Mincinoşii

când mă trezesc dimineaţa cu noaptea-n cap
merg la baie să mă exprim cât mai liric cu putinţă
îmi pregătesc cafeaua şi un mic dejun ciudat, fumez una
două, trei, patru... ţigări canceroase
îmbrac costumul de cameleon la modă
maşina e îngheţată şi nu vrea să pornească
plec în cele din urmă fără să mănânc nimic
mă întâlnesc obişnuit cu vecinul meu libidinos
ne prefacem că ne respectăm şi zâmbim ca doi homosexuali
pe drum îmi taie calea nişte fufe nefutute care se grăbesc
la serviciu râd ca un tâmpit în faţă şefului meu parvenit
ne prefacem că ne bucurăm, mai mult eu, mai puţin el
subalternele mele linguşitoare surâzătoare, nişte greble
mă pupă-n fund de cum mă văd intrând pe uşă
abia aşteaptă să iasă din birou să mă toarne şefului
colegii joviali, desene animate care mimează amiciţia
şi eu la fel, ştim toţi că nu ne putem baza unii pe alţii
ne interesăm de familii, de părinţi, fără niciun interes
treaba merge foarte bine, de fapt e totul în rahat
ne iubim slujba cu dăruire astfel că la ora patru fix
rupem uşa lăsând în urmă probleme pentru mâine
bem o bere, ne dăm mari, ne lăudăm cât de mult futem fiecare
ăla care se laudă mai mult ăla face cel mai puţin
merg acasă previzibil aburit şi bine dispus
înainte să mă culc am grijă să-mi aranjez costumul
şi mai ales să pun toate măştile la îndemână pentru a două zi

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţă?

Am amestecat literele din ziarul de dimineaţă
în cafea
şi a ieşit foarte neagră,
mai mult de la lipsa de suflet; rea,
o zaţă,
iar în loc de dulce m-am pus pe înjurat
teleshopingul de la televizor,
după care
am luat maşina
dintr-un morman c-o pancartă "Parcare"
şi m-am blocat...
nu era niciun zor,
erau mulţi traficanţi autoconsumatori ameţiţi
cu care nu vroiam să mă ţin pe acelaşi drum
însă au apărut, ca să-ncurce şi mai mult lucrurile
tocmai acum,
nişte salvamari,
pentru că erau în albastru
şi se dădeau mari...
s-au făcut cimpoi
şi-au început să fluiere
ca pe stadioane;
că-şi dădeau peste picioare, ţurloi
de la alunecuşul gheţii...
iar odată scăpătat de toată benzina, nici urmă de "parc are"
că nu era nici vorba de aşa ceva,
doar nişte dealuri alb-foarte murdare
pe care şi le aruncau unii altora
ca pe-o minge la mare
ca să acopere nişte gropi bine cunoscute,
c-am avut în trecut deja nişte coaste rupte...
când în sfârşit totul e drept şi luceşte a sticlă nespălată...
Minunat început de marca ro. zi!
La fel, la fel de fiecare iarnă dată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surpare

drumul a fost greu şi dureros de frumos
glorie, faimă, bani, realizări, strălucire
succes, succes, succes
apoi toate astea au devenit plictisitoare
pentru că cel mai mare inchizitor al meu
sunt eu
iar eu de mine nu mă pot ascunde
niciunde
nu mai e nici un pisc de urcat
nu mai e nicio curiozitate
nu mai e nicio energie
nu mai e nici un scop
şi-atunci începe surparea
ochii văd prima oară hăul inutilului
bunicii s-au dus,
părinţii s-au dus,
copiii au plecat
totul a început cu mici fisuri
întrebări insistente, din ce în ce
mai insistente
răspunsurile puternice ţineau piept
cu timpul s-au îndoit şi ele
de ce?
pentru ce?
unde?
până când?
nu e nici un rost, totul e inutil
nu mai e nimic de văzut, de experimentat,
de inventat pe lumea asta
şi e atât de previzibil
m-am agăţat de nişte argumente
care s-au mucegăit cu timpul
m-am agăţat de nişte promisiuni
deşarte
m-am agăţat de nişte vorbe
care s-au dovedit a fi doar vorbe
m-am agaţă de nişte speranţe
care s-au dovedit a fi doar speranţe
cădere, cădere, cădere
gol, gol, gol,
hăăăăăăuuuuuu
fără fund.........
o mâna mă prinde în cădere
e mâna iubitei mele
ce salvare!
începe viaţa ca o curiozitate matură
provocări, lupte, miros de bebeluş
vreau să călătoresc la Sankt Petersburg şi în India
- Trezeşte-te, e ora 7, trebuie să merg la serviciu
a, da, sunt şoferul ei, o duc şi o aduc în fiecare zi
de 16 luni sunt şomer

