Evadare în noaptea eminesciană...

Vino seara la izvoare, valuri line curg albind
Când se prinde-n nouri Luna cu sclipire de argint.
Sânul alb să-ţi dezvelesc sub un ram de tei în floare,
Freamătul să mi-l astâmpăr din priviri rătăcitoare.

Lasă vântul printre sălcii să adoarmă flori de câmp,
Lasă dorul dus de ape, să fugim de pe pământ.
Şi vom sta în miez de noapte pe un colţ de nemurire,
Mândre stele de cleştare adâncesc a ta privire.

În lumini îngălbenite neguri albe se arată,
Sânul tău din sloiuri reci se aprinse dintr-odată.
Glasul gândului îţi desface duios plânset de vioară,
Geană blândă de suspine printre şoapte mă-nconjoară.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine (ianuarie 2017)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miez de noapte

Te iubesc în miez de noapte
Chiar de nu te-oi fi iubind,
Fericiri îmi curg pe faţă
Vântul nu le-or risipi!

Te iubesc în zbor spre stele
Ca şi demiurg ce eşti,
Zilele îmi bat cu mâna
Noptilor le dåruiesc!

Te iubesc şi-ţi simt iubirea
Printre flori şi printre dor,
Nopţilor le dau crezare,
Dorm cu tine până-n zori!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmurând...

Murmurând în plină noapte
Dorul tău fierbinte-n şoapte;
Tu – iubire depărtată,
Ce aştepţi nemângâiată –

Când lucesc în noapte stele
Te amesteci printre ele,
Iară sufletu-ţi s-aprinde
Tot mai viu şi mai fierbinte.

Şi cu luna-n noapte plină
Îţi zâmbesc şi îţi alină –
Frământările şi dorul –
Stele mii slăvind amorul.

Ca-ntr-un glas cu ele luna
Ne îndemne tot într-una:
– Lasă-amoru-ţi între stele
Ca să ardă printre ele!

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (30 ianuarie 2023)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciană

Lasă tremurul din ape pe-al tău sân să mă cobor,
În privirea-ţi prea curată, ochii tăi adânc mă dor.
Şi mă pierd în universuri, prin luceferii de rând,
Preafrumoasă pământeană cu şuviţele în vânt.

Nu imperii lucitoare tu să-mi ceri a mă iubi,
Cere-mi freamăt de izvoare, desfrânări în nopţi târzii,
Cere-mi floare de cicoare, şir de stele, cere-mi luna!
Tu, a mea nemuritoare, printre ele eşti totuna...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Boema (ianuarie 2015)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă noaptea..

Se lasă voalul nopţii peste lume,
O stea se pierde-n valuri, printre nori,
Cu ochi de înger, mari, strălucitori,
E steaua mea ce-şi caută un nume.

În noapte, des, cărările îşi schimbă,
Strângând în mâini un felinar aprins,
Cu-o rază tremurândă m-a atins,
Iar pe pământ regretele se plimbă.

După un nor, o simt, se-ascunde luna,
Subtila ei prezenţă mă-nfioară,
Uitate amintiri încep să doară,
Dar ea le-alungă, una cate una..

A mea e noaptea asta până-n zori,
O simt cum mă-nfaşoară, mă cuprinde,
În sufletu-mi alte lumini aprinde,
Cu luna ei, cu stele şi cu nori..

poezie de Marilena Ion Cristea (25 mai 2019)
Adăugat de Marilena Ion Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino...

Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, să numărăm stelele până-n zori
Vino, să îţi arăt steaua mea
Vino, doar aşa, cred, ne vom vedea!

Vino, eu te aştept oricât ar trebui
Vino, nu-ţi fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar ştii ce mult te iubesc.

Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aştept să fim împreună,
Vino, şi dacă şi tu ai vrea...
Vino, să îmi arăţi steaua ta!

Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep să răsară
Vino, să zburăm printre ele...
Vino...
Să ne-mpletim cununi din flori şi din... stele

poezie de Mariana Simionescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sânul nopţii...

Amurgul e mirajul din toate câte sunt,
în umbră ispitit de ape fără fund...

Când amurgul stă să ardă
în ţărâna de pe drum,
soarele (să nu să piardă)
îşi deschise ochi subţire
printre norii arşi de scrum.
Mult jăratec umblă-n valuri,
prinzând trestia şi lacul,
prinzând florile pe maluri.
Aci, vântu-şi face veacul.
S-a trezit şi se porni
la un neam de păpădii.
Trecu stins prin somnul ierbii
ca un sfânt răpus în piatră,
şi o luă apoi spre sat
să-şi găsească loc în vatră.

