Câteodată şi cei îngropaţi de vii

ne mai spun câte-o poveste
cu degete subţiri
mai bat în fereastra timpului
zguduie din temelii adevărul
şi taie cu sabia văzduhul mohorât

câteodată ne pun în faţă toate dezastrele lumii
ca pe nişte biblii
şi noi le adoptăm
le primim binecuvântarea
cei îngropaţi de vii ne conduc orbeşte
prin castele de gheaţă
ne tulbură sângele
cu poveşti de la marginea universului

câteodată se ridică în vârful degetelor
ca semn de revoltă şi ne dau să bem
din amarul nopţilor fiecare picătură
tot răul se dilată
carnea devine moale
vânătă
şi simţim până la ultima particulă de nisip
că viaţa noastră
e cea mai mare iluzie

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt cei mai grozavi amanţi

te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
îţi învaţă pe de rost
carnea
sângele
strigătul
te traversează ca pe anotimpuri
sunt mereu tineri
frumoşi
cu degetele moi ca iarba îţi ating zilele
nopţile
adevărul
poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
cuvintele lor vindecă rănile adânci
ard până şi ultimul gând sinucigaş
rătăcit prin minţile bolnave
te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
cu buze fierbinţi caută adevărul din carnea ta
poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
se taie în forme perfecte
stabilesc întodeauna conexiuni
aleargă desculţi prin sufletul tău
aşa sunt poeţii grozavi
cu mâinile lor subţiri
sapă şanţuri adânci în carnea ta
netezesc cuvintele
îngenunchează şi se roagă la fiecare muză
ca la un Dumnezeu binecunoscut

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ompfalos

scris când viaţa la Delphi era
doar un abur celest

noaptea rupe malul luminii dar lumina
e cea care se revarsă
ca o binefăcătoare abluţiune

1

omphalos
semn al aprapelui
semn al biruinţei
(cine pe cine biruie iată-ne pândindu-ne
la marginea cărnii)

piatra arzând mocnit (pieliţa ei de tărie
n-o poate apăra de flacără
dar o altă flacără decât cea
din pieptul tău domolit de uitare
o flacără din care izbucnesc isvoare
dar altfel de isvoare pe care ochiul
nu le poate seca buzele
nu le pot atinge o
singură dată numai
te laşi cuprins de cuprinderea limpede
şi adevărul se mută în tine)
suntem fraţi şi semn al frăţiei e
carnea noastră cea de toate zilele
de toate nopţile piatră
din piatra unui adevăr
eu mor de boala ta de cer
tu mori de boala mea de pământ

2

- spun vechile cărţi
că noaptea e sângele pietrei
un sânge în care ne îmbăiem trupurile şi
din care trupurile noastre ies curate
încât rămânem de fiecare dată
buimăciţi de atâta strălucire

- spun vechile cărţi că
noapte de noapte piatra moare
pentru suprema nostră strălucire
că strălucirea noastră e vinovăţia ei
mărturisită

- zic
sora noastră piatra
şi fratele nostru soarele
dragostea noastră marea
şi carnea noastră pământul
durerea noastră pasărea
şi sângele nostru cuvântul
judecăm o noapte şi
judecăm o ploaie şi suntem
la rândul nostru judecaţi
pentru cuvinte şi pentru foc
şi pentru dragoste şi pentru
sărăcie oh
suntem atât de vinovaţi încât
aceasta e adevărata noastră
biruinţă

dăm mărturie pentru vinovăţia
unei clipe sau a unei flori
dă piatra mărturie pentru
vinovăţia noastră cea de toate zilele
dar pentru piatră cine dă mărturie
la vinovăţia pietrei cine e martor

poezie de Dumitru Necşanu din Omphalos (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar o umbră

mă aşez pe podea cu visele răspândite
între nopţile tale
şi
degetele îţi alunecă uşor
la marginea patului
se amestecă prin întuneric
cu respiraţia mea
iar timpul zboară
ca un adevăr
prin fereastra larg deschisă
sunt doar o umbră
şi mă predau
carne şi sânge
noapte de noapte
amestecând respiraţia mea
cu degetele tale subţiri
ce alunecă uşor
la marginea visului
da
o umbră
atât sunt
îngenuncheată
într-un vis
ce se tot întrerupe
da
da
mă aşez pe podea
degetele tale subţiri
alunecă uşor la marginea patului
între vis şi adevărul
ce se pierde
prin întuneric

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-ţi viaţa să danseze uşor pe marginea Timpului ca o picătură de rouă pe vârful unei frunze.

citat din Melissa Hayden
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

nu l-am întâlnit în nici o parte a fiinţei mele
e întotdeauna vorba de iluzii
de tinereţe asumată
de iraţional
din orice unghi m-aş privi în oglindă
văd aceeaşi nebunie
constantă
recunoscută public
e o strigare a sângelui
a universului pe care îl plămădesc cu mâinile goale
căci din neant se năpustesc asupra mea
dureri
ca şi cum până atunci n-aş fi existat
e ceva despre care îmi ceri să nu vorbesc
să închid ochii
şi să spun că nu am descoperit nici o fisură în timp
că toate drumurile pe care le-am zărit
într-o fracţiune de secundă în ochii tăi
sunt imposibile
iraţionale
că totul ţine de încăpăţânare
de dorinţa mea
constantă
iresponsabilă
iluzorie
adevărul nu există în sângele meu
e doar o strigare
o reducere la absurd a lumii
a timpului
şi a ta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melanj à trois

