Ninsa iarnă

Cerul ninge înc-o iarnă în cătunul din aval,
Vântul şuieră în turlă tânguire de caval,
Spre mai calde orizonturi au plecat de tot lăstunii,
Şi grădini amar oftează, prinse-n dorul de petunii.

Din zăpadă, ghioceii clopoţesc tăcut pe calea
Râsetelor cristaline, ce umpleau odată valea,
Solidar stejar, pe coamă, orizontul îl pictează,
Devale, o coţofană în salcâm se lamentează.

Glodul a-mpietrit pe uliţi frământate de monadă,
Un conac, azi în ruină, zace trist pe esplanadă,
Câteva fuioare line urcă încă sus, pe cer,
Cu un abur le-mpleteşte cel din urmă velnicer.

Brazde mici în seri domoale, din livezile cu pruni,
Se insinuează tainic pe obrazuri de străbuni.
În tabloul hibernal, uşor, totu-ncremeneşte,
Doar pârdalnica umoare-n irişii de codru creşte...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea fulgilor de nea

Când fulgii dezleagă tăcerea
Şi stâncile plâng înfundat,
Pe dealuri se-aude durerea
Uitată de norul plecat,

Iar munţii îşi scutură creasta
Ducând avalanşa-n trecut,
Pădurea îşi plânge năpasta
Adusă de vântul tăcut,

Când fulgii erup în talazuri
Uitând să mai ningă-n tăceri,
Doar trenul mai schimbă macazuri
S-ajungă în timpul de ieri,

Şi încă mai ninge spre seară
Uşor viscolind pe alei,
Lumina se-ascunde în ceară
Să fie păstrată-n scântei,

Când fulgii dărâmă tăcerea
Pe uliţi se-aude vuind
Un cântec ce-alungă durerea
Şi totul devine colind.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară fără artă şi industrie ajunge ca o casă dărăpănată, părăsită în care vântul şuieră cu tristeţe, căci fiii ei au plecat spre noi orizonturi... mai luminoase.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat

Nu pot să cred... chiar ai plecat
Pe drumul de odinioară
Unde - şi-i oare un păcat? -
Ne sărutam în seri de vară?!

Cum pasul nu ţi s-a lipit
De amintirile brodate
De noi, pe dorul aţipit,
Cu vise alergând departe?

Parcă mai eşti şi încă-mi spui
Că-mi dai iubirea ta deplină...
Cerul e trist şi lună nu-i,
Iar eu iubesc doar o străină.

Ce greu mă rabd, aşa stingher,
Plângând a rugă,- n galaxie...
Sunt al iubirii grănicer,
Mai aşteptând - încă - solie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat

Nu pot să cred... chiar ai plecat
Pe drumul de odinioară
Unde - şi-i oare un păcat? -
Ne sărutam în seri de vară?!

Cum pasul nu ţi s-a lipit
De amintirile brodate
De noi, pe dorul aţipit,
Cu vise alergând departe?

Parcă mai eşti şi încă-mi spui
Că-mi dai iubirea ta deplină...
Cerul e trist şi lună nu-i,
Iar eu iubesc doar o străină.

Ce greu mă rabd, aşa stingher,
Plângând a rugă,-n galaxie...
Sunt al iubirii grănicer,
Mai aşteptând - încă - solie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie iarnă

Cum roade visul firea cea aeve
Cu fiecare noapte mai adânc,
Mânând în turme zei, menandri, eve
Şi cavaleri cu lire la oblânc.

Cum se lipesc cu toţii de oglindă
Să treacă dincolo cât mai curând,
Cum creşte jalea-n tagma suferindă
A chipurilor în amurg plăpând,

Cum nasc apoi năluci în cavalcade
Gonind uşor spre porturi sidefii,
Spre specii calde, populând estrade
La circul interzis pentru cei vii.

Nu mă lăsa, de umeri mă cuprinde,
Şopteşte-mi vorbe clare, să-nţeleg
Ori şuieră preziceri şi colinde
Să fie iarnă pentr-un ev întreg.

poezie de Leonid Dimov din Texte (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul creşte odată cu noi

Vântul sapă prin nea ca o javră,
Dâră de sânge scursă-n pământ,
Miroase a fum peste iarnă,
Gerul se ascunde-n cuvânt.

