Poem despre albastru

Ca atunci cînd priveşti prin picătura de ploaie
totul se putea schimba la o a doua vedere.
trebuia să-l descopăr
cu un briceag şi o bucată de banzic
aproape cald, înlăturînd coaja neagră mirosind a grajd
şi trei viermi orbecăind pe sfîrcuri ca făina pe carii,
apoi cînepa fină ce învelea carnea stejarului precum o nucă
dezrobind relief cu relief şi iar relief...

dar, sînul acesta nu-l poate mîngîia nimeni
terminîndu-se într-un final neconvingător - frugal
totul e mai prozaic în afara atelierului, acolo unde
lumea aleargă orbecăind spre locul de muncă
în oraş au descălecat Napoleon / Maxim / Amancio şi Ogata
la muzeul Albastru să ne facă statui.

acum nu mă ajută nici maşina de citit gînduri la răsăritul soarelui
nici tabletele de ciocolată neagră lîngă cea mai nouă cafea
închid sertarul plin de cilimuri, de raşpe,
şi-mi pregătesc cheile spre poarta unui mare oraş

poezie de Ioan Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ochi

Rătăceşte, trist şi înlăcrimat, un ochi prin oraş.
O lume amărâtă trece pe lângă el
prefăcându-se că nu-l vede.
Nimeni, nimeni nu-l întreabă:
ochiule, vrei să fii al meu?
Nimeni, nimeni nu-i zice:
ochiule, ce mult îmi lipseşti!
Orbii nu vor să mai vadă.
Văzătorii nu vor să vadă mai mult decât văd.
Lumea se teme de ochiul acesta
care mai ştie ce-i plânsul:
i-ar putea schimba punctul de vedere
asupra propriei sale orbiri.

Rătăceşte, trist şi înlăcrimat, un ochi prin oraş.

poezie de Vasile Romanciuc (1997)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amare amintiri

nimic nu mai e
cum a fost odinioară
nici paşii
nici mersul
ocolul
plin de pietre şi gol
goluţ
în urma paşilor semănaţi pretutindeni
acum
e plin de iarbă
şi e-mbrăcat
în verdele ei pustiu de pustiu
de parcă iarba acesta nu aduce viaţa ci
doar opusul ei

cohea e goală
câteva lucruri dezordonate şi
lipsite de viaţă
de parcă
niciodată acolo nimani n-a fost

acolo la cohe
pe trepte
a căzut mama şi s-a lovit amar
trebuind
mai târziu să meargă la Gilău la soru-mea Angela
care a dus-o la spital
şi de acolo
i s-a tras şi plecarea
cu timpul

şi mama
a fost în ultima parte a vieţii o femei sfântă
n-a ştiut
decât să facă bine- să cânte şi să se roage Lui Dumnezeu

acum
după atâţia ani de la plecarea dânsei la cele veşnice
pustiu
pustiu
pustiu e totul
în cohe şi-n casă
în grădinuţă şi-n ocol
nu
se mai aude nici glasul lu" tată bătrân
nici tata
nu mai umblă prin ocol să taie lemne
sau o videre de apă să aducă de la fântână
nu se mai aude nici cântarea mamei
spre lauda Lui Hristos Domnul
nu-i nimeni
nimeni
şi orice
glas a amuţit
toţi trei

sunt în mormânt
aproape de Bărc
de locul nostru cu pruni şi părul
a cărui pere le-am păzit eu pe vremea colectivului
care ni le-a dat nouă într-un an sau doi
nu mai ştiu exat

Bogata de Jos
spic de vânt pe aripa ploii

poezie de Ioan Daniel Bălan (23 iunie 2018, Cluj, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbecăind

Te-am zărit în vagonul trenului care tocmai pleca
Prea târziu ca să luăm totul de la capăt.

