Dulcegărie

(cui nu-i place sau are diabet să nu citească)

Topite-n vise colorate, scăldate-n lacrime de zori,
Priviri cuminţi, din legi uitate, şi-ndreaptă ochii către nori,
Se întreţes cu şoapte calde şi ne iubim pe-un opt culcat,
Ţintat cu pietre nestemate, ce pentru noi a fost păstrat.

Pentru gondola rătăcită pe valul vieţii netrăite,
O clipă ne-a dat două vâsle, din inimă de stea cioplite,
Să ne plimbăm în Răsărit, fără vreo teamă de furtuni,
Sub străluciri de Soare nou, iubindu-ne ca doi nebuni.

Cu înţeles de ne-nţeles, ne-mbrăţişăm la ţărm de dor,
IUBIREA se aşterne-n vers din gândul alb al unui nor,
Umbrele reci se risipesc, trecute vieţi sunt vindecate,
Zâmbetul tău dumnezeiesc mă mângâie, pe înserate...

Dorinţe vii ne cotropesc şi le-mplinim sub cer senin,
Dar într-un fel deloc lumesc- fără atingeri... în sublim...
Doar sufletele-mbrăţişate închină visului alt vis,
Patima doarme, răbdătoare... O vom trezi, cum i-am promis...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n stoc

Am adunat din vieţi întregi,
IUBIRE-n vise netrăite
Şi-acum, tu sufletu-mi dezlegi
În vers de şoapte, viu grăite.

Un zâmbet ca raza de Soare,
Ce mângâie plecarea Lunii,
Ne şterge lacrimile-amare,
Plânse din adâncimea runii.

Din întunericul uitării,
Tu m-ai furat şi-ai îndrăznit
Să mă iubeşti... cum valul mării,
Sărută ţărm, în asfinţit...

Stoc infinit de prea IUBIRE,
Avem în clipa inimii...
Ne vom lăsa dulcea simţire
Să ardă-n miezul patimii...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea şi lumea

Tu eşti IUBIREA lumii şi eu sunt lumea ei...
În picurii de ploaie, simt mângâierea ta
şi-n timp ce-ţi urmez paşii, pe-aleile cu tei,
îi împletesc cu-ai mei, sub străluciri de stea.

Nebuni de dor, plângând un Cer neînţeles
de alte lumi trăinde-n umbre şi-ntuneric,
pătrundem sensuri noi, pe care le-am ales,
ne dăruim visări, pe un tărâm angelic...

Tu eşti IUBIREA lumii şi eu sunt lumea ei...
Sub transparenţe dulci ne înfrânăm tumultul.
Când ne-odihnim în noapte, ne transformăm în zei...
IUBIM, prea credincioşi, şi ne-mbrăţişăm "lutul".

Tu eşti... IUBIREA lumii... şi eu, IUBIREA ta...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii!

Mai ştii cum m-am îmbolnăvit de tine
din prima clipă, fără să gândesc?
Fereastra Raiului sunt pentru mine
ochii tăi dragi, în care m-oglindesc.

Tu ştii cât de frumos cântă tăcerea
la masa sfânt-a dorului din noi
şi cum ne vindecă toată durerea
când ne iubim în lacrime de ploi!

Noi ştim ce dulce ne e suferinţa
când viaţa ne desparte uneori,
când inima tânjeşte de dorinţa
ce umple Infinitul de fiori!

Cu fluturi ne întrecem în fineţea
simţirii ne-ntinate de lumesc,
când ne-amintim năvalnic tinereţea
ce ne-a păstrat în suflet TE IUBESC!

Nimeni n-ar îndrăzni, în veci, să fure
IUBIREA noastră ce e scrisă-n aştri,
că nime-n lume n-ar putea să-ndure
văpaia ei din ochii noştri-albaştri...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Adoarme marea, cu-amintirea verii...
Cum măcina, cu pătimaşe valuri,
cochiliile moarte de la maluri,
în fire de nisip, la ceasul serii!...

