Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Viorel Muha

Vreau

prinde ce dau
cuvântul
pictat de mine
aruncă de pe el
culoarea
pusă de mine
dezgolit el devine nud
se oprește
zăpăcit și speriat
în jur se uită
te vede și zice
te vreau

poezie de (aprilie 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Viorel Muha

Speranță. Nu mai vreau să simt cum fiecare clipă, oră, zi, mor în mine, arzând pe rugul timpului, ce râde și apoi, bucățică cu bucățică, mă aruncă în groapa trecutului. Vreau să mai fiu odată întors pe roata timpului, pentru a-mi găsi adevăratul destin.

(decembrie 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Foaie albă

mă dor gândurile
o pleoapă se rătăcește-ntro lacrimă
e frig, e toamnă
degetele amorțesc cuvintele
unele rănite
la colțul camerei albe
scriu o iubire rătăcită

un cuvânt clipește speriat
e-n foaia albă
se uită la mine fără glas
geamul ferestrei luminează cu amurg
pe masa din mijlocul vieți am pus
dar am uitat
poate o clepsidră

poezie de (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Mă citesc prin tine

mă ascult pe mine
când cad frunze să-mi acopere pașii trecuți
când banca sufletului în verdele copacilor
ne păstrează șoaptele
soarele este pus la umbră
lacrima-mi umezește secundele
tramvaiul mă zgâlțâie iar geamul lui
îmi tremură fruntea a rece
mi-e frig în suflet, haine de iubire nu mai am

nu mai știu de-i toamnă sau primăvară
un geam de undeva se uită la mine
din dosul lui mă privește, poate viitorul
de unde să mă ia!
trecutul suspină cu mine
babuța se uită la mine speriată
am șireturile desfăcute a viață, nu piedică-mi sunt ele
chiar dacă am dat pentru ele doar doi lei

mă cos la mașina hazardului, vreau linie dreaptă
chiar dacă drumul îmi este strâmb
număr găurile cu secunde acoperite
să nu rămân dezbrăcat
tu ai scris vesuri cu mine pe singurul tău eu
de multe ori mă citesc prin tine

poezie de (mai 2011)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Trocadero

Noroi, gheață și eu mic
Răsucit în mine
Zgribulit
Pantof rupt prin care se uită universul
Absurd, aberant
Și de neînțeles
Picături care pot să cadă
Din imense aglomerări
De dreptate sau nedreptate
Suflet mohorât așteptând
Nădejdi deșarte
Nici mila nu este prietena cu mine
Cineva, cândva, undeva
A trecut pe lângă mine
Cuvinte răsucite rostind
Spre mine, dar eu nu am înțeles
Eram mic și pricăjit
Jos, La Trocadero

poezie de (1997)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Copac de timp

praful uitării-n
păianjen din fire
și-n clipe ochi
pun dreaptă
sau nedreaptă
uitare

gândurile amorțesc
colțuri ale minții-n
imagini fugare

depărtarea sufletului
din mine
mă aruncă undeva
în trecutul de mâine

mai există un gând
de mult rătăcitor
prin spații
care nu știe
o creangă
de timp
să se așeze
cu mine

poezie de (februarie 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Nu te juca cu tine!

îmi caut un chip
cine are unul fără el?
nimeni?
vreau să plec din-nlăuntrul meu
dar nu mai vreau să iau nimic cu mine

am lăsat o carte deschisă în urma mea
nu o citiți
dacă-mi dai chipul acela
fără tine
să știi că nu voi plătii chirie

am la mine acum un ban
nu este nici mic nici mare
este între toate
nu are nici greutate

am dat telefon către mine
ieri
și mi-a răspuns cel de mâine
Ascultă!
Nu te juca cu roata timpului!

poezie de (decembrie 2011)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Eu

nu mai sunt
decât o privire
am secat prin vara fierbinte din mine
nu mai am iubire
un fir de păr alb mă strigă
ei... ce-i cu tine?
mă uit pe geam și este întuneric
perdeaua... și ea se uită strâmb la mine
este acolo
un scaun, prin geamul de întuneric
îl vad
un gol și-un scaun, pe care
nu mai stă nimeni!

