Zborul din vis

Dimineaţă, iar,
soarele răsare,
mă trezesc din nou,
nu-mi prea este foame,
dar mănânc un ou,
la serviciu plec,
deşi nu am chef,
că am ca şef un bou,
aer de cavou!
Dar noroc cu harul
de la Dumnezeu,
ce îmi umple carul,
ceva, mereu, nou.
Seara, privind luna,
ca pe-un bibelou,
încerc să adorm,
somnul vine greu,
fiindcă-i zarvă mare
lângă blocul meu,
de la un depou.
Totuşi, visez că zbor,
trec din nor în nor,
nu-i prea mult popor,
pare-un viitor,
nu mai vreau să mor!...

poezie de Nicolae Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea repede

Zboară clipele-n vânt una câte una,
La rând, pierzându-se-n uitate zări,
Prea repede la asfinţit răsare luna,
Prea-n grabă apune soarele în mări.

Prea repede s-a risipit copilăria,
Iar tinereţea parcă a trecut acum,
Prea lungă-i, Doamne, veşnicia,
Pentru o viaţă ce trece ca un fum.

Prea repede trec zilele cu soare,
Iar nopţile albastre nu-mi ajung,
Prea scurtă mi se pare bucuria,
Pentr-un infern atât de lung.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vineri

Nu-i ceaţă-n vineri:
Clădirile se-ascund
De prea multe geamuri.

Nu-i frig în vineri:
Vara se umple
De prea multă toamnă.

Nu-i ploaie-n vineri:
Norii asudă
De prea multă joi.

Nu-i vis în vineri:
Somnul se-ntinde
De prea multă noapte.

Nu-i brumă-n vineri:
Verdele plânge
De prea multă febră.

Nu-i doi în vineri:
Tu vindeci ziua
De prea mult eu.

poezie de Gabriela Chişcari (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Încerc să zbor,
Să te privesc de sus,
Dar gust din realitate şi cobor,
Aş vrea să mai vorbim dar nu-i nimic de spus...

Mă culc pe-un nor,
Visez un câmp de flori,
Pe care lângă tine mor,
Pe care lângă mine mori...

Încerc din nou să zbor,
Dar nu mai reuşesc,
Aripile-mi sunt grele şi mă dor,
Spre cer în lacrimi tot privesc...

Să te iubesc n-a fost usor,
Şi să te uit mai greu a fost,
Dar chiar şi-acest sfârşit mă prinde visător,
Şi-aş vrea iar să iubesc, dacă mai are rost..

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul copil

îmi cumpăr o poveste de adormit copiii
şi le-o citesc în fiecare seară
dar ei nu adorm
aşteaptă să adorm eu şi se distrează.

îi rog să fie atenţi şi spun că sunt
adun lângă mine toate jucăriile
prea multă preocupare pentru ceva fără efect
aşa că mai bine îi obosesc
şi adorm singuri.

important e să nu-i las deloc în voia lor
îi zoresc să depună mereu efort
împart sarcini şi-i asmut asupra lor
să şi le dorească.

mă retrag apoi şi verific situaţia
fiecare vrea să iese-n faţă victorios
dar sunt prea obosiţi de atâta preocupare
şi adorm liniştiţi.

demult am fost şi eu copil

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Up down

se aşterne somnul ştiindu-te alături
şi visez cum visezi
mă trezesc, te simt aproape şi
un soi de neînţeleasă bucurie şi siguranţă
mă proclamă omul tău
deşi
mă simt mult mai mult
poate un astronaut, un miner sau... un tâlhar -
plec, aşa cum pleacă orice om să aducă
înapoi seara dorul acasă iar tu
aparent preocupată
ai împrospătat aşternuturile şi
mereu ceva să-mi spui perceput de mine pieziş

în vreme ce visezi
surâzi
îmi pari o copilă a străzii, a cerului
mă tem să nu te rătăceşti şi alerg, alerg, alerg...
dimineaţa, rătăcitul sunt eu

mă atingi pe umăr: iubitule, a sunat ceasul
dă-te jos din pat, îmbracă-te, întârzii...
şi-mi pare că mă dau jos
din cer

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nedesluşit

Încerc să nu-mi pese
Când lumea-mi spune
Că nu înţelege poemul meu.

Încerc să-i ignor
Când mă critică şi-mi spun
Că versul nu-I de mine.
Cu greu mă abţin să nu zbier
Şi să nu plâng.

Dar ei nu ştiu că versul e viaţa mea;
Şi nici nu vor şti, nu le vor păsa...

Aud adesea: "Tu poţi mai mult!".
Ce vor să zică?
Şi renunţ, mult prea istovită, să le explic
Că versul nu-I al meu,
Şi nici al minţii mele.

Dar ce-aş putea să spun?
"Critică-mi creatorul!"
Sau "Critică-mi sufletul!"?

Ei nu-nţeleg,
Lor nu le pasă.
Şi ce păcat...
Căci sunt mult prea orbi
Şi mult prea surzi
Să înţeleagă poezia mea frumoasă.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când o să mă fac mare o să fiu om

eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau aşa se spune

oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi şi au fost frumoşi
care mă trezeau dimineaţa doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit

şi când mă fac mare vreau să fiu aom
să agăţ două trenuri şi să le înnod
aşa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind şinele şi să le mănânc

dimineaţa golurile se umplu de ceva vâscos şi greu
dar frumos
şi încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
şi eu o să mă fac mare şi om

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extrapolarea golului

Iarăşi nu-ncăpeţi de mine
universul e prea strâmt
v-aş urî dar zău nu-mi vine
totuşi dragoste nu simt

Universul e prea strâmt
n-are loc nici Dumnezeu
însă altceva presimt
v-aţi dat la mormântul meu

N-are loc nici Dumnezeu
v-aş urî dar zău nu-mi vine
fiindcă Doamne ăsta-s eu
iarăşi nu încap de mine

Universul vai-i prea mic
stăm nimic lângă nimic

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 aprilie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boală

Mi te cobori cu pasul tău uşor
pe treptele de amintiri lânoase
şi te visez din noapte până-n zori,
iubirea mea cu firile întoarse.

