Asalt poetic

azi dimineaţă
m-am găsit pe mine însumi
eram străpuns de o săgeată şi gol
în camera pustiită
identic ca acum o sută de ani
ascultând în eter aceeaşi
tristeţe sfâşietoare
a poeţilor
în acest timp oamenii de zăpadă
coborau încet în pământ
iar luna
îşi săpa singură groapa
eu învârteam de o manetă
şi toată lumea se rostogolea
toţi cei de deasupra
se prăbuşeau
absorbiţi de vulcani
acum mai am cu mine doar câteva mere
şi o carte goală
în timp ce o scriu
scrisul meu
zgâlţâie lumea
iar versurile îmi şuieră pe la urechi
precum gloanţele

poezie de Ion Calotă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara mine

Fără mine, lumea va fi mult mai frumoasă.
Fără mine, lumea va fi mult mai bună.
Fără mine, lumea va fi aşa cum
Este ea, nu cum este acum –

Fără mine, se vor întâmpla multe: iată
Nu îndrăznesc ce anume, să spun –
Fără mine, lumea va fi minunată
Aşa cum este ea, nu acum –

Fără mine, pe lume va fi mult mai bine,
Fiţi siguri, fiţi aşa cum
Visaţi să fie lumea fără de voi, aşa cum
Lumea, cu mine, nu este acum…

poezie de Liviu Florian Jianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţinul din mine o felie de timp rânced

am vrut să mă acopăr cu linişte dar
nu i-am găsit colţurile
şi atunci am hotărât
să cobor în mine cât mai adânc
aici nu am găsit pe nimeni
oamenii dispăruseră odată cu
lucrurile lor
o umbră
îmi astupa gaura prin care am intrat

şi fiindcă era destul de întuneric
m-am gândit că ar fi bine
să aprind o lumânare

în tot acest timp
lucrurile mele dispăruseră
iar eu duhneam a timp rânced

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu ştiam

şi fugeam de mine însumi, ajungându-mă întotdeauna
Bach, cine îl mai ascultă? a ajuns echivalentul injuriei şi al depresiei
berea. acum e panaceu. a scos din ring majoritatea adversarilor
şi cerul. cerul e altul când ai timp de el. altminteri, e la fel
da. lumea se schimbă. şi priorităţile
chiar şi cuvintele ies slăbite
din această schimbare
înghite şi taci!
sau dacă nu accepţi
poţi să te ascunzi în pădure.
încet, încet, nu mai avem nimic. ne destrămăm
şi ne topim în uitare
şi nici măcar cuvintele nu-şi mai aduc aminte ce vor
sau ce putere au
dintr-un afund de ecou mă strig
şi pornesc în căutarea mea
aş vrea să mă regăsesc
mi-e dor de trecut.
de mine.
aşa cum eram cândva
ştiam că mă voi pierde. pur şi simplu ştiam.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amar de toţi şi de toate

Un lampagiu în mintea mea
mai suflă iar în câte-o stea
că-i dimineaţă ori târziu
c-am apucat sau nu să scriu

Eu suflu-n cer că e fierbinte
şi poate îmi aduc aminte
pe lumea asta ce mai caut
de scriu sonete doar la flaut

Tăcerea cântă la pian
şi eu nu pot să-i dau un ban
că punga mea precum se ştie
e goală rău şi e zurlie

Şi către cer cu faţa-n sus
prietenii cu toţi s-au dus

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 august 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zach (cântând): "Odată am fost pierdut, acum m-am regăsit, am fost orb, dar acum văd."
Dna. Kim: Foarte drăguţ. Poţi lua o pauză de cincisprezece minute în timp ce noi ne vom termina ceaiul. Şi vei avea şi timp să îţi dregi vocea.
Brian: Se uita la mine?
Zach: Nu se uita la mine, omule.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toată lumea se ceartă, eu m-am împăcat cu mine însumi.

aforism de Alex Dospian (ianuarie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi eu

Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El şi doar El!

Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!

Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca şi tine,
Acum e şi el!..

