Anotimpul miraculoaselor combustii după o rătăcire...

Ai revenit, psalmodiind cântări
în nopțile de liniști sub salcâmi...
Cu buzele emfatice de așteptări
ai sărutat pe cer polară fruntea ei
de lut oliv al rătăcirii tale...
Și păru-i cris, vâlvoi, învăluit
de nori de dezmerdări: platonice-aurori,
i-ai răsfirat în văluri de brocart
pe nesfârșite - înspumate ape...
Cu-n tâlc din vis, ea ți-a zâmbit,
să o primești în raza ta de-atunci...
În ea să uiți și-n ea să-nveți să înflorești
un crin sălbatic, sângerând pe seară
cu începutul, diafanul astru,
cum să iubești și s-aromezi în pâine
miezul zilei mai carnal,
să îl dezbraci de gândurile rele,
în oase drepte, rătăcind sihastru
și-n lanul plin de maci albaștri,
de cercul crucii umbra răstignind,
cu brațul flăcării, mileric, să îi smulgi
din egiria razei tale alte raze
în zborul grav de fluturi triști
cu aripile de lumini, înmătăsind
pe pajiștea lazură, plaiu-n alabastru!
Să-ți uiți de cât ai fost iubit,
iubit de zei, de vânt, de îngeri și de flori,
de ne-nceputul de culori – balsam
al vrerilor adânci, prin tine rătăcite...
De cercul sângelui făcut scăpat
spre-a evada din nepăsarea clipei,
te lupți s-ajungi la straja altor zori-
înger pastor al turnului căzut
ecou a câte sunt și încă ne-mplinite!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cântările de seară

Cum să găsesc lumină în dom sihastru
Unde doar umbre reci mai stau la pândă?
Jocul își făc prin colțuri de secundă,
Dosind frânturi din străluciri de astru...
Un corb cu aripi de neguri frământat
S-a strecurat sub cer, să mai înșface
Neliniștite păsări ce rătăcesc buimace,
Ori se încurcă-n umbre de-nnoptat.
Curaj am, ca lumina ce taie în alabastru
Puterea nedifuză, în șoaptă îmi schițează
Prin unda rătăcirii de taină mai vibrează
Trăirea-mi ce înalță spre cer senin albastru.
Dar pacea își așterne, ușoara-i molcomire
Și-n domul părăsit sunet viu de vioară
Țâșnește anunțând Cântările de Seară
Și-nsuflețind lăcașul cu tâlc de izbăvire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lacrimile mele la început de toamnă

Lacrimile mele de care tu ai râs de-atâtea ori
Se-nalță și dispar azi într-un loc străin
În mări sau în oceane, sau poate sus în nori...
Cât mi-aș dori ca tu să-nveți să zbori
Să te salvezi de gustul de venin
Să-mi fii iar dulce ca odată și plină de culori
Și-n părul tău sălbatic să văd sute de flori
Și slab privirii tale din nou să mă închin
Și sclav al mângâierii să-ți fiu până în zori
Totul e vis frumos pe care îl omori
Știi lacrimile mele ce le-am trimis spre nori
Mă duc și eu cu ele
Și-aștept să-nveți să zbori.

poezie de
Adăugat de Vlad BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Marin Moscu

Aștept

Aștept. Te-aștept să ieși din cercul
Suferințelor din vise,
Să-ți crească în privire flori
Și-n sân flori și caise.

Să-ți fie gustu-nobilat
Cu vers și melodii,
Să porți în brațe-un răsărit
Și-o gloată de copii.

Și-n toate-aș vrea să ai lumini
Din stele-apropiate
Unde se nasc și mor pe rând
Iubiri adevărate.

Aștept. Te-aștept să ieși din cercul
Iubirilor de-o clipă
Unde copiii vin râzând
În zbor cu o aripă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Marin Moscu

Ochii tăi

Ochii tăi sunt pajiștea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.

Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.

Flori de albăstrele porți în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.

Sunt țărmul ce ritmic îți poartă
Iubirea și dorul prin propria soartă.

Aș vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.

Să intru des în zborul inimii tale
Să-ți aduc etern tornade de petale.

Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doi ochi albaștri am iubit

Doi ochi albaștri am iubit,
Atât de mult îndrăgostit,
Dar am uitat răpit de ei,
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Dacă au fost chiar ochii tăi?

Acum îi caut tot mai mult,
Căci mi-au plăcut atât de mult,
Atât de grav rănit de ei,
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Azi i-ai ascuns de ochii mei...

