Mircea Eliade

Nici un alt om nu știe nimic despre dragostea altuia. Este întotdeauna un alt miracol sau un alt blestem - și fiecare om este destinat să și-l poarte singur, fără putință de evadare, fără nădejdea unei destăinuiri care să comunice cu adevărat substanța. Zadarnice sunt toate confesiunile în dragoste; chiar dacă e mărturisită, rămâne neînțeleasă celuilalt, fiecare o traduce prin experiența lui, și deci nimeni nu o poate judeca.

în Întoarcerea din rai (1934)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.

Citate similare

Goethe

Se vorbește mult de teatru, dar cine n-a făcut parte din el, nu-și poate închipui cu adevărat ce e scena. E de necrezut: oamenii aceștia nu se cunosc deloc pe ei înșiși, își fac meseria fără să reflecteze asupra ei, însă au pretenții nemăsurate. Nu numai că fiecare vrea să fie cel dintâi, dar vrea să fie și unicul; fiecare i-ar înlătura bucuros pe toți ceilalți și nu-și dă seama că nu ajunge la ceva decât împreună cu ceilalți; fiecare se crede grozav de original, dar când îl scoți din rutină, e incapabil să se descurce; în același timp e într-o agitație perpetuă în căutarea noutății. Și cu câtă îndârjire se sapă unul pe altul! Numai din cel mai meschin amor propriu și din mărunte interese personale se leagă între ei. Despre un sprijin reciproc nici nu poate fi vorba; o veșnică neîncredere este întreținută prin răutăți săvârșite pe ascuns și prin bârfeli; pentru ei, cine nu e desfrânat e prost. Fiecare are pretenția să i se dea o atenție fără margini și e sensibil la cea mai neînsemnată critică. Fiecare știe toate mai bine decât oricare altul. Dar atunci, te întrebi, de ce le fac pe toate pe dos? Mereu lipsiți de mijloace și mereu fără încredere, parcă de nimic nu se tem mai mult decât de ce e rațional și de bun-gust și la nimic nu țin mai mult, decât la dreptul suveran al bunului plac.

în Idealul plenitudinii umane
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Nu întotdeauna lucrurile se întâmplă după cum vrea omul să se întâmple. Nimeni nu poate muri în locul altuia și nimeni nu poate trăi în locul altuia. Fiecare om își are viața lui și, de asemenea, fiecare om își are moartea lui!

în Șatra
Adăugat de scofieldutzaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.
Mircea Eliade

Tinerii români susțin că sunt slavi, evrei, armeni, nemți, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deștepți, sunt șmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori. Dacă le pronunți vreun nume despre care se știe sigur că e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă este slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câțiva moldoveni care spun cu mândrie: am sânge grecesc, sau: "strămoșu-meu a fost rus". Singura lor șansă de a fi oameni adevărati este de a-și dovedi că originea lor nu este curat românească.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
dragoste necondiționată
Dragostea necondiționată există în fiecare din noi. Este o parte a ființei noastre adânci. Nu este atât o emoție activă, cât o stare a ființei. Nu este "te iubesc" din acest motiv, nici "te iubesc dacă mă iubești." Este dragoste fără motiv, dragoste fără obiect.

definiție de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Fii aici, acum" de Ram Dass este disponibilă pentru comandă online la 35.00 lei.
George Orwell

În vârful piramidei se află Fratele cel Mare. Fratele cel Mare este infailibil și atotputernic. Despre fiecare succes, fiecare realizare, fiecare victorie, fiecare descoperire științifică, despre întreaga cunoaștere, înțelepciune, fericire și virtute, despre toate acestea se afirmă că izvorăsc direct din conducerea sa și sunt inspirate de el. Nimeni nu l-a văzut niciodată pe Fratele cel Mare: el este o figură de pe afișe și o voce la tele-ecran. Avem toate motivele să credem că nu va muri niciodată și deja există mari incertitudini asupra datei nașterii sale. Fratele cel Mare este masca sub care Partidul se prezintă lumii întregi. El are funcția de a concentra într-un singur punct dragostea, frica și respectul, pentru că asemenea emoții sunt mai ușor de resimțit față de o întreagă organizație.

în 1984
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Animal Farm and 1984 Hardcover" de George Orwell este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -98.99- 60.99 lei.
Adrian Păunescu

Singur, fără nimeni

Ferească Dumnezeu, dacă mai poate,
pe fiecare, de singurătate,
acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
ferească-mă de mine Dumnezeu.

Ferească-mă noroiul de noroaie,
ferească-mă plouândul nor - de ploaie,
ferească-mă singurătatea mea
ca singur să mă nărui pe podea.

Și gura să-mi aud cum milă cere,
vreunor pași din vreo apropiere,
și, fără nimeni, să mă sting în glas,
pe lume cât de singur am rămas.

Atât de singur sunt pe-acest pământ,
că nimeni nu va ști dacă mai sunt.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Cum să trăiești frumos

Să trăiești fără să te prefaci.
Să iubești fără să ceri nimic.
Să vorbești fără să te superi.
Să asculti fără să judeci pe nimeni.
Trecutul e lecția prin care ai fost.
Prezentul este darul tău de azi.
Viitorul este motivația ta de maine.
Pentru a trăi și a înflori.
Tandrețe, respect în fiecare zi.
Dacă nu am fi conștienți de toate astea
Am putea pierde totul într-o secundă.
Si ar fi mai mult rău în jurul nostru...

poezie de (23 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Osho

Nimeni nu este superior, nimeni nu este inferior, și nu există nici persoane egale între ele. Fiecare este unic. Egalitatea este, din punct de vedere psihologic, o aberație. Nu toți oamenii pot fi un Albert Einstein sau un Rabindranath Tagore. Însă aceasta nu înseamnă că Rabindranath Tagore este superior pentru că nu poți fi asemenea lui. Nici el nu poate fi ca tine. Eu cred că fiecare reprezintă o manifestare unică. Trebuie deci să renunțăm la toate ideile de superioritate, inferioritate, egalitate și inegalitate și să le înlocuim cu ideea nouă de unicitate. Într-adevăr, fiecare individ este unic. Privește doar cu mai multă iubire și vei vedea că fiecare individ are ceva propriu, un lucru pe care nu îl mai are nimeni altcineva.

în Viața este aici și acum
Adăugat de Andreea TrifuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "The Colors of Your Life: A Meditative and Transformative Coloring Book Paperback" de Osho este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -53.99- 32.99 lei.

Dragostea e Dumnezeu

Chiar în limbi dacă aș vorbi
La nimic n-ar folosi
Dragoste de n-aș avea
Sunt aramă ce-ar suna.
Toată știința de aș avea.
Munți în brate de-aș purta
Fără dragoste de sus
Chiar nimic, nimica nu-s.

La săraci de aș da cu vrere
Chiar întreaga mea avere
Trupul ars dacă mi-ar fi
La nimic n-ar folosi.

Prorociile or sfârși
Dragostea nu va pieri
Limbile vor înceta
Dragostea va triunfa.

Ea-I plină de bunătate
Ea acoperă păcate
Nu se unflă de mândrie
Și nu ține nici mânie.

Cine poate a răbda
Numai, numai Dragostea
La rău ea nu se gândește
Pe nimeni nu pismuiește.

Ea ne-a dat pacea de sus
Pacea noastră ce-I Isus
Frica Ea o izgonește
Dragostea ea ne zidește.

Ea dă pace și-n credință
Ne dă orice biruință
Ca și moartea e mai tare
Ce e Dragostea atunci oare?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Jim Rohn

Timpul este cu adevărat un miracol zilnic, un lucru cu adevărat uimitor atunci când este examinat. Te trezești dimineața și iată! Portofelul tău este umplut în mod magic cu douăzeci și patru de ore de țesătură neprelucrată a universului vieții tale. Este a ta. Este cea mai prețioasă dintre toate posesiunile... nimeni nu ți-o poate lua. Nu îți poate fi furată. Și nimeni nu primește nici mai mult, nici mai puțin decât primești tu.

