Ce bine c-am scăpat...

şi îmi vorbeşti şi îmi vorbeşti,
şi te ascult şi dorm puţin,
şi mă trezeşti şi gust din vin,
îl dau pe gât cu vorbe lin

aud, te-aud cum te repeţi,
mi-e gândul călător în altă parte,
îmi faci un semn, dar suntem beţi,
tu de-a ta vorbă, eu de toate

se face timpul negru înnoptat
şi vreau să plec, să merg acasă,
îmi spui să stau, mă tragi de braţ,
vrei să vorbeşti, nici că îţi pasă

mă rup de tine, cu greu reuşesc,
te văd în umbră supărat pe mine
şi merg şi merg, cu grijă mă păşesc,
şoptindu-mă.. ce bine c-am scăpat cu bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dowloading

Merg pe uliţă merg merg merg
merg merg merg uite un capac
merg aud un claxon
am intrat în buruieni
Merg prin buruieni merg merg merg
merg merg merg merg iau o floare
merg mi-e cald
dau de asfalt iar
merg puţin pe asfalt merg merg merg
am traversat
am călcat un melc
merg merg merg
opa am ajuns la tine.

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hai, domnişoară, te rog, urcă.
Lia: Poftim?! Nu, mulţumesc, mai bine nu.
Lucian: Şi totuşi, domnişoară... Te pot duce până acasă, doar e în drum. Vezi doar... Toarnă cu găleata.
Lia: Bine, dar...
Lucian: Nu sunt deloc supărat pe dumneata, din cauza reclamaţiei.
Lia: Şi totuşi, îmi vorbeşti cu "dumneata" şi cu "domnişoară".
Lucian: Ai vrea altfel?
Lia: Da; aşa cum ne-am înţeles, ar fi mai bine.
Lucian: Fie. Atunci, te rog, Lia... Deocamdată, încă mai suntem colegi şi nu sunt supărat pe tine.
Lia: Credeam că eşti.
Lucian: Aşa ţi s-a părut?
Lia: Nu; aşa ar fi trebuit.
Lucian: Să zicem că nu sunt supărăcios. Nici răzbunător. Dacă vrei să mergi cu mine, te rog să urci mai repede în maşină; ne udă ploaia prea rău. Sau cel puţin, hotărăşte mai repede ce vrei de fapt.
Lia: Bine. Merg...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merg pe stradă

Merg pe stradă, mai fac un pas,
Seara clipeşte peste oraş.
Umbre aleargă, gândul mi-e glas,
O rază de soare luminează-n lăcaş.

Merg pe stradă cu Dumnezeu la braţ
Răsfoim amintiri, numărăm paşi,
Patruzeci şi doi am numărat
Şi încă la atâţia vom fi părtaşi.

Merg pe stradă cu tine mă plimb
Bucuria vieţii găsită din timp,
Încă un an voi da la schimb
Iubirii de viaţă născută-n olimp.

Merg pe stradă privind la ceas,
O lume întreagă se învârte grăbită.
Doamne, iubesc timpul rămas!
Cum a curs timpul ca o clipită?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf. Pe mormântul lui Richelieu

E greu să prinzi în versuri felul său,
Că nu e om ca mine şi ca tine;
A fost prea bun, ca să-l vorbeşti de rău.
Dar nu-ndeajuns, ca să-l vorbeşti... de bine.

epitaf epigramatic de Pierre Corneille din Din epigramiştii lumii, mică antologie (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povaţă

Înainte să vorbeşti
Este bine să gândeşti!
Că e uşor să vorbeşti.
Mai greu e să făptuieşti.
Vorba spusă zboară-n vânt
Şi nu are crezământ.
Faptele tale rămân
Când pe vorbă eşti stăpân.
Când în viaţă-ai aplicat
Toate câte-ai cuvântat.

poezie de Dumitru Delcă (14 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

Taci!
Nu vreau niciun cuvânt
De ce s-arunci în vânt
Cu vorbe.

Taci!
Iar veşnicu-ţi fior
De-o da vreun semn de dor
Eu am să-l prind din zbor.