Doi ochi albaștri am iubit,
Dar oarecum mă simt silit,
Să spun abia de îndrăznesc:
Căci astăzi încă le iubesc!..
Căci astăzi încă le iubesc!..

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Rodica

Purtând cofiță cu apă rece
Pe ai săi umeri albi, rotunzori,
Juna Rodică voioasă trece
Pe lângă junii sămănători.
Ei cu grăbire îi sar în cale,
Zicând: "Rodică, floare de crin,
În plin să-ți meargă vrerile tale,
Precum tu, dragă, ne ieși cu plin!1
S-ajungi mireasă, s-ajungi crăiasă!
Calea să-ți fie numai cu flori,
Și casa casă, și masa masă,
Și sânul leagăn de pruncușori!"
Cu grâu de aur ei o presoară,
Apoi cofița întreagă-o beu.
Copila râde și-n cale-i zboară,
Scuturând grâul din părul său.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

N-a fost vis, a fost iubire

Vara, în verdele pădurii
te-am întâlnit pe tine fată.
Erai parte a naturii,
copilă nevinovată.
Erai micuță codană,
după fluturi alergai.
Din flori împleteai coroană,
pe frunte o așezai.
Farmecul privirii tale
inima mi-a cucerit.
Mi-a ieșit dragostea-n cale
și de-atunci eu te-am iubit.
N-am putut să stau departe,
sufletul ți-am oferit.
Împreună suntem parte
naturii ce ne-a vrăjit.
N-a fost vis, a fost iubire
unde destine am unit.
Și-n ambianța din pădure
pe frunze am adormit.
Lângă noi curgea izvorul,
păsări vesele cântau,
Florile-întregeau covorul,
din cer, îngeri ne vegheau.
De-atunci am pornit în viață,
multe vise am împlinit.
Pădurea, rai cu verdeață,
întotdeauna ne-a primit.

poezie de (7 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Descântec

În nopți de primăvară gândește-te la mine
și-n nopțile de vară gândește-te la mine,
în nopțile de toamnă gândește-te la mine
și-n nopțile de iarnă gândește-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frâng de stânci haine în depărtări streine, -
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsându-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.

Ci ziua să mă uiți te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum și vin tămâios.
De mine mai presus ori mai prejos
gândul să-ți fie altcuiva prinos,
dar noaptea - numai mie credincios.

În șuierul sirenelor citește
și-n vântul ce lovește-n nori hoțește
cum ard, căzut în al urgiei clește,
să știu că steaua încă nu-mi pălește,
că undeva, cu fruntea între dește,
o fată, așteptându-mă, tânjește.
Te rog - vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
când gerul zugrăvește-n geam sulcine,
când visul calea somnului aține,
în nopți de primăvară gândește-te la mine
și-n nopțile de vară gândește-te la mine,
în nopțile de toamnă gândește-te la mine
și-n nopțile de iarnă gândește-te la mine...

poezie de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Dulce tinut al poamelor" de Evgheni Evtușenko este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.00- 16.99 lei.

Sunt... călătoare...

Sunt călătoare și mereu mă pierd
În veșnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roșu, trandafirii;

Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale și cuvinte;
Pe cărarea nopților târzii...
Îmbrățișând luceafărul, cuminte.

Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopțile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârșite clipe.

Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!

Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.

Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!

Sunt călătoare-n trecut, prezent și viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!

Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!

Sunt, am fost și voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colțul inimii... și-n gând.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Fiecare clipă din viață o petreci în propria-ți companie. De la începutul până la sfârșitul vieții ești tu cu tine însuți, neîncetat. Ce fel de companie îți ești? Îți plac gândurile tale, îți plac stările tale, ai încredere în tine, în resursele și în forțele tale? Te apreciezi, te iubești, te respecți? Sau fugi de tine însuți, te refugiezi în zgomot și agitație, în compania altor oameni sau în alcool? Vezi tu, fuga nu poate fi decât o soluție temporară. Până la urmă rămâi tot tu, singur cu gândurile tale. Încetează să te mai critici, să te mai devalorizezi și începe prin a-ți vorbi ca și cum ai fi prietenul tău cel mai bun. Când cortina se trage, relația pe care o ai cu tine însuți este tot ce iei mai departe.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Un înger sărută piroanele

Rana din tălpi nu mai doare,
au răsărit în ea poeme
scrise cu mâinile ce au cules fluturi în copilărie.

Sunt femeia în ie cu maci.
O cicatrice uscată...
De câte ori a crescut iarba în mine,
timpul nu m-a privit în ochi, mi-a sărutat fruntea
și în loc de riduri, o cruce mi-a răsărit.
De atunci am știut că am o aripă în sânge,
că lumina e cea care cânta în păsări,
la fiecare liturghie a dimineții, când un înger sărută piroanele
ca să nu ruginească...

