
Venera: Oprește, piratule! Am arborat steagul tău! Culoarea neagră.
Elen: Mai tare, Venera! Strigă mai tare!
Venera (tare): Oprește, nenorocitule! Suntem stat democratic! Avem parlament bicameral! Avem și constituție!
Elen (sfârșită): Nu ne vede! E clar că nu ne vede... Se îndepărtează...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi umor despre sfârșit, umor despre parlament, umor despre negru, umor despre drapel, umor despre democrație, umor despre culori sau umor despre Grecia
Citate similare

Venera (își aranjează părul): Nu contează! Pentru mine e bun și un nebun!
Elen: Ce face?
Venera: N-ai auzit! Accelerează!
Lady Robinson: Intră direct în noi!
Elen: În toate trei? Fără o declarație prealabilă?
Venera: Direct în noi! Fără declarație de război! În sfârșit, un bărbat hotărât!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și umor despre viteză, umor despre război, umor despre păr, umor despre nebunie, umor despre bărbați sau citate de Valeriu Butulescu despre bărbați

Elen: Suntem trei femei în derivă pe oceanul singurătății...
Venera (tremură): Ne-am agățat de tine! Nu-ți mai dăm drumul! Tu ești vesta noastră de salvare...
Olaf (panicat): Vai de mine! Nu mai am aer...
Elen: Aerul nu ajută în dragoste! Vă spun eu! Patru ani am trăit numai cu aer...
Olaf: Mă sufocați...
Ala: Marco, iubitule...
Venera (autoritară): Olaf! Te implor pentru ultima oară! Ridică ancora!
Olaf: Nu pot!
Venera: Cum adică, nu poți!
Ala: Totdeauna ai putut!
Venera (nervoasă): Extraordinar! Se însoară cu trei femei, și acum spune că nu poate.
Elen: Trebuie să puteți, domnule căpitan... Trebuie! Este un imperativ al zilelor noastre...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- umor despre iubire
- umor despre zile
- umor despre viață
- umor despre timp
- umor despre singurătate
- umor despre salvare
- umor despre panică
- umor despre ocean
- umor despre femei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Venera (ușor geloasă): Și de ce, mă rog, să te măriți tu cu el? Te-a cerut el cumva în căsătorie?
Elen (temătoare): Poate că este deja însurat?
Venera: E bărbat! Să-l lăsăm pe el să hotărască!
Elen (se uită la mâna dreaptă a lui Olaf): Nu poartă verighetă!
Lady Robinson: O verighetă nu înseamnă nimic...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre căsătorie, citate despre verighete, citate despre mâini, citate despre gelozie, citate despre frică, citate despre bărbați sau citate despre Grecia

Venera: Simt că turbez! În sfârșit, ne-a picat din cer un bărbat! Unul cam trecut, dar adevărat! Nu ne rămâne decât să-l împărțim în mod egal între noi! (Ia un cuțit de pe tejghea). Lăsați-mă pe mine să-l tranșez...
Elen (se opune, speriată): Venera, ai înnebunit? Doamne, ce poate face abstinența dintr-o femeie!
Venera: Da, cred că am înnebunit! De patru ani ne rugăm, și individual, și în echipă... Și acum, cerul ne trimite în sfârșit marfă! Cam expirată, vedem și noi! Dar avem marfă de genul masculin! Marfă! Marfă! Marfă!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre trecut, umor despre sperieturi, umor despre femei și bărbați sau umor despre adevăr

Venera: Ai dreptate, Venera! (Arătând spre Olaf). Cadavrul acesta mi se pare viu și seducător. În duhoarea lui eu simt arome tari... (Își lipește pieptul de buzele lui Olaf).
Elen (naivă): Vrei să-l alăptezi?
Venera: Vreau să-l trezesc! Având în vedere criza mondială de bărbați, îl declar fermecător. (Tare). Vreau să mă culc cu el! Iar voi n-aveți decât să vă uitați! Nu-mi va fi ușor. După cum arată va trebui să lupt. Doarme profund! Toată masa aceasta genetică, masculină și diformă, tremură ca o piftie. Dar eu îl voi trezi, pentru că eu sunt o luptătoare. Vă asigur că veți avea un spectacol pe cinste. Vreau să mă culc cu acest Făt Frumos de la second hand!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- umor despre somn
- umor despre seducție
- umor despre naivitate
- umor despre genetică
- umor despre frumusețe
- umor despre dreptate
- umor despre criză
- umor despre asigurări

