Elegie pentru ultimul rege

a plecat în ceruri şi ultimul rege
patria e mai săracă în demnitate
lumini din candele de păcat să-l dezlege
căci neamul îl deplânge cu solemnitate.

a răspândit onoarea pe sfântul pământ
a ctitorit biserici pentru enoriaşi
se leagănă de jale codrii în vânt
cine-o să se mai roage pentru nevoiaşi?

a împărţit iubire cât a trăit cu patimi
şi în exil a îndurat doruri de glie
sunt mulţi în ţară care varsă lacrimi
căci au rămas doar zeii ce produc anarhie.

va dăinui-n istorie o amintire vie
veghind cu drag din cer milioane de inimi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară a doinelor

istoria ţării a fost scrisă cu sânge
tratate meschine i-au schilodit trupul
Basarabia suspină neîncetat plânge
dar mai sunt lumini să-i mângâie chipul

ani lungi de chin revoluţii războaie
au îndurat românii mult compătimiţi
eroi se zvârcolesc pe drumuri de noroaie
luptând pentru dreptate împătimiţi

ţară a speranţelor cu munţi înţelepţi
fiii tăi s-au răspândit în lumea întreagă
Dumnezeu mai ştie încotro te îndrepţi
treci prin crize dar viaţa ţi-e dragă

ţară a doinelor plâns de nai şi vioară
sub tălpi de iubire tot răul o să piară

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns şi suferinţă. Şi inimi de români,
Au devenit pe glia şi neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea şi lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Şi aprigele vânturi din braţul de român,
Pe scumpa noastră ţară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port şi pământuri, vise
Şi datinile noastre rămase moştenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniţi în rugăciune şi plâns, mai toţi românii.
Ni-i glia mai săracă şi pruncii ne-au plecat...
Tu mântuieşte, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o ţară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din ţara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea şi plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne şi-o Românie Mare
Şi cheamă iarăşi pruncii plecaţi peste hotare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sărut [Ae fond kiss]

Un sărut la despărţire;
Rămas bun, a mea iubire!
Vărs acum lacrimi amare,
Cu suspin îţi dau valoare.
Soarta cine-o terfeleşte
Când o stea îl părăseşte?
Eu, căci nu mai simt lumina;
Bezna-i neagră, bat-o vina.

Nu-mi blamez acest capriciu,
A mea Nancy e un viciu;
Mi-a plăcut la nebunie;
Voi iubi-o pe vecie.
Dacă n-aş fi îndrăgit-o,
Dacă nu aş fi iubit-o,
De n-am fi plecat departe –
N-am fi două inimi moarte.

Rămas bun, tu cea frumoasă!
Rămas bun, fată duioasă!
Să ai faimă şi avere,
Pace, dragoste, plăcere!
Un sărut la despărţire;
Rămas bun, a mea iubire!
Vărs acum lacrimi amare,
Cu suspin îţi dau valoare.

poezie de Robert Burns, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ţară, pentru neam

De la daci, de la romani,
Am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram,
Şi ne-am zămislit ca neam.

Eşti dator să lupţi, române,
Pentru ţară, pentru neam.
Pentru glie, pentru grâne,
Pentru frunza de pe ram.

Să păstrezi ţara şi neamul!
Că sunt tot ce ai mai sfânt.
Aprig să înfrunţi duşmanul,
Când calcă al tău pamânt.

poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţii viscerale

sunt nefericită atunci când nu pot scrie
tristeţea este gri ca vremea mohorâtă
dar mă încarcă totuşi speranţa cea vie
să nu mă las pătrunsă de gândirea urâtă.

mai am timp pentru toate am timp pentru iubire
căci mă înconjoară mulţi prieteni dragi
lumea cu splendori o strâng în simţire
cu scenarii de film viaţă tu mă atragi.

am trăit extazul de iubire viscerală
azi o port în sânge şi în ADN
şi inima resimte menirea ideală
sufletul meu romantic arde în cremene.