Ne aşternea potecă Luna plină.
În vis, porneam încet pe luciul apei
să invităm în mijlocul agapei
doar lumea bună din bolta divină.

Cu mantia-i de catifea albastră,
ţintată-n mii de stele nenuntite,
bătrâna noapte, -n cântece şoptite,
ne învelea cu dor IUBIREA noastră.

Cu puf de nori te alintam pe tâmple,
într-un sărut păstrat doar pentru tine
în rit străvechi, prescris de sibiline,
ce se-mplinea fără să se întâmple.

Adâncul mării trimitea putere
în inimile-aprinse, -ndrăgostite,
care, cu sfinte vorbe nerostite,
se mângâiau cu aripi de-nviere.

Pe-o raz-a răsăritului de soare,
ne întorceam la ţărm, din nemurire,
cu suflete scăldate-n fericire,
tu preschimbat în cer şi eu, în mare...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am promis

Că îmi las în urmă clipa legând-o la ţărm de vis
În Dunărea veche-albastră plutind spre alt paradis,
Că las pe nisipul umed, urme, talpa-mi de femeie
Şi un nasture din bluza, ce o mână o descheie.

C-o să las priviri scăldate în reci unduiri de valuri,
Când nebuni cântă Katiuşa ancorându-şi bărci la maluri,
Că-mi las setea de iubire, rătăcită în amurguri,
Rătăcită în dorinţe, făcând cu precupeţi târguri.

Şi o mare sfântă cruce şi pleoapa ce am închis,
Bătăi vagi, prelungi de clopot şi scri tot ce am promis:
Că la rădăcini de sălcii o să las un ochi de jad
Şi speranţa revenirii dintr-un mugure de brad!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino!

Hai cu mine, în cântec, hai, vino în vers!
Haide, vino la mare, hai prin Univers!

Îngropăm tot rău-n adâncul uitării,
Înotând, vei strânge, cu dor, valul mării...

Voi fi acel val, ce te scaldă-n IUBIRE,
Ies noaptea, pe mal, să nu fiu amintire.

În vârtej nebunesc, ne iubim până-n zori,
Când plecăm, obosiţi, să plutim printre nori...

Din înalturi, în ploi, coborâm pe pământ.
Odihneşte-te-n val, dormi cu valul în gând!...

În treziri, fericiţi, cu uimire-ntrebăm:
"Ce e cântec, ce-i vers?!"... Hai să ne bucurăm!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii

Mai ştii cum m-am îmbolnăvit de tine
din prima clipă, fără să gândesc?
Fereastra Raiului sunt pentru mine
ochii tăi dragi, în care m-oglindesc.

Tu ştii cât de frumos cântă tăcerea
la masa sfânt-a dorului din noi
şi cum ne vindecă toată durerea
când ne iubim în lacrime de ploi!

Şi ştii ce dulce ne e suferinţa
când viaţa ne desparte uneori,
când inima tânjeşte de dorinţa
ce umple infinitul de fiori!

Noi ştim că nimeni nu poate să fure
IUBIREA noastră ce e scrisă-n aştri,
că nime-n lume n-ar putea să-ndure
văpaia ei din ochii noştri-albaştri...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ai cum

Tu nu ai cum să ştii, nu eşti femeie,
Cum gândul meu te caută frenetic,
Cu inima-ţi incantez numele drag,
Cu ochii te aştept în priviri lungi...

Tu nu ai cum să simţi, ca o femeie,
Durerea visului destrămat în zori,
Răceala aşteptărilor prea dese,
Sau teama că-ntr-o zi, n-o să ajungi...

Tu nu ai cum să plângi, ca o femeie,
Nu doar cu ochii, ci cu toată fiinţa,
Gata-ntr-o clipă să laşi totul baltă
De-ar fi şi să rămâi doar cu iubirea.

