Vis

dacă o ţin tot la stânga
prin găurile gardurilor
peste străzile slab iluminate
încetinit de amintiri
la fiecare pas
până la urmă
cu ultimele puteri
şi cu puţin ghinion
o să ajung înapoi
de unde am plecat

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shopping

casieriţa îmi aduce aminte
de o veveriţă timidă,
nu mă pot conecta
la ochii ei suspicioşi,
afară drumul e neschimbat,
duce la aceleaşi blocuri
în jurul cărora noaptea
fluturii vin să sape

aştept levitând la rând,
privind-o cum mânuieşte
carnea congelată în plastic,
e o intimitate exersată
în degetele ei obosite,
până ajung la casă
se instalează întunericul,
încep iar coşmarurile

ochii îmi cad pe umbra ei,
conturată slab sub neoane,
acolo mă odihnesc prea puţin
pentru insomnia ce vine,
schiţez un zâmbet şi
îndes în golul interior
restul calculat la virgulă
de maşinăria silenţioasă

apoi împing din greu
căruciorul aproape gol
spre ieşirea care tace
doar când totul e plătit,
acolo, în murmurul forfotei,
camerele mă suprind cum
îmi adun ultimele superputeri,
strâng plasa şi zbor în noapte

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vedem Ursa Mare la stânga Polarei, peste şase ceasuri o vom vedea sub Steaua polară, tocmai la orizont, iar dacă noaptea ar fi destul de lungă, peste alte şase ceasuri am vedea Ursa sau Carul Mare la dreapta ei. În 24 de ore Carul Mare se reîntoarce la locul de unde a plecat; de aceea, dacă observăm într'o seară Carul cel Mare la stânga Polarei, a doua zi, la aceeaşi oră, îl vom vedea tot acolo.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miazănoapte

aşa cum zilele se rostogolesc
bătute de vânt pe câmpia de sare
tot astfel voi pleca şi eu într-o iarnă
agăţată cu unghiile de mantia
zdrenţuită a crivăţului
înspre nord tot mai la nord
acolo unde cerbii cu nări de catifea
îmi vor sufla peste pleoapele obosite
peste fruntea împovărată de amintiri
peste inima pe care nădăjduiesc
că o mai am încă sub coaste
pulsând precum un far în calea celor
mai rătăciţi decât mine
va ninge va ninge
pe trepte de zăpadă voi urca
până la carul cel mic până la carul cel mare
până la calea lactee mult prea frumoasă
până la luna de filigran şi tăcere
de unde voi privi înapoi
cum ursul polar îmi face un semn de adio
în timp ce amândoi ne înghiţim lacrimile
de gheaţă şi diamant

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţete

Fiecare oraş are două jumătăţi.
Bunăstarea dintr-una se ridică dansând,
pe tocuri de 13,
trece cu geamurile deschise
şi muzica bubuind în boxe,
cu 120/oră pe străzile luminate feeric.

În cealaltă, coboară deznădejdea, şi întunericul, frica zilei de mâine
musteşte în găurile din pantofi,
glasul foamei chiorăie
în spatele zidurilor netencuite.
Miroase a igrasie şi-a frică.

Până şi ceaţa ocoleşte jumătatea "bună",
fumul centralelor
şi lumina albă a neoanelor
o ţine la distanţă,
şi zăbrelele de fier ale porţilor cu telecomandă.

În jumătate cealaltă ard vise
ce nu vor încălzi niciodată
disperarea cuibărită
în cutiile de chibrite,
doar ceaţa,
umedă şi parşivă,
îşi întinde mâinile
spre ferestrele murdare,
se lipeşte de ochii de stânga
să nu-i vadă pe cei de dreapta,
dezbinând.

Din loc în loc, câte un bec pâlpâie galben,
semn că aici stăpâneşte neputinţa,
şi orice urmă de noroc
s-a pierdut la ultima aruncare de zar...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură. De ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea - şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoana din biserică. Cânt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteranieni. Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Mirella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navighează, navighează...

