătrâni
şi pentru copilul mic.
Pentru toţi oamenii buni.
"bună ziua", la toţi zic.
Pentru bunii mei părinţi
zi şi noapte mă închin,
La Dumnezeu şi sfinţi
să aline al lor chin.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu onor înainte spre neant, România Arm, prezintă:

mi se prezentau cu strângeri fierbinţi de mâini
toate onorurile
căzut din neant la datorie pentru patrie

salvat planeta de gunoaie
premiul pulitzer pentru negarea mea
prezentat în patru acte pentru fiecare punct cardinal
ba chiar condoleanţe pentru cel mai distins
mort în viaţă

toate acestea numai şi numai pentru meritele noastre

pentru dorinţe o scrumieră adâncă
sau o scorbură din trunchi de copac bolnav
din care să ies cenuşiu o pasăre phoenix
vă dau şi vouă ce a mai rămas din coajă

toate acestea numai şi numai pentru faptul că aţi sperat

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!