Persoana-ntâi

Cu paşi grăbiţi eu voi străbate
Câmpii întinse de iubire,
Izvoarele ce vin s-adape
Tot ce e viu şi e simţire.

Pe ramuri eu voi pune frunze
De dor, de viaţă-n verde viu,
Pe flori voi pune buburuze
Şi iarbă verde în pustiu.

Din poezie voi culege
Cu fiecare cuvinţel
Ce îl voi transforma în lege
Pentru oricare sufleţel.

Voi picura culori pe floare
Culese dintr-un curcubeu,
Voi pune în priviri candoare
Apoi voi spune că sunt, EU

Persoana-ntâi din conjugare
Ce o cunosc şi o iubesc,
Ce nu mai este o-ntrebare
Sunt numai EU, care trăiesc!

poezie de Aurelia Oancă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ROGVAIV

Te-aş picta în culori iubito;
Cred că sufletul,
Ţi l-aş colora în roşu
Pentru că eşti focul iubirii
Ce mă mistuie..
În oranj aş picta fericirea,
Pe care o împarţi tuturor
Celor ce te cunosc.
Iar bunătatea- în galben;
Răbdării tale cu mine
I-aş pune - verde;
Verdele crud al primăverii
În care ne-am cunoscut.
Iar albastru – liniştii
Cu care mă acoperi
În fiecare seară
Ca pe un copil,
Inainte de culcare.
Tristeţii pe care o văd
Uneori,
În ochii tăi – indigo.
Aş pune numai puţin
Pentru că nu iubesc
Această culoare.
Iar violetul l-aş lăsa
Stării de mister
Dintre noi.
Voi adăuga la final
O ploaie de săruturi
Şi astfel eu voi avea
Numai pentru mine,
Un curcubeu.
Şi voi numi acest tablou
Iubita mea -ROGVAIV.

poezie de Angelina Nădejde (26 august 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vii?

Mărită primavară, ţie, nu-ţi este dor
De noi, ce te -aşteptăm de-o veşnicie parcă?
Întoarce-te acasă, dă vieţilor fior,
Cuprinsă de iubire, căldura o dezbracă.

Te laşi ca o mireasă de mire aşteptată
Pe patul cu mătasuri, înflăcărat fecior
Tu vii parcă de veacuri ştiindu-te adorată
Paradă faci cu nurii, eşti nopţilor decor.

Purtându-ţi frumuseţea, parfumul şi culoarea
Eşti anotimpul vieţii, cântat, mărit, pictat
Cum numai ea femeia atotcuprinzătoarea
Mai este aşa slavită, iubită... de bărbat.

Îngenunchem în taină şi te rugăm să vii
Că fără tine parcă nu mai exista viaţă,
În verde crud pictează anostele câmpii
Ninsori pune de floare şi zâmbete pe faţă.
..............................................................
Noi îţi vom pune lauri, te vom încorona
Regină-n anotimpuri şi-a învierii stea!

poezie de Angelina Nădejde (23 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt

Simt, că sunt un fir de iarbă ce creşte spre infinit
Sunt un diamant neşlefuit.
Un vis împlinit mi- l doresc la nesfârşit
Să iubesc.. Să fiu iubit

Am prieteni sub soare
Sunt o floare, sunt un crin, sunt un fir de trandafir
Ce candoare, ce încântare, să fiu eu, cum voi in stare
Nu voi chin, nu voi să mai transpir cu ochii atunci când sunt dat pe tâmplă cu mir

Roua dimineţilor de primăvară, o cunosc pe dinafară
Soarele mă hrăneşte, cu raze fine
Explodez parcă îmi vine
Dar nu pot,, prea mulţi mă înconjoară

Rău îmi pare că nu înţeleg
Nu pot să dezleg al meu blestem
Mă leg de voi toţi, un fir de iarbă bleg
Să simt iubire. Visez, lăsaţi - mă întreg.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ...

