Replică la poezia "Aştept potopul" de Valentin David

Şi dacă frunzele de plop se zbat,
A moarte pe sub picurii de ploaie,
Fereşte-te şi tu cât poţi de zoaie!
De ai umbrelă nu eşti atacat,

Nici de potop, nici de-a toamnei stihie.
Doar vântul, de-i mai aprig, te va bate,
Cu o rafală te va da pe spate,
Dar, capul să îl ai sub pălărie.

Te crezi un Noe, să te urci în arcă-
Baţi câmpii rău, băiete. Lângă tine,
La dreapta sau la stânga este-o barcă.
Sau să te urci în ea îţi e ruşine?

''Te udă ploaia timpului sihastru?''
Ce bazaconii poţi să scoţi din gură!
Când tu eşti ud precum o murătură,
Visezi la soare şi la cer albastru?

Invoci şi apa urii, râul Styx
Şi spui că inima ţi-e obosită.
Potopul ăsta simt că ţi-e ispită.
Dar, de te-oi îneca, mă doare-n pix.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept potopul

Se zbat rebele frunzele de plop,
Suviţe despletite curg şiroaie,
Cad lacrimile ploii de văpaie,
Corpusculii ce poartă un potop.

Un vânt duşman a prigonit un soare,
Zadarnic focul tainic şi-l revarsă,
E timpul, poate, să mă urc în arcă,
Plutind şovăitor, spre altă zare.

Privesc idoli cu chipuri de statuie,
Spre ceruri arătând cu mâini întinse,
La ochii lor ca flăcările-ncinse
Din care căi spre înălţimi se suie.

Mă udă ploaia timpului sihastru,
Pe drumul ce n-a prins spre a se naşte,
Au prins adânci abisuri să se caşte
Păzind închise porţii de alabastru.

Mi-e obosită inima in piept,
Luntraşul peste Styx îşi mână barca,
Potopul vine, putredă mi-e arca,
Aş vrea să plec, dar trebuie s-aştept.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Cad suflete" de Valentin Petre

Cum bate vântul prin copaci
Şi cum mai cad frunzele toate!
Şi nu ştiu de ce plin de draci
Eşti şi rămâi mereu în spate?

De mână-aş vrea să te mai ţin,
Dar, mă refuzi, că ţii umbrela,
Înjuri şi sudui din senin,
Că ţi-a udat ploaia flanela.

În papură-mi tot cauţi nod,
Că merg prea iute nu-ţi convine,
Misterul nu pot să-l deznod:
De ce-ai mai vrut să mergi cu mine?

Suntem bătrâni şi e firesc,
Să ne cărăm mai greu carcasa.
Îmi vine, zău, să te plesnesc,
Sau s-o invoc pe-aia cu coasa,

Dacă tot zici că nu mai poţi.
Rămân să calc eu frunze moarte
Pe-alei, de mână cu nepoţi
Şi-o să te plâng, prin ploaie, foarte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ntoarce roata...

Uita-te-ar relele, iubite, că ai uitat, să-mi dai de veste
În noaptea dintre ani şi cine, te-a monopolizat şi peste
Numărul meu de telefon, trecut-ai ca un vânt pribeag,
Când eu te-mbrăţişam în gând de dor ghebos şi-atâta drag?

Vreo blondă te-a ademenit şi ţi-a turnat în vin uitare
Şi mintea ţi s-a zăpăcit şi vin acum cu o-ntrebare:
Aşa de slab pentru-o cocotă, renunţi la mine, să mă suni
Şi-n inima ta, o ispită dintre atâtea fufe-aduni?

Credeam că-ţi sunt partidă bună, că m-ai chemat să stau la tine,
Să las în urmă ţărmul mării şi să mă mut, să-mi fie bine
Printre olteni, pe la Craiova, aşa mi-ai spus şi te-am crezut.
Vai, mie, de făceam eu pasul, acuma ce aş fi făcut?

Te-ai dat la fund precum ţiparul şi te-ai ascuns de-a mea iubire,
Dai cu piciorul la noroace şi calci pe cord şi fericire.
Şi cu-n surâs parşiv de demon îmi spui că-s aprigă şi rea,
Dar, tu cum eşti, măi, bărbăţele, când fugi de-mbrăţişarea mea?

Ei, lasă, ţi-o veni de hac şi-o să te fac şi de ruşine,
Când, fără voia ta, să ştii, o să-mi fac vânt cândva, spre tine
Şi să te văd atunci, băiete, cât ai să poţi să minţi şi cum,
Mă vei convinge că bat câmpii, când te-oi prinde cu fufa-n drum?