transcend în meditaţii în starea specială
doar cu lumină solară vreau să semene.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu eroilor Timişoarei

eroii Timişoarei au ars la crematoriu
au ajuns cenuşă spulberată-n vânt
în conştiinţa noastră au un loc meritoriu
pentru sacrificiul şi eroismul sfânt.

sângeroasa Revoluţie a început pe Bega
clopotele catedralei au bătut puternic
lacrimile gliei sunt Alfa şi Omega
unui popor eroic în toate cucernic.

zile de luptă cruntă pentru libertate
printre ninsori de vise se comemorează
lumini din candele vorbesc de pietate
istoria eroilor încă mai sângerează.

astăzi curg pe Bega omagii, demnitate
speranţa României luminată-i de-o rază.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiul iubirii

A venit sfârşitul şi noi am pierdut
Războiul acesta ce-l numim iubire
Inimile noastre mult au pătimit
Ce tragic final, totu-i amintire.

Am şi răni adânci, am şi cicatrice
Suferinţă mare eu am îndurat
Căci inima mea a rămas deschisă
Şi neprotejată şi s-a tulburat.

Războiul iubirii... vină şi durere
Inimile noastre se deschid şi ştii
Că doar timpul este cel care cunoaşte
Cine va fi primul care va răni.

De această dată la pământ sunt eu
Şi strig în neştire, fără de folos
Căci speram războiul să nu îl purtăm
Dar tu m-ai lovit dur şi nemilos.

poezie de Adam McKim, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi din Lună

cad din lună lacrimi pe pământ
se topesc gheţarii de la Polul Nord
vremea se complică eu mă frământ
des îmi ascult suspinele din cord.

pun multă pasiune pe cuvânt
lucrând la fişierele din word
cad din lună lacrimi pe pământ
se topesc gheţarii de la Polul Nord.

viruşii în lume sunt purtaţi de vânt
moartea-i pretutindeni bate un record
pământul oftează după un alint
zeii sunt ameţiţi cu whisky la bord.

cad din lună lacrimi pe pământ
se topesc gheţarii de la Polul Nord.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire

Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.

Viaţa părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi şopteai dulce că sunt doar al tău.

Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiţi şi plini de speranţe,
Eram în doi.

Dar anii au trecut rând pe rând
Tu eşti cu părul alb şi eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaş vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău şi tu eşti speranţa mea.

poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe...

Pe boltă, sus, e mai aprins,
La noi, bătrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi răsare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri,
Şi jale duce Murăşul,
Şi duc tustrele Crişuri.

La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng
Şi tata, şi feciorul.
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoală hora,
Căci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.

Şi fluturii sunt mai sfioşi
Când zboară-n zări albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi
Îşi înfioară sânul
Spun că din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, bătrânul...

Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-am răposat
Şi moşii, şi părinţii...
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelă aprinsă

dedicată lui Angelick

Sufletului tău lumină,
Căci lumina aparţine
Fiinţei ce, prin neodihnă,
Scrie versuri pentru tine...

Sufletului tău iubire,
Căci iubirea te înalţă
Un vulcan - roi de albine,
Dor de cântec şi de viaţă.

Sufletului tău doar pace,
Căci din ea răzbate dorul,
Dor de literă, ce-n arce
De lumini, veghează somnul.

Sufletului tău tăcere!
Viermii nopţii să n-atingă
Dulcea, blânda-ţi mângâiere...
Nu las candela să stingă!

Eşti etern lumina vieţii,
Dor de glie, tricolor,
Pentru tine-am scris poemul...
Ştiu de versu-mi, că-ţi e dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port în suflet dor de ţară

Port în suflet dor de ţară,
Ţară care o iubesc,
Altă ţară mai frumoasă
Eu pe pământ nu găsesc!

Moldova ea se numeşte,
Ea ca o mamă pentru noi este,
Ca o zână din poveste,
Care de rele ne ocroteşte.