Navighează, navighează, velier neînfricat –
Acolo unde-adie întotdeauna vânturile bune,
N-ai cum ajunge-ntr-un loc mai trist şi mai întunecat
Decât locul de unde ai ridicat velele şi-ai plecat în lume.

Fiecare val, în trecere, parc-ar vrea să spună, "Hei,
Deşi poate moartea sub zâmbetele noastre se aţine,
Suntem mai puţin reci, mai puţin ipocrite decât cei
Al căror surâs ucigând speranţa, te-au ucis pe tine."

Navighează, navighează pe mări nemărginite – tenace
Pe vreme bună sau pe vreme rea – navighează neîncetat:
Ce mai furtunoasă mare e un loc de tihnă şi de pace
Pentru cel care lasă-n urmă asemenea inimi pe uscat.

Sau – dacă vei întâlni un ţinut nelocuit, un litoral
Unde, cu inima lui făţarnică, n-a călcat niciodata omul,
Unde niciun sperjur n-a pus piciorul – trage, velier, la mal;
Însă până atunci ţine departe de ancoră nostromul!

poezie de Thomas Moore, 1779 - 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Pentr-un scriitor, ca fierea
E amar ăst ghinion:
Să-l vorbească de rău Gherea
Şi să-l laude Caion!

epigramă de George Ranetti
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu braţele întinse spre cerescul rai,
să-şi etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfinţit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren şi văd în faţa mea, uimit,
castanii mai frumoşi ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranţă, dacă n-ai ajuns,
cu-acelaşi tren, în gara noastră mică,
şi gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă şi privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-şi vinde viaţa pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aş vrea s-ajung nici nu mai ştiu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cheltui până şi ultimele tale puteri ca să-ţi păstrezi vie scânteia de divinitate din suflet.

aforism de Zoltan Terner
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stratul de sferă

Să nu te uiţi în urmă
când te paşte fiara
Să nu te uiţi în ochii tăi
când se desprind pereţi din cer
să îţi iei capul în mâini
şi să urli cu degetele
ultimele tale străfulgerări de oase.
Să nu te miroşi
Să nu te uiţi în urmă
Să nu plăngi ca un prost după tine
Să îţi închizi ultimele suspine
Şi să zici:
Eu nu mă uit în urmă
În urmă
eu mă uit!
Ce bine!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea, de fapt

domnule taximetrist opreşte-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârşit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.

du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni şi orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinţei,
du-mă până la sfârşitul lumii
şi înapoi,
lasă-mă puţin la colţul străzii unde îşi
amanetează oamenii sufletul
şi trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
şi dacă aerul încă nu e impozitat.

sunt şi acolo oameni pesemne care iubesc,
le e foame,
şi chiar mai plâng câteodată.

domnule taximetrist, du-mă
pe marginea prăpastiei în fiecare an,
să mă uit în ochii lui Dumnezeu,
să-mi spună şi mie
cum e lumea
de fapt.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de primăvară

"cum să descrii ce s-a petrecut,
după ce te întorci din locul
în care ai ajuns cu ultimele puteri?
cei care, la fel ca tine, vor atinge
limitele de la care mintea
nu mai poate căra corpul,
pot fi ajutaţi de vreo poveste
să-şi găsească calea înapoi?
cuvintele nu mai au rost când
mâncarea şi medicamentele devin inutile,
când te târăşti dincolo de speranţă

mai poţi retrăi chinul conştiinţei,
imposibilitatea lecturii şi scrisului,
pierderea graniţelor subconştientului,
chiar dacă dragostea te îndeamnă?
cele o mie de nopţi
şi cele o mie de zile
în care coşmarurile
şi suferinţa te-au rupt?

după mult timp, mă bucur
că pot merge,
că pot sta jos,
că pot să gândesc,
că pot să respir
fără să simt cum
aerul şi sunetele mă taie

mi se spune că ajută
să vorbeşti despre traumă,
dar cum să retrăiesc acei ani,
atât timp cât vreau să trăiesc?
încercarea de a vorbi
despre ce s-a întâmplat
e deja o minciună, ce-a fost
e de nedescris şi de neîndurat"

aşa gândeam acum un an,
între timp lucrurile s-au schimbat

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi ştiut...