Plâng eu acum pentru-amândoi, dar va veni şi vremea mea,
Când îţi voi da ploaia-napoi, să plângă şi inima ta...

pamflet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene drag ...

Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu,
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De eşti la strâmtoare, ori eşti suferind,
Cu braţele-ntinse-am să stau să te prind!
Povara din spate, ce-o duci, îi prea grea?!
Îmi fac mâna pumn şi-o sfărâm doar pe ea!
De-a vieţii tristeţe să scapi nu mai poţi?!
Îmi fac ochiul spadă şi-o sfârtec bucăţi!
Pe umărul meu, care crezi că-i firav,
Necazul tău lasă-l şi-l fac pe veci sclav!
Întinde spre mine un braţ, nu mai mult
Şi lasă-te-n voie, să scapi din tumult!
Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De-oi vrea clipe dulci tot cu mine să treci,
Vom fi mână-n mână pe-aceleaşi poteci.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie 2

“Trage, babă, bobii şi-mi ghiceşte
Codrul de ce-ngălbeneşte,
Omul de ce-mbătrâneşte?
Codrul de zăpadă grea,
Omul de inimă rea.”

Popular

O! Vine-o vreme-n care nu poţi să mai visezi
Şi dragostea nu-nseamnă decât cuvinte goale
De nimeni nu-ţi mai pasă, în nimeni nu mai crezi
Deşi, în pieptu-ţi putred, simţi sufletul cum doare.

Te roade oboseala şi frica te cuprinde
Vezi ani că trec în goană, fără să faci ceva
Şi viciu-n plasa-i deasă încet, încet te prinde
Eşti gol de sentimente şi rece-i inima.

Nimic nu îţi mai place, nimic e viaţa ta
Ţi-e falsă veselia şi nu mai speri nimic...
În egoism feroce ţi-se schimbă dragostea
Şi nici un drum spre soare nu vezi, oricât de mic.

Nu poţi privi-nainte, înapoi n-ai ce să vezi,
Îţi simţi nemernicia ca pe-un pietroi în cârcă
În nopţi reci se prefac a zilelor-ţi amiezi
Şi simţi, tot mai aproape, a morţii hâdă hârcă.

Te învecheşti în rele, nu poţi să te mai schimbi,
Nici cântec, nici viers dulce în tine nu vibrează...
În propria-ţi mocirlă te tăvăleşti, te plimbi,
Şi nu mai ştii când mintea ţi-e beată sau ţi-e trează.

Frumosul te scârbeşte, urâtul ţi-l faci frate,
Doar uneori, în treacăt, mai spui că ai greşit
Iar câteodată-n noapte, auzi în geam cum bate
Speranţa de-altădată, şi al inimii trecut.

Hai, ploi, spălaţi-mi sila şi al inimii noroi,
Spălaţi-mă de rele, de lacrimi şi de frică,
Aduceţi-mi speranţa şi visele înapoi
Şi rupeţi vălul negru ce sufletul mi-l strică.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam Lucian Bulătan

Cu un potop de lacrimi venit-am azi la tine,
Şi-un trandafir de gheaţă aştern pe-al tău mormânt
Privindu-ţi crucea rece mă-ntreb dacă eşti bine,
Dar bunul meu prieten, nu scoţi nici un cuvânt?
Nu poţi să-mi spui de îngeri în casa lor minune
Te-au găzduit sau poate ai fost chemat mai sus?
Dac-ai putea, ştiu sigur, că totul tu mi-ai spune,
Dar ştiu că eşti aproape, aproape de Isus.

Te-ai dus să faci portrete şi-n cer la serafimi
Să bucuri şi acolo, la fel ca pe pământ,
Prietenii de-acuma, duioşii heruvimi,
Dar bunul meu prieten, nu spui nici un cuvânt?

Ştiu că-ţi lipseşte mama, la fel de mult şi sora
Şi fiica şi nepotul, aşa-i normal să fie,
Ţi-e dor şi de băiat, ai vrea să-ţi vezi şi nora,
Dar cel mai mult, desigur, ţi-e gândul la soţie.

Ai vrea la ei s-alergi, la fel ca altădată
Pe cerul înstelat să scrii cât îi iubeşti,
Ai vrea şi te-nţeleg, măcar, măcar o dată
Să-i strângi la piept cu dor şi iar să le vorbeşti.