poezie de
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Râul

Râul curge la picioarele mele,
Râul curge peste picioarele mele.
Pești de argint scot capul din apă și-mi spun:
"Aruncă undița să ne prindem în ea,
Aruncă repede undița".
Pești de aur scot capul din apă și-mi spun:
"Aruncă undița să ne prindem în ea.
Aruncă repede undița".
Mă uit la ei, zâmbesc și grăiesc:
"Nu vreau să vă prind în undița mea,
N-am ce face cu voi, n-am ce face.
Aștept să cadă sara, aștept
Să răsară luna, să cadă în râu,
Să cadă în râu și-n undița mea. "
Peștii de argint se uită la mine și râd,
Peștii de aur se uită la mine și râd.
"Luna e uscată și aspră", îmi spun,
"Uscată și aspră... "

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.
Viorel Muha

Eii ... a venit toamna!

seceta din mine nu m-a uscat
stropi de sus cad
mă ard
așternutul colorat, lasciv mă privește
în cerculețe
te ating, locul gol lipsește
sunt acolo

atigerile mâinilor, buzele sărută
sunetul intră în mine și cântă
o ramură se uită chiondâș prin colțul geamului
piciorul tău ritmic, se strânge
un tablou strâmb se uită de pe perete
între sânii tăi mă-ascund
masa nu mai are decât două picioare
un fragment de soare scrie
pe perete

ușa s-a mărit și parcă năvălește spre mine
în urechi geamătul vieții-mi șoptește
înalță-te
lebăda începe să zboare
soarele mă lumineză pe chipul ei
și-apoi râzând, zâmbim strigând amândoi
Eii... uită-te pe geam, a venit toamna!

poezie de (august 2012)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Viața pare a fi un zar aruncat la întâmplare în lume. Depinde însă foarte mult ce părinți îl "aruncă", cum îl aruncă, și-n ce societate.

(ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Vreu totul

simt fiori în venele-n-albăstrite de iubire-n geană
coapsele-mi tremură silabic în mersul de sibilă
nu stau o clipă fără să doresc lumină
în întunericul doritor din mine ce se combină
ce-mi pasă de timpul care trece peste mine
vreu să fiu izvor, cascadă și grotă subterană
ce absoarbe cu plăcere nestăvilită izvoare doritoare
să simt pulsul lumii în mine, trăire intensă dureroasă
nu vreau de nimeni să mai aud și nici că-mi pasă
vreau totul de la viață, clipe, ore, zile de trăire și iubire
să fiu regină crisalidă în fluture de o zi și-o viață

poezie de (august 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Venera: Oprește, piratule! Am arborat steagul tău! Culoarea neagră.
Elen: Mai tare, Venera! Strigă mai tare!
Venera (tare): Oprește, nenorocitule! Suntem stat democratic! Avem parlament bicameral! Avem și constituție!
Elen (sfârșită): Nu ne vede! E clar că nu ne vede... Se îndepărtează...

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de (2009)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Viorel Muha

Pictorul vede acel loc în care lumea nu știe cum să ajungă! Pictorul vede dincolo de banalitate! Pictorul vede pauza din zborul aripii fluturelui. El vede cum un colț de buză imperceptibil se lasă a plâns. El vede cerul cand iubește și pâmântul cum primește lumina lui!

(martie 2020)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Sete

picioarele lumii sunt de lut
pădurile merg în genunchi
păsările cu ghearele ară pământul
un corn de lună
mângâie sânul unei nopți
un pat și-un cearceaf alb
în fânarul vieții fac dragoste

trupul unei fântâni picură apă
cumpăna se-apleacă
și-astâmpără setea unei lumi

mă simt udat de către viață
mă simt stejar ce crește-n
adânc de pântec
te simt cum aluneci în mine cu clipe
și simt cum cresc din tine norii și cerul
mă simt acoperit de iubire

vreau să fiu libertatea
ce nu cu prețuri lumești se cumpără
vreau să fiu cuvântul dintre buze
ce-mi șoptește, strânge-mă
și iubește-mă

vreau să fiu noptea
ce-n tine mă pătrunde
vreau să fiu ziua
ce zâmbetul prin răsăritul soarelui
îmi răspunde

poezie de (februarie 2014)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destin...

