Eliberări

Visele silabisite în haosul imensităţii
(pleoapele peste ochii descreieraţi
ai lumii
/
o facultate a vorbirii în van despre necunoscuţi)
în negeneraţia asta de nefiinţe bipede care elogiază nimicul,
un fel de seminţe ale reflexului condiţionat interogator;
umbrite de dorul semnului de întrebare în elementele lui
sforăie într-o cameră întunecată din fiinţa leneşă
dezrobită de orice tiranie a oricărui instinct de conservare
în neant, o formă de curgere a virgulei dintre noapte şi zi...

Visele acelea trag în sacul vieţii gloate

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie de seminţe

Patrie de seminţe plutind în lumină
Străluminând zare de zare
Noi suntem fiinţa ta care
Nicicând nu se termină.

Foşneşte istoria sub pleoapele tale
Ochiul tău magic ne arde în sânge
Ca să ne scoată din visele noastre
Un continent de miresme nu ar ajunge.

Patrie de seminţe germinând inocente
Veşnicia noastră sub ierburi solare
Respiraţia ta se cheamă viitor
Durerea ta oricând ne doare

Cerul nostru e un zbor înalt
Nu aşteptăm aripile târzii
Patrie de seminţe respirând prin idee
Sângele tău arde sensuri înalte şi vii.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux de posibilităţi

Dacă ar fi
să scriu durerea lumii
acesteia într-o poezie
să dau o replică
Creatorului indiferent
să mă văicăresc
cât baloţii de ani
legaţi în secole
să urlu dramă
şi durere în forme fixe
sonetele ori rondelurile
unui fel de nostru
undeva amintind copilăria
socialismul de gaşcă
pogromul stafiilor păcii
sau calea cerului din noi
stelele care sclipim
când viaţa lor afară de planetă
ne vizitează în izvoare scrise
cum cântăm pe bulevarde
spargem ceşti în cafenele
uscăm tutun în grădina publică
apoi un şoarece
alb şi sfios
ne strecurăm în văgăună
redevenim mobilă de apartament
acelea seducătoare
necunoscute nouă
ultimele popasuri pe lună
ale umbrei vieţii
apoi aş încerca să trag linii
să corectez de balast
de excesul gurii mele interioare
până la vreo două trei cuvinte
atât de expresive
atât de neînţelese
îmbrăcate în pelerine nonsens
ultimii fantomas ascunşi
în operă camuflaţi în unul
pe care-l căutaţi
de tot îl prindeţi şi tot evadează
atunci când negeneraţia
vede întruna nevisul

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi ca unu

"ei", un cuvânt al singurătăţii,
îmi apare a fi eu,
des mă trezesc prin visele altora,
omni-distant, omni-neputincios,
doar un actor cu sfori din sârme de oţel

deasupra creştetelor,
Luna coboară, tăcută, spre cerul nevăzut, cu mine captiv între pleoapele celor ca mine

doar eu ştiu cum
să mai scap de visători fără a le strica lumea

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre vise şi flori

Dacă fiecare îndrăgostit
ar fura flori grădinarilor
visele s-ar contopi
într-o firavă înfăţişare
a unei lumi
peste care pădurea
ar topi lumina
în cântecul frunzelor...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sforăie Neluţu Moldovan

Când sforăie Neluţu Moldovan,
Se scorojesc în cameră pereţii,
Pornesc în baie, singuri, robineţii
Şi cade tencuiala din tavan!

Îţi ţiuie urechile un an
Şi-apoi tresari pe tot parcursul vieţii!
Când sforăie Neluţu Moldovan
Se scorojesc în cameră pereţii.

Aş sta mai bine în Afganistan,
S-aud, nonstop, cum bubuie băieţii,
Chiar de-aş sui pe culmile tristeţii,
Decât să-mi sape cratere-n timpan,

Când sforăie, Neluţu Moldovan.

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcaşul viselor de noapte

Visele de noapte sunt mai ruşinoase,
Vin după apusul soarelui, să plece
Până să răsară, monahii sfioase
Care ştiu că viaţa precum visul trece.

Nu deschide ochii, vreau să mai trăiesc!
Locul meu pe lume - doar visarea ta,
Ziulica toată stau şi mă gândesc:
Visele de noapte, ziua unde-or sta?

Cred că e un fel de mânăstire,
Unde se trăieşte cu iubire.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (21 septembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem vinde orice pe lumea asta, de la prieteni la părinţi, de la simple cunoştinţe la amanţi, de la visele altora la visele noastre proprii...

citat din Carmen Dumitrescu
Adăugat de greg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele adevărate sunt cele cu ochii deschişi şi mintea trează, visele de noapte sunt doar iluzii.

aforism de David Boia (14 februarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, visele celea ale tinereţii, visele primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvară şi te fură, şi te învăluie, şi te duc la adânc, atât de adânc, încât, la un moment dat, ele devin esenţa vieţii tale, şi dacă ţi s-ar cere: visele sau viaţa, eşti gata să declari - de-mi luaţi visele, luaţi-mi şi viaţa...

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise... dulci

Intr-o floare de te culci
Îţi doresc visele dulci,
Când te-ntorci între stamine,
Să dai noaptea peste mine,
Te-aş înveli cu petale
Dulci ca frăguţele tale –
Buze moi, buze focoase
În iubire norocoase.