Dar vezi că lumea asta, cu bune şi cu rele
E doar o amintire în cartea vieţii tale;
Şi atunci, preabun prieten, de-acolo, dintre stele
În vis, din când în când, să ne mai ieşi în cale.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi câteodată...

Şi câteodată-n viaţă îţi vine să renunţi,
Prea obosită parcă, să urci atâtea punţi,
Calea ţi-este strâmbă, ciulin lângă ciulin,
Încerci să-i ocoleşti, dar răsar din senin.

Chiar de talpa-i durută, tu înainte mergi,
Spui o rugăciune, o lacrimă mai ştergi,
Parcă eşti Iisus pe-a drumului Golgotă,
Ţi-ai mitui destinul cu-a sudorii bancnotă.

Şi câteodată-n viaţă îţi vine să spui "Pas!"
Prea obosită parcă, s-auzi glas lângă glas,
Doar cuvinte tăioase, ce taie câte-un pic,
Te spintecă, te frâng, deşi n-ating nimic.

Rana ţi-e adâncă, ţi-o bandajezi doar tu,
O simţi acolo-n stern şi parcă-i deja-vu,
Nimenea n-o ştie... De ce s-o ştie, oare?
Nimănui nu-i pasă, dacă pe ei nu-i doare.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "De mi-ar cânta, în zori de zi, cocoşul..." de Petru Ioan Gârda

Da' ce tot ai cu lumea măi, băiete?
Şi să te războieşti, îmi spui că vrei.
Mai bine, lasă, luna să-ţi desfete
Un vis de-o noapte şi-ncă două, trei!

Că tot îmi spui cât eşti de obosit
Şi că îţi fulgeră şi tună-n sânge,
Mai bine, vino, că tot n-ai venit
Şi turturica-n colivie plânge.

Şi eu sunt singură precum e cucul
Şi nu mai cânt din frunza de arţar.
Hai, vino, că baţi câmpii ca năucul,
Că ne-am văzut din ce în ce mai rar.

Şi oboseala ţi-o pieri îndată-
(Acuma, că eşti moş, a cui e vina?)
La bătrâneţe-s şi eu candidată.
Trezeşte-te, că ţi-o cânta găina!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noe şi potopul

Când a eşuat
Arca lui Noe pe Ararat,
Dobitoacele toate
Au răsuflat uşurate.

Numai Noe,
Dintr-un vârf de plop
Se distra citind
Cuvântul "potop"
Pe dos, care tot potop era.

Se vede treaba
Că de potop
Nu putea scăpa
Nici în vârf de plop.

poezie de Mihail Mataringa (16 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?...

De ce vrei să pari bun
Când gândul ţi-e murdar?
De ce să faci taifun
Când sufletu-i amar?

De ce să urci spre cer
Când aripi nu mai ai?
De ce să fii hingher
Când poţi zbura în Rai?

De ce la orice pas
Durerii să-i dai glas?
De ce să plângi de dor
Când totu-i trecător?

De ce să nu zâmbeşti
Trăind ca în poveşti?
De ce să te opreşti
Când dragoste primeşti?

De ce sa-ti pară vis
Al clipei Paradis?
De ce-n coşmar să stai
Când şanse crezi că n-ai?

De ce ţi-e frica trează
Când Domnul te vegheaza?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telescaunul

Cât este ziua de lungă,
Că e soare, nor sau vânt,
Peste pârtii, peste strungă
Urci, cobori, plin de avânt.

Brazii fruntea şi-o ridică
Să privească al tău zbor
Uluiţi că nu ţi-e frică
Şi nu eşti şovăitor.

Nu îţi pasă dacă lumea
Plânge, ţipă sau suspină,
Fiindcă valea, codrul, culmea
Ştiu că nu ai nicio vină.

Şi-uite aşa îţi trece timpul,
Urci, cobori, şi-apoi urci iară,
Şi se schimbă anotimpul
Toamnă, iarnă, primăvară...

Însă noaptea când se lasă
Rămâi singur, necăjit,
Că drumeţii pleacă acasă
Şi tu stai înţepenit.

poezie de Octavian Cocoş (11 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi...

(gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă chiar şi ultima ei pană-
Vânător orbit de-orgolii nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Şi tot scormoneşti în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăveşti cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât eşti de singur şi uitat în golul tău?