Dacă aş sădi un copac în grădina ta
Oare ai culege fructul oprit din el ca să avem raiul nostru?
Dacă ţi-aş pune un apus să-l pictezi în ochii mei
Ai răsări în fiecare dimineaţă pentru mine?
Dacă aş alege cea mai frumoasă primăvară din viaţa mea
Ai pune toate florile ei în braţele tale, dar de la mine?
Dacă aş culege o toamnă din sufletul meu şi ţi-aş dărui-o
Ai culege fructele iubirii cu mine din ea?
Dacă m-aş face altar pentru tine
Ma-i lua de mână ca să mergem împreună până la începutul sfârşitului?
Dacă...

poezie de Viorel Muha (septembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muncitorul care pune piesa nu o fixează, cel care pune un şurub nu pune şi piuliţa şi cel care pune piuliţa n-o strânge.

citat din Henry Ford
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune de primăvară

Mai pune Doamne-n mine
Puţină primăvară
Şi ciuta să-şi afunde în palmă
Umed botul
Fă să mijească-n mine
Din mugur verde frunza
Şi-ntru mireasma florii
Să-nmugurească ciotul.

Mai pune Doamne-n mine
Seninul şi iertarea
Înveseleşte cerul,
primeneşte uitarea
să renasc iar copil
odat' cu primăvara
să mai iubesc o dată
şi steaua să mă răpească seara.

poezie de Antonia Iliescu din "Născătorul de perle" – Antonia Iliescu, Editura Pegasus Press Bucureşti, 2010 (4 martie 2006)
Adăugat de Antonia Iliescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nicolae

Moşul pune în ghetuţe
O mulţime de cadouri,
Să-i bucure pe copii.

Nu uită pe nimeni,
In fiecare an vine,
Cu dulciuri şi fructe...
O nuieluşă lasă
La cei ce nu sunt cuminţi...
Aşa, în fiecare an
El pune daruri în ghetuţe.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă şi mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agăţate încă

Mi-e dor de pădure şi mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul ţâşnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ şi flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge şi în carnea mea,
dor de a fi liber şi de-a alerga

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Poezia
O emisie de cuante
de inspiraţie aleasă
dacă se pune în arc
devine coardă
dacă se pune în tolbă
devine săgeată
dacă se pune în teacă
devine sabie
dacă se pune în lacăt
devine cheie
dacă se pune în plic
devine mesaj
dacă se invocă
devine incantaţie sacră
dacă se pune în univers
devine eternă
dacă se transcrie
în cartea vieţii
va fi o splendoare.

poezie de David Boia (19 mai 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor,
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasă-i ca ziua de azi!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncuri

lemnul lut sculptează, el nu vorbeşte
tăcerea lui lin pe trup aşează gând
inimă şi suflet, el pictează
ne spune cu mâna ce-i destin

imagini răsar din lut, rotundul unui sân
sau, prin albul pântecului,
murmur de lumină blândă
iubire ochilor, şi-un gând nebun

pune taină din adâncuri, jăratec în sânge
mişcări şi viaţă de păgân
el scoate amintiri nescrise
priveşte prin obloane închise, trecutul ca nebun

pune taina lumii, din sipeturi, dintre lumi
pune pe-o statuie, el pune
perle de lumină, gânduri în imagini
pune în momentul unirii saltul spre înălţimi

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mariei

Ce să însemn în gând, în noaptea groasă,
Din ceasul rău, din apele tăriei?
Întinse moartea mâna fioroasă
Şi, cald, culese sufletul Mariei.

Odihna veşnică îi stă acuma
Pe ochi, pe buze şi pe mărţişoare,
N-o mai călca, zglobie, toamnele şi bruma
Şi n-o mai pune vara-n chiotoare.

Cinci oameni vor veni după amiază
Cu paşi de pâslă şi cu mâini uscate –
O vor culege parcă ar fi trează
Şi-or aştepta să-i dea nişte agate.

Dar pân' la urmă rece va rămâne,
Cu cer şi cu ţărâna măritată;
Isuse 'nalte, nobile stăpâne,
Dece chemaşi, la tine, mândra fată?

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum" (noiembrie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţe color

lacrimi de curcubeu am pus pe rană
se colorează timpul cu vesele culori
din ceruri se revarsă îndestulată prană
sufletul se desfată cu azure comori.

perle de simţire strălucesc sub geană
mirările mele-s amalgam de fiori
lacrimi de curcubeu am pus pe rană
se colorează timpul cu vesele culori.

pământul trudeşte pentru dulce hrană
soarele se zbate să scape de nori
naturi îşi etalează splendoarea mireană
oamenii au pe chip zâmbete de flori.

lacrimi de curcubeu am pus pe rană
se colorează timpul cu vesele culori.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Succesiuni cromatice

sunt melancolică-n albastru, veselă în verde
tandră în portocaliu, în violet candidă
mă îmbrac în toate nuanţele cerul mă crede
o romantică capricioasă profundă lucidă.

adâncimea iubirii derivă de la soare
mă pune în relaţii cu lumea întreagă
succesiuni cromatice susură la izvoare
din mine pleacă zâmbet viaţa îmi e dragă.

gânduri mă poartă spre univers deschis
conştiinţa demiurgică mă arde ca focul
flăcări tremurătoare în lumini au convers
acoperă neantul, vieţii îi cunosc jocul.

mă încadrez în legea timpului divers
cu slove de iubire îmi prelungesc norocul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans de fluturi

Zburdalnici fluturi pe câmpii şi-n suflet,
Adolescenţi – o clipă curcubeu,
Făcând să bată-o inimă pereche
Cât fi-vom împreună tu şi eu.

Prolog de verde crud, de flori şi soare,
O dulce adiere, un surâs,
Un câmp de maci şi grânele-fuioare,
Un răsărit, ori Soarele-n apus.

Pe cer desenul viselor pe care
Ni le croim în fiecare zi,
Iubire, tihnă, cânt şi alinare,
O lume de poveşti şi de copii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul scrisului

În curcubeul acesta nu există culori!
Nu! Nu!
Nu există culori într-un curcubeu
scris.
Există curbă! Da există o curbă
a curcubeului scris
dar fără culori. Fără!
În curcubeul acesta
roşul e înlocuit de cearcăne
Iar oranjul de stridii.
Galbenul! Ah! Galbenul
de un sărut sub coloana infinitului
de pahare murdare din chiuvetă.
Ce verde? Ce verde să căutăm
în curcubeul scrisului?
Poate o funie de care să putrezească
spânzurătoarea
şi ce albastru mai frumos
este un cuţit în pumnul unui marinar înecat!
Vai Doamne
Ce indigo îţi sunt dinţii din care curge
un molar de poet
şi ce violet voi deveni la atingerea
gurii cu sânii fecioarei morminte.
Ce curcubeu frumos mi-ai dat Doamne
păcat că flegma mea nu se regăseşte
în el...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa celor trei romanţe

Mi-am zis:
Voi scrie trei romanţe...
Şi-n trei romanţe-mi voi închide,
Ca-n trei sicriuri de aramă, trei morţi iubiţi -
Trei clipe reci -
Ce-mi stau în suflet împietrite,
Ca trei luceferi stinşi pe veci
Uitaţi în haos,
Ca pe-o cracă de chiparos trei crisalide...

Mi-am zis apoi:
Romanţa primă
Voi scri-o-n gustul florentin -
Aşa cum ar fi scris-o Dante când a zărit pe Beatrice -
Şi-n fiecare vers voi pune atâta aur, cât se zice
Că-ngrămădiră credincioşii
Pe groapa primului creştin...

Pe-a doua
Voi sculpta-o-n ritmul eroticelor lesbiane,
Cu care-n Lesbos cântăreţii şi legendele nebune
Sărbătoreau pe blonda Venus.
Şi-n fiecare vers voi pune
Carmin din buzele acelor neasemânate curtezane...

Iar pentru-a treia
Voi alege tot ce-i mai trist -
Voi scri-o aşa
Ca-n versul ei să plângă glasul
Tristeţii nopţilor polare
Şi-n versul ei voi pune verde -
Un verde-mocirlos, în care
Şi-or îngropa pe veci iubirea acei ce n-o vor mai cânta...

............................

Mi-am zis:
Voi scrie trei romanţe...
Dar azi, din aurul de-alt'dată
Şi din carminul de pe buze
Nu mi-a rămas decât o pată -
O pată verde, ce m-apasă ca şi o piatră funerară
Sub care dorm, ca-n trei sicriuri,
Trei stinse-acorduri de chitară!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie în verde

A naibii
iarbă

Creşte
şi
noaptea

Verde legănat

Verde
de
adormit
vântul

Verde la pat

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!