Pe peronul pustiu a fulgerat lumina
Apoi s-a stins.
Am căutat ieşirea orbecăind.

poezie de Zofia Walas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului, avându-l ca şofer de data aceasta pe blondul Enka Iulian, opri pe o stradă cu multe case, pentru că acolo spusese geograful că dorea să ajungă. Iulian Enka nu-l întrebă de ce acolo şi nu în altă parte, opri doar, iar imediat ce lunganul coborî, porni neîntârziat maşina, pe care o considera o adevărată bijuterie albastră pe roţi, într-o scurtă plimbare prin oraş, poate chiar şi prin afara lui, o plimbare de vreo câteva ore, de moment ce Lucian îl asigurase că totul era în ordine. De când aştepta domnul Enka ocazia de a se urca în această maşină? Se gândi că poate îşi va cumpăra şi el una asemănătoare în curând, doar îşi permitea acum...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar paşi apăsaţi cutremură sala. Ce! Stăpânul! Repede atunci: motanul se-nghesuieşte şi mai în fund, iar câinele o şterge sub divan; numai şoarecele, mic cum era, rămâne la locul lui. Stăpânul intră; obosit de muncă, îşi aruncă pălăria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreaptă spre poliţă, ia felia de caşcaval, taie o bucată de pâine şi, muşcând când dintr-una când dintr-alta, mănâncă din plin, cu poftă. Şi din trei părţi, trei perechi de ochi îl urmăresc cu pizmă.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum nu mai vreau să fiu nici în New York, nici în Londra, nici în Moscova! Nu mai vreau să-mi petrec şapte ore pe zi pe drum într-un oraş mare, oriunde aş avea nevoie să mă duc. Pe când, din Bucureşti, munţii sunt la două ore, marea la trei ore. În plus, cum călătoresc mult la concerte, întotdeauna îmi ia foarte puţin să ajung la aeroport, în 15 minute sunt acolo. Din punctul ăsta de vedere aveţi unul dintre cele mai bune aeroporturi pe care le-am văzut vreodată. Am stat şi m-am gândit: în ce ţară mai găseşti toate aceste lucruri laolaltă? Hmm, Moscova nici măcar nu are mare. Iar când locuiam în Anglia, îmi lua trei ore să ajung la aeroportul Heathrow. Aşa că Bucureştiul mă eliberează. Şi dacă aş putea, aş vrea să locuiesc într-un sătuc din România.

Eduard Kunz în Jurnalul Naţional (10 februarie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pauză

Economie, strig, economie!
Zeul cel economic a învins, vezi bine,
îmi taie pe jumătate orice făclie,
fiece rază pe jumătate mi-o taie din lumine.

Trap, trap, trec soldaţii pe stradă.
Tăiaţi pe jumătate, pe jumătatea văzută.
Numai spre mine în relief merg la paradă,
privire mirată, biciuită, bătută.

Dacă aş fugi mai repede decât ei
să-i văd din partea din care nu-i zăresc,
zeule mare, he-hei,
maţele, inima, ciolanul ceresc

tăiate cu ferestrăul, anatomic
pentru marea economie de iască...
Un plan aş zări doar bucolic,
o inexistenţă mult castă.

Ce e spre mine e-n relief şi-mpins.
În spate nu se află nimic.
Zeul cel economic a învins
gândul pe care vi-l zic.

În spatele trunchiului văzut nu se află decât
un plan vertical şi urât.
În spatele pietrei văzute nu
se află sufletul lui, tu.

Oaia are două picioare
călcându-mi ochiul meu luminat de soare.
Celelalte două nici nu există
în verticala beznei eclipsă.

Nu pot să iau de ceafă pe nimeni,
nici măcar mirosul de brad ori de chimeni.
Numai ceea ce văd pare a fi
dulcea mea Noemi.

Tu n-ai nici măcar umbră.
O, zeul, o, zeului mult i-ar fi scumpă.
Numai jumătate de sferă
se arată într-o eră.