Aici e prea cald,
Dincolo e frig,
Vai, ce să fac?
Cui să mă plâng?!

Nu îmi e bine
Și lui îi e greu,
Merg înainte
Eu și cu el!

Încolo m-aș duce,
Dincoace aș sta,
Destinul oftează:
Ce soartă grea?!

Mă strigă, mă tace!..
Privesc împrejur,
Caut liniște-n pace!
Destinul e dur!

Nu-i nicio lege,
E de necrezut!..
Oare el înțelege?
Destinul durut!

Cine sunt eu?
Răscolesc horoscoape,
Caut răspunsuri!
Ce straniu destin?!

El mă aruncă,
El mă salvează!..
Aș vrea să mi-l prind,
El se lansează!
Destin labirint!

Încerc să mă-mpac
Cu el și cu mine,
El, răsfățatul,
Își râde de mine!
Destin zăpăcit!

Ah, cum îl iubesc
Și cum mi-l detest!
O vorbă îmi tună:
- ‛Grijește de tine!
Destin înțelept!

Destinul urmează,
Cu el mă tot poartă,
E robul din mine
În zi și în noapte!
Destin înrobit!

Destinul mă nalță,
Tot el mă amână!
Stranie soartă,
Tocmai ca mine!
Destin fericit!

Mă vede, mă lasă,
Fiorii mi-i cheamă,
Vorbi-i-aș eu multe,
Dar el nu se-alarmă.
Lucidul destin!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Te vreau

acum
am răsucit timpul înodând secunde
destinul mă arde, trupul mi-e răsucit
picioarele-mi urcă cerul
pântecul mă absoarbe în tăcere
gura-ți sărut cu sânul
flămândă pieptul îți caută apăsarea
penetrează-mă iubitule
adănc
te vreau să mă iubești, acolo
cu durere, te mușc
ascunde-te în mine

poezie de (februarie 2014)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

De ce să vin

în mine plâng sălbatice dureri
pierdut în lumea asta ireală
de azi, de ieri, de nicăieri
tristețea zace la picioare
un gând atârnă
de un ciot de rană
cana e goală
ciotul vieții e pictat cu smoală
cuvântul e tăcut
se pierde în nevăzut
mi-e sufletul o lacrimă
ce piere lin
fără suspin
aici e chin
de ce să vin

poezie de din În neliniștea gândului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Desen

ai desenat o lume-n mine
acum singur mă scriu
împart timpul în două
eu lipit de el și-o fărâmă de hârtie
...
tu un gând suspendat de-un cer
eu un cuvânt pe care-l poți șterge
tu cu buzele tale ai uitat
cuvântul cu numele meu
...
ai folosit guma

poezie de
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vreau să te iubesc

vreau să te iubesc

vreau să te iubesc cu permisiunea ta
de femeie îndrăgostită de mine
vreau să te iubesc cum soarele iubește pământul
vreau să te iubesc cum stelele iubesc luna
vreau să te iubesc cum iarba iubește pamântul
vreau să te iubesc cum albia râului iubește râul
vreau să te iubesc cum aerul iubește omul
vreau să te iubesc cum tu mă iubești pe mine
vreau să te iubesc ca mine

vreau să te iubesc

poezie de (octombrie 2009)
Adăugat de Silviu PetracheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 20 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Viorel Muha

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu știu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate și cânt apăsat, viața
strune fiindu-mi cârlionții tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniștită dimineață
singurătatea ierbii înalță tăcerea spre cer
capul tău întors îmi privește însă tristețea
ești dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viața ta trecător

poezie de
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook