Puţinul din mine o felie de timp rânced

am vrut să mă acopăr cu linişte dar
nu i-am găsit colţurile
şi atunci am hotărât
să cobor în mine cât mai adânc
aici nu am găsit pe nimeni
oamenii dispăruseră odată cu
lucrurile lor
o umbră
îmi astupa gaura prin care am intrat

şi fiindcă era destul de întuneric
m-am gândit că ar fi bine
să aprind o lumânare

în tot acest timp
lucrurile mele dispăruseră
iar eu duhneam a timp rânced

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată şi Dumnezeu rămâne singur

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni

liniştea scrijeleşte adânc

s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc

eu voi privi din tăişul unei lacrimi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spunea mama...

poartă-te frumos cu fraţii tăi
îmi spunea într-un vis
ia seama la lucrurile care
pot să ucidă
nu încerca umilinţa pe
lucrurile slabe
şi-n tot acest timp
zugrăveşte-ţi azilul
vor veni destui să te scuipe
din întunericul topit peste cruce
se va infiripa o altă zi

îmi spunea mama

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

La teatru am ajuns căutând filmul. A fost o revelaţie a omului conştient, care trece de la copilărie la maturitate. Atunci mi s-a părut că au devenit foarte conştiente şi raţionale lucrurile acelea. M-am gândit aşa: nu voi putea face şi pian şi film foarte bine în acelaşi timp. Îmi place filmul foarte mult, îmi place şi muzica foarte mult. Ce pot să fac mai bine? Am avut mai multă încredere în mine că pot să fac film – spun film pentru că atunci nu ştiam că o să fac şi teatru – şi să răzbesc prin mine făcând film.

citat din Medeea Marinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spunea mama...

ÎMI SPUNEA MAMA
poartă-te frumos cu fraţii tăi
îmi spunea într-un vis
ia seama la lucrurile care
pot să ucidă
nu încerca umilinţa pe
lucrurile slabe
şi-n tot acest timp
zugrăveşte-ţi azilul
vor veni destui să te scuipe
din întunericul topit peste cruce
se va infiripa o altă zi

îmi spunea mama

poezie de Teodor Dume din Carte: Durerea din spatele că.Editura Pun/Iaşi rnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retragerea...

O umbră de tăcere gura îmi încleştează,
Şi-un vis premonitor mă îndeamnă să aleg...
Să nu rămân în cercuri deloc primitoare,
Căci semenii din ele totu-mi vor refuza în timp,
Eu pentru cei aleşi nu însemn nimic.
N-am vrut să deranjez pe nimeni,
Cu scrisul meu copilăresc, naiv,
Doar stelele gândurilor mele să le expun voit şi gratuit
Şi să înot printre adevărate stele literare
Să le culeg lumina pozitivă, cu care să mă încarc la infinit.
Dar parese că şi aici domină concurenţa,
Uneori bolnavă de succes, aşa ca peste tot defapt
Şi spun că e un lucru minunat,
Când lucrurile au un echilibru, o limită anume:
Să nu-ţi clădeşti succese pe-a altora morminte,
Fiindcă nu e corect, nu e curat...
Departe nimeni nu ajunge,
Decât unde ne e sortit cu adevărat.
O umbră de tăcere şi lumină
Vreau să las în urma mea cuminte şi retrasă
O linişte mută de foarte mulţi dorită,
O pace, prin absenţa mea lucidă.
Am vrut prin cele scrise să spun şi eu câte ceva,
Celor ce-mi înţeleg micimea neforţată spre înalt,
Dar mă retrag frumos din lumea mituită,
Turată de ambiţii şi obsesii fără grai curat.
Vreau să rămân ce sunt în simplitatea mea neşlefuită,
Un om cinstit şi fericit cât voi putea.

poezie de Valeria Mahok (19 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

La doisprezece fix

unii încep să arunce din lucrurile
de care s-au folosit
o viaţă
nu pentru că nu le-ar şti rostul
ci pentru că aşa le este credinţa

arunc şi eu cu privirea
toţi norii promişi
până la capătul cerului şi
totuşi
miroase a ploaie şi a mult rânced
doar sângele fierbinte
ca o linişte
îmi urcă prin vene
contra cascadelor morţii

semaforul de la colţ s-a blocat pe roşu
e doisprezece fix

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preinfarct (jocul cu moartea)

şi ce dacă la noapte
îmi înlocuiesc somnul
şi ies din realitate puţin

de fapt poate dau o fugă
până dincolo...

oricum nu mai am timp să
împart cu nimeni nimic
inima se încăpăţânează
să mai fie gestul
ce-mi aparţine
şi atunci
îmi îndoi genunchii
şi-n aceea porţiune de linişte
îmi desenez amintirile

ştiu că e o simplă
întrerupere înăuntru...

dar unii cred c-am murit
o nu nu nu...

sunt doar câteva rupturi
între mine şi lucruri...

moment în care Dumnezeu
suflă-n lumânare

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemă de liceu, rămasă nerezolvată