Amândouă jumătăţile, amândouă
jumătăţile de ouă
le au numai aceste cuvinte
neeconomice, doamne, şi sfinte,

şi-n relief, şi-n aerul mare
şi-n timpanul valului de sare
o, dulce prăpăd,
o, dulce prăpăd,
pentru că şi pentru că
nu se văd şi nu se văd.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un altfel de asfinţit

Între bătăile ceasului un relief se mişcă,
tragic înapoi, dureros înainte,
mor lucrurile de contururi precise
strigă un gând strivit de cuvinte,

Se-ntunecă nu doar când soarele-asfinţeşte
şi ochiul i se-nchide obosit,
un relief se mişcă – şi-n clătinarea noastră,
desăvârşim un altfel de-asfinţit,

E asfinţitul care nu se vede,
în care agonia urcă-n rang...
şi după ce colindă lumea toată,
se-ntoarce-n chip de bumerang...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final fără-nceput

Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Şi poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul şi nevasta
Care să facă totul... doar în doi...

Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
Că s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...

Noi nu vom fi nici timp şi nici distanţă,
Nici paşii noştri nu se vor cunoaşte,
Vom dispărea ca într-o aroganţă
Pe care nimeni... nu o recunoaşte...

Noi ne ucidem sufletele triste
Şi rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate să existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...

Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Şi nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură şi imensă...

poezie de Florin Răileanu (mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură voce poate schimba gândirea unei săli pline. Şi dacă o voce poate schimba mentalitatea unei săli, atunci poate schimba un oraş. Dacă poate schimba mentalitatea unui oraş, poate influenţa un stat. Dacă influenţează un stat, influenţează o naţiune şi lumea întreagă. Vocea TA poate schimba lumea!

citat din Barack Obama
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpăţâni în dulapurile femeilor

Zac cu capul pe perne trupuri slabe,
Ochi holbaţi şi-încâlcite laţe albe;
Cu fălci deschise, cu gâturi uscate ca nişte junghere,
Cu fiecare tendon în relief, la vedere;
Deasupra bărbii, o gură vorbeşte neauzit
Către cineva pe care nimeni nu-l vede.

Acum şaizeci de ani ochii lor zâmbeau gentil
La o iubită, la un soţ, la primul copil.

Zâmbetu-i pentru tineri, bătrânii plătesc birul:
Ȋntâi groaza morţii şi, apoi, delirul.

poezie de Philip Larkin (1972), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, când tac şi privesc în gol, indiferent de împrejurare, cînd nu spun nimic nici în afara mea, nici în mine, mă cert în gândurile mele cu o altfel de "eu", caut să o înţeleg pe aceea, să o consiliez, s-o descopăr, într-un mod cât mai corect posibil. Şi atunci lumea aceea pare fără sfârşit şi fără egal, nu mai ştiu ce iubesc în ea şi ce nu, nu mai ştiu ce se infiltrează în mine şi ce, în expansiune, dilată universul meu limitat şi se avântă spre cer. Atunci interferez cu muzica universului şi devin notă pe portativul uitării de sine. Atunci parcă nu mai sunt eu, cea din fiecare clipă, văd adâncul din mine şi prăpastia din afara mea. Atunci sunt alchimistul ce-şi schimbă propria viaţă din dragoste pentru semeni.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justification act

poemul acesta te va căuta mult
nu are rezerve interdicţii
dar nici credinţă

poemul acesta te va durea

e ca un sfredel imens
care îţi intră în inimă chiar acum
aruncînd în aer bucăţi
de poeme mai mici şi mai grele

poemele mici
cu măreţia gîndului lor
calcă peste poemele mari
şi le acoperă cu o mantie neagră
ca pe nişte morţi
în luptă

dar totul e bine
în poemul meu mare

astăzi
în vara lui 2019
cînd tocmai ai fost trecut la cheltuieli
pentru ştiinţă
iar eu mi-am luat
cea mai schimbătoare la faţă
rochie nouă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ochii
aparentele portative pe care stau
precum nişte note muzicale
într-un allegro furios