Prispa este caldă încă,
o pisică leneveşte:
ziua întreagă a fost pe luncă...
cu stăpânu' la cosit.
Dar cum noaptea tainic creşte,
vântul iar se risipeşte
şi aleargă
printre nuci
pasărea de păpădie
care urcă-n lumea largă,
uneori printre uluci.
Doarme-n floarea fistichie
doarme fluturu' sprinţar,
legănat în şoapte blânde
de-o păpuşă cu tichie.
Cum păpuşa are har,
cască alături un bondar.

Timpul curge în risipă,
norii galbeni nu-l ajung.
Mai clipeşte pentr-o clipă
ochiul roşului amurg.
Greier mic cu paşii repezi
şi cu glasul ascuţit,
urcă-n grabă două lespezi;
Altu' îşi cântă lung amorul
unei tufe de cucută:
oare cine îl ascultă?...
Pe la streşini de cerdac,
într-un cuib de rămurele,
puisorii nu mai tac.
Se îndeamnă în culcuş
lângă alte rândunele.

Undeva în depărtare
se aude un lătrat;
câinelui i se năzare
o nălucă sau un hoţ
care vine noaptea -n sat,
când cocoşii s-au culcat.

Luna hoinăreşte -n cer,
pe la porţi de stele bate:
- Doar lumină eu vă cer
pentru fete deocheate -
bezne reci să ardă-n noapte;
să se limpezească toate
ca nisipurile-n ape.
Umblă ielele desculţe
La Stejaru' cu Izvoare,
îndărăt pe drum de piatră
(scăpărând în felinare)
trece şirul de căruţe...

Şi cum satu-i cumpănit
cu poveşti de altădată,
din mătăsuri s-au ivit
stelele subţiri, stângace.
În adâncu' lor se arată
flăcările altor vremuri:
Luna-n cer e cât o roată.
Întunericul se-nchide
(şovăielnic dar supus)
în luminile lichide.
Astru fraged, rubiniu,
pâlpâie în sânul nopţii
ca un înger timpuriu.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul (aprilie 2009)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru luna mai

În lucirea lunii-mi pare
Pom în floare, lumea toată.
Trece leneş pe cărare,
Printre băncile de piatră
Câte-o ramură ce-n vânturi
S-a încumetat să zboare.
Singur - fluture de noapte,
Val plăpând de-nsingurare.

În lucirea lunii-mi pare
Ochiul, sâmbure de sticlă,
Ce, gătit de sărbătoare,
Către stele se ridică.
Urc pe trepte de lumină,
Trec prin zări necunoscute
Şi cu dor privesc pământul.
Visul, flacara erupe.

Pom în floare, lumea toată
Sub sclipirea lunii-mi pare.
Colţ de Rai care-şi arată
Spicu-n mierea din ogoare.
Curg în râuri maci şi lacrimi,
Vin în ploi de tânguire,
Plânge-n noi şi plânge-n ceruri
Un crâmpei de fericire.

Trece leneş pe cărare
Frângând ramura-n cuvinte,
Ca un cârd de căprioare
Sânul lumii să-l alinte,
O copilă. Şi aleea
Îşi ascunde chipu-n umbre
Şi de lacul din privire
Lumea mea deodat' se umple.

Printre băncile de piatră
Alte umbre stau culcate
Sub umbrele de lumină
Şi sfios se-ascund în noapte.
Tremură sub braţe lucii
De tăcere, lumea toată
Şi în vis coboară pruncii,
Gând cu gând, treaptă cu treaptă.

Câte-o ramură ce-n vânturi
Furişată se ascunde
Spre-a cutreiera în gânduri
Frământările crescânde,
Ne cuprinde-n legănare
Glossa lunii mai - un cântec,
Clopot mut şi-un colţ de soare
Din copilărescul zâmbet.

S-a încumetat să zboare
O secundă peste noi -
O atingere duioasă
Peste umeri încă goi.
Şi în jur e-atâta pace,
Numai braţele de lună
Se aud mişcând prin ramuri
Ca un semn de "noapte bună".

Singur - fluture de noapte,
Scormonesc necunoscutul
Şi atâta de departe
Azi îmi pare începutul!
Trec prin vise şi regrete,
Singur - fluture de noapte...
De iubire-mi este sete,
De lumină şi de şoapte.

Val plăpând de-nsingurare,
Mort îndoliat de moarte,
Mă ascund în resemnare
Şi mă pierd.... mă pierd în noapte.
În abaua argintată
Mă arunc. Alungă-mi Doamne
Plânsul, dorul şi tăcerea!
Numai Tu ştii cât mă doare...

