Marionetele ne vorbesc din înaltul vitrinei

Marionetele ne vorbesc din înaltul vitrinei,
ele nu se încurcă niciodată în cuvinte
şi nici cu mărunţişuri.
"Totul este ca atunci când eşti tânăr să nu ajungi deja la capătul lumii",
ne spun ele din înaltul vitrinei.
Să explorezi, dar să nu epuizezi misterul
cu întrebări inutile.
Să trăieşti intens, dar să nu trăieşti prea mult,
aşa cum au făcut cei ce-au avut parte de-o viaţă lentă.
Marionetele au început să vorbească...
Dar (vai!) încă nu au învăţat că pentru a păşi
spre lumea de dincolo de noi
trebuie mai întâi să îţi ieşi din fire!

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa...

Când dimineaţa te trezeşti,
Dă-ţi o palmă peste faţă,
E o realitate că trăieşti,
Ce frumoasă eşti viaţă.

Priveşti către înaltul Soare,
Care ne alintă cu tandreţe,
Priveşte spre zile viitoare,
Fii încă plin de tinereţe.

Sărută-ţi soţia încă adormită,
Mai spune-i odată "Te iubesc",
Intră în ziua veşnic liniştită,
Cât de mult vreau să trăiesc.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una este să trăieşti în suspans şi cu totul altceva să trăieşti în suspensie.

calambur aforistic de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Suntem libere!" Au exclamat marionetele imediat ce li s-au schimbat sforile.

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Emily Dickinson

Du-mă spre înaltul tău
din cuvinte potrivite,
cum e stânca peste hău
şi tăcerea-n necuvinte.

Te privesc dintre milenii,
din privire îmi vorbeşti,
din arhive pământenii
cât de-a proape-acum îmi eşti.

Versul tău concis, e fală,
te descrie cu-ntristare.
Lumea-naltă şi-abisală
au fost laturi vieţii tale.

Zborul tău ca o cometă
lumea rece a brazdat-o.
Şi când n-ai mai fost secretă
lumea zise: Iat-o! Iat-o!

Bezna lumii te-a ascuns,
alte vremuri te-nălţară.
Gândul tău e-acum ajuns,
către noi, din ţară-n ţară.

Du-mă spre înaltul tău
din cuvinte potrivite
să dărui prin gândul meu
stări de bine, negrăite!

poezie de Valentin Vasile Stanescu (16 ianuarie 2018)
Adăugat de Valentin Vasile Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milionarii nu mai au nevoie neapărat de mine. Nici cei fericiţi şi nici cei care au dobândit succesul şi sunt perfect mulţumiţi de viaţa lor. Misiunea mea e să lucrez cu cei cărora le e greu. Asta înseamnă că nici mie nu o să îmi fie uşor. Dar decisiv a fost gândul şi sentimentul că poate, prin munca mea, oamenii vor simţi aceeaşi revelaţie pe care am simţit-o şi eu. Acel sentiment extraordinar că deja ai şi eşti totul, doar că va fi nevoie de ceva timp ca să începi să şi materializezi în lumea fizică comoara ce deja se află în tine. Acesta este cadoul pe care dacă îl pot da oamenilor, vreau să fac asta cât trăiesc. Să ştii că deja totul e în tine, că nu e nevoie să te stresezi şi grăbeşti. Lasă tot trecutul în urmă. Defineşte visurile, obiectivele şi dorinţele. Stabileşte de asemenea clar ce anume nu mai vrei să trăieşti, ce vrei să nu se mai regăsească niciodată în viaţa ta. Şi apoi începe să munceşti. Imaginează-ţi că în această viaţă poţi avea totul. Şi nu la sfârşitul vieţii ci în 5-10 ani de acum. Orice vârstă ai, sigur mai trăieşti 10-20-30-40 de ani. Merită să investeşti 5 ani ca tot restul vieţii să fie dincolo de tot ce îţi poţi imagina? Să îţi dezvolţi personalitatea, să fii, să te simţi şi să ai totul? E asta o miză pentru care merită să rişti totul?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţia vieţii

Trăieşti în viaţă ca să ai
Să vrei, să ceri, dar să şi dai;
Trăieşti în viaţă să asculţi
În drumul tău şi de cei mulţi.