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil

vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în minţile noastre copilăroase şcolăreşti disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe faţă
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început şi fără sfârşit
a început şi s-a sfârşit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine ştie
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înţeles totul şi nimic
trecerea între zumzet năucitor şi linişte cosmică
un val pe ţărmul existenţei lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naştem o dată

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două ţigări

Pe cer trec nori
Şi nişte ciori
Vestesc ninsori

În viaţa mea
O clipă grea
Să treacă vrea

Un dor şi-un foc
O ţin pe loc
Nu vor deloc

Să plec să treci
Să trec să pleci
Să ningem deci

Şi albi să fim
Să nu mai ştim
Că ne iubim

Să ne uităm
Când ne fumăm
Cum inhalăm

Doi nori pe nări
Din două zări
Două ţigări

poezie de Marius Robu (8 decembrie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Poftim?! Cum adică, nu?!
Lucian: N-are rost, dom' director. Să n-o supărăm...
Traian: Să n-o supărăm, zici?! Tot noi?! Dar ea pe tine? Ce-ţi face oare? Ţi-aduce cumva doar bucurii?
Lucian: Nu chiar, dom' director, dar... Vă rog, să n-o deranjăm; părinţii ei sunt nişte oameni foarte cumsecade.
Traian: Ştiu, Luci; îi cunosc foarte bine pe amândoi, de mult timp încă...
Lucian: Şi atunci, de ce-am merge?
Traian: Nu contează! Haide! Oricum, tot vor afla şi dânşii la un moment dat.
Lucian: Nu, dom' director, lăsaţi! N-are decât să se pornească o anchetă; nu mi-e frică! N-am nimic de ascuns! Ce-ar avea de descoperit atât de grav încât să se ia asemenea măsuri împotriva mea? Comportament necorespunzător?! La ce s-ar putea referi?! Am fost indisciplinat?! Eu n-am idee să fi avut vreodată comportament necorespunzător... Nu! Mai bine plec acasă, acum. Nu vreau să vă mai reţin. Sunteţi destul de ocupat în această perioadă; n-aveţi nevoie şi de problemele mele, de o belea ca mine!
Traian: Nu spune prostii, băiete! De altfel... Să pleci acum acasă? Singur, în starea în care eşti, cu maşina mea?
Lucian: Dom' director, dacă vă e teamă că ar putea păţi ceva maşina dumneavoastră, o las aici, nu merg cu ea; şi vă înapoiez cheile.
Traian: Poftim?! Maşina?! Dă-o încolo! Cine naiba se referea la ea? Eu mă gândeam la tine; nu vreau să păţeşti ceva...
Lucian: Ce-aş putea păţi?!
Traian: Acum; nu se ştie. Şi ca să mă asigur că nimic, am să merg cu tine. Haide!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

