Secetă mare!

(Poezie în grai bănăţean)

Într-o zî pră la nămează, uica Pătru-a lu' dârjală
Într-un suflet dă năvală în voreţ la moş Topală...
- Moşule, ce rog dân suflet, Dumnezău să mi ce ţână,
Lasă-mă să iau dăgrabă nişce apă dân fântână.

-Ia nepoace, zâşe moşul dând mâncare la ciurcani
Că doar am fântâna plină şâ nu-ţ' dau apa pră bani.
Pătru scoace două vedre, fuje iuce şî să-ntoarşe:
-Aş măi lua două găleţ'... -Ia şâ douăzăşi, nepoace!

Dar când vine-a patra oară, înspră iel încinje mâna
Şî-l întrabă: -Mă, Petrică, vouă v-o săcat fântâna?
Că şciu că aveţ' şî voi.... spune-mi, apa o săcat
Dă alerji cu vadra-n mână dă zâşi că ieşci,, apucat"?

Pătru jos aşază vadra, dă pră frunce-ş ia sudoarea
Şî tărăgănat vorbeşce, greu trăgându-ş răsuflarea:
-Moşule, îmi ieşci ca tată, d-aia ţ-oi răspunge drept...
Mi-o căzut soacra-n fântână... şî-i apa doar pân' la piept!

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă mare!

(Poezie în grai bănăţean)

Într-o zî pră la nămează, uica Pătru-a lu' dârjală
Într-un suflet dă năvală în voreţ la moş Topală...
- Moşule, ce rog dân suflet, Dumnezău să mi ce ţână,
Lasă-mă să iau dăgrabă nişce apă dân fântână.

-Ia nepoace, zâşe moşul dând mâncare la ciurcani
Că doar am fântâna plină şâ nu-ţ' dau apa pră bani.
Pătru scoace două vedre, fuje iuce şî să-ntoarşe:
-Aş măi lua două găleţ'... -Ia şâ douăzăşi, nepoace!

Dar când vine-a patra oară, înspră iel încinje mâna
Şî-l întrabă: -Mă, Petrică, vouă v-o săcat fântâna?
Că şciu că aveţ' şî voi.... spune-mi, apa o săcat
Dă alerji cu vadra-n mână dă zâşi că ieşci,, apucat"?

Pătru jos aşază vadra, dă pră frunce-ş ia sudoarea
Şî tărăgănat vorbeşce, greu trăgându-ş răsuflarea:
-Moşule, îmi ieşci ca tată, d-aia ţ-oi răspunge drept...
Mi-o căzut soacra-n fântână... şî-i apa doar pân' la piept!

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uica Pătru-n Cimişoara

Într-o zî ge sărbătoare,
Pă moş Pătru-l prinsă sara,
Că o fost la un bocez
În oraş, la Cimişoara,

Şî s-o dus la un hotiel
Să să culşie păstă noapce,
Că-n a doua gimineaţă...
Avea tren la şeasu' şapce:

- Bună sara, doamnă dragă!
Vre'u ca să îm' dai o sobă,
Să mă culc în noapcea asta...
Mă număsc Pătru Carobă!

- Toate sunt cam ocupate,
Dar vă dau... că sunteţi membru,
Vă cazez la un etaj,
Dar dormiţi în pat cu-n negru.

- Nu-i nimica, zâsă uica,
Că şî iel îi năţional,
Da' să mă trezăşci la zâuă...
Că mă duc la personal.

Ajiungând uica în sobă,
Şchipă pă un gejit, frace...
Îl acinje pă dom' niegru
Şî să dă măi la o parce:

- Bată-ce, ge mozomaină!
Tu eşci baş ca o tăşiună
M-am ghingit că doamna aia,
O umblat cu vro minşiună.

Niegrocelu' ş-o dat sama
Că uichiţu' Pătru, nost'u
Îş' cam bace jioc ge iel,
Da' nu şcie şine-i prostu'.

Cân' o dat uica să doarmă,
Niegrocelu' ăsta... tuşi
L-o mânjât pă bietu
Pătru Cu o farbă ge păpuşi.

Şî l-o făcut şî pă iel
Niegru... vai ge capu' lui
Că acu' cân' merje-acas',
Baş că-i râsu' satului.