te-ai fi aşteptat la un vals
undoitrei
undoitrei
undoitrei
dar ritmul e cu totul altul
decît croşetezi tu în faţa televizorului
de unde nu te mai mişti cu anii
e ceva neasamblat de armonii familiare
un soi de concert
cu lumini bruşte şi acute tăioase
de unde nu poţi ieşi nici măcar să te pişi
şi-ţi dai drumul
cald
pe piciorul stîng
sărind cu ceilalţi de lîngă tine
neînţelegînd ce cauţi acolo
unde ochi-ţi ies din orbite
holbîndu-te la ţîţele celei de lîngă tine
elastice
cu sfîrcurile ieşite la aer
roz
la genunchii ei rotunzi
ieşiţi de sub pătura gri
şi la cuvintele ei ce-ţi răstignesc
convingerile
de pînă mai ieri

nici nu ştii cum ai ajuns acolo
dai memoria-napoi
ani
şi tot nu găseşti
printre dragoni şi filomene-nflorite bicisnic
draga ta viaţă
cerşită
cu aventuri mărunte şi continente schimbate
pustiiri şi tone de vodcă
plimbări prin oraşe străine sau camere desenate cu furie
toate acestea
maldăre de amintiri
pe care le-ai arunca în străzile străbătute
precum ochii
care te privesc
aproape ca pe-un întreg

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condusă de Lucian, maşina îşi continuă drumul spre oraş. Nu-i luă mult timp să ajungă în locul indicat de Alex. Zărindu-i pe cei doi pe trotuar, opri maşina şi coborî grăbit, împreună cu Petre şi Adi, îndreptându-se spre locul accidentului. Petra îl vedea pentru întâia oară pe Lucian în persoană, de aproape, deşi la întuneric. El îl salută scurt pe Alex, apoi îi sărută mâna domnişoarei body-guard. Deşi era întuneric, "Ucigaşa" rămase plăcut impresionată de prezenţa lui, iar colegii ei o priviră îngrijoraţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se afla şi el în drum spre oraş, împreună cu cei doi body-guarzi repartizaţi lui, în maşina acestora. La intrarea în oraş, îi rugă însă pe cei doi să pornească pe un alt drum, care nu ducea spre casa geografului. Fără a întreba din ce motiv, cei doi îi dădură ascultare şi opriră în dreptul altei case. Aici coborâră; doar lunganul intră în curte, cei doi rămânând afară, la poartă, lângă maşina lor, remarcând anunţul scurt de la poartă: "Nu intraţi! Câine rău!" Dar Brutus se bucură de prezenţa lunganului; ştia că va primi ceva bun de la acesta. Şi chiar căpătă ceea ce aştepta; Nis nu-l neglijă pe dulău.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ploua invers...

Plouă invers...
sau poate universul
are poziţia unui liliac dormind?
Cel puţin imaginile de pe retină
nu mai sunt răsturnate.
Acum retina nu minte
ca mai înainte.
Acum minte altfel...

Îmbrăcăm viaţa pe dos,
nu uităm de cravată şi fard...
şi mergem nicăieri
privind în urmă incontinuu
pentru a ajungr toţi ca unul,
pentru a ajunge nimeni.

Lumea ştie că nu ştie
unde e neunde
şi emite unde
ca să-l identifice
pentru a-l putea ocoli...

Suntem fericiţi
atunci cînd ne uităm pe noi
acolo unde încă nu am ajuns,
acolo unde, dacă vom ajunge,
vom ajunge nefericiţi...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboţi, cât şi a acestui computer, de care informaticianul susţinea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără aceşti doi roboţi, încă neterminaţi. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului şi după ce acesta îl plimbase chiar cu maşina directorului prin oraş, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aştepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai şi părinţii lui îl conduseră până la poartă, unde îl aştepta maşina albastră a directorului, acea superbă maşină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!