locuim împreună
(era la patru luni după ce ne cunoscusem) clipa aia am numărat-o
ziua naşterii mele
.
îmi pierdusem credinţa
educaţia primită
aspiraţiile
memoria
toate astea le înlocuiseşi tu
şi-apoi
mă obişnuisem să mă schimbi
să fiu la înălţime
să-mi uit prietenii
să aştept cafeaua cum nu tu o faci
(precum tot ceea ce faci)
eu, doar cel care consumă şi astfel, toate
au contribuit pregnant la metamorfozele mele -
trăiam într-o poveste
.
şi deodată
.
după ani sau o clipă, totuna
tu, desculţă
numai în cămaşa mea
vorbeai la telefon, treaba ta cu cine
şi spuneai ceva despre un ex
şi cum să-mi fi dat seama că
eu eram ăla
sau...
.
ca după o partidă de amor în care dai totul
ca şi cum întreaga viaţă
asta şi este de fapt
iar moartea e orgasmul ei
pentru prima oară m-ai dus acolo
şi nu voi şti să-i dau nume
ar putea fi şi edenul dar nu mai contează -
m-am trezit singur
într-atât încât până şi Moartea murise
îmi păream pruncul ca în "micul prinţ"
pe o planetă doar a lui unde totul abia începe
şi nu-mi lipsea decât
cafeaua ta şi
de asta mi-am dat (şi habar n-am cui) seama
că am pus totul doar pe seama ta
când tu
erai doar o splendidă femeie
nu Dumnezeu, nici lumea sau demon
nu majordomul
poate cumva
un pic din toate
.
era de datoria mea să am o identitate
chiar dacă asta a însemnat multe capricii
neîndemânări
.
am coborât
sau urcat, nu ştiu
cu pas fără pas, ajuns lângă patul tău
unde te transfigurai şi m-am temut teribil
părea că nici nu mai respiri
şi am fugit
.
seara
când te-ai întors
ai găsit cina pregătită, aşternuturile impecabile
mirosea a...
acasă
am desfăcut vinul, m-ai dus de mână pe acoperiş unde
pentru prima dată
nu te-am mai aşteptat...
.
a doua zi eram bărbatul doldora de vicii
care te iubea molcom
păream soţul şi soţia din zilele astea de mileniul trei
fiecare pe contul lui
reîncepusem să merg la biserică
să-mi sun foştii prieteni
să merg la meci, să beau, să mă îmbrac în cămăşi cu burtă
să umblu nebărbierit dar niciodată, auzi?... niciodată
considerându-te o ex
.
povestea asta am sărbătorit-o la şapte ani
de când mă însurasem şi cu familia ta
pisica ta
multele tale poşete şi
doar eu făcând cafeaua -
orgoliul meu singular
.
acum nu
nuuuu, nu suntem bătrâni
ce dacă nu mai sunt partidele acelea
ce dacă ne tratăm unul pe celălalt
cum am fi doi colegi de grădiniţă
ne surâdem, semănând mai degrabă a grimase
şi ne certăm de la foste chestii mărunte dar
mergem mereu de mână prin parc fiindcă...
ce dacă nu ne mai primeşte la serviciu
poştaşul ne mai aduce câţiva bănuţi
cât să plătim tu ştii ce
.
de pe terasă privim cimitirul
cum priveam cândva hotarul să emigrăm într-o ţară foarte străină
.
suntem două pietre în forme ciudate
alţii rămaşi îi mai zic cruce
tu, una îndoită, eu, una cuminte
împreună boscorodesc despre câte n-au făcut când
erau dincolo
.
mai trec unii şi ne aduc flori
nu ne dăm seama de ce
de ce sunt rupte
iar nu mai ştim să plângem
ştim doar să aşteptăm
a doua venire
.
aduci cafeaua aia odată?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, e foarte frumos să vă iubiţi, dar să vă amintiţi că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare dintre voi. Apoi iubirea după care voi şi abia în final relaţia voastră. Aşadar, mai ales la început, orice ar fi nu locuiţi împreună cel puţin 10 ani. E mai mult decât suficient să vă vedeţi la fiecare sfârşit de săptămână, dar chiar şi atunci faceţi astfel încât Prezenţa, Dumnezeu să primeze. După care, dacă doriţi, puteţi locui împreună, dar fiecare în jumătatea lui de apartament sau casă. Dar dacă doriţi să ucideţi dragostea veţi face din ea o afacere, o să vă mutaţi de la început împreună sau şi mai rău vă veţi căsători şi totul se va duce uşor, uşor de râpă fără ca măcar să bănuiţi. Pentru că mintea tare se mai grăbeşte la început să zică: "Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Ne iubim atât de mult!" şi din atâta "dragoste" care aduce cu ea şi bucătăria, despărţirea este inevitabilă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut prin viaţă