Eşti şi nu eşti cu chipul tău plăpând
atât de clară strălucind ca luna
şi străluceşti de dragoste în gând
precum zâmbeşte soarele întruna.

Mi te cobori în negrul absolut
al nopţilor în care mi-e furtună,
iubirea mea din carne şi din lut,
cât te iubesc acum şi totdeauna.

Mi te cobori în vise când adorm
pe raza stelelor încercănate
şi mă trezesc udat din al meu somn
şi te rostesc strigând întreaga noapte.

Eşti şi nu eşti cu chipul tău plăpând
şi râd şi plâng amarul deodată,
iubirea mea prea mult este de când
eşti tot aici, cu mine niciodată.

Şi visul ţine până-n zori de zi
şi ziua mea nu este luminată,
ascult pădurea, scriu şi poezii
şi-ncep să uit şi vreau să zbor odată.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi...

Privind la vale cu trăiri extreme,
Constat o evidentă prăbuşire,
Ce nu-i de azi, de ieri, ci de o vreme...
Şi totuşi... mai visez la fericire!

Mai am în gând trecutele ispite,
Scăldate în cascade de iubire,
Ce sunt acum buchete veştejite...
Şi totuşi... mai visez la fericire!

Mai am în minte leacuri ce se ştie,
Că pot preface visul în trăire,
Deşi ce-i mort, în veci nu mai învie...
Şi totuşi... mai visez la fericire!

Mai am în suflet minima speranţă,
Că loc mai e de-o minunată ştire,
Chiar dacă şandramaua-i în vacanţă...
Eu totuşi... mai visez la fericire...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Cel greu şi alb ca un nămete,
Scos de sub rochii pe-ndelete
Şi tăvălit pe largi divane
Ca-n basmele aliotmane.

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Cum să-i gust tainica dulceaţă,
Când o să-l iau, pios, în braţe,
Iluminat, ca pe-o icoană,
Spre-a-mi mântui viaţa-mi vană.

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Lin răsfoind şi monoton:
Baudelaire, Verlaine, Lautreamont,
Rimbaud, Nouveau, Apollinaire;
Ei n-au văzut ce tu-mi oferi!

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
În casa noastră de chirpice
Din balige de pitulice
Blând frământate-n brume groase
De-un serafim cu-aripi stufoase.

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Cărând senin găleţi cu apă
Din care căni adinei se-adapă,
Băgând surcele sfinte-n plită
Linse de flăcări ce excită.

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Precum elevul profesoara
Şi-o-nchipuie-n vacanţe, vara,
De dimineaţă până seara...

poezie de Emil Brumaru din Commedia dell'Arte (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarasi luna

Stau si iar privesc in umbra
Cum se naste o lumina
Ea ma cheama, dar e sumbra
Unda ei e dulce, lina.

Vad cum imi intinde mana
O durere mult prea veche
Si ma pierd, caci iese luna
Suferinta mea straveche.

Ma priveste mult prea calma
Mi-e rusine ma sfiesc
Simt cum ma furnica-n palma
Sincer, mi-e ceva firesc.

Este mare, plina, rece,
Ca o doamna din trecut
Din picioare iar ma trece
Un fior, dar e placut.

Este ea sau este el?
Caci ma simt prea inundata
Ma priveste intr-un fel
Si ma las iar dominata.

Vreau sa scap dar totusi stau
Vreau sa fug dar n-am putere
Si imi place, si mai vreau
Sa gust iar, sa simt durere.

poezie de Loredana Tudor
Adăugat de Loredana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatra

risipită printre pagini, adunată din poieni
viaţa-şi duce existenţa trăind azi, uitând de ieri

si-n efervescenţa zilei toate sunt cu dus -întors
numai timpul implacabil zboară ca un albatros

vine seara, vine noaptea, înc-o dimineaţă iar
raze trec printr-o fereastră, zile trec în calendar

şi nu-mi pasă şi nu doare, răni demult s-au vindecat
vreau numai sclipiri de soare, cer albastru nepătat

vreau să văd livezi cu pomi, primăvara înviată,
lunca verde la Ampoi şi pe mama lângă vatră.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Trec prea greu zilele,
unele nu se termină
niciodată,
ascund în ore
tăcerea clipelor fericite,
şi, dincolo de toate astea,
moartea
se lipeşte
de sufletele noastre
pierdute...
Trec prea greu zilele,
trec prea greu orele,
numai fericirea
trece
prea repede...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales mereu ceva greu, ceva mult prea mare pentru puterile fizice ale unei fiinţe mici, căci sunt un om mititel, de 1,50 m, mereu am făcut ceva ce mă depăşea fizic, aşa, ca o veşnică provocare atentă la escladarea limitelor umane... Of! Şi greu a mai fost.

citat clasic din Anca Parghel
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea lumii

liniştea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe faţete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în aşteptarea ţipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte şi mult fum
aş vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoşi şi puri
să mângâi sufletul unui pescăruş în zbor
dar nu ştiu cum
doar stau şi plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu ştim nimic, dar totul ştim
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
şi stăm, ce bine stăm...
nu ştiu de dorm
de când, de ce şi până când
o clipă sau o veşnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am inţeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet şi plec pe jos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!