Şi-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!

La drum caut rostul,
Înainte păşind,
Să înving vagabondul
Din mine, oricum!

Ah, timpule, timpule
Nevăzut ca oricând!
Mă ia, mă grăbeşte!
Ce timp nebun?!

Nu vrea să asculte
De mine! Doar El
Stăpân se simte!
Sunt eu mititel?

Şi-mi caut iar locul,
Al meu, de altă dat'!..
El râde şi-mi spune:
E ocupat!

Ce vreme străină,
Ce timp mişel?!
Eu sunt doar Omul,
Cine e el?

Ce vreme secundă
Şi ce timp nebun?!
El ştie de sine,
Iar eu urc în drum!

Nici nu mă întreabă:
Ce caut, ce-am vrut?!
E mândru de sine,
De necrezut!

Am vreme, mai spunem!
Acel timp grăbit
Mă învârte pe mine!..
Eu caut Un timp!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din acvariu (Psalmul 5)

Am golit paharul până la fund. De fapt
am fost ispitit.
Eram un copil şi eram iubit.
Lumea era disperată fiindcă rămăsesem curat.
Se rostogolea pe jos în faţa mea, cu membre moi
şi fundul atrăgător. Am rămas neclintit.
Ca să o îmblânzesc, când o luase razna, m-am
culcat lângă ea şi m-am spurcat.
Păcatul m-a satisfăcut. Filosofia m-a ajutat în
zori, când zăceam treaz. Am devenit aşa cum
se dorea să fiu.
Am privit îndelung în sus crezând că cerul e trist
din cauza mea. Dar am văzut că lui îi este indiferent.
Se iubea pe el însuşi.
Acum sunt beat de multă vreme. Zac gras pe fund.
În mine au cuib peştii. Marea dă să se sfârşească.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune: încearcă numai să trăieşti doar tu în legea iubirii, în timp ce toţi oamenii din jur vor trăi ca toată lumea, te vor jefui, te vor chinui, îşi vor bate joc de tine. Aşa spun oamenii, dar nu-i adevărat. Nu poate să fie aşa. Iubirea şi mintea nu se află numai în mine, ci în toţi oamenii. Nu putea Dumnezeu să pună în noi iubirea şi mintea, o parte din Sine, numai pentru ca nouă să ne fie rău de vom încerca să trăim în iubirea care a fost sădită în noi şi care ne atrage. Nu poate să fie aşa.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre de moară

Au murit brazii de pe stânci,
Trăiesc doar butoaiele de lemn.
Lumea lor nu are soare,
Doar păianjeni ce sunt eroi ai nimănui.
Oamenii râd, oamenii uită, oamenii nu simt...
Perdele de fum desenate în noapte
Şi şoapte rostite ultima oară,
Aş fi vrut să rămâi mereu aproape
Dar şi despărţirea poate fi o comoară.
Cu sticle de plastic păstrez amintiri,
Lemnul mă ceartă dar ştie şi el
Că munţii suspină când nimeni n-are
Nici o vină.
Au venit zilele cu praful gri,
Cuiele ruginite se-ndoaie în timp,
Păstrez acelaşi lacăt,
Deschid aceleaşi uşi,
Ascult aceeaşi linişte.
În lumea care nu mai este a ta
Eu am venit cu lumea mea,
Să stau acolo?
Nu ştiu cât
Şi nici nu ştiu dacă e bine.
Voi reuşi?
Poate nu vreau,
Oare mai sunt alţii ca mine?
Las întrebări în rumeguş
Să se usuce, să dispară.
Păşesc acum, pământul gol,
Am reuşit, pietre de moară!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stare de dimineaţă...