De atunci nesomnul mi-e ca un rug aprins,
o forfota de zei ținând apele în pumni, îmblânzindu-le.

Am înflorit auzind din gura ta
că moartea nu mai are pâine pe masă...
Cât de frumoasă sunt
în brațele tale făcute cuib protector!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Loredana Nicoleta Vițelaru

* * *

să nu uiți,
să mai treci într-o zi să-mi aduci din iubire
și muguri, și sloi, și zăpezi înflorind
și-o lumină culeasă cu strigăt tăcând.
să mai vii să mă vezi, de-ți mai sunt amintire.
să mai vii poate o clipă, cu-n gând și zâmbind
să-mi aduci ce-a rămas neatins și nespus
dintr-o lampă pustie ce-a rămas tremurând.
îmbrăcată-n omăt, câte șoapte ne-am spus.
să mai vii că te-aștept în veranda de lemn
unde noi ne-am iubit prin ninsoarea căzând
să mai vii să-mi aduci mâna caldă de-atunci
și strânsoarea cu tine să-mi aduci neuitând.
să mai treci într-o zi să-mi ții tâmpla în palmă
și să-mi mângâi și ochii, și umerii reci
să nu uiți să-mi aduci din iubire fărâma
ce-ți șoptește "mi-e dor, să nu uiți să mai treci..."

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Caută-mă

Caută-mă... în nopțile cu lună,
Sărut să pun pe-a-tale pleoape,
Pe frunte să pun o cunună,
Din flori de nuferi, de pe ape.

Caută-mă... în visele tale,
Când dormi să uiți amarul,
Să fiu eu, perina cea moale,
În somn când treci hotarul.

Caută-mă... în lacrimile tale,
Ploaie ce udă aridul pământ,
Să crească flori pe o cărare,
Să vin pe ea... să te alint.

Caută-mă... în vântul ce-adie,
Să-asculți șoapte de amor,
În zborul florilor de păpădie,
Am să te mângâi cu mult dor.

Caută-mă... în roua florilor,
Și am să-ți dau sărutul dimineții,
Nectarul dulce-a viselor,
Pe-altarul dragostei și-a vieții.

Caută-mă în gândurile ascunse,
Iar eu voi ști ce îți dorești,
Și cu dorințele aprinse,
Te voi găsi... oriunde ești.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Eftimie Kabbout

Dragul meu...

Să numeri câte stele sclipesc pe cer mereu
Le număr eu pe cele care nu-s...
Tot căutând lumina spre care eu m-am dus
Căci n-am ajuns acolo, dragul meu...

Să numeri anii toți ce scriși ne-au fost pe frunți
Îi număr eu pe cei care mai vin
Și între noi să faci un pod din flori de crin
Să-ncununeze ale noastre nunți

Dac-ai să uiți acum, aminte-am să-ți aduc
De la-nceput s-o iei fără regret
Purtându-ți azi iubirea ca pe un sfânt secret
Pe care nu l-a șters al vieții truc

Când am să-ncerc să număr săruturile tale
Vor naște-n mine clipe care nu-s
În timp ce tu, încătușat, de remușcări sedus
Vei bântui-n văzduhuri ireale

Arată-mi dragul meu, acum, cât m-ai iubit
Căci eu rămas-am astăzi cu nimic...
Doar mări învolburate am tot închis în plic
Temându-mă de valul răzvrătit

Și de va fi să uiți, mă poți uita cu bine,
Eu am să uit doar ceea ce n-a fost...
Voi încerca să-nvăț ca niciodată, pe de rost,
Să număr stelele, dar... fără tine...

poezie de din Atingeri Divine
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii. - 17:6-26 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Violetta Petre

Mă pliez pe toane, să te am...

Tu mă descompui și mă compui, tu mă urci în cer și mă cobori,
Sunt a ta și sunt a nimănui, sunt deșert și ploaie fără nori.
Tu mă înflorești, mă veștejești, mă desființezi și mă-ntregești,
Azi mă uiți și mâine mă iubești, mă alungi și iarăși mă primești...

Îmi frângi visele într-un minut și ningi peste mine-n luna mai
Ca și cum nici nu m-ai cunoscut și doar iarnă și furtuni îmi dai.
Vii prin mine și mă viforești, de nu-mi mai găsesc niciun poem,
Doar septembrie îl mai citești, și să nu mi-l furi, încă, mă tem...

Aștept jurământ pe inelar, să te știu, cumva, numai al meu,
Tu îmi spui că visu-mi e-n zadar și că totul e doar un clișeu.
Nu te știu decât din amintiri ale unei toamne în amurg,
Când mi-ai pus pe buze trandafiri și de-atunci dorințe-n mine curg...

Și îmi ești și nu îmi ești și-aștept, ca din când în când să te aud,
Glasul tău aș vrea să îl păstrez și în glasul meu să îl includ...
Mai visez, încă n-am obosit, că te voi privi în ochi vreodat'
Și atunci vei ști cât te-am iubit... și de toate tu ești vinovat...

Mă pliez pe toane, să te am, ca pe-un elixir pentru pustiu
Și la orice caznă mă înham, doar ca să te am cât de târziu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Locuiesc într-un cerc

Locuiesc într-un cerc
Și mă simt în el ca-ntr-o cușcă.
Cerberii nopții fruntea îmi mușcă,
Gânduri către tine când incerc.

Locuiesc într-un cerc.
Lanțuri de-aramă îmi strâng piciorul,
Focul din mine s-a stins demult
Ochii mei încă îți mai duc dorul.

Degeaba încerci flori să-mi arunci,
Amintirile mele privesc din-afară,
Cercul de gheață nu are punți,
Frigul din mine mă înfioară.

Cercul e strâmt, cât aș vrea să-l lărgesc,
Înauntrul lui încerc să te prind,
Dar cerberii zilei de pază îmi sunt
Și cine sunt, unde sunt îmi reamintesc.

Locuiesc într-un cerc.
Aici începutul și sfârșitul se confundă,
Încât, acum, nici eu nu mai știu:
m-am născut sau am murit acum o secundă?

poezie de
Adăugat de Carla DimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Fulg de aripi

M-am rătăcit în dans de fluturi,
În zborul lor indefinit,
În frunzele ce mi le scuturi,
Când sufletul ți-e istovit.

Am tresărit emoții fine,
Netălmăcitele trăiri,
Ce le resimt când sunt cu tine
Și le păstrez în amintiri.

M-am transformat în dans petale,
Culori amurg și asfințit,
Sunt fulg din aripile tale,
Plutind spre trupul tău iubit.

Stau așezat culcuș pe-o geană,
Să te privesc cum îmi surâzi,
Îmi ești iubire, îmi ești teamă,
Ești lacrimi pe obrajii uzi.

Tu ești răceală, îmi ești patimi,
Ești ce urăsc și ce iubesc,
La fel îmi ești bătăi de inimi,
Ești înger sfânt... păcat trupesc.

~Adi Conțu~

poezie de (12 august 2018)
Adăugat de Anna GheorghiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbra din cerc.Eu nu sunt

Mă văd înconjurată de umbre
Dispuse într-o simetrie corectă
Ca o placentă din care
Urmează să mă nasc
Din mine dincolo de mine
Pășind peste orizontul privirii.
În stânga, umbra mamă,
În dreapta, umbra tată,
În spate, umbra care mă ține pe loc
Și-n față umbra ta.
În mijlocul cercului, creându-mă
Mi-e frică de întunecimea
Proiecțiilor care mă limitează.
"Deschide ochii și privește în tine.
Umbrele-și întind lipsa de culoare
Împinse de lumina care-ți izvorăște
Din fiecare chemare la viață.
Cercul nu începe cu tine.
Cercul e închis.
Arcurile lui se termină undeva
În spatele pașilor tăi."

poezie de
Adăugat de Ina CarlanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie

Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Și mă voi duce căci așa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le lași să-ți fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ți lumineze colțuri de odaie
Și în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetișor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai ușor
Să cadă chiar și-n nopțile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ți ducă dorul cât pot de departe
E pătimaș și știu că nu-i ușor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

În nopți senine stelelor le-am spus
Povești de-argint să-ți scrie la fereastră,
Așa vei ști că te privesc de sus
Și încă n-a murit iubirea noastră.

Am șchiopătat prin vers de-atâtea ori
Și tot prin ele ți-am croit cărare,
Mi-au fost și rug și paradis cu flori
Și brațe să te chem din depărtare.

Drept mărturie ți le las acum
Că te-am iubit... tu nu ai nici o vină
Și ochii mei te-au înălțat precum
Un înger cu proporție divină.

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Nu voluntar, ci fiindc-așa vrea soarta
Ne naștem călători... așa o fi
Și ne petrecem când ne vine moartea.

poezie de din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana GramaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook