Dragostea e Dumnezeu
Chiar în limbi dacă aș vorbi
La nimic n-ar folosi
Dragoste de n-aș avea
Sunt aramă ce-ar suna.
Toată știința de aș avea.
Munți în brate de-aș purta
Fără dragoste de sus
Chiar nimic, nimica nu-s.
La săraci de aș da cu vrere
Chiar întreaga mea avere
Trupul ars dacă mi-ar fi
La nimic n-ar folosi.
Prorociile or sfârși
Dragostea nu va pieri
Limbile vor înceta
Dragostea va triunfa.
Ea-I plină de bunătate
Ea acoperă păcate
Nu se unflă de mândrie
Și nu ține nici mânie.
Cine poate a răbda
Numai, numai Dragostea
La rău ea nu se gândește
Pe nimeni nu pismuiește.
Ea ne-a dat pacea de sus
Pacea noastră ce-I Isus
Frica Ea o izgonește
Dragostea ea ne zidește.
Ea dă pace și-n credință
Ne dă orice biruință
Ca și moartea e mai tare
Ce e Dragostea atunci oare?
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Toma Adrian Frențiu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre pace
- poezii despre iubire
- poezii despre știință
- poezii despre vorbire
- poezii despre sărăcie
- poezii despre religie
- poezii despre mândrie
- poezii despre munți
- poezii despre moarte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.