Bătrâni şi copii – erau străzile pline,
Dacă aş fi ştiut c-o s-ajungă ruine
Ţărişoara aceasta, nu aş mai fi sperat
La o-ntreagă frăţie, aş fi plecat!

M-aş fi dus de nebun, aş fi luat-o din loc!
Nu aş mai fi privit în urmă deloc.
Nu aş mai fi sperat, la nimic împreună,
Aş fi luat-o din loc... după-o altfel de turmă.

Azi, îmi vine prea greu să accept nebunia
Ce-a cuprins omenirea, în special România...
Ce-a făcut să s-aleagă praful de noi.
Cum să nu mă apese, privind înapoi!?

E-o prostie în aer, ce ne-ar arde pe toţi!
Îmi e clar că ne vor despuiaţi de chiloţi...
Deja, nu mai aveam demnitate deloc
Şi-ncurând, vom rămâne fără gram de noroc...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (10 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus în Sahara

Curgea în tăcere pe dune apusul,
iar soarele-n zare părea tot mai greu,
cu raze de aur broda necuprinsul,
venind mai aproape de sufletul meu.
Sub tălpi tremura un râu fără prunduri,
şi paşii deasupra cădeau tot mai moi,
soseau întrebări neştiute pe gânduri,
iar timpul venea peste timp înapoi.

Cu el aducea amintiri destrămate
rămase în urmă la margini de drum
sau puse sub lacăt în inimi furate
ascunse-n uitări redeschise acum.
Ajung peste gânduri în ritmuri păgâne,
cu ele-aducând un parfum neştiut,
când noaptea cu ziua încep să se-ngâne
la margini de oază, pe drumul pierdut.

Tăcerea pluteşte pe dunele goale,
cu umbrele serii căzute din cer,
năluci neştiute încep să se scoale,
venind fără veste pe dorul stingher.
Dar cerul se umple întruna cu stele,
aruncă luciri de cristal în eter,
ajung printre creste în fine dantele,
din cugetul frânt nălucirile pier.

Se simte şi oaza dorită aproape,
din faţă adie o boare de vânt,
iar dorul deodată se pierde pe ape,
venind înapoi pe rostiri cuvânt.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele şi mai şi,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă aşeza în mijlocul acţiunii
şi să vezi apoi şiretlicuri şi emoţii.

Totul se termina cu bine şi nepăsare,
plecam de acasă pe furiş,
hoinărem cu prietenii
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu ştia nimenu unde sunt.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveştile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neştiute
şivream să văd lupi şi urşi
în realitate, nu-mi era frică.

în fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc şi să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi şi mărăcini
rămaşi în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculţ.

Nu eram supărat niciodată
studiam feţele oamenilor şi le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

aşa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la şcoală
era altceva,
a început disciplina învăţării
şi s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turistul vine să-şi bucure ochii; gânditorul găseşte o carte imensă unde fiecare stâncă este o scrisoare, unde fiecare lac este o frază, unde fiecare sat este un accent şi de unde iese un fum de amintiri de mii de ani vechime.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simple amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele şi mai şi,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă aşeza în mijlocul acţiunii
şi să vezi apoi şiretlicuri şi emoţii.

Totul se termina cu bine şi nepăsare,
plecam de acasă pe furiş,
hoinărem cu prietenii de joacă
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu ştia nimenu unde suntem.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveştile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neştiute
şi vream să văd lupi şi urşi
în realitate, nu-mi era frică.

În fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc şi să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi şi mărăcini
rămaşi în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculţ.

Nu eram supărat niciodată
studiam feţele oamenilor şi le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

Aşa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la şcoală
era altceva,
a început disciplina învăţării
şi s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!