Replică la poezia "Războiul sexelor" de Valentin David

Concluzia? Cred că o ştii prea bine:
Să nu te pui cu mine, măi bărbate!
Că ai văzut, că este vai de tine
Şi eşti nimic, făr-a ta jumătate.

M-ai supărat cumplit, cum faci de-o vreme,
Că stai mai mult în cârciumă şi-acasă,
Când vii, în zori, te-apuci de scris poeme
Şi să te cert inima nu mă lasă.

Aşa că mi-am luat traista-n spinare
Şi am plecat la mama, la Brăila.
Deşi dorul de casă rău mă doare,
De tine, nu vreau să m-apuce mila.

Te chinuieşti şi ai coşmaruri dese?
Ce bine-mi pare şi mă rog la Domnul,
Vinovăţia crunt să te apese
Şi să îţi fugă liniştea şi somnul.

Şi să te zbaţi ca peştele în plasă!
Spui că ţi-e foame şi nu ai mâncare?
Ei, uite că nu vin, de-a dracu-acasă,
Până,-n genunchi, nu-mi vei cere iertare.

Şi să m-aştepţi cu flori şi masă mare,
Curat în casă să găsesc şi spală
Tot ce-i murdar. Hai, pune-te-n mişcare
Şi să te-mbraci în hainele de gală!

De nu faci toate astea cu plăcere,
Să ştii că stau la mama înc-o lună,
Să mori de foame şi de prea tăcere.
Aşa că, mai gândeşte-te şi sună!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de casă...

Oraş frumos, Bucureşti,
Capitala ţării eşti.
Dar în fiecare zi, tu
Bucăţi, îmi faci sufletu'.

Şi când seara se lasă,
Îmi e dor de casă.
Nu prea am bănuit eu,
Cât o să-mi fie de greu.

Aici, nu eşti ca acasă,
Când stai cu ai tăi la masă.
Dar singură mă consolez
În viaţă, ceva să realizez.

De părinţi, mi se face dor
Şi atunci simt că mor.
Asta se întâmplă cam mereu,
În rest, sunt bine eu...

Galaţi, de tine nu am uitat,
Te port în suflet, necondiţionat.
Niciodată nu mă lasă
Dorul, de-a mea casă.

Pentru mulţi, nu însemni nimic,
Te văd doar un oraş mic.
Eu de aici, departe am plecat,                            
Totul în urmă, am lăsat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Nu sunt bolnavă!
Dar inima mă doare,
Că ai plecat de tot,
Şi m-ai lăsat, în lumea asta mare,
Şi tare greu, îmi este fără tine,
Măi, omule! Unde te-ai dus,
Îţi merge bine?
Nu-ţi este dor, să fii,
Din nou cu mine?
Plumburiu e cerul
Şi plouă tare afară,
În casă, liniştea-i apăsătoare,
Privesc tabloul nostru, pe perete,
Mă uit la poze,
Că mi-e dor de tine,
Şi sufletul, tare mă doare,
Că nu eşti lângă mine.

Mi-e tare foame, şi-aş mânca,
Dar n-am cu cine împărţi mâncarea,
Şi mi se pune iarăşi,
Noduri mari în gât,
Şi plâng cu mult amar,
Fulgerătoarea ta plecare.
Căci, fără tine, viaţa e pustie,
În casă, lipseşte gălăgia ta,
Copiii îmi vorbesc mereu de tine,
Şi mie, mi se frânge inima.
Ce scurtă-i viaţa, şi nu o preţuim,
Ce scurtă-i fericirea,
Şi câţi, de ea au parte?
Ce minunat era, când eram toţi,
Şi câtă tăcere după a ta moarte.
Acum pluteşte în casă,
Liniştea, şi umbra amintirilor,
Cu vise, încerc să m-amăgesc,
Şi false stări de bine.

poezie de Valeria Mahok (15 iunie 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Stau aici de patru zile,
Credeţi oare că e bine?
Ştiu că asta nu se cade,
Da-s flămând de nu se poate!

Mama a plecat de-acasă,
Iar eu Pisi fioroasă,
Am rămas să fac curat,
Chiar în dormitor, sub pat!

Am simţit eu o mişcare,
C-am urechea foarte mare,
Şi de-atunci eu, cu umor,
Stau pe post de vânător!

Nu ştiu, zău, dacă e bine,
Dar s-a trezit simţu-n mine,
Acela vânătoresc,
Vreau vânat? Eu îl pândesc!