Trăieşti să ceri la Dumnezeu
Să nu cunoşti în viaţă greu;
Trăieşti să vrei să ai mai mult
Ca să mai dai şi cu-mprumut.

Trăieşti să-nveţi că este greu
Să dai de ghimpi în drumul tău;
Trăieşti să vrei iar viaţa ta
Când altul locul ţi-l va lua.

Trăieşti să ceri zile mai multe
Când ţi-o albi părul la tâmple;
Trăieşti să-ţi pierzi căminul tău
Ca să te-ntorci la Dumnezeu.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ne ţine în viaţă este misterul. Misterului nu-i pui întrebări, pentru că el nu are răspunsuri. Misterul se află pe fundul unui ocean de întrebări şi deasupra unui cer de răspunsuri. Renunţă la respiraţia ta, cufundă-te, zboară şi vei avea revelaţia celui ce ştie tot dincolo de întrebări şi răspunsuri. Revelaţia de a fi pretutindeni, acelaşi, mereu...

aforism de Ionuţ Caragea din Întreita suferinţă (2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

reprimare

Reprimarea este să trăieşti o viaţă pe care nu trebuia s-o trăieşti, să faci lucruri pe care n-ai vrut niciodată să le faci, să fii ceea ce nu eşti. Reprimarea este autodistrugere. Este sinucidere, lentă, desigur, dar foarte sigură, este o otrăvire gradată.

definiţie clasică de Osho în Carte despre bărbaţi
Adăugat de Antonio Rado
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este imposibil să trăieşti fără sa cazi de câteva ori, doar dacă nu cumva eşti atât de precaut încât se poate spune că de fapt nici nu trăieşti, caz în care ai picat încă de la început.

citat din J.K. Rowling
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am spus toată viaţa că trebuie să trăieşti pentru locul întâi, să trăieşti pentru nota 10 şi atunci poate iei un 9.

citat din Luminiţa Gheorghiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu e târziu

Niciodată nu e târziu
să iubeşti!
Niciodată nu e târziu
să te trezeşti!

Atunci când în jur ţi se pare,
Că îţi fuge pământul de sub picioare,
Când nu mai vezi nici lună, nici soare...
Mai e încă o şansă dezlegătoare:
Eşti tu, barca ta salvatoare!

Încă nu e totul
Pierdut,
Încă timpul din noi
nu s-a oprit,
Încă te pot sava
noi aripi de zei,
Încă
găsi-te-va soarta
Printre atâtea
electrice căi!

Veni-vei cuminte
la Poarta împlinirii,
Te vor întâlni
Sfintele şoapte ale iubirii...

Urca-vei în calea
de dragoste plină,
Atinge-ţi-vei buza
de spuza zării senine!
Şi pluti-vei înaripat
cu gândul la ziua de mâine!

Pe drumul cu rouă
vom păşi împreună!
Tu şi eu:
O viaţă cu totul nouă,
Senină!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţi până şi tu că ai ajuns chiar în ultimul hal, că asta este mizerabil, dar că altfel nici nu are cum să fie, că deja nu mai ai nicio ieşire şi că niciodată nu o să mai ajungi un altfel de om, că şi dacă ai mai fi avut încă timp şi credinţă pentru a fi altceva, atunci probabil, nu ai fi dorit nici chiar tu să te schimbi, iar dacă ai fi dorit, oricum nu ai fi făcut nimic, pentru că în realitate, poate că nici nu ştii în ce să te transformi.

Dostoievski în Însemnări din subterană, I
Adăugat de Gustavae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurcă lume

vă rog să mă ajutaţi să învăţ
ce trebuie făcut mai întâi când se moare
de când mă ştiu am fost un încurcă - lume
şi n-aş vrea ca în momente solemne
să - ncurc lumea asta cu lumea de dincolo
lumea de dincolo e un fel de şaitroc prin care
Dumnezeu spală lumea asta
se-agaţă de-o rugăciune ca un prospector falit
De ultima gâlmă de aur

aşadar vă rog să îmi spuneţi
Ce trebuie făcut mai întâi când se moare
de când mă ştiu am furat vreo şapte mirese
fugeam cu ele în braţe în timp ce alţii
se tocmeau pentru ele cereau băuturi fine
n-aş vrea să vă pomeniţi că fug cu mortul în braţe
în timp ce mă tocmesc pentru el cer băuturi fine
apă vie sau crismă