Călătorim înghesuiţi pe scările autobuzului urban
Către destinaţii inutilizabile în drumurile noastre
Nu avem bilet pe lumea asta plină de controlori
Păcălim viaţă fiind la rândul nostru păcaliţi
Alergăm, ne grăbim, fugim, suntem goniţi de timp
Schimbăm tramvaiul cu metroul în staţii de tranzit
Suntem toţi un ciorchine de strugure ordinar
Storciţi în teascul timpului pentru un vin prost
Pe care nimeni nu-l bea, uitat în beciuri reci, bun de canal
Un animal ciudat cu mii de perechi de ochii
Şi nas, şi gură, şi urechi
Urcăm scări, coborâm cu liftul, aşteptăm
Parcăm, înjurăm, iarăşi aşteptăm la stop
La televizor un tip ne învaţă să reuşim în viaţă
Pe facebook un concurs de scuipat în sus
Facturi, rate, salarii, internet-banking
Mergem în cârciumi cu nişte străini, prietenii noştri
Ne prefacem cu toţii că ne interesează
De fapt nici cât negru sub unghie
În cutiile de carton avem fiecare o celulă
Ne spionează prin vizor un pensionar de armată
Trec zile, trec săptămâni, trec luni
Trec anii
Trece viaţă
Am ajuns să ne iubim cătuşele de sârmă ghimpată
Mai ales alea din mintea noastră
Râdem în toate pozele să moară prietenii-duşmani de ciudă
Oraşul e un dragon treaz veşnic cu luminile strălucitoare
Felinarele pierzaniei sunt aprinse la fiecare casă
Dacă trecerea asta e numai o parte din marele drum
Cum o să-mi scriu eu impresiile de călătorie
Merg într-o cofetărie plină cu prăjituri
Toţi mănâncă lacom, se miră, plâng, râd, laudă
Îşi dau cu părerea, spun ce gândesc,
Iar pe mine nu mă întreabă nimeni nimic
Cam asta e

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Adică... Vrei să spui că tu găteşti?
Lucian: Zilnic. Arta culinară sau gastronomia, cum i se mai spune pe Terra, este una dintre marile mele pasiuni, iar mie mi se pare că mă descurc destul de bine, mâncărurile preparate de mine mi se par suficient de gustoase. Depinde care va fi părerea ta, depinde ce gusturi ai. Oricum, eu gătesc de foarte mult timp, fac pe bucătarul, iar asta chiar îmi place.
Sonya: Ciudat... Nu mi se pare tocmai potrivit ca un comandant ca tine să gătească. Adică, vreau să spun că eşti totuşi comandantul acestei misiuni, nu bucătarul, deci, nu e ceva potrivit pentru tine. Nu aceasta-i datoria comandantului misiunii.
Lucian: Auzi... Te rog să nu mai tot aminteşti acest amănunt, ştii prea bine care, mai ales acum. Pentru mine funcţia pe care am avut-o nu contează foarte mult; repet, am avut-o – acum n-o mai am; îmi place ceea ce fac şi nu mă deranjează deloc, deci, nu mă intresează dacă mi se potriveşte sau nu. Aşteaptă-mă, te rog, am să încerc să mă grăbesc cu pacheţelul.
Sonya: De acord, te aştept. Însă nu te grăbi doar din cauza mea; mă simt bine aici, e drăguţă nava ta. E o ambianţă plăcută, deci nu trebuie să-ţi faci probleme din cauza mea, ţi-am mai spus doar că mă simt foarte bine, în ciuda incomodului meu costum.
Lucian: Mă bucur că te simţi bine aici, însă n-am de gând să te las să mă aştepţi prea mult, n-ar fi frumos din partea mea să profit de faptul că îţi place aici.
Sonya: Păi... Fotoliile sunt confortabile, muzica e foarte plăcută; parcă nici nu mă mai deranjează atât de mult costumul pe care-l port, însă nu pot renunţa la el, chiar dacă aşa aş vrea sau mi-ar place.
Lucian: Nici nu ţi-aş cere să renunţi la costumul tău... Am să trimit pe unul dintre cei doi roboţi, să stea cu tine până revin.
Sonya: N-am nimic împotrivă. Poţi să-mi trimiţi chiar şi pe unul dintre roboţii tăi sau pe amândoi, dacă vrei, dar acum hai, du-te odată şi curăţă-te! Nu mai întârzia! Ce aştepţi?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spre–aiurea se- nteţeşte.

Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.

Avem salarii alocaţii şi pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i s–a pus cruce.

Avem în ţară cohorte de hoţi şi criminali,
Poliţia chiar şi când vrea ne le mai face faţă,
Hoţii neprinşi au ajuns astăzi mari miliardari,
Şi–i cumpără pe toţi cu multă nonşalanţă.

Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevăraţi,
Chiar de–aş putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău trataţi.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de eşec este un factor care îţi limitează foarte mult libertatea. Nu îţi dai voie să rişti, să îndrăzneşti să ieşi din zona de confort, să îţi urmezi visurile. Mai bine stai cuminte în banca ta, te mulţumeşti cu puţin şi aşa îţi imaginezi că eşti în "siguranţă"... cu toate ca siguranţa din exteriorul tău este de multe ori iluzorie. Fără risc nu există câştig. Fără să îţi dai voie să experimentezi nu vei învăţa nimic nou. În viaţă înveţi atât din reuşitele tale, cât şi din eşecurile sau problemele cu care te întâlneşti. Toate vin cu învăţăminte preţioase şi toate te fac mai puternic şi mai înţelept. Cu fiecare eşec pe care îl depăşeşti eşti mai bine pregătit pentru viaţă. Cu fiecare problemă la care îi găseşti o soluţie devii mai înţelept. Îndrăzneşte şi mergi cu curaj înainte. Înlătură obstacolele din calea ta, găseşte soluţii la toate problemele şi temerile tale, urmează-ţi neabătut visurile. Nu există eşec, ci doar oportunităţi de a învăţa şi nu există probleme fără cel putin o soluţie. Foloseşte-ţi mintea în mod constructiv!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine stau...

.. mai bine stau să mă ajungă
din urmă că nu sunt legat
de prima iarbă cât de lungă
atât de naltă în păcat...

... mai bine stau să mă trimită
în satul meu cu oameni mari
consumatori de răsărită
e viaţa pusă în doi pari....

... mai bine stau legat la poartă
e-un nene ce iubeşte mult
conceptul arta pentru artă
şi tare-aş vrea să îl ascult...

... mai bine stau să-mi văd de treabă
vezi bine nimeni n-a murit
iar pentru cei care mă-întreabă
să fiu un capăt de chibrit...

... mai bine stau să mor odată
de două ori ştiu nu se poate
în rai intra, poarta-i legată
c-un fir de aţă şi de toate...

... mai bine stau sfrijit la poartă!....

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Aşa-i mult mai bine.
Lucian: Desigur. Şi arăţi mult mai bine. Cu costumul ăla pe tine, nici nu-ţi distingeam chipul. Doar după glas am reuşit să te recunosc, să-mi dau seama că eşti tu. E chiar atât de incomod costumul protector, de nu-l poţi suporta pe tine?
Sonya: Nu chiar, dar nu mă simt bine încorsetată cu el; am impresia că aş fi privată de libertate. Mi-e mult mai bine fără el.
Lucian: Pricep. Deci, nu costumul e incomod, ci faptul că eşti obligată să-l porţi.
Sonya: Cam aşa. De ce nu încerci să porţi şi tu un costum din ăsta câtva timp, să vezi cum e? Poate aşa ai înţelege mai bine...
Lucian: Aş putea încerca, dar nu, mulţumesc, prefer să stau aşa, fără.
Sonya: Păi, vezi... Ce bine e de tine, de voi; voi sunteţi cu adevărat liberi, noi avem doar falsa impresie de libertate, când, de fapt, trăim mereu izolaţi de mediul extern, fie într-o lume artificială, fie în costume protectoare.
Lucian: Lasă, nu-i chiar atât de grav cum ţi se pare. Dar cum, n-aţi găsit o altă posibilitate de a supravieţui?
Sonya: Nu, pentru noi asta pare unica modalitate de supravieţuire.
Lucian: E bine că aţi găsit totuşi o soluţie.
Sonya: Care nu pare deloc a fi cea mai potrivită.
Lucian: Totuşi, e destul de bine. Dar să nu mai vorbim despre asta, dacă nu-ţi convine subiectul şi te indispune...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziceţi că eu n-am prieteni? Am prieteni şi societatea lor mi-e foarte plăcută. Prieteni din toate ţările şi toate timpurile. Ei întotdeauna sunt lângă mine. Când îi chem, vin, când îi întreb îmi răspund. Unii din ei îmi povestesc despre cele ce s-au întâmplat în timpurile trecute; alţii îmi spun ce se întâmplă în timpurile de faţă. Unii mă învaţă să trăiesc bine; alţii să mor bine. Ceilalţi prin veselia lor îmi risipesc grijile şi necazurile, unii îmi oţelesc inima în suferinţă; alţii mă învaţă să dispreţuiesc poftele inimii. Unii mă poartă de mână pe drumul cunoştinţelor; alţii mă îndreaptă pe cărarea virtuţilor. Vreo răsplată pentru atâtea binefaceri nu cer; nu cer nimic decât adăpostul unei încăperi modeste unde să fie scutiţi de pulbere. Când ies din casă îi iau cu mine pe cărările pe unde merg. Le plac mai mult decât zgomotele oraşelor, liniştea câmpurilor şi umbra arborilor. Şi ştiţi voi cine-mi sunt aceşti buni şi nedespărţiţi şi atât de puţin pretenţioşi prieteni? Prietenii mei, cărţile!