Unii poate ştiau dinainte,
dar eu în liceu am aflat că toate lucrurile sunt făcute să se atragă unele pe altele,
pământul cu soarele, luna cu pământul, fetele cu băieţii.
Iar pentru mine, problema atracţiei mele din liceu, suna cam aşa:
Dacă eu, care sunt poziţionat aici, exact la mijlocul pământului, pe paralela de 45 de grade,
înmulţesc, atracţia mea către stele, cu 6400 de km, raza medie a pământului,
voi crea un cuplul care să rotească pământul în jurul propriei axe,
În problema asta, cu mişcărea de spin, teoretic, lucrurile mergeau la fel de bine şi până să fiu eu implicat.
Dar practic doar după ce toată povestea asta a intrat sub autoritatea mea,
acum eu pot să le demonstrez cu exactitate tuturor, că pământul face o rotaţie competă fix într-o zi şi o noapte,
cu precizarea că, pentru a putea înţelege efectiv, de ce lucrurile stau aşa,
este esenţial ca toată lumea să înţeleagă încă de la început, cine sunt eu în această problemă.
Pentru că eu, din rezolvarea pe care am elaborat-o, în baza unor formule doar de mine ştiute,
am înţeles că orice aş face de acum înainte, voi fi influenţat de astre.
Şi pentru asta, toată viaţa, a trebuit să iau lucrurile la modul cel mai serios
şi să mă dedic excusiv relaţiei mele speciale cu stelele,
să nu se oprească pământul, la cât e de mare
şi să putem avea, zi şi noapte şi iar zi şi iar noapte...

Numai că între timp, au mai apărut şi alte probleme, adiacente.
Pentru ele, mi-am căutat profesorii să-i întreb cum să le rezolv, dar nu i-am mai găsit.
Adica i-am găsit, plecaţi demult către cele veşnice.
Aşa că, nemaifiind ei, nu-mi mai rămâne decât să-mi caut colegii,
care poate, unii din ei, au fost mai atenţi la lecţie.
Nu vreau să par schizo,
dar având în vedere rolul meu esenţial în echilibrul fragil al pământului,
e posibil oare să pot să mă mişc, fără să creez vreo problemă de natură globală?
De genul, să modific raportul zi/noapte, sau să imprim vreo abatere de la traiectoria pământului?
Şi să mă duc până la toaletă.
Pentru că de fapt asta e problema, mă cam trece...
Şi ceva trebuie neapărat să fac şi nu ştiu cum ar fi mai bine să procedez.

PS
În tratamentul aburelii nu există medicamente, exista doar leacuri.
Din cauza asta, puţini se mai videcă.

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte...

Miroase a rânced
împrejur
tăcerea
se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor
de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte
că-s prea bătrân
să mai învăţ repertoriul

încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din drumul lor de zi cu zi, oamenii se abat şi aprind o lumânare, apoi se pierd în mocirla cotidiană. Aceşti oameni ştiu foarte puţin despre Dumnezeu, nu au timp să-I dedice, mulţi sunt confuzi, şi totuşi aprind o lumânare în biserică, expresie a lumii nevăzute din ei înşişi.

Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte că-s
prea bătrân să mai învăţ
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din mine o durere fără moarte

nu datorez nimănui nimic şi
nici nu ştiu dacă
ziua de la capătul săptămânii
e duminică sau luni şi că
ar fi existat fără Dumnezeu
ştiu însă că-n fiecare zi
prin mine
trec Dumnezeii altor lumi
în care
moartea este doar una şi
se hrăneşte din sfârcuri de curcubeie
şi câteodată cu resturi de durere

în tot acest timp
mă eliberez de puţinul din mine
şi alerg pe călcâiele goale înspre
biserica văruită în alb...

mi-e frică de-atâta linişte

în speranţa că o voi revedea pe mama
şi pentru că nu mai am timp
mă voi muta în dangătul din clopot

să nu vă îngrijoraţi
din mine va porni o altă zi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşti

Curierul a intrat pe uşă.
Cuvintele mele zgomotoase
Îşi caută speranţa
În visele care
S-au plimbat pendular
De la tine la mine
Am auzit bătăile ritmice
Între spaţiu şi timp
Din tolba ticsită de albastru.
E deja legănare de vânt
Când pensula gândurilor mele
A colorat lumea
Din care mi-ai scris.
Am găsit cuvinte
Ce trebuiau să respire.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni altcineva nu a luat în serios ceea ce făceam, aşa că nimeni nu a vrut să lucreze cu mine. Atunci m-am gândit să fiu un pic excentric.

citat din Peter Higgs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am hotărât să nu mai cred în surogate şi
nici în gesturi împachetate frumos atâta timp cât viaţa
va rămâne o rană dezinfectată cu alcool

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regizorul: Tu trebuie să te ocupi de lucrurile urât mirositoare! Aşa am hotărât! Ce să caute Femeia în iadul tău subteran?
Groparul: M-am gândit bine. Nu poate fi iad adevărat, acolo unde nu există măcar o femeie...

replici din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbrele unui alt anotimp

curăţ pământul de frunze
îl pipăi ca pe o rană apoi
măsor distanţa dintre mine şi umbră
şi-ncet cobor înlăuntru
în jur nimeni
parcă
a dispărut şi orizontul
cu fiecare zi
mă afund tot mai mult
îmi iau şi singurătatea cu mine
pentru atunci când lacrima
îmi va sculpta în piatră
liniştea
dintre ceea ce am fost şi sunt

un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asalt poetic

azi dimineaţă
m-am găsit pe mine însumi
eram străpuns de o săgeată şi gol
în camera pustiită
identic ca acum o sută de ani
ascultând în eter aceeaşi
tristeţe sfâşietoare
a poeţilor
în acest timp oamenii de zăpadă
coborau încet în pământ
iar luna
îşi săpa singură groapa
eu învârteam de o manetă
şi toată lumea se rostogolea
toţi cei de deasupra
se prăbuşeau
absorbiţi de vulcani
acum mai am cu mine doar câteva mere
şi o carte goală
în timp ce o scriu
scrisul meu
zgâlţâie lumea
iar versurile îmi şuieră pe la urechi
precum gloanţele

poezie de Ion Calotă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!