Am un dor de inimă de copil şi un sentiment fragil,
Era atât de simplu pe atunci pe când eram copil.
Acum mă zbat şi vreau să răzbat precum aş vrea,
O carte s-o citesc de la tine cu părerea ta.
Asta-i doar o speranţă de viitor când sunt tristă
Şi lacrimile curg ca la o artistă.
O stare de-agitare, mă duce-ntr-o simplă constatare, pe care,
Uneori aş vrea s-o văd că fiecare o are.
Chiar vreau să te trezeşti în fiecare dimineaţă,
Cu mintea clară şi zilei noi să-i faci faţă,
Într-un mod curajos şi chiar ingenios,
Cu multe idei, dar de-a dreptul fricos.
Dimineaţa suntem nişte roboţi ai propriilor minţi
Şi murim încet precum nişte sfinţi,
Dar vreau să ştii că şi tu vei afla,
Că va fi cineva ce va salva lumea.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să vorbim?

Vrei să vorbim? Acum ce faci?
Cumva mai ai dor pentru mine?
Atât de mult, de ieri, îmi placi,
Alaltăieri scriam în rime.

Acum, din noapte, nu mai pot,
Să scriu un vers cu libertate,
Îmi eşti în gând şi-aşa socot
Că m-ai cuprins în tot şi toate.

Vrei să vorbim, spune-mi, ce faci?
Aş vrea să ştiu atât de multe,
Poate încet, încet, mă placi,
Tu nu mai poţi să-mi ieşi din minte.

La ora asta-n dimineaţă,
Sunt tristă cu gândul fugărit,
Îmi sorb cafeaua şi-mi e ceaţă,
În jurul meu e timp pălit.

Aş vrea să ştiu, spune-mi, ce faci?
La fel aş vrea această întrebare,
Acum vorbesc cu rosii maci
Gândul mă cheamă la schimbare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi ca unu

"ei", un cuvânt al singurătăţii,
îmi apare a fi eu,
des mă trezesc prin visele altora,
omni-distant, omni-neputincios,
doar un actor cu sfori din sârme de oţel

deasupra creştetelor,
Luna coboară, tăcută, spre cerul nevăzut, cu mine captiv între pleoapele celor ca mine

doar eu ştiu cum
să mai scap de visători fără a le strica lumea

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de fum

Jucăm un rol, în filmul vieţtii noastre.
Tu joci şi lupţi în tot acest timp.
Lupţi, pentru ce?
Pentru a fi înfrânt?!
Câştigi doar pentru o vreme...
Căci tu ai fost chemat pe acest păamânt,
Ca să faci faţă doar luptând
Cu CEL DE NEÎNVINS.
Dar când iubeşti, îţi pierzi controlul
Şi curajul se transformă-n nebunie,
Alunecând, în "CAPODOPERA" ţinutului numit Viaţă.
Eu te-am iubit de când ai înflorit,
Înainte de a prinde rădăcini în mine...
Şi te ştiam deja din somnul meu, din vise...
Şi cine m-ar lua în seamă acum, dacă nu tu?!
Off, Universul meu,
De când m-am confesat că te iubesc,
Mă simt puternic şi vanjos, ca Omul de zăpadă,
Ce stă în vânt şi ploi la poarta sufletului tău...
Iubindu-te, din depărtatare, cu felul meu de-a fi...
Ştiu că a trebuit să mint...
Să mă inşel chiar şi pe mine...
Să joc un "joc" perfid, meschin
Crezând şi sperând că tu mă vei iubi!
Şi-a mers pentru puţin.
Ne tot minţeam că ne iubim...
Când am fost sincer... tu te-ai speriat şi ai fugit!
Dar nu mai e nevoie să m-auzi acum,
Căci ştiu că orice vorbă sau literă, spusă sau scrisă
E socotită împotriva mea!
Aşa ca eu mă mulţumesc,
Că in tot acest timp am să te păstrez mereu,
Ca pe o icoană în sufletul meu,
Lăsând trecutul...
Îmi este atat de dor de tine!
Şi nici măcar nu ne-am cunoscut...
Doar eu te-am iubit şi te mai iubesc încă,
În viaţa mea secretă!.
Acolo unde am înşelat şi m-am minţit pe mine!
Acum tot ce pot face este să tac...
Acum tu eşti doar un fum în depărtare,
Ce străluceşte doar prin jarul ce-a lăsat...
Au mai rămas secundele singurătăţii
Ce vor preface şi jarul în cenuşă
Aştept doar vântul cu-adierea lui
Să stingă sau să reaprindă focul din noi.
Ori, va rămâne totul
Doar o amintire cu miros de fum...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mic secret

Dimineaţă, pe străduţă
Am văzut o pisicuţă:
Tare-ncet mai mieuna,
Cred că o durea ceva.