Tremur în speranţa de veghe,
Sufletul se face cruce în deal,
Aleargă spre tine în noapte
Un fluture cu trupul de cal.

Tu râzi într-o floare din geam,
Luna atârnă în coşul de fum,
O mână se-ntinde s-o fure,
Visul meu o sparge în drum.

Bucăţi, cum e trenul, se-ntind
Pe calea aşteptării finale,
Intru în casă şi tu îmi arăţi
Rotundul din lună în poale.

Lasă visul pe umeri, mi-ai zis,
Destinul e rece-n zăpadă,
În pleoapa somnului meu
Învârţi a timpului roată.

Vântul sapă adânc şi grăbit,
Eu construiesc focul în doi,
O fi sau n-o fi paradisul –
Visul creşte odată cu noi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceaţă

mixandre hortensii petunii şi irişi
gânduri din primăvară şi vară
arse-s de brumă

e ceaţă-n ogradă şi vremea-i târzie
oricând poate ninge ori plouă
şi-s moarte şi-s ude o mâzgă

în mână cu greblă nouă
le-adun grămăjoară lângă bătrânul salcâm
mraniţă să se facă pănânt iarăşi bun

o iarnă intreagă bulbi şi rizomi
sub zăpezi şi-or aduce aminte
de soare polenizări de cuvinte
şi-n primăvară-or ieşi
renăscând poate din nou
în noi dorul de încă o vară fierbinte...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metempsihoză

Şuieră crivăţ de iarnă peste vâlcele,
(Iubito, cumva acestea-s merele mele?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ape şi case,
(Vegetarian pot fi cu-aşa buze cărnoase?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste-ofilită mimoză,
(Te privesc lung, fascinat, căzut în hipnoză)
Şuieră crivăţ de iarnă peste culmea de deal,
(Înveleşte-mă cu trupu-ţi, molatic ogheal)
Şuieră crivăţ de iarnă peste cocoş de Hurez,
(Să exersăm, disperaţi, cu sărutul francez?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste ienuperi şi ceri,
(Din conu' Minu să-ţi recit? Nichita preferi?)
Şuieră crivăţ de iarnă peste triste coline,
(Să nu mă spulbere, ascunde-mă-n tine!)
Şuieră crivăţ de iarnă peste târg, peste sat,
În primăvară, copile, intra-vei bărbat!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Nina Cassian
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins şi ninge. Ninge mai domol, dar ninge. Copiii ridicau cu tărăboi un om de zăpadă încă o dată cât ei. Unul căzu moale ca o albăstrea în zăpadă, nu era mai nalt de-o floare.
Se făcu seară repede. Ce ţi-e şi cu ziua de iarnă!... Scurtă, ceva mai scurtă decât copilăria omului.

Camelia Opriţa în Niculiţă - Copilul zăpezilor (6 decembrie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, şuieră prea tare vântu-afară
Şi îmi aduce-n casă iarna ta.

Şi cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte şi-a parfumul tău?
Şi ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Şi tot mătase albă se aşterne
Pe-un ţărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foşneau sub perne
Şi ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

Şi-am să te caut şi prin mine, iară...
Poate-ai rămas şi eu încă nu ştiu,
Că n-ai plecat, nicicând, din mine-afară-
Doar, să nu te găsesc mult prea târziu!

Când va-nceta să ningă peste lume
Şi albul, să tresară, va uita,
Voi îndrăzni să te mai strig pe nume
Şi poate îmi răspunzi, din iarna ta.
......................................................
Doi oameni de zăpadă şi-o tăcere-
Atât a mai rămas din tot ce-am fost.
Şi eu şi tu avem o mângâiere:
C-avem aceeaşi iarnă, adăpost.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem simplu

Du-mă dor departe tare
pe un ţărm întins de mare
du-mă de vei vrea apoi
într-un sat cu uliţi mici,
cu flori multe şi urzici