Venera: Knut...
Lady Robinson: Knut! Acum ar fi stat aici, în locul meu, mare șef de harem. Am fi ajuns sclavele lui sexuale...
Venera (visătoare): Ador sclavia. Sclavagismul a fost orânduirea cea mai potentă. Knut era tare prost. Dar avea vocație de stăpân...
Lady Robinson: Ne-ar fi exploatat sexual, pe toate. Fără milă și fără scrupule...
Venera: Eu m-aș lăsa exploatată cu mare plăcere...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sclavie, citate despre sex, citate despre prostie, citate de Valeriu Butulescu despre prostie sau citate despre plăcere

Elen: Faceți semne! Vă implor, faceți semne!
Lady Robinson: Venera! Schimbă drapelul. Acela e prea roșu. Poate de aceea nu oprește. Ne crede comuniste!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre schimbare, umor despre roșu sau umor despre comunism

Elen: Venera are dreptate. Ar trebui să ne rugăm în genunchi. E un mod clasic de a cere iertare... (Vrea să îngenuncheze, dar Lady Robinson nu-i permite).
Lady Robinson: Mă opun! Detest clasicismul! E sobru și prăfuit! (Tare). Mie îmi place istoria modernă și contemporană!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre istorie sau umor despre iertare

Venera (cu un aer savant): În concepția mea, conceptul de metafizică...
Lady Robinson (o întrerupe cu autoritate): Venera, încetează, te rog! Filozofia nu e pentru tine! Nu poți trece așa brusc, de la anticoncepționale, la concepte și la concepții!
Venera: Bine, dar aici scrie clar! E vorba de silogisme...
Lady Robinson: Gata! Ajunge! Citești cărți grele, iar tu ești o femeie ușoară!
Venera (nemulțumită): Mami! Fii și tu mai tolerantă! Ai condus zece ani o casă de toleranță!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nemulțumire, citate despre metafizică, citate despre lectură, citate despre filozofie, citate despre femei, citate de Valeriu Butulescu despre femei sau citate despre autoritate

Lady Robinson: Alo, Alo... Mă auziți? Da, doamnă... Am restabilit legătura... Poftim? Veniți chiar acum să ne luați? Serios? Cu bricul Mircea? Alo! (Supraexcitată). Iar s-a întrerupt... Cu bricul Mircea?...
Venera: Ce nostim! Vin să ne ia cu dricul...
Olaf (indignat): Nu cu dricul, ci cu bricul, stimată doamnă! E un vas de război!
Iva (către Venera): Muiere! Nu te băga, dacă nu te pricepi la marina militară...
Elen: Noi nu ne băgăm! Noi ne introducem, stimate domn! E o mare deosebire semantică...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre moarte, citate de Valeriu Butulescu despre moarte sau umor despre armată

Venera (se oprește din dans, afectată, privind spre "Ofițer"): Ah, nu se poate! Dar e o mojicie fără seamăn! Imbecilul acesta mă jignește!
Lady Robinson (râde): Ți-a trebuit cadru militar activ!
Venera: Dacă e activ, atunci de ce stă așa pasiv?
Lady Robinson: E vina ta! Dansezi ca o parașută!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs, citate despre dans, citate despre vinovăție, citate despre ofițeri sau citate despre armată

Lady Robinson: Vezi Elen! Bărbații trebuie luați cu zăhărelul...
Elen: Știți bine că nu avem zahăr! (Smiorcăit.) Nu mai avem nici măcar zaharină...
Lady Robinson: Pe bărbați nu-i reții cu profetul Zaharia... Tot mai convingătoare este Maria Magdalena...
Elen: O, Doamne!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre zahăr sau umor despre Maria Magdalena

Venera: Doamne, ce naiv e! Și minte cu atâta eleganță! Poate e doar un ziarist deghizat...
Ala: Nu e ziarist! Ți-am mai spus! E soțul meu...
Venera: Ce contează! Începând de astăzi, va fi și soțul meu!
Ala (isterică): N-am de gând să-l împart cu nimeni!
Venera: Nu trebuie să-l împărțim, dragă! Îl vom folosi integral, prin rotație!
Ala (isterică): Dar e soțul meu, Venera! (Caută prin poșetă.) Am documente! Bărbatul acesta îmi aparține! Iată actul de vânzare cumpărare...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre soț, umor despre prezent, umor despre jurnalism, umor despre gânduri, umor despre căsătorie sau umor despre comerț