Eu cu dânsa mă mândresc,
Patria mea o numesc
Şi niciodată n-o s-o părăsesc,
Căci foarte mult o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (20 iulie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi Isuse-ţi proslăvim

Pe Isus vrem să-l slăvim
Să-i cântăm în veci iubirea
Şi ca Domn noi să-l primim
Sub aripa-i dar să fim
Căci El este mântuirea

Pe Fiul Lui Dumnezeu
Astăzi noi îl onorăm
C-a iertat păcatul greu
Pentru veci din trupul meu
Şi noi slavă vrem să-i dăm

Slavă Isus — slavă Ţie
Îţi cântăm de pe pământ
A Ta gloria dar fie
Doamne încă pe vecie
Căci ne-ai dat al Tău Cuvânt

Mulţumim pentru umblarea
Ta Isus din Israel
Mulţumim pentru-ndurarea
Şi Doamne pentru salvarea
Ce-ai adus-o-n al Tău fel

Azi Isuse-ţi proslăvim
Şi lucrarea şi Fiinţa
Căci o Doamne te iubim
Numele azi ţi-l cinstim
Şi îşi dăruim credinţa

Glorie pentru vecie
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Slava-ntreagă a Ta fie
Şi onoarea pe vecie
Mire scump şi minunat

Te aşteptăm ca să apari
Sus pe norul de lumină
Viaţa noastră să o ari
Şi la ceruri să ne cari
Să ne dai a Ta odihnă
09-03-2022 M.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânt Soare

Nopţi după nopţi-mi porţi
Razele călăuzitoare
Printre coasele-i mercure
In poeziile astrale-ţi

Ce mi-s legile versurilor
Aici unde tu ai crescut
Pe o ramură de tei tăcut
In Sfântul Poet, românilor!

Căci credinta pentru ţară
Ti-a fost eşafod cu pară!
Răstignându-te pentru psalmi
Scrişi Daciei cu patimi...

Si cu aripi din flori de tei
Te-ai ridicat sus, peste ei
Hoti, dusmani, mulţi mişei
Luminând umbra nemerniciei...

Ce se abate iar Emine
Peste codrii, munţii si ţarne!
Si de aceea Luceafăre
Te rog luminează mai tare

Să te transformi tării-n soare
Sfânt, României noastre Mare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pe jar

zeii la putere fac jocuri în culise
când pe scena vieţii România geme
e plină de biruri scrise şi nescrise
sărmana se supune legilor extreme.

zeii îşi pun măşti, draconic zâmbesc
în lux orbitor dar leneşi din fire
fac doar norme prin care se împământenesc
cu armuri de aur şi scuturi cu safire.

milioane de regrete, am ales greşit
edili ce nu ridică ţara din noroi
suflete de seamă au ajuns la cerşit
fărâme de viaţă de pe la ciocoi.

îl chem pe Dumnezeu cu suflet spăşit
să ridice-n bunăstare neamul de nevoi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-ţi durerea

Spune-ţi durerea în faţa oglinzii,
Apoi sparge oglinda!
Vezi cum se rostogolesc lacrimile
În cioburi de vis?!
Sunt maluri de sânge ce le sorb reptetat...
De ce n-ai plecat?!
Câte poeme ai scris?!
Din iubire şi ură,
Din iertări şi păcat
Se adună.
Şi lacrimi şi nori se strâng
Sub pleoapele primilor zori.
Ai aruncat aminitrile la gunoi?!
Amintiri ce-au fost între voi...
Le-ai mototolit
Ca pe-un petec de spumă?!
Cine le-adună?!
Nu mai au strălucire!
Sunt doar răni care dor
Sângerând de tăcere...
Ştiu că nu-ţi e uşor...
Că nu ai mângâiere.
"Magii de miresme descântate de vraci",
Cu lacrimi de-acum te-ncunună...
N-ai să plângi, n-ai să uiţi, n-ai să ierţi, n-ai să taci,
Oricine ar fi să îţi spună.
Tu priveşte-te-n taină!
Căci "cascade de lacrimi"
Au izvorul în tine,
Sentimentele sunt conectate
La necuprins-
Vezi, fire de cupru -
Conductori iluzorii
Către întâiul sărut...
Ultimul vis - atingeri divine.
Lumina s-a stins pentru ea, pentru tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!