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Şi lasă-ţi ochii grei
Să-noate-n ochii mei
Şi-am să-nţeleg ce vrei.

Taci!
Că-n lume n-am văzut
Nicicând un vis născut
Din vorbe.

Taci!
Cuvintele de spus
Mai mult de două nu-s
De ce vorbeşti în plus?

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Iar de mă porţi în gând
Şi dorul ţi-e flămând
Vreau să mi-o spui tăcând.

cântec interpretat de Doina Limbăşanu, muzica de Vasile Veselovski, versuri de Doina Limbăşanu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rambo: Eram într-un bar în Saigon şi apare un puşti... Un puşti care ţine în mâini o cutie de lustruit pantofii. Şi spune "Lustruţi, vă rog, lustruiţi!" Eu am spus nu. A continuat să întrebe şi Joey a zis da. Şi eu m-am dus să iau câteva beri, iar cutia era cablată şi el a deschis cutia, împrăştiindu-i-se corpul în toate părţile în urma exploziei. Şi stă acolo, strigând ca naiba. Sunt bucăţi din el pe mine şi le dau la o parte aşa. (Îşi scoate banduliera) Prietenul meu e împrăştiat pe mine... Am sânge pe mine şi încerc să ţin toate bucăţile laolaltă... Şi le pun, dar ale naibii maţe continuă să iasă... Şi nimeni nu mă ajută! Nimeni nu mă ajută! Şi el spune, spune: "Vreau să merg acasă! Vreau sa merg acasă!" Îmi tot strigă numele! "Vreau să merg acasă, Johnny! Vreau să îmi conduc Chevroletul!" Am zis: "De ce? Ale naibii picioare, nu ţi le găsesc! Nu îţi găsesc picioarele!"

replici din filmul artistic Rambo I, după David Morrell
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A traduce literatură este ca a face sex: mai bine să vorbeşti de el mai puţin, dar să-l faci mai bine.

citat din Andrea Casalegno
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio la prieteni

Fac reverenţa cuvenită
Şi mă retrag din adunare.
O altă umbră mă invită.
Stimate umbre, salutare!

Nu încercaţi la despărţire
Să-ncrucişaţi cu mine spada.
De-acum las totu-n părăsire,
De-acum am rupt-o cu balada.

Rămâneţi, cum sunteţi, la mese
Şi nu vă pierdeţi dispoziţia.
Nici unuia că plec nu-i pese
Nu-mi luaţi în seamă dispariţia.

Eu merg acum în altă parte,
La alt banchet, unde-i mai bine,
Mă duc la chef cu doamna moarte.
Acolo se petrece bine.

Acolo se servesc bucate
Ca-n altă parte nicăierea.
Tăceri de foc nenumărate.
Grimase ce-nspăimântă firea.

Iar la sfărşit amfitrioana,
Ea însăşi îţi serveşte vinul
Care-ţi deschide larg Nirvana.
Care-ţi alină-n chinuri, chinul.

Deci, reverenţa obişnuită
Şi mă retrag din adunare!
O altă umbră mă invită.
Stimate umbre, salutare!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă...

De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...

Este un mare dar ca să poţi vorbi,
Este o minune ca să poţi zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranţă,
Atunci când suntem la distanţă!

Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înţeleg clipele care îmi dau fiori.

De vorbă cu tine aş vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aş vrea să aduc în viaţa ta,
Iubeşte şi trăieşte-ţi prezentul, nu uita!

De vorbă cu noi aş vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.

De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aş vrea să ştiu dacă aş putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.

poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbeşti

Când vorbeşti.. doar marea ascultă
încuiată într-o scoică.

Câd vorbeşti doar sirenele cântă
tânguios pentru cei plecaţi pe ape.

Când vorbeşti doar valul strigă durere
în spumă de alb jertfită pe mal.