Tu nu ştii să iubeşti, ca o femeie,
Fără limite-absurde, la nesfârşit,
Nu ştii să-nmugureşti, să cânţi, să susuri,
Iubirea mai presus ca nemurirea!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când orizontul e senin

Pe cerul fără nori,
În lungul drum al vieţii,
Am văzut de multe ori
Zorii dimineţii.

Şi tot de atâtea ori
Soarele a răsărit,
Poleind frumoşii zori
De când pe lume-am venit.

Când orizontul e senin,
O splendoare-i dimineaţa.
Cerul vieţii e sublim.
Ţi se luminează faţa.

Cu asemenea trăiri
Viaţa mi-a fost luminată.
Am avut multe-împliniri.
Aşa mi-a curs viaţa toată.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul răbdării

Răbdarea stinsă de-aşteptări îşi ia biletul spre niciunde...
Se plimbă, fără niciun chef, prin gara vieţii muribunde,
ridică ochii seci, spre mine, fără ranchiună, resemnată,
nemaidorind să mai revină vreodat', dac-ar fi-ntrebată.

Din peticul micuţ de timp, ce îl primise la sosire,
n-a înţeles nimic, nicicând, şi-a strâns doar lacrimi în privire...
Se-ntoarce unde s-a născut, într-un tărâm uitat de vreme,
să îşi îngroape şi necaz, şi ne-mplinire, şi durere...

Răbdarea stinsă de-aşteptare se urcă-n tren, spre nicăieri...
doar cu biletul şi-amintirea, fără bagaj, fără averi...
Gându-i colindă-n vise reci, în miez de noapte adormită,
se înveleşte-n dor de stele şi în răbdare nesfârşită...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întregire

Liniştea stelelor către mine-ai adus,
Chiar atunci când credeam că şi ele-au apus,
Strigându-ţi IUBIREA, schimbând legi nescrise,
M-ai întors dintr-un drum plin de vise ucise.

Doar la tine-am găsit ce înseamnă curat,
Într-un zâmbet senin, de la Soare luat,
Ce un dor nenăscut, nerostit pân-acum,
A aprins, prefăcând tot necazul în scrum...

Alungând nepăsarea din colţuri umbrite,
Am cules fericiri, în nopţi vii, nedormite,
Potolindu-ne sete şi foame de patimi,
Am uitat amândoi cum e gustul de lacrimi.

Dansul tău, rezervat în carnetul de bal,
E ca vinul cel vechi, din pocal de cristal,
Preţios şi păstrat pentru oaspeţi de soi,
Îl sorbim, savurându-i buchetul, în DOI.

Din salonul de bal, căptuşit cu mătasă,
Ne-ndreptăm în tăcere, uimiţi, către-ACASĂ.
Când dezbraci cu săruturi tot sufletul meu,
Mă întrebi, c-un inel:"-Vrei să fiu soţul tău?"...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi

şi o să fim,
dacă am şti
când polii se unesc fără magnet,
peste-un cândva,
luni pline-n plin "a fi"...

şi nu nimic, şi nu ceva,
ci doar un nume
şi-o anume-n neconcret,
prea făr' de legi
şi neconformi
să fim.

şi-o să iubim,
cu zei veniţi din nuştiuundele
unor copaci enormi
de nori,
cu fulgere.

şi o să-mi dori
de dragoste secundele gurii.
iar şoaptele-n vrere de şoapte
vor întreaba sărutul:
- al cui e ecoul acesta ce are
ştiutul buzelor mele
şi-mi loveşte în ele
o inimă? e gustul arsurii?
e simplul?

şi-o să spălăm de minus şi de plus
polii-ntr-o clipă.
şi ce-ar mai fi de spus...
poate iubim...
... noi, zei nebuni, în risipă
de şi,
de-albastru,
de luni...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urechiuşă?

Am luat o lecţie de la un câine,
O căţea, în fond o umanitate-
Despre credinţa oarbă, de sinceritate
Fără de margini, peste orice mâine.