Mai priveşte-te-n oglindă, cât oglinda te primeşte
Şi descuie-ţi uşa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi ţi-e rămăşiţa, printre lacrimi te priveşte-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca şi-un pom.

Şi te vei simţi mai bine, de priveşti în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, şi-nainte, şi-napoi,
Spală-ţi gura şi obrajii de păcat şi de ruşine,
Nu mai pângări cuvântul şi purifică-l de zoi!

Îţi dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau eu apă curată din rezeva mea de ploi... (gând pentru infatuaţi)

Peste fruntea-ngândurată, stropi de ploaie furibundă
Mai lovesc şi azi, ca toamna, deşi-i primăvară-n noi;
Dar nu-s ploi obişnuite, care-adapă, ci inundă
Chiar şi stropul de lumină, şi-l îneacă în noroi.

E o ploaie de cuvinte, care dau dureri ascunse,
În orgolii sunt pitite, ca la pânda de vânat.
În cartuşiere grele, gloanţele sunt bine unse,
Să alunece spre moarte, într-un hohot desfrânat.

Nu e fală, e-o dorinţă de-a suci cuvântu-n rană,
Când, o ultimă suflare se mai zbate-ntr-un poem.
De a smulge din aripă, chiar şi ultima ei pană-
Vânător, orbit de-orgolii, nu simţi slovele cum gem?

Înarmat cu nonşalanţă, nepăsare,-n zale grele,
Mă priveşti de sus, dar mică ţi-e statura de poet.
Scoate-ţi versul de pe deget, obosit printre inele!
Nu-i trofeu de vânătoare, doar un simplu tabiet,

De-a te-mpăuna cu lauri, când nu-i nimeni să te cânte
Şi tot scormoneşti în tine după tot ce ai mai rău,
Să ne otrăveşti cu-amarul uneltirilor mărunte,
Dar nu vezi cât eşti de singur şi uitat în golul tău?

Mai priveşte-te-n oglindă, cât oglinda te primeşte
Şi descuie-ţi uşa-aceea unde-agonizează-un Om!
În genunchi, ţi-e rămăşiţa, printre lacrimi te priveşte-
Pune-i ploi la rădăcină, însetat e ca şi-un pom.

Şi te vei simţi mai bine, de priveşti în jos la tine-
Uită-te în stânga,-n dreapta, şi-nainte, şi-napoi,
Spală-ţi gura şi obrajii de păcat şi de ruşine,
Nu mai pângări cuvântul şi purifică-l de zoi!

Îţi dau eu apă curată din rezerva mea de ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Toamnă...

N-ai unde să-ţi ascunzi rugina, Toamnă!
Nici vuietul ce îţi vibrează-n clopot,
Nici fuga precum caii negri-n ropot,
Nici picurii de ploaie, rece, doamnă!

N-ai cum s-ascunzi aroma de răşină
Nici floarea daliei ce lăcrimează,
Nici ţipătul de păsări ce migrează...
Nu poţi să te transformi într-o străină!

C-atunci, muri-vor vremurile-n mine
Şi m-oi preface-n barcă plutitoare,
Voi fi luntraşului nemuritoare
Şi-l voi iubi mai mult decat pe tine.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă tu capul ţi-l mai poţi păstra
Când toţi şi-l pierd şi spun că-i vina ta
Dacă în tine crezi când toţi se îndoiesc
Şi calm accepţi când vezi că te-ocolesc;
Dacă aştepţi şi n-o să oboseşti
Şi-o să-nţelegi când toţi te vor minţi
De poţi la ură să te stăpâneşti
Şi să nu pari prea înţelept tu ştii:

Dacă visezi, dar ştii că sunt doar vise
Dacă gândeşti, dar nu-ţi faci gândul ţel
Izbânda şi Năpasta de-ţi sunt scrise
De poţi zâmbind să le priveşti la fel;
Dac-adevărul poţi să îl rosteşti
Şi nu te temi că unii-l deformează
De poţi privi cum piere ce iubeşti
Căci spre zidire mintea ta lucrează:

Dacă ce-ai câştigat în viaţa ta
Tu poţi să rişti când unii dau cu banul,
Iar dacă pierzi, să-ncepi iar a lucra
Şi să nu sufli o vorbă întreg anul;
Dacă şi inima, şi nervii, şi toţi muşchii
Te pot sluji şi după ce-au pierit
De poţi să mai rezişti cum numai tu ştii,
Fiindcă Voinţa nu te-a părăsit.

