Cuprins în iubire

Mă muşcă toamna de rotule,
În pânza vieţii pierd culoare,
Timpul, în guşi puţin sătule,
Caută-n măduvă mâncare.

Pe şevaletul prins de suflet
Pictez lumini din ochii tăi,
Vertebrele trosnesc în urlet,
De spaimă latră câinii răi.

Plânge pe-o lacrimă de ceară
Luceafărul din frunze moarte,
Un licurici în spate cară
Steluţele de brumă coapte.

Mă muşcă vulpea de privire,
De rima caldă, în cădere,
Domnul amestecă-n iubire
Parfumul toamnei efemere.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră şi muşcă, pisicile scuipă şi zgârie, iar oamenii latră, muşcă, scuipă, zgârie...

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu doruri pe-amurgite,
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele – jivine se-ascund printre platani
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Îmbrac singurătatea ca pe-o cămaşă groasă,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se răspândească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiice perete în lume evadează
Afară-n vânt sălbatec doar cai fără zăbale
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu plânsul tremurat –
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele - jivine se-ascund printre copaci,
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Ca pe-o cămaşă aspră îmbrac singurătatea,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se risipească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiece perete în lume evadează –
Afară-n vânt sălbatic, doar caii înspumaţi
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Mariana Dobrin
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi zicem de un câine care nu latră că nu muşcă niciodată, dar zicala asta umană nu e sigur că o ştiu chiar toţi câinii.

citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda (1980)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele care latră nu muşcă (proverb)

Ieri mi-a spus o femeiuşcă:
Dacă latră, nu te muşcă.
Dar proverbul, dragii mei,
Oare-l ştie şi Grivei?

poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (30 aprilie 2006)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăistuţe de fum

Păduri de oase şi de vise
Şi de vorbe necuprinse
Sting şi gheaţă, sting şi jar,
Sub aripă de sitar.

Toamna trage foc de puşcă,
Ceaţa de irişi o muşcă,
Latră câinii la hotar
Trupul sângelui hoinar.

Ochiul morţii în cer scrie
Cărţi de putredă vecie
Şi-n clepsidra de mister
Creşte şerpi de foc în cer.

În praf o umbră nebună
Alergă c-o stea în mână,
Calul ei răpus de roată
Mănâncă jar din covată

Şi mai ronţăie câmpii
Strânse de harnici copii
În trăistuţele de fum
Cu ecou de-albastru scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din noi

toamna asta am să tac,
e prima oară când tac toamna
sau mai bine
am să ţin respiraţia acestei lumi
până când paşii tăi
îmi vor mătura
cioburile arămii sparte în suflet,

scrutez orizontul,
dar privirea nu mai seamănă privire,
totul se rezumă la un tablou imens de albastru
pictat cu aripi de cocori
ce spintecă norii
spre alte dimensiuni
de lumini şi enigmatice vise.

În toamna asta nu mai plâng,
plânsul nu mai seamănă plâns,
lacrimile nu mai seamănă lacrimi
ascunse în cearcănele vineţii ale ochilor reci,
ca o iarnă polară
sau ca o iubire
care nu mai seamănă iubire.

Un câine al eului
muşcă din toamnă necruţător
devorând-o ca pe un măr,
îi mestecă roşul
ce îmi invadează încet, dar sigur
pupilele prinse în azimutul lumilor noastre,
trezind amorţeala trupului.

Voi muri în toamna aceasta,
dar moartea
nu mai seamănă moarte,
e doar o astenie
rătăcită în anotimpul din noi...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii care latră muşcă rareori.

Robyn Young în Frăţia Templierilor, Anima Templi (5 martie 2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele care latră nu muşcă dar omul care latră muşcă rău.

David Boia (11 decembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge toamna

Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito şi peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.

Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.

poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă verde

Te voi săruta pe frunze,
Pădure, mireasă verde
Şi pe toate numai buze
De fecioară le voi crede.

Şi te voi fura deseară
Şi te voi ascunde-n tine,
Ca să vină să te ceară
Pădurarul de la mine.

El are şi-o puşcă
Mereu încărcată
Şi-un câine ce muşcă
Şi-un câine ce latră
Şi masă şi casă,
Dar n-are mireasă.

Eu n-am nicio puşcă
Şi n-am nicio cuşcă
Şi n-am nicio masă la care să stau,
Dar am o iubire
Cu frunza-n privire,
Pe care n-o dau.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă regăsesc

Mă regăsesc în sunet de mare automnală,
În ochi de gând păşind prin argintie brumă
În culoare de cerneală pe boltă cu lacrimă aureală,
Când sufletul sărută malul în zbucium cu valul în spumă

Mă regăsesc în triste frunze ruginii tomnale
În zbateri de aripi prin vânt umede de ploaie,
În noapte croşetez poeme cu gândurile tale
Sentimente impregnate din suflet pe foaie.