şi spre seară du-mă iară,
prin grădini cu limpezimi,
şi-apoi vântul când adie
prin cămaşa ta de ie

drag să-mi fie - soare fie -
să culeg o păpădie
şi cu dorul meu din gând
sa culeg - să-ţi dărui ţie -
un buchet cu flori de câmp!

poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cerul infinit-zăpadă-i

Ninge asemenea cum plânge un val pe mare
Şi nu-l asculţi cum scaldă pescăruşii în zare
Doar bătăile cenuşii
În zborul pescăruşilor spre soare
Simţim gândim ca marea când albeşte albastrul
Ca şi cerul infinit-zăpadă-i
Toate timp, culoare şi vântul ce aleargă neoprit
Vioara dintr-un lemn
E muzica ce îmi ascunde dorul într-un mister
Povestea se tot ţes târziu balade
Şi ecouri tot creşte floare de cais.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu duşmănie

Ninge cu duşmănie,
Cu ură cade zăpada
Peste apele îngheţate cu ură,
Peste livezile înflorite din răutate,
Peste păsările înrăite care îndură.
Ninge ca şi cum prin zăpadă
Ar trebui să se sfârşească
Viaţa acestui acvatic popor,
Ninge cu o încrâncenare
Omenească,
Ninge otrăvitor.
Pe cine să mire?
Doar eu mai ştiu
Că ninsoarea
A fost la-nceputuri iubire.
E atât de târziu
Şi ninge hidos,
Şi nu-mi vine-n minte
Decât să aştept
Lupii flămânzi,
Să le fiu de folos.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

nici urmă de nea-
ceasornicul din turlă
oprit solidar

haiku de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliac alb înflorit în iarnă

Ninge uşor!
Din aripi rupte de îngeri
iarna ne dăruie zbor.
Pe neaşteptate
lacrimile mi-au îngheţat
şi s-au preschimbat în nestemate.
Cad pe pământ
picurând,
una câte una
petală,
îmi acoperă alb
inima
rămasă în urma ta
cameră tristă şi goală.
Înfiorată
printre gândurile tale
desculţ dansez
încercând zadarnic
de dorul tău
să mă eliberez.
Ninge în noapte
tăcut
ca un liliac alb
înflorit sălbatic
din mine
în iarnă,
la picioarele tale
aşternut!

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de la mama

Ninge cu lumină caldă
O zăpadă dulce, albă
Şi sărutul ei cuminte
Nu trădează şi nu minte...

Ninge iar pe ochii tăi -
Ce frumos ninge iubirea:
Un decembrie senin
Fulguieşte lin uimirea...

Ninge, doamne, ninge iar
Şoapta mamei peste casă,
Ninge dorul ei amar -
O ninsoare prea frumoasă...

Ninge dulcele ei glas
Peste veacuri a rămas:
Un colind pentru nepoţi
De la mama pentru toţi...

Ninge-n suflet o speranţă
Şi ne bucură, ne-nalţă...
Ninge, Doamne, ninge-ne
Cu iubire-atinge-ne...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

"te uită cum ninge decembre"
îmi cânta susurat mama
către un viitor predestinat
mai mult ca perfect
în prima zi din viaţă

şi am văzut în cerul ochilor ei
fulgii de nea ce-mi încingeau obrajii
ghioceii zânei iarnă
dalbe suspine de iubire
dăruite primăverii-surori

am văzut delicate petale de cireş
ce aşterneau în volte fine
pământul

atunci inima mea s-a transformat în fluture
sufletul a devenit un albatros
cu retorice chemări în zboruri de lumină
pe întinderea marină
a lacrimilor planetei albastre

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinare

Deschideam poarta
spre curtea viselor
inima-mi devenea călăuză
valsam printre ghioceii speranţei
aleea ma purta invariabil
către masa cu zile albastre
scaunul se înrădăcina
căutându-mi origini pierdute
orizonturi nenăscute
lângă umărul stâng
un buxus înţepenea tăcut
verde oprelişte în şuierul rece
străjer la scara vieţii.
Urcam
coboram indecis
căutam
găseam
cântam
valsam...
Venise ziua
scaunul s-a metamorfozat într-o bancă
rădăcinile îmbrăţişau pământul
împlineam...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!