Am cunoscut-o suflet de gigant
Într-un sublim de-nţelepciune, stoic
Nespus nicicând, doar demonstrat eroic
Zilnic fără recompense, fără epatant.

În veci nu o să ştiu c-avea dorinţe;
De pentru câine e cumva vreo fericire?!?...
Nu mi s-a spus nicicând de câinii au iubire
Sau e o simplă chestie de preferinţe.

Am chipu-i de urs alb cu priviri calde
Din doi ochi bruni şi c-un năsuc maro;
Parcă eram eu însumi credincios, un alter ego
Şi mă vedeam culcat iubitei 'n lanţ de salbe.

I-am fost la rându-mi bunul curator
Şi-am întremat-o-n nou dintr-o epavă;
Ştia de-atunci că i-a fost soarta gravă
Şi-n veci nu m-a mai părăsit... Un slujitor.

Mi-a arătat copii ce şi-i făcea-n ascuns,
Venea să mă invite să-i văd, mândră...
Au fost şi morţi deja când se uita-ntrebândă
De sunt frumoşi şi i-a-ngrijit 'ndeajuns.

În fond fusese veşnic o hoinară
Ce supravieţuia în mii de circumstanţe;
Era o enciclopedie d-experienţe, relevanţe
Şi mă ierta de câte ori plecam... O-ntreagă vară...

Nu ştiu precis de doar a îmbătrânit
Sau brusc a dovedit-o suferinţa
Căci niciodată nu şi-a exprimat voinţa
De-a vrea mai mult... decât stăpânul prorocit.

Oh câte rugi am înălţat la cer
Să vină primăvara cum ne promisese
Căci tremura din noapte-n zi printre accese
Cu ochii duşi, mai duşi, suflet stingher.

Ne-am separat o seară oarecare
Crezând că i-am tratat şi suflet şi angoase,
Dar dimineaţa crudă o-ngheţase...
Murise Urechiuşă, ca o binecuvântare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de Univers

Ne răsfăţam, pe rând, în miez de Univers...
Ne adunam în gând, încet-încet, glumind...
Tu sufletul mi-aflai, citindu-mi câte-un vers,
Şi ne-am trezit visând... şi ne-am trezit iubind.

Dintre tristeţi, fugind, am inventat cărări
Pe care am pornit în calde dimineţi,
Ştergând din asfinţit şi doruri, şi uitări,
Şi lacrimile reci ce-au izvorât din vieţi.

Cu fiece cuvânt, din zâmbete sculptat,
Am poposit în Rai, să ne-odihnim puţin,
Să ne-ascultăm priviri ce zarea au scrutat,
Simţind că printre nori ne-aşteapt-un nou destin..

Apoi, am coborât din Ceruri pe Pământ,
Să ne-nfruptăm din noi, pe rând şi deodat',
În vrajă şi tăceri, sorbind amorul sfânt,
Iubind cum încă n-am iubit cu-adevărat.

Ne răsfăţăm, pe rând, în miez de Univers,
Nu ne mai amintim c-am fost pustii vreodat'...
Şi cânt IUBIREA noastră-n fiecare vers,
În vis curat de-april, cu totul... MI-NU-NAT!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce barbară e iubirea

O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neştire,
Ucidem tot ce-avem mai drag!

Mai ieri în dragostea ta oarbă
Şopteai triumfător: "E a mea!"
Te uită azi şi te întreabă
Ce s-a făcut sărmana ea?

De ce s-au stins tânjiţi bujorii
Şi ochii nu mai râd deloc?
Au ars în jariştea plânsorii,
S-au stins în lacrime de foc.

Mai ţii tu minte oare ceasul
Întâi voastre întâlniri:
Surâsul ei senin şi galasul
Şi toată vraja din priviri?

Dar ce-a rămas în amintire
Şi visul tău ţinut-a cât?
S-a stins precum o amintire,
Cât vara nordică şi-atât!

Iubirea ta a fost păcatul
Ce i-a adus osânda grea,
Pe viaţa ei şi-a pus stigmatul
Ocară meşteră şi rea.

