* * *

ea locuia în casa unui melc
şi-şi spăla hainele la râu.

din trup îi creşteau dimineţi trandafirii
întrecându-se între ele
cum se întrec mugurii pe ram
să plesnească.

ea îşi cobora pleoapele
şi pământul devenea verde,
luna aluneca
de pe o cornee pe alta
poticnindu-se
ca un iepure speriat de umbrele nopţii.

când ai apărut
păsările colibri i-au pătruns inima
orbeşte.

de atunci
această femeie locuieşte în mine
şi te iubeşte.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pleoapele închise

îi zâmbesc lumii fără ea
fereastra e deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă tem de şarpele verde al casei
acum el locuieşte în mine
ca un vis credincios în sublimul neliniştilor mele
mă însoţeşte
când sub pleoapele închise brăzdez câmpuri pentru margarete

în orizonturi roşietice îmi iau locul
şi mă cuibăresc lângă mine
în faţa ferestrei de la mansardă
eu sunt eu am zâmbit
şi nu mă verifică nimeni

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie de verde

şi-atunci te întreb,
când a venit primăvara,
femeie frumoasă,
femeie de frunză
femeie de lut,
cu trup de ulcior,
cu lumea pe umeri,
femeie de sare,

de verde,
de floare de măr,
de sărut?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te iubesc

vreau să te iubesc

vreau să te iubesc cu permisiunea ta
de femeie îndrăgostită de mine
vreau să te iubesc cum soarele iubeşte pământul
vreau să te iubesc cum stelele iubesc luna
vreau să te iubesc cum iarba iubeşte pamântul
vreau să te iubesc cum albia râului iubeşte râul
vreau să te iubesc cum aerul iubeşte omul
vreau să te iubesc cum tu mă iubeşti pe mine
vreau să te iubesc ca mine

vreau să te iubesc

poezie de Silviu Petrache (octombrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica este femeia care naşte, poetul este cel care fecundează... Muzica e femeie. Femeia înseamnă dragoste, dar o dragoste primitore şi care, atunci când primeşte, se dăruieşte pe deplin. Femeia devine ea însăşi abia în clipa când se abandonează... O femeie care nu iubeşte cu această mândrie dăruitoare e o femeie care nu iubeşte deloc. Iar o femeie care nu iubeşte deloc este cel mai respingător spectacol din lume.

citat celebru din Richard Wagner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiul Trandafirilor

În memoria victimelor de la Auschwitz, Dachau şi Treblinka (1933-1945)

Când pământul a sângerat întâia oară
Atunci a început războiul trandafirilor.
Îmbătaţi de ideologia luptei de specie,
trandafirii floribunda, cei cu flori grupate,
precum crucile de fier: Das Eiserne Kreuz,
S-au lăsat manipulaţi de propaganda
trandafirului teahibrid Generalfeldmarschall,
cel cu flori mari,
plin de decoraţii,
recunoscut drept filozoful existenţialist al trandafirilor.
Fără să gândească,
trandafirii teahibrizi au declarat război fulger
Trandafirilor plângători,
considerându-i o subspecie a regnului;
Iar în tovărăşie cu trandafirii japonezi
i-au prins pe toţi cei marginalizaţi,
i-au deposedat de petale
şi i-au concentrat într-un lagăr de exterminare
Situat pe insula şerpilor veninoşi.
Indignaţi de cele petrecute,
de aceste crime împotriva umanităţii,
trandafirii roşii socialişti
S-au grăbit să intervină
Ca să-şi elibereze semenii schingiuiţi.
Numai că în loc să le întindă o mână,
Trandafirilor căţărători,
Care printr-o minune au reuşit să supravieţuiască –
socialiştii le-au întins toţi spinii,
adânc până în carne,
Să nu cumva să rămână în picioare Trandafirii urcători, Trandafirii supravieţuitori.
Apoi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat,
duplicitari din fire,
trandafirii roşii s-au declarat presei mondiale
drept eliberatorii tuturor speciilor inferioare de trandafiri.
Când ultimii Trandafiri căţărători,
Specia aleasă de Creator,
Şi-au înapoiat spre stele duhul,
Atunci, şi numai atunci,
A început să sângereze pământul pentru întâia oară!

10 octombrie 2020

poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde trup

Verde-n dimineţi cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde-n buze ce-nfloresc,
Verde-n sâni ce se topesc,
Verde... peste amintiri,
Verde-n prag de despărţiri,
Verde... în adânc de dor,
Verde-n dulcele amor,
Verde-n nopţi fără de stele,
Verde-n apa din ulcele,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n mincinoase şoapte,
Verde-n aşternut arzând,
Verde-n tine când pătrund,
Verde-n iarba încolţită,
Verde... când e tăvălită,
Verde-n ochiu-nlăcrimat,
Verde... trupul de bărbat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am deschis fereastra vocile lor se ridicau în văzduh

dar ea îşi continua drumul
fără să privească înapoi
şi ei o urmăreau
ca pe o fiară scăpată de la grădina zoologică
atunci
am râs
aşa sunt bărbaţii când văd o femeie frumoasă
o dezbracă uşor
îi caută carnea
gustă

şi chiar era o femeie frumoasă
asta am văzut
când i-au rupt hainele şi au intrat ca măcelarii
dar în carnea ei nu era decât o groapă comună
unde stăteau ascunse atâtea sicrie
ce s-au împrăştiat pe străzi
şi ei continuau să o urmărească

aşa sunt bărbaţii când văd o femeie frumoasă
îi dezgroapă strigătele

dar ea mergea înainte
şi-atunci
am râs
iar ei scoteau la lumină
sicriu după sicriu
să-şi facă loc
în pământul făgăduit

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi în umbră

Veneau la întâlnire două umbre,
alunecând pe-aleea de sub tei,
cu deformări ciudate în penumbre
ce le-nsoţeau ca triste melopei.

Lumina soarelui părea că are
efecte tremurânde-asupra ei,
a celei de femeie, iubitoare
doar de nenaturalul din condei.

Iar umbra lui... părea că se târăşte
şi-ar vrea să ocolească un parfum
al teilor, sub care se iubeşte
când vara e la început de drum.

Sunt două umbre care, altădată,
pe banca de sub tei s-au întâlnit
şi, în lumina bolţii înstelată,
în doar o umbră s-au înlănţuit.

Acum se întâlnesc, la multă vreme
de când iubirea lor s-a destrămat,
strivită între temeri şi dileme
în faţa cărora n-a rezistat.

Se recunosc uşor căci, împreună,
formează umbra unui singur trup,
sub luna ce încearcă să le spună
că umbrele au inimi... şi se rup.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melc, melc, codobelc, nu te du la Dunăre...

Doamne, ocroteşte pământenii!

melc melc codobelc
în săptămâna patimilor e plin
râul lacrimilor plâng neîncetat românii
că i-au blestemat păgânii melc melc codobelc
scoate coarne boureşti şi te du la baltă şi bea apă
caldă nu te du la dunăre că apa-i prea tulbure apele
s-au umflat apele au turbat ia-ţi casa-n spinare şi fugi peste
hotare unde cerul îţi dă ploi şi viaţa-i fără nevoi (!?) că
la noi în ţară vieţile-s ca aţa valurile-s ca gheaţa spală
digurile de te-apucă frigurile pomii sunt în floare
apa-i pe ogoare casele cad la pământ parcă-s
suflate de vânt plâng neîncetat românii că
i-au blestemat păgânii melc melc codobelc
ia-ţi casa-n spinare şi fugi peste hotare...
melc melc codobelc.

poezie de Mihai Cucereavii (18 aprilie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un bărbat iubeşte o femeie

Când un bărbat iubeşte o femeie
e îmbătat de muzici în amurg
palate de cleştar din filme triste
răsfaţă ochii lui de demiurg

Înduplecat ca fiara în capcană
cu pieptul podidit de-o rană grea
prin vămile orbirii se înalţă
pentru a-şi lua lumină de la Ea

Şi toată viaţa lui se face orgă
în catedrala unui câmp de maci
iniţiat în tainele nuntirii
reîncarnarea unui antic vraci

Preschimbă-n aur tot ce va atinge
depune jertfe pe altarul Ei
mărinimos ca prinţul ce salvează
creştinii daţi la gropile cu lei

Un sentiment între extaz şi jale
ceva bolnav şi purificator-
când un bărbat iubeşte o femeie
se-mperechează îngerii în zbor.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos sună "mi-ai cucerit inima", sau "ai pătruns în inima mea", sau "mi-ai furat inima", atunci când ai cucerit pe cineva pe care-l iubeşti şi care te iubeşte. Dragostea este singura formă de cucerire în care cel cucerit îşi iubeşte cuceritorul şi singura formă de hoţie în care hoţul este iubit de cel furat.

aforism de George Budoi din Dicţionarul dragostei (2002)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemând Umbrele

O lumânare e de-ajuns. Lumina ei blândă
e mult mai potrivită, va fi mai mult har
atunci când vin Umbrele, Umbrele Iubirii.

O lumânare e de-ajuns. În seara asta încăperea
nu trebuie luminată prea mult. În reverie adâncă,
cu inima deschisă, cu lumina aceea blândă –
în această adâncă reverie voi plăsmui vise
pentru a chema Umbrele, Umbrele Iubirii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul 1 (Trup de femeie)

Trup de femeie, coline albe, coapse albe,
eşti asemenea unei lumi, aşternută în supunere.
Trupul meu aspru, agrest, sapă în tine
şi face o sămânţă să răsară în adâncul pământului.

Am fost singur ca un tunel. Păsările au zburat din mine,
şi noaptea m-a doborât cu invazia ei copleşitoare.
Să pot supravieţui, te-am pătruns ca o armă,
ca o săgeată din arcul meu, sau o piatră din aruncătura mea.

Dar vremea răzbunării a apus, şi te iubesc!
Trup din piele, din muşchi, din lapte însetat şi ferm.
Şi cupele sânilor tăi! Şi ochii tăi plini de absenţă!
Şi rozele pubisului tău! Şi vocea ta tristă şi blajină!

Trupul femeii mele, voi continua să dăinui prin el.
Setea mea, eterna-mi năzuinţă, calea mea schimbătoare.
Ape negre se adună acolo unde setea eternă curge,
şi truda alături de ea, şi durerea fără de ţărm.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantecul dorintelor

Iubeşte marea şi nisipul,
Pe stâncă stai şi meditează,
Rămâi uitat, la fel şi timpul,
Întoarce-te, hai la amiază!

Primesc sărutul tău la poartă,
E pentru mine floare neagră,
Îl voi păstra şi a mea soartă
Nu va ucide limba sacră.

Iubeşte soarele şi luna
Ce stau îmbrăţişate-n zare,
Strecoară-n palma albă huma
Şi modeleaz-o-n neagră floare.

Vino, pe urmă-n casa mea
Şi picură-n suflet căldură,
Pământul arde gura rea
Şi inima o face pură.

Eşti om creat după tipar,
Vechiul tipar de catifea,
Aşa cum cerul este clar
Mi-e clar – Te vreau în viaţa mea!

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura de rai

De când te-am găsit,
fiecare cuvânt al meu
e ca o sărbătoare
despre care păsările
vor vorbi în limba lor
până va curge din tine
picături de rai,
cu gust de strugure copt.

Când plouă frumos,
cântă o cruce în mine
de nimeni ştiută,
iar buzele aşteptării
aproape că ard,
rupând scoarţa dulce a nopţii,
în care gângură luna
precum un copil cu aripi de lapte.

Nu ştiu cum se face,
doar ochii tăi
pot trece prin talpa de cer
ca să ajungă la mine,
tocmai când iarba adoarme
cu inima mea prelinsă în braţele ei.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţe

Deşarta voluptate şi sărmanul mister
De-a nu fi văzut.

Te ştiu, culoare a copacilor şi-a oraşelor
E între noi obişnuita transparenţă
Dintre privirile scăpărătoare.
Ea se rostogoleşte pe pietre
Aşa cum se leagănă apa.
De-o parte a inimii mele fecioare se-ntunecă,
De cealaltă parte mângâietoarea mână se-aşază
pe coapsa colinelor
Curba unui fir de apă dezlănţuie această cădere,
Această-nvălmăşire de oglinzi.
Lumini de precizie, nici nu clipesc din ochi,
Nu mă clintesc,
Vorbesc
Şi-atunci când dorm
Mi-e gâtul un inel cu parafă de voal.

II

Ies la braţ cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Singur.
Mila e mai sus şi poate rămâne foarte bine acolo,
Virtutea îţi dă ei înşişi sânii de pomană
Şi graţia s-a-ncurcat în plasele pleoapelor ei.
E mai frumoasă ca statuile de pe marginea treptelor,
Mai rece
E jos cu pietrele şi umbrele.
Am ajuns-o din urmă.

Aici lumina dă ultima ei bătălie.
Dacă adorm, adorm ca să nu mai visez.
Care vor fi atunci armele triumfului meu?
În ochi-mi larg deschişi mijeşte soarele.
O, grădină a ochilor mei!
Sunt toate fructele aici ca să închipuiască flori,
Flori ale nopţii.
O fereastră de frunze
I se deschide fără veste-n obraz.
Unde-mi voi pune buzele, natură fără ţărmuri?

E mai frumoasă o femeie ca lumea în care trăiesc
Şi închid ochii.
Ies la braţ cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Şi umbrele m-aşteaptă.

poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima unui poet nu e linişte

În inima unui poet
niciodată nu e linişte,
nici ora exactă nu-i bate la ceas,
doar din când în când
i se izbesc de frunte păsări
ce ţin in gheare vise scăpate
din lesa nopţii.
El poartă pe degete iubirea
ca pe nişte inele rupte din Dumnezeu...
Din lacrimi îşi tese cămăşi de sărbătoare
şi luna în ele îşi face culcuş,
când vieţii îi creşte la sân o cruce...
În inima unui poet
nicicând moartea nu poate intra,
Cuvântul ţine în mâini
o sabie de cer!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt înger şi femeie...

Sunt liră fără nume, albastră şi străină,
Ce bea din ceruri stele, împrăştiind lumină.
În trup mi se ascunde şerpoaica cea din rai,
În braţe să te-nlănţui... hai, cântă-mă din nai!

Prin vene-mi curge lavă, incandescenţă vie,
Pe gene-mi zboară fluturi în prag de cununie.
Pe buze-mi curge mierea şi macii plâng de dor,
Când fredonez cantate pe-o margine de nor.

Deşi mi-e trupul fraged, port munţi şi mare-n mine,
Miros a pâine caldă, am lacrimi pentru tine.
Te bântui şi în vise şi-n dimineţi mă ai,
Să-ţi potolesc şi setea şi foamea de-al meu grai.

Cum ţi-am pătruns în carne, am să-ţi răspund îndat':
Sunt înger şi femeie, nevină şi păcat...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenicul diavolului

Încă nu demult scriam
despre amiaza secolului douăzeci
şi iată că se apropie miezul nopţii
repede se mai duce acest secol XX
pe picioruşele sale în formă de x
numai te uiţi şi luna apare cu urma tălpii umane
imprimată pe trup
dar ce va fii cu pământul
va rezista
nu cumva va aluneca
nu se va înveli în mantaua lui Prosper
cu căptuşeala ei de foc roşu?
va rămâne măcar un Gall Anonim
care să scrie până la capăt
comedia cosmică?
am scris ceea ce am scris
în noaptea înstelată privind
versurile mi le şoptea
Mefisto hohotind.

poezie clasică de Tadeusz Sliwiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!