Mă regăsesc în versuri scrise cu condei de soare
Pictate cu amintiri în toamna care plânge,
Pe pânză vremii şi a vieţii trecătoare
O lacrimă suspină cu mine-n ram se frânge.

Mă regăsesc pe portativul anotimplui cu vise
În dansul pescăruşului între cer şi mare,
Rătăcesc stângaci prin lume pe drumuri nescrise
Cu doruri ce aprind speranţe în roşii candelare.

Mă regăsesc în ochiul de copil, în firul de nisip
În rugăciune sacră cu tine-n fiecare seară,
Din lacrimă de lună zâmbet de rază să aduc pe chip
Brodat cu fir de suflet în albă dantelată beteală.

poezie de Valentina Geambaşu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de stea

Crezul meu, sufletul meu mă inspiră
Când sorb seninul ochilor tăi
Unde în cădere liberă luceafărul
Mai adulmecă necunoscutele căi.

Încerc să conturez iubirea neîncetat,
Să conturez o lacrimă din fraze,
Toamna cade peste pragul greu
Când vântul-ascunde printre gingii raze.

Am jurat să fiu zdrobit ca floarea
Prinsă-n piept, în strălucirea ta,
Parfum dulceag iubirea să anine
Punctul răsucit în miez de stea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câine rău

A ieşit rapid din cuşcă
Şi-am sărit cam speriat,
Am crezut că el mă muşcă,
Dar e maistru la lătrat!
În politică ai altă soartă
Cu magnifici lătrători,
Ei te muşcă apoi latră
Şi se dau drept salvatori!

fabulă de Constantin Enescu din Jungla modernă (7 aprilie 2017)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânjet albastru

Iubirea se bălăceşte într-o lacrimă,
Valve stelare îi cuprind diamantul,
Statui de rumeguş răstoarnă trunchiul
În suspensia maturizând bărbatul.

Materia vuieşte în creştetul de nea,
Scara încercării coboară în unde,
Pe burta incoloră a somnului doarme
Nenaşterea care-n vacarm se ascunde.

Zbuciumul adăposteşte elocvenţa,
Realitatea derizorie doarme pe-o pâine,
Muşcă din ea şi forma rămâne
Un rânjet albastru de câine.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânjet de câine

Iubirea se bălăceşte într-o lacrimă,
Valve stelare îi cuprind diamantul,
Statui de rumeguş răstoarnă trunchiul
În suspensia timpului maturizând bărbatul.

Materia vuieşte în creştete de nea,
Scara încercării coboară în unde,
Pe burta incoloră a somnului doarme
Nenaşterea care-n vacarm se ascunde.

Zbuciumul adăposteşte elocvenţa,
Realitatea derizorie doarme pe-o pâine,
Muşcă din ea şi forma rămâne
Un rânjet albastru de câine.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place natura toamnei

Poezia ei plină de culori,
aromele ei picante,
adierea ei caldă şi liniştitoare
aduc mângâiere sufletului nostru.
Ar trebui să ne confruntăm
cu toamna vieţii noastre
ca şi copacii,
care pierd frunze,
rezistă frigului,
dar înăuntru rămân în viaţă.
Pentru că datorită lor trăim,
iar ei se vor întoarce la viaţă...

poezie de Eugenia Calancea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulăului meu

Îi dau mâncare, dau de toate
Şi el mă muşcă pe la spate,
Dă semne bune, nu îl critic
C-ajunge un dulău... politic!

epigramă de Ion Ruş din Terapii de şoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul seamănă cu un câine. Ne latră, ne muşcă şi ne îngroapă în amintiri.

Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Javră vs dulău

Un dulău îţi iese-n cale, hotărât şi cu curaj,
Javra, însă, e vicleană, se ascunde-n peisaj.
Un dulău te-atacă-n faţă, cu curaj şi demnitate,
Pe când javra se strecoară şi te muşcă pe la spate.

Un dulău îţi iese-n cale, cu curaj şi hotărât,
Latră şi te-avertizează, şi apoi te ia de gât;
Javra, însă, ocoleşte, se-ascunde, nu se-arată,
Şi te muşcă doar atuncea când îi vine, ca turbată.

Un dulău deschis ţi-arată că o să te ia în piept,
Şansă-ţi dă la luptă dreaptă, fi'ndcă-aşa şi este drept.
Javra, însă, fiind laşă, se ascunde în tufiş
Şi când tu nu bagi de seamă, ea te muşcă pe furiş.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (27 mai 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!