Iubirile nu se uită niciodată,
rămân ca nişte găuri în limba de lemn
în spatele căreia ne ascundem nefericirile zilnice.
Şi dincolo de acele găuri,
deschise aşa cum se deschid rănile în carnea amintirilor,
dansează lumina pe fotografiile întinse cu faţa în jos
şi abandonate într-un mare con de umbră:
un pas înainte, doi înapoi,
aşa ne amintim că uitarea valsează prin noi.
Dar fără să ne întrebăm,
câteodată chiar fără să ezităm,
ne învelim somnul spre dimineaţă
cu tot ce-a mai rămas
din urmele ce ne conduc iubirile
în viaţa de după viaţă.

poezie de Ionuţ Popa (2015)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni-versuri

Până şi un pocnit din degete poate avea vedere la mare aşa cum orice peşte rătăcit în profunzimea apelor poate din degete să pocnească încântătoarea stare a tresăririi. Poezia ca substanţă are forma prin care transferul clepsidrei poate fi făcut de la mic spre mare şi iar spre mic aşa cum marea poate fi transferată de la iluzie la înec şi iar la iluzie. Când un copil sare coarda
putem spune că acea coardă râde cu sfoara până
la urechile copilului iar privitorul lor se scurge din amintire în prezent şi reamintire.
Poezia frânează pasul care pământului îi fuge de sub picioare.
Prin ea umbra devine cea statică în timp ce oamenii se rotesc în funcţie de lumina înţelesului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Câteodată mă simt ca o zi cu soare,
apoi dintr-o dată cu norii mă plouă,
furtuna din mine cu vânturi crescătoare
îmi ridică valuri dintr-o volburată mare
şi mi se vede în ochi şi mi se vede pe faţă
cum soarele mi-apune, aşa, dintr-odată

Câteodată mă simt neştiind cei cu mine,
neştiind de nimic, neştiind chiar de tine,
atunci mă înalţ şi plutesc în neştire
şi urc coborând şi cobor urcând, cât mă ţine

Câteodată mi-e altfel, o altfel de stare,
poate atunci sunt real cu pământ sub picioare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fereastra timpului

Prin fereastra timpului, astăzi când privim,

aura Olimpului încă n-o zărim.

Pentru noi, Olimpul rămâne cum a fost

dacă lăsăm timpul să curgă fără rost.

Dacă muntele Golgota nu-l escaladăm,

rămânem tot în grota în care ne aflăm.

Dacă vom pune steagul pe vârful Everest

putem stăpâni largul universului ceresc.

În lupta cu timpul dacă am învins,

vom admira Olimpul şi aură am scris.

Cu aura Olimpului mai liberi vom zbura,

prin fereastra timpului, mereu vom cerceta (mai multe vom afla)

Din epoca de piatră mult timp noi am parcurs

şi ne-am găsit o vatră în grădina lui Isus.

poezie de Dumitru Delcă (5 octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul obişnuit

mănâncă parizer pe capota
maşinii ford prăfuită cu nisip
saharian adus pe vasele luxoase
taie felii subţiri felia groasă
de două degete murdare
cu ulei de motor şi muşcă
după ce-l apasă în borcanul
plin ochi cu muştar iute
rupe pâinea omul banal
priveşte scaieţii plimbaţi de vânt

trage un gât de bere neagră
râgâie omul obişnuit şi se uită
la fotografia femeii dezbrăcate
îi lăcrimează ochii de la firele
de nisip primite în faţă

taie felii de parizer cu briceagul
chinezesc după toate probabilităţile

omul obişnuit fumează marijuana
să calmeze iuţeala muştarului
termină sticla de bere neagră
şi se trânteşte pe nisip la umbra
bătrânului său ford hodorogit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cum pot evada din iarnă
fulgii păsărilor oarbe?!

ceai din florile de gheaţă
pe-ndelete cine soarbe?!

vârful cărei piramide
taie cerul în felii?!

străzile au case-'nalte.
oamenii au temelii...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu locuiesc de două ori în aceeaşi inimă

când şi-au strâns rănile şi le-au pus în bagaje
nici de mila zărilor nu-şi întorc privirea
descheiaţi la suflet
pleacă la marginea lumii
acolo unde clopotele anunţă
îngroparea poemelor
poeţii nu-şi schimbă sufletul de două ori
cu acelaşi suflet
rămân în carnea lor
ca într-o haină zdrenţuită
şi trag de timp
ca de un colţ de pâine
până îndestularea aceasta
sparge văzduhul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tunelul timpului