Când taci doar paşii vorbesc
În urme sărutate de ape…

Când vorbeşti sau când taci…
doar fiinţa mai scapără-n apă
înnecată de lumina mişcătoare a valurilor,
prelungă umbră pe chipul mării...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să vorbeşti cu Dumnezeu, să vorbeşti întâi sincer cu tine.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Dumnezeu (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, opreşte, te rog! Vreau să cobor aici. Îţi mulţumesc că m-ai adus, dar o să merg singură până acasă, pe jos. Nu-i foarte departe...
Lucian: Ce tot vorbeşti? Cum să pleci singură? Şi mai ales, pe jos?
Lia: Păi... Eu nu locuiesc aici.
Lucian: Ştiu că nu tu; aici stau eu. Te duc eu acasă la tine, cu maşina, puţin mai târziu. Te rog... Eşti invitata mea.
Lia: Dar...
Lucian: Hai, numai puţin, să-i vezi pe Rikky şi pe Nero!
Lia: Părinţii tăi sunt acasă?
Lucian: Dacă sunt?!... Salut, blondule! Sunt. Sunt acasă...
Iulian: Luci... Te-ai întors; tot cu maşina asta, din câte văd. Dar fără body-guarzi şi cu altă domnişoară, nu cu cea blondă. Tot colega ta e?
Lia: Laura-Lia Stancu, domnule.
Iulian: Ah, da, consilierul misiunii; cea cu sfaturile. Ai început deja, de pe acum să-mi sfătuieşti fiul, domnişoară? Ai mare grijă cu el, are nevoie de nişte sfaturi...
Lucian: Termină, blondule!
Iulian: Desigur, domnule comandant. Haideţi în casă! Dar sper că dumneata, domnişoară, nu mai ai alte animale; cred că Rikky şi Nero ne sunt de ajuns.
Lia: Nu, domnule, eu n-am decât un motănel gri, acasă...
Lucian: Un motănel gri? Haide, te rog... Nu te mănâncă nimeni!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa departe...

pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înţeleg, chiar de îţi scriu în rime,
încearcă tu puţin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte

tu eşti aici dar simt, că-mi eşti aşa departe,
îţi simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur şi în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă

e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheaţă,
cred că noi doi simţim că stăm legaţi c-o aţă

nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschişi şi ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ţi-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine

încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu şi chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar ştiu, că stai doar nemişcată,
adormi într-un târziu, eşti rece ca o piatră

e noapte şi-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanţele de gri şi negrul ce împarte,
un loc de amăgiri şi vise sfărâmate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rachel: Chiar credeai că nu mi-am luat la revedere de la tine pentru că nu-mi pasă?
Ross: Mie aşa mi s-a părut.
Rachel: Nu pot să cred că după zece ani nu ştii numic despre mine!
Ross: Bine. Atunci de ce nu ţi-ai luat la revedere de la mine?
Rachel: Pentru că e al naibii de greu, Ross! Nici nu pot să-ţi explic cât de mult o să-mi lipseşti. Când mă gândesc că nu o să te mai văd în fiecare zi, îmi vine să nu mai vreau să merg. Bine? Aşa că dacă îţi imaginezi că nu ţi-am spus la revedere pentru că nu îmi pasă de tine la fel de mult ca de ceilalţi, te înşeli. E pentru că însemni mai mult pentru mine. L-am spus, bine? Uite-ţi salutul.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui medic

La el cazurile toate
Merg la sigur, merg pe roate.
Dar se cade să explic:
Merg aşa, căci merg - pe dric!

epigramă de Nicolae T. Cristescu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sens

"Cărăruie, cărăruie",
merg pe tine şi zâmbesc,
pe-al tău drum curgând subţire
şi-ntr-un capăt mă opresc!

Trec oraşe prăfuite
şi privesc locurile,
cu balcoane adormite
în care sunt florile!

Drumul duce nu ştiu unde
şi eu merg pe el de zor,
"cărăruie, cărăruie"
unde mergi, unde cobor!?

Spune-mi, dragă "cărăruie",
de ce m-ai purtat pe-aici,
poate ştii vreo lungii - tură
sau mai bine cum tu zici!

"Cărăruie... cărăruie",
poate ştii că-s obosit,
încă merg pe ce te suie
înspre marele abis!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!