ce trebuie făcut mai întâi când se moare
să plâng să chem preotul ori medicul de familie
cum să aleg locul unde să sape
printre străini la oraş ori printre rude la ţară
nu vreau să supăr pe nimeni
dacă plâng mai întâi
preotul vine şi spune nu-i timp de pierdut
acum e-n locul acela cu păşuni verzi şi ape line
mă năpădeşte invidia ca sorgul bucata de pământ îngrădită
cu îngeri de silicon şi poze fixate cu cea mai bună amorsă
de chem preotul mai întâi
medicul de familie începe să bombăne că nu-l plăteşte nimeni
pentru ore suplimentare
că programul informatic nu recunoaşte codul numeric
de chem medicul de familie groparii se - mbată
şi lasă pământul căscat ca o gură de care
apropii oglinda să vezi dacă se abureşte

veţi spune că sunt egoist că şi cei cei trăiesc au nevoie
de cineva care să se gândească la ei
dar dacă aici m-aş ruga pentru un viu
dincolo un mort rămâne fără - ndurare

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre viaţă

Despre viaţă-am scris în proză
Că nu-i gri şi nici nu-i roză.
În versuri, precum se vede,
Am să scriu că este verde.
Viaţa atunci este bună,
Când o trăieşti cu măsură.
Traiul bun să nu-ţi lipsească,
Dar nici să îţi prisosească.
Viaţa este mai frumoasă
Când ai mintea sănătoasă.
Când pui ordine în toate,
Când în viaţă curge lapte.
Ca s-o trăieşti cu plăcere,
Trudeşte, să ai şi miere.
Atunci toată lumea vede
Că viaţa ta este verde.
Verdele-ţi dă sănătate
Şi multă prosperitate.

poezie de Dumitru Delcă (1 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angst II (epilog)

de ce eşti vas când ancora te doare
şi nu poţi trece de povara ei?
de ce nu poţi muşca din remuşcare
sau bea din lacrimi când nu poţi să bei?
de ce atâtea voci îţi şterg bătaia
să nu poţi spune dacă eşti sau nu?
de ce nu-mi plângi păcatul când şi ploaia
adoarme-n tine când adormi şi tu?
de ce nu zbori cu gândul printre frunze
ce-n clătinări de vânt se răscolesc?
de ce nu poţi ieşi din neagre pânze
chiar de îţi spun acum că te iubesc?
sunt întrebări destule şi confuze
şi multe patimi ce-au rămas pe buze...

poezie de Ionuţ Popa (18 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni?

(CELOR DE PESTE 65 ANI, CARE ÎN MOD SAMAVOLNIC ŞI FĂRĂ DREPT DE APEL, AU FOST CATEGORISIŢI "BĂTRÂNI")

Eşti tânăr, dacă încă ştii să râzi
Şi dacă plânsul lumii te mai doare,
Iubirea, de-o păstrezi în ochii-ţi blânzi
Ori de te face să zâmbeşti, o floare!

Bătrân e cel cu inima-mpietrită,
Trăind doar în remuşcări şi regrete!
Ce nu-şi găseşte locul pe orbită,
N-are iluzii care să-l îmbete!

Bătrân eşti, dacă ai riduri pe suflet,
Iar steaua din privire ţi-a apus;
Din apatie ieşi, numai c-un tunet,
Când vise şi speranţe ţi s-au dus!

Eşti tânăr, când pe lume ai copii,
Când primăvara vine-ntâi în suflet;
Făclia-nţelepciunii, de mai ştii
S-aprimzi şi să asculţi al ploii scâncet!

Să vibrezi la o muzică divină,
Să freamăţi cot la cot cu plopii,
Să poţi să nu tragi a vieţii cortină,
Decât atunci când vei închide ochii!

"Bătrâm" este la fel de relativ,
Cum sunt planurile tale de mâine,
Atâţia sunt bătrâni, fără moriv,
Blazaţi,, leneşi, ce nu-şi câştigă-o pâine!

Unora le e greu şi să existe,
Dar să facă ceva folositor;
În lumea asta-ncearcă să reziste,
Cât au părinţi, tot pe spinarea lir!