Cred că e un şoricel,
Tare-aş vrea să dau de el,
Deşi nu am stat în viaţă
C-un şoarece faţă-n faţă!

Acum fie, ce o fi,
Aici oi înţepeni,
Aşadar şi prin urmare,
Vom vedea, care pe care!

Însă, nu mai pot de foame,
De-aceea mananc cartoane,
Am facut şi-un tunel mic
Cu gândul la inamic..

Dar ce-mi este dat să vad?
Tocmai când să fac prăpăd,
Intră mama drept în casă,
Şi pune un coş pe masă!

Şi miroase rău a peşte,
Lucru ce mă depăşeşte,
Nu mai sunt aşa rebel,
Cu gândul la şoricel!

Că şi mama mă întreabă:
-Ce-ai făcut acasă, dragă?
Nu-i aşa c-ai fost cuminte?
Ţi-am adus peşte cu linte!

Şi m-am apucat cu sârg
Să mănânc peşte din târg,
Las'că şoarecul nu moare,
Până data viitoare!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aş fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Ţi-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuinţă!
Să-nveţi din asta, nu ai trebuinţă?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocinţă!
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuşi Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă eşti, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înţelept putere,
Şi zodii, şi planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credinţa-mi cere.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Vrei să trăieşti? - Domnul să-mi dea putinţă!
- Îţi trebui... - Ce? - Mustrări de conştiinţă,
Lectură multă. - Ce? - Cărţi de ştiinţă.
Lasă smintiţii! - Oi mai vedea eu, lasă...
- O să ţii minte? - Dacă-mi dau silinţă.
- Nu sta până când dai de suferinţă.
Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste în versuri

Mi-a trimis mama scrisoare pe la miezul nopţii-n vis... îmi cerea un cal de mare să se mute-n paradis...
-Dar, nu eşti în rai, Anică, că păcate n-ai avut? Nici măcar n-ai plâns vreodată, cât de mult te-ar fi durut...
-Ba am plâns pe-ascuns, măi, mamă şi-am şi suduit, să ştii... de unde să ştiţi voi asta, eraţi doar nişte copii...
Şi mai am păcate multe, mi le ştiu eu, nu se spun.. doar la vreme de spovadă, de prin minte mi le-adun...
-Nu cred, mamă,-n astă lume, toţi păcătuim cumva... dintre toţi, mai vinovată nu eşti tocmai dumneata...
-Atunci, de ce m-a luat moartea, când doream să stau cu voi? De-aş avea bilet de voie să vă văd şi plec 'napoi!
-Ştii că asta nu se poate, însă vom veni curând, să ne-aştepţi la miez de noapte, nu-mpreună, ci pe rând...
-Pe acasă ce mai este, toate sunt la locul lor? Că mi-e tare dor de casă şi de voi îmi este dor...
Flori mai sunt pe la morminte, sau uscatu-s-au de vânt? Pe cine întreb mă minte, sau nu spune un cuvânt...
Sunt pe lista de-aşteptare, să mă ierte Dumnezeu, să-mi dea drumu-n Raiul Mare, că-n cel mic e mult mai greu... Şi trimte-mi înc-o carte, ''Dincolo de cer'' e gata, poate ai mai scris poeme... dă-mi şi una pentru tata!
-Toate-s bune şi frumoase, mamă, cum ni le-ai lăsat, doar de dorul dumitale-n chinuri mai mereu mă zbat...
Am mai scris, scriu ca nebuna, dorul să mi-l ostoiesc, când privesc în noapte luna şi în ea nu te găsesc...
Cum să-ţi spun că nu e bine şi că iadul e aici? Mi-e necaz şi mi-e ruşine că te mint... suntem furnici...
Nu avem nicio putere, n-avem pâine şi bolnavi ne târâm printre ruine cu paşi zdrobiţi ca de sclavi...
A venit vremea aceea când spuneai că ne-om ruga să ieşiţi voi din morminte şi noi viii vom striga
Să intrăm în locul vostru, schimb să facem de iatac... cum să-ţi spun eu toate astea? Mai bine mă-nchin şi tac...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curbura sunet-privire

De nesomn, mă doare mintea,
De nevis, ochiul mă doare,
Pe când inima cumintea
Sună, toacă răbdătoare...

Am nevoie de bătaie,
Însă cine să mă bată,
Dacă inima se-ndoaie
Ca o toacă-ncovoiată?