Val plăpând de-nsingurare,
Singur - fluture de noapte
S-a incumetat să zboare
Ca o ramura ce-n vânturi,
Printre băncile de piatră,
Trece leneş pe cărare.
Pom în floare, lumea toată,
Sub lucirea lunii-mi pare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă seara

Se lasă seara.
Umbre lungi ne acoperă ca o mantie de catifea,
Ferindu-ne de privirile indiscrete ale trecătorilor,
În timp ce vântul sprinţar îţi răvăşeşte părul despletit,
Ce cade în valuri pe umerii tăi de marmură albă.

Se lasă seara.
Dunărea se târăşte molcom la picioarele noastre,
Ostenită de această peregrinare fără sfârşit,
Iar gândurile tale curg odată cu ea spre zările infinite,
Unde cerul albastru sărută marea întunecată.

Se lasă seara.
E pace şi linişte pretutindeni în jurul nostru,
Căci lumea a obosit de atâta frământare zadarnică,
De atâta trudă, de atâta chin, de atâta speranţă,
Şi se pregăteşte de odihna cea sfântă şi binemeritată.

Se lasă seara.
Inima ta începe să bată dintr-o dată mai tare,
Poate de teamă, poate de uimire, poate de încântare,
Iar eu stau şi o ascult împietrit de emoţie,
Temându-mă ca nu cumva să îţi iasă din piept.

Acum e noapte.
Noi am rămas în acelaşi loc, unul lângă altul,
Ţintuiţi de pământ ca nişte copaci cu rădăcini adânci,
Dar sufletele noastre pure şi pline de fericire
Se îmbrăţişează năvalnic şi se înalţă grăbite spre stele.

poezie de Octavian Cocoş (6 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile Dunării

Barca pe valuri saltă uşor
Inima-mi bate plină d'amor
Dulcea speranţă e-n al meu pept.
Vino, ah! vino, că te aştept.

Vino n-ai teamă,
Dorul te chiamă,
Să plutim vesel şi să cântăm,
Şi-n fericire
Spre nemurire,
Braţe-n braţe să ne-avântăm.

Să te sărut cu dor, cu foc,
Timpul fugar să-l ţin în loc.
Să mă săruţi cu foc, cu dor,
Să tot trăiesc să nu mai mor.

Ah! Cerul atunci e mai-ntins,
Soarele parcă e mai aprins,
Şi-n ochii tăi senini zăresc
Un raiu Dumnezeesc.

Barca pe valuri saltă uşor,
Inima-mi bate plină d'amor,
Dulcea speranţă e-n al meu piept,
Vino, ah! vino, vin, eu te aştept.

Ah! vino, te aştept, vino, te-aştept,
Dulce speranţa e sânul meu,
Vino, ah! vino,
Vino, vino, te-aştept!

cântec, muzica de Iosif Ivanovici, versuri de Carol Scrob (1888)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Vrăjiţi mi-s ochii sub catifeaua nopţii,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorţii pe toţi ne sfidează,
Ştiind ce ne aşteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută poveşti de iubire sub stele,
În vii şi noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceţi culcuş sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi şi caste,
Flori de foc în nopţi de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.

Ce-ar fi cerul fără stele
Şi pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Şi viaţa fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Şi Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viaţa fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce eşti Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?

Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Şi iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte,
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Şi să cânte poezie.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Şi să cânte poezie.

poezie celebră de Mihai Beniuc din Glasul pietrelor
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul

Un strigăt dezlănţuie vântul
Ca fulgerul, nori de furtună,
Iar dorul îmi bântuie gândul
Săruturi să prind în cunună.

E strigătul, cânt de chemare
Când pieptul tresaltă de dor,
Priviri îmi aştern înspre zare
Ca şoimul prin tainicul zbor.

E strigătul, vuiet prin noapte
Pe culme de munţi, trecător,
În zori, se revarsă în şoapte
Spre altarul nestinsului dor.

E strigătul, tunet prin ceruri
Ce-alungă furtuna din nori,
Hai, vino iubito, prin neguri
S-aprinzi curcubee pe flori!

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

scânteiază petale de floare
prin aburi de toamnă
desişuri, o creangă căzută
ea plânge, tăcută

fluier tainic răsună
o oră fluidă
pe câmp de baladă
se scurge printre gânduri zălude

se frânge o frunză
în ape de munte
un cântec sună pe clape
în modulări regulate

o coapsă s-a deschis
suavă în noapte
suspin prelung
între clipe visate

ce lungă e aşteptarea
şi scurtă visarea
se scurge soare în amurg
cuvinte trec, cuvinte curg

o nimfă a pădurii
rătăcită în crâng
atinge sfioasă un gând
printre gene, alene

fiorii ţipă în noapte
în nestemate şoapte
vise lungi, neîmplinite
în braţe ce se ating, se strâng