Venera (iritată): Bărbații de azi sunt pașnici. Nu vor război! Se bat prin baruri! Sângele națiunii curge pe orice ring de dans. Iar răniții trebuie ajutați...
Lady Robinson: Venera!
Venera: Mami! Vreau să fiu mama tuturor răniților...
Lady Robinson: Te rog să-ți păstrezi demnitatea! Tu ești dansatoare, nu soră de caritate!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre sânge, citate despre război, citate despre națiuni, citate despre mamă sau citate despre ajutor

Venera (zâmbind cu tâlc): Pot să mă rog și eu cu voi?
Elen (cu entuziasm): Desigur. Am spus-o de atâtea ori. Trebuie să ne rugăm împreună...
Lady Robinson: Exclus! În trei nu se poate! Ar fi o aluzie prea directă la Sfânta Treime!
Elen (indignată): Lady Robinson! Mergeți prea departe...
Lady Robinson: Nu se poate dragă, în trei! Aceea nu mai e rugăciune! E deja orgie...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate de Valeriu Butulescu despre religie sau citate despre Sfânta Treime

Venera (patetică): De ce m-ai născut?
Lady Robinson: Așa au hotărât medicii. E interzis să porți o sarcină mai mult de nouă luni!
Venera: Înțeleg. Am fost un copil nedorit. De aceea simt în mine, permanent, un gol existențial...
Lady Robinson: Spune deschis, Venera, ce-ți lipsește ție, de fapt? Vrei un mascul aspru, cu păr pe piept, care să te tăvălească bine o noapte întreagă?
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult citate de Valeriu Butulescu despre timp, umor despre noapte, citate de Valeriu Butulescu despre noapte, umor despre naștere, citate de Valeriu Butulescu despre naștere, umor despre medicină, umor despre medici, umor despre interdicții sau umor despre copilărie

Lady Robinson (iritată): Nu mai rezist cu voi! Cărți, cărți și iar cărți! E ridicol. Fără bărbați, orice bar de noapte se transformă în sală de lectură.
Venera: A fost ideea ta să înființăm un club de noapte! (Ironic). Lady Robinson Bar...
Lady Robinson: Da! Eu, Lady Robinson mă mândresc cu această investiție...
Venera (ironică): Un bar de noapte?
Lady Robinson: Se putea face altceva cu voi? Ai fi vrut să fondez o mănăstire?
Venera: Dar suntem pe o insulă locuită de patru femei! Mami, suntem pe o insulă pustie....
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre mândrie, umor despre lectură sau umor despre insule

Venera: Mami, te rog! Cine crezi că a fost tatăl meu?
Lady Robinson: Nu știu și nu-mi place să mă hazardez! Nu-mi permit să fac supoziții!! Paternitatea e o chestiune de maximă responsabilitate juridică!
Venera: Mami! Îmi ajunge și o sugestie... Ceva legat de caracterul tatălui meu...
Lady Robinson: În mod sigur tatăl tău nu avea caracter!
Venera: Măcar câteva detalii...
Lady Robinson: Era alb, probabil... Vârstă medie, genul masculin...
Venera (tristă): Nimic nu e sigur în univers. Sunt fiica îndoielii...
Lady Robinson: Adevărat! Nimic nu e sigur. Nici măcar anticoncepționalele...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre vârstă, umor despre tristețe, umor despre tată, umor despre responsabilitate sau citate de Valeriu Butulescu despre adevăr

Lady Robinson (serioasă): Elen, coboară steagul alb! Nu vom capitula așa ușor, cum cred ei! Nu ne predăm! Ascultați-mă pe mine! Niciodată să nu cedați fără luptă în fața unor bărbați!
Elen (coboară steagul, supusă): Prea bine, doamnă...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre capitulare

Venera: De ce nu-mi spui cine a fost tata?
Lady Robinson: Pentru că nu știu exact. La tribunal, am prezentat trei suspecți. Dar au scăpat toți trei. Aveau alte grupe sanguine...
Venera: Ah! Justiția e oarbă...
Lady Robinson: Justiția e neputincioasă, Venera! Nu e ușor să identifici un tată într-o capitală! Am cerut instanței să lărgească cercul de suspecți! Dar judecătorul a oprit procesul. Pe dosarul nașterii tale a scris: crimă cu autor necunoscut!
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre justiție sau umor despre sânge