Inimă, te rog din toate
Ce mă dor fără-ndurare,
Stai cu mine şi mă bate
Până fiul meu cel mare

Va putea singur să toace,
Pe vârfuri suit un pic!
Vezi cum sună! Dacă-ţi place,
Stai să toace şi cel mic!

Ai şi tu puţin răbdare,
Că primul născut, vezi bine,
Cu mezinul în spinare,
Au ajuns deja la tine...
Sună bine, sună bine!

poezie de Marius Robu (22 februarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un păcat numit Apollo

Eşti păcatul vieţii mele şi mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi eşti şi-acum Apollo, deşi eşti un pic mai mic.

Te păstrez prin buzunare, în poşeta de oraş,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Şi spre seară amoraş.
Te hrănesc cu poezie şi de sete-ţi pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.

Ai cam obosit de-o vreme şi te plângi ca un moşneag
Şi te zbaţi între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ţi-e cam dor de libertate şi ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.

Şi-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi eşti păcat, ştii bine, şi cu tine am crescut.
Şi de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să ştii-
Las' s-aştepte ţintirimul! Eu te ţin printre cei vii,

Să mai scriu câteva versuri, (fără tine n-aş putea)-
Cum să te îngrop, Apollo, când şi mort eşti steaua mea?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curbura sunet-privire

De nesomn, mă doare mintea,
De nevis, ochiul mă doare,
Pe când inima cumintea
Sună, toacă răbdătoare...

Am nevoie de bătaie,
Însă cine să mă bată,
Dacă inima se-ndoaie
Ca o toacă-ncovoiată?

Inimă, te rog din toate
Ce mă dor fără-ndurare,
Stai cu mine şi mă bate
Până fiul meu cel mare

Va putea singur să toace,
Pe vârfuri suit un pic!
Vezi cum sună! Dacă-ţi place,
Stai să toace şi cel mic!

Ai şi tu puţin răbdare,
Căci primul născut, vezi bine,
Cu mezinul în spinare,
Au ajuns deja la tine...

Sună bine, sună bine!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (22 februarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii lui

Primeşte-mă, tăticule, să dorm la pieptul tău,
Zâmbeşte pentru mine şi fii liniştea mea,
Tu nu îmi spui prea multe, dar văd că-ţi merge rău,
O să vorbesc cu mama, să văd ce-mi zice ea.

Să nu renunţi la mine, să stai, să mai aştepţi,
Străine-n viaţa mea te rog să nu-mi aduci,
A ta va fi răsplata în lumea celor drepţi,
Între tine şi mama din nou de-o să mă culci.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul cel bun

Eşti înalt şi sexy, dup-al tău chip mor
Simt că te vreau mult, nu îmi e uşor
Îţi zâmbesc, căci uite cât arăţi de bine
Simt c-o să leşin aici lângă tine.
Eşti un bărbat bun, după cum constat
Cu parfumul tău mintea mi-ai luat
Şi mi-ai spus: iertare, pot să îţi vorbesc?
Eu am zis, OK, e ceva firesc.
Te-am văzut pe-aici, vreau să te salut
Dar eu m-am scuzat că timidă sunt.
Tu ai spus, nu-i bai, doar te-am salutat
Şi voiam să ştiu de m-ai observat.
Recunosc, am zis, te-am văzut şi eu
Şi stau să mă-ntreb de eşti genul meu.
Sunt un tip de treabă, pot să te-ocrotesc
Nu perfecţiunea e ce îmi doresc.
Dacă nu vrei asta este foarte bine,
Dar mă-ntreb îţi place să vorbeşti cu mine?
Ai zâmbit şi sigur pe tine mi-ai spus
Îmi place ce văd şi mă simt sedus
Cine-i norocosul să îi fii iubită?
Nimeni, deocamdată, că sunt despărţită.
Cine să te lase, să fie-aşa bleg?
Mă întreb şi eu, dar nu înţeleg.
Eu o fată bună sper să întâlnesc
Să vin noaptea-acasă, în prag s-o găsesc.
Da, aud ce spui, pare cunoscut
Ştiu, te-ai prezentat, dar n-am reţinut...
Telefonul sună, fix la el privesc
Şi mă scuz spunându-ţi că vreau să vorbesc.
Îmi dai al tău număr ca pe un trofeu
Şi cred că e bine să ţi-l dau şi eu.

poezie de Amiah Mosley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Nu-mi cere să fiu alta decât sunt,
Nu pot ca sfinţii să ajung deodată,
Tu ştii că-s doar o mână de pământ
Ţărâna ce se cere modelată.
Să-mi dai putere, să mă-nveţi Îţi cer,
Să nu mă laşi să rătăcesc pe Cale,
Eşti Dumnezeu şi pe pământ şi-n cer,
Făpturile sunt toate ale Tale.

Tu poţi să faci din mine ce voieşti,
Mă poţi purta în slava sau în moarte
Şi dacă nu ştiu bine Cine eşti
Nu mă împinge, Doamne, mai de-o parte.

Tu m-ai adus la Tine să mă-nchin,
N-a fost uşor şi, Doamne, ştii prea bine
Cu câtă noapte ai luptat să vin
Ca să-Ţi slujesc, să Te slujesc pe Tine.

Chiar dacă numai o clipita-a fost,
Din viaţa mea e jumătate dusă,
Tu care-mi ştii viaţa pe de rost,
Tu dă-mi puteri să pot să-Ţi fiu supusă.

Sunt încă mică pe cărarea Ta
Şi poate încă-n suflet sunt bolnavă,
Întinde-Ţ mâna, mângâie cu ea
Şi-ajută-mă de vrei să fiu în slavă...

Amin!

rugăciune de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum gândeşte un bărbat în zilele noastre

Eu sunt şef la mine-acasă!
Da, sunt şef de şef, nu glumă!
Dar de când cu internetul,
Nu-mi merg lucrurile strună.

Când mă plâng că-mi este foame,
Soaţa-mi zice:
- Stau pe CHAT! Ţine cură de slăbire!
Eu de şunci m-am săturat...
(Şi îşi plimbă silueta mai decât un top-model)
Coapsele îşi modelează,
Îşi arată sânul ferm...
Zic eu:
- Vrei ceva, iubito?!
Zice ea:
-Vreau bani, bărbate,
Că de la o vreme-ncoace
Spui mereu că nu se poate...
Ba că ţi-au oprit din leafă,
Pentru pierderi din profit,
Bă că dai că-ţi moare seful...
Şi în plus te-ai ramolit!
Uite, vii, te-aşezi la masă,
Spui că spatele te doare!
Mai zici că eşti şef în casă
Şi nu faci două parale!
Plec...
- Îmi trebuie cămaşă, zic a doua zi.
- Spălată?! Mergi, în grabă ţi-o clăteşte!
Eu nu pot! Sunt ocupată!
- Şi ce treabă ai, femeie?
- Stau pe facebook! Meditez...
Mă întreb dacă cu tine
Aş putea să progresez.
Vom intra în UNIUNE!
Ce să fac? să stau aşa
Cu un pămpălău ca tine?
Mă-ntristezi, iubirea mea!

De' o fi una, de' o fi alta,
Că oi fi măgar sau câine,
Toată grija căsniciei,
Cade în final pe mine...

Deci, sunt şef la mine-acasă,
Nevasta, coastă de drac,
A-nvăţat să mă conducă,
Ea comandă şi eu tac...
Şi vă spun: Am dat de dracu!
Cu femeia nu te pune,
Chiar de-aş zice nu se poate,
În final, ca ea rămâne.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum gândeşte un bărbat în zilele noastre

Eu sunt şef la mine-acasă!
Da, sunt şef de şef, nu glumă!
Dar de când cu internetul,
Nu-mi merg lucrurile strună.

Când mă plâng că-mi este foame,
Soaţa-mi zice:
- Stau pe CHAT! Ţine cură de slăbire!
Eu de şunci m-am săturat...
(Şi îşi plimbă silueta mai decât un top-model)
Coapsele îşi modelează,
Îşi arată sânul ferm...
Zic eu:
- Vrei ceva, iubito?!
Zice ea:
-Vreau bani, bărbate,
Că de la o vreme-ncoace
Spui mereu că nu se poate...
Ba că ţi-au oprit din leafă,
Pentru pierderi din profit,
Bă că dai că-ţi moare seful...
Şi în plus te-ai ramolit!
Uite, vii, te-aşezi la masă,
Spui că spatele te doare!
Mai zici că eşti şef în casă
Şi nu faci două parale!
Plec...
- Îmi trebuie cămaşă, zic a doua zi.
- Spălată?! Mergi, în grabă ţi-o clăteşte!
Eu nu pot! Sunt ocupată!
- Şi ce treabă ai, femeie?
- Stau pe facebook! Meditez...
Mă întreb dacă cu tine
Aş putea să progresez.
Vom intra în UNIUNE!
Ce să fac? să stau aşa
Cu un pămpălău ca tine?
Mă-ntristezi, iubirea mea!
........................................
De' o fi una, de' o fi alta,
Că oi fi măgar sau câine,
Toată grija căsniciei,
Cade în final pe mine...
.........................................

Deci sunt şef la mine-acasă,
Nevasta, coastă de drac,
A-nvăţat să mă conducă,
Ea comandă şi eu tac...
Şi vă spun: Am dat de dracu!
Cu femeia nu te pune,
Chiar de-aş zice nu se poate,
În final, ca ea rămâne.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare?

Ce te doare şi nu-mi spui
România nimănui?
Cum te fură hoţi şi hoţi
şi te vând bucăţi, bucăţi.

Cum îţi taie din păduri,
goală de rămâi, înduri
şi de ce eşti mohorâtă
şi eşti tristă şi pierdută?

Cum copiii tăi te lasă?
Şi-şi găsesc o altă casă...
Ce te doare şi nu-mi spui?
Românie a oricui.

De ce lacrimi verşi în ploi
limpezite în noroi,
prea puţini brazii pe culmi,
prea puţin români şi ulmi.

Prea puţine flori pe câmp
te mai colorează blând
şi de ce din zi în zi,
mai puţine poezi...

Te cântau în vers de dor,
fii tăi doar un popor,
erau toţi doar unul şi unul,
patriot era românul.

Ce te doare şi nu-mi spui,
România nimănui,
de ce munţii tăi se crapă,
sub ciocane care sapă?

Doar speranţe limitate
ţi se scurg azi înspre moarte
şi privesc copiii tăi
cu ochi reci şi gânduri hăi.

Sorbi otravă şi otravă,
mult noroi şi multă pleavă,
nu credeai c-o să ajungi
părăsită şi te frângi.

Fără un senin pe cer,
nu ai umbră şi mister,
ce te doare şi nu-mi spui,
de ce plângi şi ţi-e pustiu?

De ce apele ţi-s tulburi,
de ce uiţi să te mai guduri,
de ce frunzele ţi-s reci,
căzând moarte pe poteci?

De ce eşti aşa de blândă
fără să blestemi de ciudă,
de ce vânturi te usucă,
şi de boală eşti pe ducă?

De ce îţi doreşti să mori?
Dacie în primi zori,
am uitat să te slăvim
şi de noi nu ne-amintim.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi eu, la tine, mamă...

N-am mai fost pe-acasă, Doamne, de-o vecie şi mai mult,
Să-mi găsesc copilăria şi salcâmii să-i ascult.

Cum mai ning peste morminte, aşezându-se domol
Pe-aminitirea mamei mele şi pe sufletul meu gol!

A curs pe Danubiu apă, cât să-nece dorul meu
De când ai plecat la stele, lângă rai şi Dumnezeu.

M-ai lăsat orfană, mamă, şi nu am cui să mă plâng,
Când se-adună toamne-n mine şi în mine, ploaia strâng.

Numai visele mi-alină, când te-aduc la mine-n zori,
Supărările şi vina, că nu ţi-am adus, azi, flori.

Trec secundele grăbite şi-mi mai fură câte-un an
Şi mă veştejeşte timpul cu surâsul lui viclean.

Şi m-aduce mai aproape de grădina-n care eşti.
Vin şi eu curând, la tine, dorul să mi-l linişteşti.

Tata este lângă tine, sau nu l-au primit în rai?
Am să-i spun o vorbă, mamă. Şi de nu, te rog să-i dai

Veste că sosesc degrabă şi deşi nu m-a iubit,
Aş vrea să-i vorbesc de vremea, când în suflet l-am primit.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruptură definitivă

Tu plângi când te gândeşti la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Uşor m-ai dat de lângă tine,
Şi asta nu ţi-o pot ierta.

Eram micuţă când m-ai dat,
Aşa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum şi eu te-am uitat pe tine.

Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.

Am aşteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.

Să te strig mamă n-aş putea.
Nu meriţi o aşa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.

Nu simt nevoia să te văd
Şi nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, şi cred că-i bine.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi copilul

-Bună dimineaţa, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulţumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, şi clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Şi eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înţelept eşti, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat şcoala şi-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinţii, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată şi-ţi este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n ţară
Şi-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simţi, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalţi copii
Mi-a luat şi-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aş vrea la ea în braţe, nu voi ca să te mint
De melancolie şi ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am şi o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai ştiu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama şi eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îţi spun că mă uimeşti,
Cât de frumos şi de matur gândeşti,
Aş vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Aşa bătrân cum sunt, cresc şi un nepot
Tu reţine-un lucru, eşti un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Şi ai şi-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinţii i-au murit, îl ajut doar eu
Şi nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Aşa cum primeşti tu şi ceilalţi copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să ştii că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos

poezie de Ionel Popa (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ncred în Tine

Mă-ncred în Tine, Domnul meu divin,
Smerit mă plec şi-n faţa Ta mă-nchin,
Din cerul Tău măreţ mă cercetează,
Şi calea către Tine-mi luminează.

Condu-mă Tu pe calea Ta mereu,
Cu Tine vreau, căci singur 'mi-este greu,
Singur nu pot înainta, ştii bine,
Tăria mea eşti Tu, puterea ce mă ţine.

Mă-ncred în Tine, Doamne Dumnezeu,
Sprijin mi-ai fost în ceasul cel mai greu,
Când am crezut că nu mai am scăpare,
Mi-ai arătat să văd puterea-Ţi mare.

M-ai ridicat din pulbere, de jos,
Mi-ai spus: Cu Mine eşti victorios.
M-ai luat la pieptul Tău, m-ai mângâiat,
Iertare, mântuire, Tu mi-ai dat.

Mă-ncred în Tine azi şi-n veci de veci,
Din viaţa mea Te rog să nu mai pleci,
Nu mă lăsa să rătăcesc pribeag,
Cu Tine vreau să merg Isuse drag.
Amin!

poezie de Ica Drăgoi (26 septembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi cer iertare

Îmi cer iertare, om frumos,
Că prea mult mă gândesc la tine
Iar gândul mi-e curat, duios,
Şi când eşti trist, vreau să te-aline.

Îmi cer iertare, ai pătruns
În inima mea şi pe veci
Eu te-am legat şi te-am ascuns
Şi nu o să te las să pleci.

Iertare-ţi cer că-mi eşti pe plac
Şi-l rog pe Dumnezeu cel sfânt
Să îţi dea pentru toate leac
Şi viaţă lungă pe pământ.

Să îţi dea bine şi noroc
Şi calea să îţi fie dreaptă,
Să ai în multe inimi loc,
Să urci pe slăvi, treaptă cu treaptă.

Şi-atâta vreau să mă mai ierţi:
Că te iubesc cu nesimţire.
Iar de m-accepţi, şi nu mă cerţi
M-ai condamnat la fericire.

Îţi cer iertare...

poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-aş putea...?

Nu plânge, mamă, şi nici nu mă chema,
Îmi faci mult rău chemându-mă acasă,
Tu ştii la fel de bine că în ţara mea,
Dacă nu fur, nu pot să-mi construiesc o casă.
Ştiu că ţi-e greu că sunt acum printre străini
Şi că ai vrea să fiu în sat alăturea de tine,
Că bătătura astăzi ţi-e plină de ciulini
Şi cât mai suferi, dar gândeşte-te la mine.
Cu ce-aş putea să te ajut stând lângă tine,
Poate-aş cosi în curte şi ţi-aş sparge lemne?
Dar oare-n ţara asta pentru mine
E de ajuns ca să cosesc şi să crap lemne?
Mă doare sufletul că-ţi sunt atât de departe,
Că nu mai pot să te ridic când cazi,
Dar, mamă dragă, să nu uiţi că sărăcia ne desparte
Şi că mi-e dor în fiecare zi de ochii-ţi calzi.
Şi aş veni târându-mă-n genunchi acasă,
Să-ţi fiu aproape, să te mângâi pe faţă,
Dar ştiu că n-ai avea ce să îmi pui pe masă
Şi m-aş trezi plângând în fiecare dimineaţă.
Cum să mă-mpart în două, scumpă mamă,
Să fiu şi-aici, să fiu şi lângă voi?
Ce să-i răspundă copilul mamei care-l cheamă
Şi îşi doreşte fiul, rătăcit prin lume, înapoi?
Nu plânge, mamă, eu te rog, rezistă,
Nu mă chemă să văd că mori săracă,
M-ai învăţat că DUMNEZEU există,
Şi roagă-te la EL, pe fiul rătăcit să ţi-l întoarcă!

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!