Sărmana inima sihastră!
Nici amintiri nu-i vin în zbor,
Demult cu lumea lor măiastră
S-au risipit la rândul lor.

Lumina vieţii e cernită,
Pământul pare trist şi gol,
Iar floarea inimii strivită
De gloată zace în nămol.

Iar după suferinţa toată
Sub zgură ce i-a mai rămas?
Obida grea, nemeritată,
Fără de lacrimi, fără glas.

O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neştire
Ucidem tot ce ni-i mai drag.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipeşte!

Închide ochii, să-ţi aduci aminte
de ziua-n care cerul căutai
şi inima îţi făurea cuvinte
din care făceai cheie pentru Rai.

Pe alb de suflet ne-aşterneam IUBIREA,
ne-o dăruiam prin legea ei nescrisă,
niciunul neştiind ce-i fericirea,
că niciodată nu ne-a fost permisă.

Deschide ochii, să vezi adevărul!
Suntem tot noi, aceeaşi, dar altfel!
În doi am învăţat ce dulce-i zborul,
punând tot Infinitu-ntr-un inel.

Când ne-mbrăcăm amurgu-n curcubee,
clipeşte cu priviri de smarald verde!
Eşti zeul meu şi eu sunt a ta zee...
Clipeşte fără teama de-a ne pierde!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea doar ca vis

Am fi putut să ne iubim năvalnic
Nemărginiţi de spaţiu sau de timp
Aş fi putut să îţi zâmbesc şăgalnic
Dar parcă ne-am născut în contratimp

Prin trupul tău puteam s-ascund cuvinte
Ca să le caut, Doamnă, mai târziu
Cu două mâini să te ating fierbinte
Să te cunosc mai bine, să te ştiu,

Tu să te pierzi alături fără teamă
Că poezie mâine nu va fi
Să mă iubeşti şi corpul să îţi geamă
Când conjugăm doar verbul a iubi

Într-un târziu mi-ai respira în braţe
Şi ochii tăi frumoşi, seducători,
Mi-ar dărui priviri, ce dulci şi hoaţe,
M-aduc din nou spre sânii-ţi doritori

Am fi putut să ne iubim o viaţă
Dar tu nu vezi deloc ceea ce simt
Preferi să ai o lacrimă pe faţă
În loc de-o sărutare şi-un alint

poezie de Adi Conţu (12 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea doar ca vis

Am fi putut să ne iubim năvalnic,
Nemărginiţi de spaţiu sau de timp,
Aş fi putut să îţi zâmbesc şăgalnic,
Dar parcă ne-am născut în contratimp.

Prin trupul tău puteam s-ascund cuvinte,
Ca să le caut, Doamnă, mai târziu
Cu două mâini să te ating fierbinte,
Să te cunosc mai bine, să te ştiu.

Tu să te pierzi alături fără teamă
Că poezie mâine nu va fi,
Să mă iubeşti şi corpul să îţi geamă,
Când conjugăm doar verbul a iubi.

Într-un târziu mi-ai respira în braţe
Şi ochii tăi frumoşi, seducători,
Mi-ar dărui priviri, ce dulci şi hoaţe,
M-aduc din nou spre sânii-ţi doritori.

Am fi putut să ne iubim o viaţă,
Dar tu nu vezi deloc ceea ce simt,
Preferi să ai o lacrimă pe faţă,
În loc de-o sărutare şi-un alint.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de zi

Soarele-şi revarsă-n taină
Razele calde de miere
Lumea-mbracă o altă haină
Luna cuprinsă de teamă
Într-un nor de puf se-ascunde
Nimenea nu ştie unde...
Sus pe cerul copleşit,
De răcoarea dimineţii,
Zboară-n zori de zi sticleţii...
Pe o frunză de smarald,
Îmbrăcată toată-n rouă,
Merg agale, ude, două,
Buburuze mititele,
Singure, fără umbrele.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!