Prin tunelul timpului am călătorit.
M-am luat la trântă cu tot ce-am întâlnit.
Cu zilele, cu anii,
cu averile, cu banii.
Pe autostrada timpului
mă credeam zeul Olimpului.
În tunelul timpului am descoperit
că viaţa noastră este, un bob de nisip.
O scurtă poveste care ne răsfaţă,
pe care omenirea a numit-o viaţă.
În zadar am crezut că tunelul îl pot străbate.
Mi-am domolit avântul şi-am făcut un pas în spate.
Nu a fost să fie ce am încercat.
A fost o utopie şi am renunţat.

poezie de Dumitru Delcă (15 iunie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de revoltă, de dragoste şi moarte (IV)

Adu-ţi aminte revolta, nostalgia, lumina
marilor bulevarde
adu-ţi aminte radiografiile, exasperarea,
jocul violent de artificii,
şi vorbele de piatră vânătă care îmi
distrugeau buzele la douăsprezece noaptea
când ştiam că eşti fecioara galbenă rudă
cu toate dezastrele dragostei
aşa cum valurile fierbinţi ale simunului
sunt rudă cu nebunia lentă a oraşelor africane
şi drapelul alb care se ridică deasupra
oraşelor asediate, cu paginile pline de sânge
ale istoriei.

Fecioară galbenă rudă cu nebunia, cu sinuciderea
şi cu celelalte privilegii violente
ale dragostei şi ale biologiei
aşa cum ochii măriţi de groază ai marinarilor
sunt rudă cu valul uriaş care
în ultima clipă le înghite corabia.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale

Sunt degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ţinut de gheaţă şi de pârjol te mută
Fiinţa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

Mă simt ca o femeie bătrână şi săracă,
Plecată prin pădure să strângă nişte vreascuri,
Eu degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Le simt cum dau căldură ca vremea să-mi mai treacă.

Atât îmi mai rămâne, pădurea au furat-o,
Pădurea au schimbat-o pe aur şi avere,
Eu degetelor tale voiesc a le mai cere
Să-mi zăbrelească ochii şi fruntea rece, iat-o,
Să-mi încălzească duhul secundelor mizere
O, degetele tale prea triste, adorato.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt blestemaţi

Doamne
ei mor înainte de
moartea obişnuită
ca soldaţii cu săbiile ruginite
gustă din miezul infernului
ca dintr-o bucată de pâine
şi se îneacă în adevăruri
trăite pe jumătate poeţii
sunt blestemaţi
Doamne
carnea cuvintelor
e mereu amară
se îmbracă în suspine
adorm cu focul pe buze
şi se scaldă în strigăte
poeţii sunt condamnaţi
Doamne
zvârcolindu-se în pântecul
Cuvântului cu mâinile înmuiate
în cerneala timpului
se scriu şi se rescriu
până la prima particulă de nisip
peste care a trecut râul de smoală
botezându-i în numele scrisului
ca în numele durerii nesfârşite

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă să fiu tu

să-ţi gust nefericirile
până la ultima brazdă a sufletului
să-ţi mângâi intenţiile nesăvârşite
şi să-ţi ascult întrebările apocaliptice
să-ţi adun dezastrele
ca pe frunzele ce cad toamna
hai
învaţă-mă să fiu tu în fiecare secundă
să te trăiesc ca pe ceva ce îmi aparţine
şi în momentele de luciditate
când absolutul mă traversează
să te pot rosti ca pe un Dumnezeu
hai
învaţă-mă cum să-ţi deschid pieptul
în nopţile când luna doarme leneşă pe podea
şi lupii îşi strigă foamea prin păduri
când filosofiile se bat cap în cap
şi totul devine oblic
chiar şi gândul că te-aş putea poseda

învaţă-mă să scriu alt poem
în care moartea să fie o femeie subţire
iar mutilările noastre succesive
să pară jocuri perverse
hai
suflete
învaţă-mă să fiu tu
ca să pot înţelege
şi să pot asculta
tropotul cailor
când albastrul le mângâie copitele
hai
suflete
hai
sub şenilele reci ale timpului
unde ne trăim păcatul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi prin nisip

te-ai supăra oare
dacă mi-aş lăsa umbra
să-ţi atingă câteodată
paşii tăi
prin nisip?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iarna, în lumina albastră a aragazului
stăm in bucătărie
vorbim discuţii până spre dimineaţă...
Focul albastru pâlpâie la cele patru ochiuri
şi noi stăm faţă-n faţă, cu pahare aburite în mâini
şi ne-apucă, aşa, ne cuprinde un farmec...
vorbim în semiîntuneric
nu ne privim în ochi
ne spunem ce n-am fi visat să ne spunem vreodată...
Privim focul albastru cu vinişoare roşcate
simţim căldura,
ne apucăm câteodată de mână
şi-ncepem iar cu autoanaliza sau cu micile bârfe sau
fireşte, cu situaţia.
Geamurile îngheţate până sus
câteodată le mai deschidem
când se face prea cald
şi aerul negru de-afară se umple de aburi
Toate luminile sunt stinse la blocul de vizavi
toţi dorm.

La lumina albastră a aragazului
bucătăria noastră micuţă se face şi mai mică
ne-mbracă strâns, iar noi vorbim discuţii
şi suntem unul singur
cu adevărat noi suntem unul singur.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!