Cân' s-o făcut gimineaţa,
Doamna l-o sculat la şapce:
- Haideţi domnule, trezirea!
Îl luă doamna pă la space.

Uica Pătru făcu plata
Ş-o plecat în graba mare
Să nu piardă personalu',
C-o încurca foarce tare...

Da' în tren cân' s-o suit,
O văzut într-un ochece
Că îi niegru ca tăşiunea...
Şî să pusă la părece:

- Doamnie, da' şe proastă-i aia!
Râsă uica răspicat,
L-o sculat pă ăla niegru
Şî pă minie... m-o lăsat!

poezie satirică de Claudiu Românu din Uica Pătru gin Domaşnea (19 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cosât cu Pătru Nica

Într-o dzî, dă gimineaţă,
Cum cosam noi, amândoi,
Supt un geal, pă o postaţă
Unge-am sămănat trifoi,
Lângă plaţu' lu Burtoane,
Mă pomen că-m' strîgă Nica:
- Nu cosî, c-ăişia, Ioane,
M-am iubit io cu Florica!
Io, cum mi-s om sîmţîtori,
Pă loc c-am încrepenit –
N-am cosît, cam d-un porşori,
P-unge Pătru s-o iubit...
Cân' trăjiam io măi cu drag,
Tot o apă şî săcios,
Să m-aprupii dă cârşiag,
Iar m-oprieşcie-ăl păcătos...
Mă pomen că-m' strîgă Nica:
-Ceaceo,-ăişia, în trifoi,
O stat mama lu Florica
Şî s-o fost uitat la noi!
M-am oprit, mut dă mirare
Da' şî mort dă curios'
(La aşa o smintă mare),
Şî-l întrăb: –Mă rog frumos,
Da' să nu-ţ' schepe nămica,
Şî să-m spuni, da' drept, acu',
Şie-o dzîs mama lu' Florica?
Şie să dzîcă?!... O dzîs: - Muuu!

poezie de Ioan Jorz din Antologia poeziei în grai bănăţean
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna lui Panait

Între sat şi cimitir
a fost o fântână
fântâna lui Panait
săpată de acest om
pe care nimeni nu l-a văzut niciodată
nimeni nu-şi aminteşte cine a fost
se ştie doar că a săpat
o fântână
să îşi spele păcatul
sugrumat de durere
că şi-a omorât fratele

a săpat fântâna
la marginea drumului
şi pentru vii
şi pentru morţi
ca dar de împăcare
răcorind trupurile oamenilor
însetaţi de oboseală
şi lăsau închinăciuni
pe buza fântânii
în numele lui

morţii veneau numai noaptea
şi beau apă
însetaţi de uitare
sub povara lutului

acum fântâna nu mai este
în locul ei a crescut o salcie
ce-şi apleacă ramurile
spre pământ
cu lacrimi pe frunze

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu

În fund de peşteri, picură de veacuri
Tăcute lacrămi, ce mereu se mână
Spre albele misterioase lacuri,
Şi din adâncul lor răsar fântână.

Fântâna rece gâlgâie din stâncă
Şi răspândeşte unde de răcoare:
Pădurei verzi dă vocea ei adâncă,
Câmpiei triste sălcii plângătoare.

Aşa în suflet picură cu-ncetul
Viaţa, ceasuri de melancolie:
Fântână clară, murmură poetul
O, de demult uitată poezie.

poezie clasică de Duiliu Zamfirescu (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplare dântr-un sat (poezie în grai bănăţean)

Păvălică-a lu Scovardă şî ortaca lui, Florica,
Or plecat în lumea largă, la Cicago-n Ameríca.
Ş-acolo, cum nu făcură, cum făcură, ţuşe-i tata,
S-or îmbogăţît pă rupce dă-ntorc banii cu lopata!

D-aia, Dumnezău să-i ţână, că nepotu Păvălică
An dă an să-ntoarşe-n ţară dă Sântămăria Mică.
Strânje lumea la negeie, parcă-i popa la altari,
Să ne deie la tot natu câce-o sută dă dolari.