amarnic dor, tânguitor
rătăcit între clipe
clipe nebune, rebele
ce să mai fac astăzi cu ele

mi-e dor să vin
la sânul tău divin
să sorb licoarea unui vis nescris
să beau ambrozie în paradis

ce pură e iubirea unei fete
candoarea unei glezne dezgolite
îmi sfâşie retina
a cui oare este astăzi vina

lumină între stele
te scalzi în roua dimineţii
surâzi şi cânţi
a tainică chemare

un cânt despre o femeie
îndrăgostită din cetate
iubirea e destinul
iar lacrima iubirii, chinul

este târziu şi plouă
e ora lungă
aştept în noapte o femeie
regina mea, în nemurire

trec clipe, trec ore, în goană
număr anii, curg
eu zac în colb
aştept-aştept şi uneori mai plec

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, vino,-i primăvară!...

Iubite,-i luna mai şi-i liliacu-n floare
Mi-ai spus că ai să vii după apus de soare
Când stelele răsar, pe boltă se adună,
Să ne plimbăm pe-alei în nopţile cu lună

M-am îmbrăcat în voaluri lila şi te aştept
Să-ţi simt căldura vocii şi clocotul din piept
Tu să-mi presori poteca cu flori de liliac,
Eu să îţi pun pe buze, pecete,... flori de mac...

Din cupa de lalele să bem ca din potir
Nectarul fericirii, iar îngerii cu mir
Pe frunte să ne ungă a binecuvântare
Şi să alunge dorul de-atâta aşteptare!...

Parfumul de narcise, zambile şi lalea
Să-nvăluie-n mister... iubiri de catifea...
Din albe flori de măr să-mi pui pe cap cunună
Să-ţi fiu regina nopţii sau raza ta de lună

Să ne trezim din vise abia la ziuă-n zori
În cântece de mierlă şi de privighetori...
Şi greierii prin iarbă ne cânte la vioară
Iubite, să dansăm!... Hai, vino,-i primăvară!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie

Miez de dor nespus la vreme, înhămat la Carul Mare,
tremură-n lipsă de Soare, înnoptând printre blesteme.
E sleit de-nchipuire, se mai ţine într-o clipă
agăţată de-o arip-a vântului în adormire.

Între orele-mpletite cu-ale timpului andrele,
rătăceşte printre stele, cu pingelele-i tocite.
Parc-ar vrea să se oprească, tare s-ar mai odihni!
Luna, când va asfinţi, dacă uită să-l trezească?!

Are liniştea-n privire! Nu-ndrăzneşte să clipească,
să nu o mai risipească-n usturime de iubire.
Haina, din albe petale dintr-un câmp de margarete,
e cusută cu regrete adunate-n nopţi cu jale.

Într-atât a flămânzit, încât nici nu-i mai e foame.
De-i e somn, nici nu mai doarme, a slăbit şi s-a albit.
Pe-o bucăţică de nor îmi scrie un bileţel:
" Mă voi odihni niţel şi mă-ntorc, că mi-e prea dooooor!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vremea toarce a mele vise,
De pe caierul vieţii,
Împletind doruri aprinse,
În razele dimineţii.

Pe un fus ea le adună,
Poate-o ţese-un câmp cu flori,
Unde viaţa e mai bună
Şi zâmbeşti adeseori.

Unde dragostea-i stăpână,
Vântu-i dulce adiere,
Ce în soaptă vrea să-ţi spună
"Te iubesc"... ca mângâiere.

Şi mai ţese un izvor,
Ce în râu cu apă rece,
Pe a florilor covor,
Cu sclipiri de argint va trece.

Lângă el un tei în floare,
Unde seara când e lună,
"El" şi "ea" cu-o sărutare,
Vin ca dragostea să-şi spună.

Din căldura dragostei,
Aprind licurici... o mie,
Umplând câmpul cu scântei,
Într-o dulce armonie.

Pe cer... un covor de stele,
Pe pământ... unul cu flori,
Aştea-s visurile mele,
Pace,... dragoste,... culori.

poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre plopi şi printre sălcii...

Printre plopi şi printre sălcii,
Pe un mal de apă iute
S-au adăpostit să-şi crească
Iezii o ciurdă de ciute.

Între ele ţanţoşi cerbii
Stau alarmă-n vremuri grele,
Boncăne şi fug în grabă
Cu coarnele printre stele.

Luna mângâie pe pete
Iezii cruzi cu lapte-n gură,
Soarele le creşte-n cale
Iarba verde de strânsură.

Numai eu, minune mare
Îmi pun inima pe tavă,
Le-o întind imaginar
Să o pască din otavă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!