Culcă-te sub clar de lună,
Ţine visele în mână
Şi prin ele, dorul meu,
De-a fi grădinarul tău
Care ştie-n orice clipă
Să te ia sub o aripă,
Să te poarte pe sub stele
În vise de filomele.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frisoane

eram perna mâhnită
de
somnul raţiunii,
palpitaţiile,
tunetele&fulgerele prin norii de puf,
furtuna asta în oglindă,
capu-i peşteră de piatră coborând
pe fundul mării/malul cerului

râdeaţi de slăbiciunea mea;
ascuns în odihna zâmbetului
ca o pătură
peste frigurile lacrimilor
din tot corpul
geometric/lichid
vă simplificam logica
vă iubeam visele(!) nervilor voştri cochilii

apoi pietrele au rămas,
malurile s-au înverzit,
se vor trezi...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ şi stele,
realităţi paralele în viaţa mea şi trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopţile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi şi noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineţi fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniţii bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieţii mele,
viaţa îmi împliniţi, nu mă ocoliţi!
Cât voi trăiţi şi eu trăiesc,
printre vii morţi sau morţii vii,
numai Dumnezeu ştie,
să decodifice bine,
visele lumii şi ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de Valeria Mahok (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp de lumină

Ochii ating prin cuvinte nemărginirea,
Cuprinzând eclipsele de soare,
Inscripţionate pe retina înfiptă pe cer.
Vântul mângâie pleoapele,
Iar adierea genelor vorbeşte cu sufletul nostru,
În alfabetul tăcerii.
Este un anotimp, în care nisipul alunecă
Pe frontispiciul păcii şi al iubirii.
Ne strigă universul cu taina fiecărei păsări,
Ce umbreşte pleoapele îngheţate.
O clipă ne ascundem în noapte,
Pentru că doar acolo, visele devin realitate şi tihnă.
Anotimp de lumină.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu are chipul meu

într-o noapte
în cel mai profund vis
dintre toate visele mele
am văzut Începutul:

Dumnezeu are chipul meu
şi eu am chipul Lui Dumnezeu –
suntem una şi aceeaşi Fiinţă:
iubim împreună şi
urâm împreună
într-o dualitate revoltătoare
laică şi religioasă deopotrivă

oricând eu mă pot duce în locul Lui
şi El poate veni în locul meu
pentru că locuim în aceleaşi trupuri
şi în aceleaşi iluzii despre ce ar putea fi

eu sting lumina acum în cameră
pentru că e târziu şi trebuie să dorm
şi odată cu mine se duce şi El la culcare –

nu e adevărat că Dumnezeu nu doarme!

la câte are pe cap
mă şi mir că nu a înnebunit până acum
şi nu a intrat în concediu medical
acolo
în lumea Dumnezeilor
din care facem parte şi noi

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea e promotoriul vieţii, ce-ţi insuflă cutezanţă-n visele cu care sufletul "învaţă" să fie Icarus.

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu erai vinovată

tu nu erai vinovată,
vinovate erau cârdurile acelea de păsări
fără copaci
şi pădurile fără oameni,

tu pluteai deasupra păcatelor
curgătoare
iar pleoapele unui ochi de păun
te-au dus pe un mal străin
într-o noapte de vară.

tu nu eşti vinovată,
vinovat este timpul acesta hâd
care ne ucide simţurile
într-un colţ întunecat,
care ne poartă în vârtejul sumbru
al predestinării
şi ne scoate unghiile din carne,

care ne trezeşte între două coşmaruri.

când te-ai limpezit,
eu eram departe ascuns
într-o lume absurdă
şi o umbră se lăsase peste
toată inocenţa dintre
limanuri.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera obscură

prima a fost virgula
o frunză bătută de soartă
apoi a fost punctul
un pom plin de frunze vii
deabia atunci negeneraţia
adică acei oameni care n-au timp
s-a ofilit în moalele capătului
şi m-a lăsat să-i văd moartea

camera obscură în care se fixează memoria

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

revolta

Să schimbăm varul în smoală, şi piatra cea grea în lut ars de oală.
Să ne facem o scară spre stele din visele tale şi visele mele.
Să tragem soarele de raze şi să-l punem la rădăcina florilor în vaze
Să muncim cu toţii, mână în mână, odată pe an, odată pe lună.
Inelele planetelor sub soare să ne fie salbe în zi de sărbătoare
Zdrăngănitul spart de chitară să se audă târziu în nopţile de vară.
Pruncul ce ţipă din dorul de mamă
Să scoale din morţi, amintirea copilăriei ce cheamă.
Încă odată, Acel ce ne este tuturor Tată
Să ne încurce limbile şi ţie şi mie.
Haosul să fie armonie, stelele în turn să apună
Lumea cea rea să fie iar bună.
Oglinda concavă să răstoarne ninsorile
Să ningă de jos către stele
Să tânjească şi ele după visele mele!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă...

Închid ochii şi se aşează sub pleoape
Înger de şoapte, în noapte.
Şi fiecare şoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am ţâşnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce şi alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far şi catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Păşind spre altar
Cu sete de viaţă.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri şi vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Şi sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Şi să plâng m-am decis,
Printre munţii de doliu,
Pentru ultimul vis.
Şi trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieţii ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Paşii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Şi din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Şi la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele paşilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o fiinţă rămasă de la începutul lumii, în care elementele nu s-au cristalizat şi în care haosul iniţial îşi joacă încă nebunia şi învolburarea lui.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!