Ş-uice-aşa, ne adunarăm, cum făşeam dă nişce ani,
Babe, moş, copii dă ţâţă, să ne deie iară bani.
- Draji săceni, înşepe-a spune, cum stăcea suit pă bină,
Că oprisă lăutaşî, la bisărică-n grăgină,

Şciţ voi, fata me, Doiniţa, o intrat la facultace
Să să facă doftoriţă, ş-acolo-s cam scumpe toace.
D-aia, fincă anu ăsta cheltuielili-s cam mari,
Iaca-i musai să vă dau numa şinşizăşi dă dolari.

Ţîn-ce-atunşi potop da zarvă, suduieli, fluierături,
Cum ieşau bătu-le-ar focu, dân spurcacili dă guri:
- Hoţu, hoţu!... Pringeţ hoţu!... zbiară baba lu Topală,
C-ăsta vre pă banii noşcii ca să-ş ţână proasta-n şcoală!

folclor românesc
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna pisicii negre

Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte şi parcă
Avea o vargă. Pe sub streaşină bătea vântul.
Pâş, pâş se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.

Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-şi pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să şi-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.

În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâş, pâş se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat şi apoi a murit.

poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul va fi tată

Lângă o fântână,
Se ţin strâns de mână,
Vara călduroasă
Ce-i tristă că trece,
Toamna răcoroasă
Ce jalnic o-ngână;
Una dă să plece,
Alta, să rămână...

Fântâna, secată,
O vede plecată
Pe vară-n pustie;
Scăpată-i de-arsură,
Iar vântul adie,
Punându-i îndată
Sărutul pe gură...
Curând, va fi tată.

poezie de Marius Robu (31 august 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

poezie clasică de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna dorinţelor

"În piaţă,-ntr-o fântână centenară,
De aruncăm un ban şi-avem credinţă,
Ne-ndeplineşte câte o dorinţă."
Aşa mi-a povestit o domnişoară.

Am ascultat-o cu bunăvoinţă
Deşi era povestea cam bizară;
Ştiam că îşi doreşte o brăţară
Iar eu... ceva lipsit de cuviinţă.

Şi s-a-mplinit. În prima săptămână
A stat la mine până-n dimineaţă
Şi a rămas... De-atunci îmi e stăpână.

Copil de eşti, citeşte şi învaţă:
De-arunci un singur ban într-o fântână
Vei arunca cu banii-ntreaga viaţă.

poezie de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Ştiu, Dumnezeu e dragoste
şi cine-L are
este cuprins în ea
ca-n pântecul de mamă

acolo nu e teamă
nici judecată, disperare,
nici lacrimi
fiindca dragostea nu doare

şi totuşi, câteodată
unii iubesc cu-o dragoste curată
deşi (încă) nu-L au pe Dumnezeu...

ştii ce cred eu?
nu poţi să scoţi cu sila din fântână apă
când ea e seacă
şi pe nimeni nu adapă

când ţi-e fântâna sufletului plină
poţi să iubeşti
să răspândeşti
lumină

şi se pare
c-ai fost iubit cândva
de cineva
c-o dragoste divină
de eşti în stare
să răspândeşti lumină

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna cunoaşterii

Fântână cu apă
Multiseculară
Unii se adapă
Alţii fac gargară

epigramă de Corneliu Sofronie
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata tristă

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.

Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!

Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...

O, ştiu bine că-n zadar
Dragostea mă mână
Să-l aştept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.

Nu mai vine să-i şoptesc
Dorurile toate
Şi la sân să-i încălzesc
Mâinile-ngheţate!

Ci doar vântul nopţii rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă şi mută.

Lung suspină-n freamăt greu
Fagii de pe coaste...
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Zace-n margini de răzoare învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăşte binecuvântata-i apă.

Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuţul val,
Clipocirile-nfundate, prăvăliri uşoare-n mal
Se îngân în dulce şipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mişcător.

Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, mi-aplec gura în găleată,
Obrazul mi-l răcoresc şi mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri şi pământ se-îngână.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Zace-n margini de câmpie învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăşte binecuvântata apă.

Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuţul val,
Clipocirele-nfundate, prăvăliri uşoare-n mal
Se adun în dulce şipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mişcător.

Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, îmi aplec gura-n găleată,
Obrazul mi-l răcoresc şi mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri şi pământ se-ngână.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jiugecata dă apoi

La Sfântu' Pătru, supt poartă,
În cotrinţ', poalie, şiupag,
Dzăşie muieri, toace-odată,
I s-or fost propcit în prag,
Ca să şiară-n Rai intrare,
Că or fost evlavioase
Ş-or avut bună purtare,
Toace or fost credincioase.
Sfântu', cu ocheţ pă nas,
Li-o cerut ca înăince
Să facă, ălea, un pas –
Cari cum n-o fost cumince!
Dă ş-or înşălat bărbatu',
Să iasă!... Şî n'-una, două,
Or păşît spră Prea-Înaltu'...
C-or ieşît în faţă nouă.
Numa una o rămas,
(A măi faină, dîntră toace),
N-o făcut, baş, nişi un pas,
Dă să-ş' gea Pătru pă space...
Şî întors spră Prea-Înaltu'
I-o şierut Sfântu, părierea,
Cum îi drept, să-i geie sfatu',
Şie să facă cu muierea?!

-P-ălea d-or făcut un pas
Le iertăm, Petre, şie trudă,
Şî pă aia, d-o rămas,
O iertăm!... Nu vedz că-i surdă?!

poezie de Ioan Jorz din Antologia poeziei în grai bănăţean
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

inimă

Inima este fântâna de unde omul îşi scoate frumuseţea zâmbetului, a cuvintelor, a chipului. Dar orice fântână poate fi otrăvită...

definiţie aforistică de Dan Surducan (2016)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Când vine Moşul o să-i spun: nu mai deschide sacul tău,
Pătrunde doar la el în suflet şi zi-i că vreau să fie al meu,
Pentru o oră, sau jumate. De mână să îl ţin, să-i simt căldura.
Hai Moşule, tu poţi s-o faci, transformă-i în iubire, ura.

Eu ştiu, tu ai puteri nemăsurate şi vei crea o lume nouă,
În care să mă vadă, să-şi dorească, măcar o dată, sau de două,
Să-mi stea alaturi, să-mi citească versul ce-l scriu acuma,
Pentru el. Hai Moşule, nu mă lua cu gluma,

Că e iubire, nu-i dorinţă ce trece iute ca să vină alte.
Eu nu vreau jucarii ca toţi copiii, nici o carte,
Il vreau pe el, privirea, ochii, gura
Ajuta-mă s-ajung să-i simt căldura.

Nu poţi Crăciunul ăsta? Nici cel trecut n-ai vrut.
Când o s-o faci? La anul? E bine de ştiut,
Că aşteptarea mă sleieşte, puterile se duc pe rând
Si o să mor, drag Moş Crăciun, cu tine si cu el în gând.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care strigă ajutor că i-a căzut soacra-n fântână şi-i apa prea mică

Eu ţi-aş depăna cu-ncetul
Adevărul gol goluţ:
Te va blestema Făgetul
C-ai zvârlit otrava-n puţ.

epigramă de Constantin Deneş din ziarul "Viaţa Buzăului" (21 februarie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

El şi Ea

Două boli, două necazuri, două trupuri ce atârnă,
Ce-au învins se pare Moartea, trec ţinându-se de mâna!
Doi copii frumoşi la suflet... calmi şi plini de bunătate,
Sprijiniţi merg unu-ntr-altul, emanând seninătate.
Mâna lui, căzu o clipă pe obrazul ei ridat;
Încă vede-n el splendoarea chipului de altădat.
Două lespezi umblătoare... două cruci încovoiate
El o soarbe din privire... ea îşi dă părul pe spate
N-au nevoie de cuvinte! Se cunosc... de când Pământul;
Iar purtarea şi iubirea le înlocuiesc cuvântul.
Nici azi El nu recunoaşte... tot aşa, ca-n tinereţe
Că trăieşte doar prin dânsa... c-o adoră... c-o iubeşte...
Ori Ea... ştie; îl cunoaşte... şi-are sufletu-mpăcat
Dar se face-a nu-nţelege, cum făcea şi altădat.
Doi bătrâni... un singur suflet...
Sub povara grea... de nea.
Insăşi Moartea îi iubeşte... nu gândeşte să îi ia!
Nu voieşte să îi ducă-n a ei linişte deplină!
În întunecata-i lume... ce nevoie-i de lumină?

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!