Eşti tânăr dacă inima ta bate,
Şi ce ţi-e dat, de ştii să preţuieşti
Dacă iubeşti şi te bucuri de toate,
Bătrân eşti... când te saturi să trăieşti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu două feţe: Erau oamenii tăi, planul tău!
Jokerul: Ţi se pare că sunt genul de persoană care să aibă planuri? Ştii ce sunt eu? Eu sunt un câine care aleargă după maşini. Nici n-aş şti ce să fac dacă aş prinde una. Ştii, eu pur şi simplu... fac lucruri. Mafia are planuri, poliţia are planuri, Gordon are planuri. Vezi tu, ei sunt nişte uneltitori. Uneltitorilor le place să deţină controlul asupra universului lor mărunt. Eu nu sunt aşa. Eu încerc să le demonstrez cât de jalnice sunt încercările lor de a controla lucrurile. Aşa că eu când spun... A, vino aici. (Îi mâna lui Harvey în a lui.) Atunci când spun că ce s-a întâmplat cu tine şi cu iubita ta nu a fost nimic personal, trebuie să ştii că spun adevărul. Uneltitorii sunt cei care te-au adus în situaţia asta. Tu eşti ca ei, ai avut planuri şi uite unde ai ajuns. (Dent încearcă să-l prindă pe Joker.) Eu n-am făcut altceva decât ce ştiu eu cel mai bine. Am luat micul tău plan şi l-am răsturnat. Priveşte numai ce am făcut din oraşul ăsta numai cu câteva canistre de benzină şi câteva gloanţe. Hmm? Ştii... Ştii ce am observat? Nimeni nu intră în panică atunci când lucrurile decurg "conform planului". Chiar dacă planul acela este teribil! Dacă mâine voi spune presei că un violator periculos va fi împuşcat sau că un camion plin cu soldaţi va fi aruncat în aer, nimeni nu va intra în panică, pentru că totul face parte dintr-un plan. Dar dacă vin şi spun că un primar bătrân şi neînsemnat va muri, toată lumea o ia razna! (Jokerul îi dă Omului cu două feţe un pistol şi îl îndreaptă spre el însuşi.) Creează puţină anarhie. Strică ordinea prestabilită şi totul devine haos. Eu sunt un agent al haosului. Şi ştii cum e haosul? Este corect! (Ţinând încă pistolul în mână, Omul cu două feţe scoate o monedă din buzunar.)
Omul cu două feţe(arată spre jumătatea intactă a chipului său): Trăieşti.
Jokerul: Aşa.
Omul cu două feţe (se întoarce, arătând spre jumătatea desfigurată a chipului său): Mori.
Jokerul: Mmm, aşa mai zic şi eu.

replici din filmul artistic Cavalerul Negru
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt poet

Povestea începe de fiecare dată atunci când te doare
Şi sufletul irumpe într-un caleidoscop de imagini
Se proiectează în faţa ochilor şi spune:
Priveşte-mă, cât sunt de frumos!

Ai sentimentul acela de gol în piept
Pentru că toată dragostea levitează
Într-un univers imaginar
În care tu eşti totul
Şi nimic

La o atingere de cuvinte se află iubita
O furi trecutului şi o întemniţezi
Într-o carte în care fiecare pagină
Reprezintă o viaţă viitoare

Visele sunt atât de reale încât
Atunci când te trezeşti
Descoperi la creştetul capului
O grămadă de bileţele

Dintr-o dată ştii care este
Rolul tuturor amintirilor

Drumul spre muncă este o binecuvântare
La fiecare pas te opreşti şi admiri
O minune care înainte ţi se părea
O banalitate

Vorbeşti cu arborii, cu păsările, cu melcii
Cu Soarele, cu maşinile, cu ferestrele, cu reclamele
Cu pământul, cu iarba
Cu biserica
Vorbeşti cu Dumnezeul
Din tine şi El
Îţi răspunde
Poeme

Ai ajuns să uiţi cine eşti
Pe ce lume trăieşti
La ce staţie de metrou trebuie să cobori
Vorbeşti de unul singur la telefon
Ajungi să te îndrăgosteşti de un ordinator

Probabil, nu ştiu,
Asta înseamnă să fii poet
Sau cel puţin un mic
Nebun...

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!