Lăcașul viselor de noapte
Visele de noapte sunt mai rușinoase,
Vin după apusul soarelui, să plece
Până să răsară, monahii sfioase
Care știu că viața precum visul trece.
Nu deschide ochii, vreau să mai trăiesc!
Locul meu pe lume - doar visarea ta,
Ziulica toată stau și mă gândesc:
Visele de noapte, ziua unde-or sta?
Cred că e un fel de mânăstire,
Unde se trăiește cu iubire.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (21 septembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.