citat celebru din Petrarca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marcy: Mare păcat că unii bărbaţi nu ştiu să renunţe la meciurile lor pe teren, în loc să se târască precum nişte copii care abia învaţă să meargă.
Al: Da, pune sare pe rană. Măcar de ne-am putea simţi şi noi la fel de bine cu vârsta noastră ca voi, fetele. Dimineaţa mergeţi la baie, puţin fard, puţin rimel şi gata, arătaţi ca nişte femei speriate să nu plouă. Apoi vă săltaţi sânii în sutien, trageţi nişte colanţi peste colăcei, mergeţi la piaţă şi flirtaţi cu băiatul de la aprozar. Vreau să spun că e cam patetic când încercăm să ne agăţăm de tinereţea noastră.

replici din filmul serial Familia Bundy
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Înainte eram mai brut
Acum sunt mai puţin
Dar mai şlefuit
Şi mai puţin copil
Mai mult bătrân
Nu cât ar trebui
Aşa, cu măsură
Mai degrabă un copil bătrân
Nepotrivit
Bătut de ploi şi ninsori
Degeaba
Poate doar pentru palmares
Îmbrâncit de viaţă în faţă
Să trăiesc
Nu ştiu ce
Pentru ce
Şi până când?

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine c-am scăpat...

şi îmi vorbeşti şi îmi vorbeşti,
şi te ascult şi dorm puţin,
şi mă trezeşti şi gust din vin,
îl dau pe gât cu vorbe lin

aud, te-aud cum te repeţi,
mi-e gândul călător în altă parte,
îmi faci un semn, dar suntem beţi,
tu de-a ta vorbă, eu de toate

se face timpul negru înnoptat
şi vreau să plec, să merg acasă,
îmi spui să stau, mă tragi de braţ,
vrei să vorbeşti, nici că îţi pasă

mă rup de tine, cu greu reuşesc,
te văd în umbră supărat pe mine
şi merg şi merg, cu grijă mă păşesc,
şoptindu-mă.. ce bine c-am scăpat cu bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte

Cum să vă părăsesc? Şi totuşi va s-o fac
dar fără voia mea, vai, fără voie
cum se urcau împinse de mai rău
acele animale, cîte două
în arca monstruoasă a lui Noe

voi merge înainte neştiind
unde mă duc şi către care drum
şi nici o stea să-mi vină-n ajutor
nici de argint şi nici de plumb
şi înainte fum şi-n urmă fum
sau nici atît

şi o să las în urmă cîteva
cuvinte în zăpadă
cîteva zbîrcituri de sunete
pe care fără grabă, liniştit,
o să le şteargă vîntul.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian şi domnul To Kuny vorbiseră în şoaptă, mergând încet, undeva, pe la mijlocul grupului. Ceilalţi erau răspândiţi care mai de care, unii înaintea lor, alţii în urma lor, admirând cu multă curiozitate tot ceea ce-i înconjura. Numai Lucian şi colega lui, Lia (care era în urmă, împreună cu Ly), nu admirau aspectul peşterii în care fuseseră captivi. Primii, cel mai în faţă, se aflau cei doi roboţi, care nu păreau deloc interesaţi de aspectul peşterii. Ei înaintau nestingheriţi, fără a întârzia în admirarea interiorului şi fără a comenta pe această temă. Erau secondaţi de Nistor, care se grăbea spre ieşire. Astfel, în cele din urmă reuşiră să ajungă toţi afară, unii înainte, alţii mai în urmă, primii fiind tot cei doi roboţi...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheaţă
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greşeală am alunecat vreodată,
Ne-am şi fracturat un an,
Unul din anii noştri importanţi şi ţepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simţim câteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpuşilor
Şi de corabia noastră
Cu trei rânduri de pânze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca şi pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Şi calul să necheze o dată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: „Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viaţă
Noi avem de gând să facem
Nişte fapte grozave”.

O, cât ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim trişti
Din cauza asta
Şi să plângem din tot sufletul,
Ţinându-ne cu mâna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem nişte oameni foarte mari
Şi nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mângâie.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!