în 7 Strategii pentru obținerea bogăției și fericirii
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "7 strategii pentru obtinerea bogatiei si fericirii" de Jim Rohn este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -35.00- 24.99 lei.
Constantin Anton

COPILUL fără de BOMBOANE, II

Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au și nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...

Fără de mamă, fără de tată
Pe străzile vieții tot singur
Privesc spre vitrina înaltă
Bomboanele-n color contur...

Nimeni nu-mi zice nimic:
Copile, vino și gustă un pic...
Dacă era mama cu mine poate
Gustam vise/ bomboane colorate!
Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au și nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...

Singur, singur fără de frați
La milă vieți/ a celorlalți...
Cum să mă întorc "acasă",
Inima mea din vise-i retrasă...

Nu vreau de la viață nimic
(Poate nici să fiu astăzi iubit!)...
Vreau doar o cutie cu bomboane
Să o-mpart Doamne, acum, la fiecare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spune "da" experiențelor noi! Doar așa te poți descoperi pe tine, cu totul. Când ți se propune o activitate care te scoate din zona de confort, de multe ori ieși mai câștigat dacă accepți, decât dacă rămâi între aceiași patru pereți ai vieții tale. Este decizia ta dacă vei mai repeta experiența respectivă, însă te asigur că fiecare experiență nouă pe care o accepți va adăuga un strat personalității tale. Plus că niciodată nu știi ce îți face plăcere cu adevărat, până nu testezi. Nimeni nu îți poate spune ție ce îți place cu adevărat. Tot tu vei afla, prin ceea ce vei face. Însă cei care refuză experiențe sunt asemenea copiilor care spun că nu le place un fel de mâncare fără să îl guste vreodată.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Oare, de ce?

în fiecare zi există o altă zi
și-n fiecare din noi
există o zi
în care se moare
nimeni și nimic
nu o poate ocoli
nici oamenii fără gânduri
nici însuși Dumnezeu

e un spațiu rezervat și nu insist

traversez singurătăți și învăț
cum se moare
în înțelesul meu
un răsărit fără margini
și fără intersecții

oare de ce se moare fără ca timpul
să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?

poezie de (2015)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Creatura rațională este legată prin dragoste de Creatorul ei și doar legătura dragostei îi aduce împreună cu atât mai fericit cu cât este mai puternică. De aceea, pentru a fi din ambele părți o unitate nedespărțită și o înțelegere perfectă, este dublu nodul făcut din dragostea de Dumnezeu și dragostea pentru aproapele, astfel încât prin dragostea de Dumnezeu toate să fie atașate de unul singur, iar prin dragostea de aproapele toate să devină între ele una, pentru ca ceea ce fiecare nu ar percepe din acest unu la care sunt toate atașate să poată fi avut mai deplin și mai desăvârșit în celălalt, prin dragostea față de aproapele, și pentru ca binele tuturor să devină în întregime al fiecăruia în parte.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Didascalicon. Editie bilingva" de Hugo de Saint-Victor este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.67- 25.99 lei.

Dacă dragoste nu e, nimic nu e

dacă dragoste nu e, nimic nu e

la început, oamenii planetei
erau doi într-o sferă perfectă
apoi, geloși pe dragostea lor,
zeii au tăiat sferele-n două
și-au separat femeia și bărbatul

de-atunci fiecare își caută
perechea din sfera inițială
însă dragostea lor nu s-a înjumătățit
dimpotrivă, chiar s-a dublat

acum, zeii sunt și mai geloși
dar nu mai pot face nimic
dragostea a învins, dragostea e!

poezie de
Adăugat de Gabriela MarinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mircea Eliade

Camaraderia dintre un bărbat și o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenți sau dacă amândoi iubesc. Altminteri, este o simplă tovărășie mai mult sau mai puțin insipidă, foarte puțin interesantă sufletește, sau o etapă preliminară a unei legături tot atât de puțin interesante. Iar prietenia între un bărbat și o femeie tânără este, de asemenea, un mare vânt, cu majuscule, dacă nu e alimentată de inteligență și susținută de dragostea pe care fiecare din ei o poartă unei alte persoane.

în Nuntă în cer
Adăugat de emSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Marguerite Duras

Jurnalismul este imposibil fără o poziție morală. Fiecare jurnalist este un moralist. Asta este inevitabil, în mod absolut. Jurnalistul este cineva care privește lumea și modul în care funcționează, cineva care analizează de aproape lucrurile în fiecare zi și ne spune ce vede, este cineva care reprezintă lumea. Jurnalistul nu poate să-și facă munca fără a judeca ceea ce vede.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Lover Paperback" de Marguerite Duras este disponibilă pentru comandă online la 53.99 lei.
Pearl S. Buck

Esență

Ți-am dăruit toate cărțile pe care le-am publicat,
Trupul și sufletul, fiecare jupuit și însângerat.

Și, totuși, esența pe care ele-o conțin, bunăoară
Chiar într-un singur poem, este deosebit de clară,
Chiar într-un singur poem este evidentă și-amară:

Pe acest pământ, aici aproape sau departe,
Fără dragoste e numai teama care ne desparte.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Big Wave Paperback" de Pearl S. Buck este disponibilă pentru comandă online la 28.99 lei.
Alexandru Philippide

Peste câte mii de ani

Peste câte mii de ani natura
Va scoate iarăși din neant
Alcătuirea de celule
În care sufletu-mi visează
Asemeni unui împărat captiv?

O, frate, tu mai mult decât un frate,
Replica mea-n eternitate!
Nu te cunosc și nu mă vei cunoaște.
Vorbele mele scrise-acuma
Vor fi de multă vreme spulberate
În ziua când tu te vei naște,
Și limba chiar în care sunt rostite
Va fi pierit atunci și doar un singur
Crâmpei de manuscript într-un muzeu
Va chinui pe erudiții vremii,
Și îngropat în el pe veșnicie
Dormi-va fără nume gândul meu.

Mă-ndeamnă totuși către tine
O neclintită năzuință
Și scriu acest poem zadarnic
Mânat de strania credință
Că gândurile noastre înrudite
Se vor pricepe peste vremi și oameni,
În limba fără țară a visului rostite.

Să știu că-ntr-adevăr vei exista,
O, n-aș mai fi atunci atât de singur
- Singur chiar lângă vechi prieteni,
Singur chiar lângă dragostea mea
- Dragostea mea cu care stau alături
Așa cum amândoi ne-am reflecta
În aceeași oglindă,
Fără să ne privim unul pe altul în ea...
Dar pentru ce să te mai caut oare,
Vis fără chip al învierii mele,
Prin neștiute vremuri viitoare?

Tu poate de pe-acum alergi prin lume,
Duh care n-ai nici patrie, nici nume,
Și poate nevăzuta ta aripă
Mi-atinge sufletu-n această clipă...

Amăgitoare nălucire
A unui dor amar de nemurire
Ademenește biata omenire.

Dorința noastră de neîntrupare
Ne chinuiește în zadar.
Să ne mândrim că fiecare
Din noi e-un unic exemplar,
Fără putință de reeditare!

poezie clasică de din Visuri în vuietul vremii (1939)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nimic nu rămâne cum a mai fost

la o trecere prin gara din gânduri
așteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu știe cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitație și mișcare
în fiecare clipă își caută posibilități de evadare
din marele conglomerat al nepăsării

într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărți de mizeria de la suprafață
și nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară

lumina în care-ți place să vâslești
va îmbrățișa cu raze toată casa iubirii
și-n această înflorire de virtuți necesare
nici moartea nu găsește un loc de liniște

când și-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistență

chiar dacă locuiește înlăuntru un altul
și o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinții de crestele munților
nimic nu rămâne cum a mai fost

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
În acest moment mai sunt 194753 de citate care așteaptă un vot. Fii primul care își exprimă părerea!