– Pisicuţă, draga mea!
De vrei, lapte îţi voi da
Şi în braţe te voi ţine
Dacă vii, acum, cu mine!

Ne vom strecura uşor,
Drept la mine-n dormitor,
O să te mai las şi-n pat,
Acum, că te-am adoptat.

Doar ceva te voi ruga,
Un secret să poţi păstra:
Să nu afle lumea toată
Cât sunt de dezordonată!

poezie pentru copii de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o singură carte, care se numeşte "Gânduri". Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aştepta ca fiul lui Noica să scrie o carte. Şi când a deschis această carte, prima pagină era albă, a doua era albă şi toate celelalte la fel. Acum, la sfârşitul vieţii mele, mă gândesc să scriu altă carte care s-ar numi "Memorii", fiindcă aşa scriu toţi oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!

Rafail Noica în Celălalt Noica - Mărturii ale monahului Rafail Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr şi liber, şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam şi deveneam mai înţelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, aşa că am hotărât să privesc mai puţin departe şi anume, să-mi schimb doar ţara. Dar şi ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriaţi mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aş fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aş fi schimbat familia şi prietenii. Încurajat şi însufleţit de ei, aş fi găsit putere să-mi fac ţara mai bună şi, cine ştie, poate chiar aş fi schimbat lumea...

Anca Munteanu în Introducere în creatologie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa am păcălit moartea

în tot ceea ce am scris nu ştiu dacă
am scris cartea cărţilor
ştiu doar că
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenţii cu doar
câteva provizii
pentru atunci când moartea
mă va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineaţa
la amiază şi seara
fără ca cineva să se aşeze
la masă cu mine
mă hrănesc cu aceleaşi cuvinte
cu firimiturile căzute
îmi hrănesc singurătăţile
timp în care
ai mei
mă privesc îmbătrâniţi din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă

nu
n-am scris cartea cărţilor dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând că voi termina
ultima carte
de morală
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger

aşa îmi păcălesc moartea

stau pieziş şi împletesc şuviţe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
muşcătura de pe suflet...

poezie de Teodor Dume (6 octombrie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrimi, în poeme

În lacrimi,
în poeme...
Te găsesc într-o discuţie cu indecizia,
te găsesc într-un viitor străin, prizonierul soarelui...

Unde eşti acum?
Când eu mor în finalul de vineri de dorul tău absurd...

De ce nu eşti acum?
Lângă mine să poţi vedea în trei silabe tot ceea ce vreau într-o singură poezie...

Eu vreau acum.
Să-ţi vorbesc negru
undeva pe-un câmp de nori,
unde vorbesc eu
iar tu nu-mi spui doar ziua bună...

În lacrimi,
în poeme...
Te strig cu toată fiinţa mea nebună,
cu o obsesie în vene
ce nu-mi permite să fac abstracţie de timp şi să aştept imposibilul...

Poate că,
într-un mal spart în toracele valurilor
mă abţin să nu mai scriu mâine
scrisori vizibile ochilor tăi...

Poate nu,
acum cred că nu se poate povesti nimic despre noi, inexistenţii anilor mei de uitare absolută,
dar în povestea mea de la pământ la cer
îţi voi rosti de fiecare dată numele...

Poate nu ştiu
şi mi-e frică
de neputinţă şi atât.

Poate nu ştiu
şi mi-e dor
de nenumăratele dorinţe
ce mă urăsc bătrână...

În lacrimi,
în poeme...
Tu exişti perfect şi imperfect
doar pentru mine...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!