Dacă-n mulţime nu îţi pierzi virtutea
Dacă cu Regii poţi rămâne cine eşti
Printre prieteni şi duşmani de nu-ţi pleci fruntea
Şi când eşti lăudat, tu te smereşti;
Dacă poţi umple un singur minuţel
Fugind de timp în fiecare zi
Vei dobândi Pământul şi tot ce e pe el
Şi ce-i mai important, tu Om vei fi!

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai 25 de ani!

Măi nepoate, măi băiete, nu eşti bun de nici o treabă,
Te joci la calculator... pregeţi mai rău ca o babă!
Nici la muncă nu ţi-e gândul, nici nu mi te duci la şcoală,
Toată lumea azi munceşte, doar tu stai cu mâna-n poală.

Toate-n lume au un rost, pâinea trebuie câştigată,
Tu nu ştii decât să judeci. Mmă-ta e vinovată
Că nu mi te-a pus la treabă, cu toate că a-ncercat,
Tu arunci vina pe ea, zici că nu eşti vinovat.

Spui mereu că îţi e lene, dar să mănânci nu ţi-e greu?
De-aş fi-n locul mamei tale, ar fi vai de capul tău!
Ai 25 de ani băiete, du-te, caută-ţi de muncă,
Dacă nu ţi-a plăcut cartea, fă ceva la o adică.

Pune umărul degrabă şi ia hamurile vieţii,
Nu sta cu mâna întinsă, cu ochii pe toţi pereţii.
Mergi şi termină-ţi liceul, ia şi fă o facultate
Doar cunoşti şi tu proverbul,, Ai carte, o să ai parte!"

Fii băiatul ce-am sperat, că de mititel te ştiu,
Du-te, munceşte oriunde, ca să ai bănuţul tău,
Fă-i pe plac măicuţei tale, c-are sufletul pustiu,
Luptă-te şi fă-ţi un rost! Ascultă cuvântul său.

Unii merg din zori la muncă şi-n acelaşi timp la şcoală;
Nu mai fac atâtea nazuri. Leneşul adună boală!
Du-te, munceşte oriunde, fă la fel ca alţi colegi,
Dacă nu, să iei aminte: "Ce semeni, aia culegi!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (10 mai 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Whitey: Nu e nicio ruşine dacă ţi-e frică. La naiba, tuturor ne e frică. Ceea ce trebuie să faci e să-ţi dai seama de ce ţi-e teamă. Pentru că dacă frica ta are un nume, atunci o poţi învinge. Şi mai bine: te poţi folosi de ea.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne invidia

De azi pe mâine, şi umil,
Ni se scurge viaţa tiptil;
Nu mai e loc şi pentru tine,
Nu ne lua credinţa-n bine!

Nu-nţelegem, de ce sfori tragi,
De ne laşi fără oameni dragi?
Oare din ce eşti plămădită,
La neiubire osândită?

Nici rugi, nici lacrimi nu te dor,
Nici dacă-s copii, cei ce mor!
De ce vii mereu nechemată
Şi nu te laşi înduplecată?

Din ce maşteră te-ai născut?
Ce tată-călău ai avut?
Copil ai fost? Ăsta ţi-e jocul?
Avidă, ne mănânci norocul!

Am vrea să te-ntâlnim mai rar –
Poţi să ne-acorzi atât, măcar?
Şi-aşa, prea des îţi vedem faţa;
Moarte, nu ne invada viaţa!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jamie: Cum poţi să vezi locuri ca astea şi să trăieşti momente precum acestea şi să nu crezi?
Landon: Eşti norocoasă că eşti aşa sigură.
Jamie: Este precum vântul. Nu pot să-l văd, dar îl simt.

replici din filmul artistic O iubire de neuitat, scenariu de Karen Janszen, după Nicholas Sparks
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti dulce, eşti minunată

Când în ochii tăi privesc
Sufletul mi-l răcoresc.
Îmi simt inima cum bate,
Te cheamă să-mi fii aproape.
Chipul tău m-a fermecat.
De tine mă simt legat.
Eşti dulce, eşti minunată.
Frumuseţea-întruchipată.
În genunchi mă plec la tine.
Te rog, vino lângă mine!
Singurătăţi să unim,
Fericiţi mereu să fim.
Frumuseţea ta-i lumină,
Flori de iubire-n grădină.
Să ne parfumăm cu toate,
Să ne ferească de moarte.

poezie de Dumitru Delcă (5 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!