Melancolie de iarnă

E iarnă,-i anotimpul vânătorii,
Mugeşte vântul apucat de furii:
Copacii gem în zbuciumul ninsorii,
E anotimpul dragostei şi urii.

Din neaua albă s-au nălţat paiaţe,
Cu nas hilar şi zâmbet strâmb pe feţe,
Cu mult nesaţ, Scufiţa strânge-n braţe
Pe Lupul sur, ce doar cerşea tandreţe.

Din corzi de harfe cânturi se revarsă,
Iubiţii-ar vrea în braţe să se strângă:
Când zbor săruturi, sânge nu se varsă,
E vremea Vânătorilor să plângă.

Scheletici stâlpii se-nfrăţesc cu drumul
Văd trenuri mistuindu-se în seară,
Iar sufletu-mi rătăcitor, ca fumul,
Zadarnic mai tânjeste spre o gară.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Melancolie de iarnă" de Valentin David

Şi dacă-i iarnă-n mine-ncepe pânda-
Tu-mi eşti hăitaş tocmit la vânătoare.
Pădurile din mine-şi cer dobânda
În anotimpu-acesta care doare.

E anotimpul urii şi-al iubirii,
Al albului ce-ascunde măşti hilare
Într-o poveste-n care trandafirii
Au amuţit în iernile polare.

Viorile au aţipit în ceaţă,
Într-o tăcere ameninţătoare,
Îndrăgostiţii visele-şi dezgheaţă,
Să plângă puştile ucigătoare.

O ciută-şi ia adio de la lună,
Agonizând într-un poem de iarnă,
Un vânător trofeele-şi adună
Şi urlă moartea-n sunetul de goarnă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place enorm când plouă sau când bate vântul. E minunată primăvara la câmpie, deşi trebuie să mărturisesc: îmi place mai mult toamna. E anotimpul meu preferat, anotimpul putreziciunii parfumate.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic şterge vremea

Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul ­ dar chipul tău nu trece.

În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.

Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!

Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.

Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună şi ele vor muri!

O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă vremea după gându-ţi
Anotimpul şi l-ar cerne
Eu aş răsări făcându-ţi
Primăvară-n zile terne.

M-aş sădi şi rădăcina
Până-n talpă-ţi mi-aş întinde
Ca în ochii tăi lumina
Stelele să poată-aprinde.

Să îţi cresc puterea-n braţ
Să ai versul dulce fragă
Din iubirea-mi cu nesaţ
Să hrăneşti o lume-ntreagă!

Să-ţi mai ning-o primăvară
Cu flori mov de liliac
Anii grei să nu mai doară
Şi să-ţi fiu tristeţii leac.

Să-ţi vorbesc cu-al mierlei glas
Noaptea când pe vise zbori
Timpul să mai zică "pass"
Răsăritului din zori.

De-ar vrea vreme-a potrivi
Anotimpul cum gândeşti
Eu în tine m-aş zidi
Ca o carte de poveşti!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanterna magică

Pe-omătul nepătat de pe cearceaf,
În umbra ce se-ncheagă în odaie,
A tresărit lumina ca un praf
Când şi-a deschis pupila ei bălaie.

Lanterna magică, privind pieziş,
C-un singur ochi în frunte, ca-n poveste -
Şi glasuri de copii în luminiş
De râs curat, ţâşniră fără veste.

Acolo unde-a fost doar scrumul şters,
Răsare-o lume veche şi ciudată.
Scufiţei Roşii-i ard obrajii-n mers,
O vezi zorind spre casa de-altădată.

Spre casa albă şi cu nalbă-n prag
În care o aşteaptă blând bunica -
Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
Mai stau privind cum piere lin fetica.

Zadarnic cerc zăvorul ferecat
Pe care tot copilul îl descuie...
Prin vremi Scufiţa Roşie-a plecat
Şi lupul sur mai stă pe cărăruie.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica locuia în pădure, cam la vreo jumătate de ceas depărtare de sat. Şi de cum intră Scufiţa Roşie în rariştea codrului, numai ce-i ieşi înainte lupul. Dar Scufiţa Roşie nu ştia ce lighioană rea e lupul şi nu se temu defel când îl văzu.

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea Scufiţei

În cer Bunica-i fericită,
Căci Lupul a sfârşit urât:
Scufiţa vrând să o înghită,
Muri cu-un silicon în gât.

epigramă de Valentin David (17 februarie 2013)
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cine a avut bunică să-l ferească de curent
Ştie din copilărie că, de nu rămâne-atent,
Vântul o să-i strâmbe-obrajii, o să-l zgândărească-n dinte,
Dar de fapt nu-n carnea vie, ci-n îngândurata minte
Îşi găseşte el să scurme şi să-şi semene durerea:
Cuibul lui – melancolia, hrana lui – veninul, mierea,
Şi la fel cum umflă pânze, peste mări vasul să-l poarte,
Călăuză-i pentru suflet către ţărmuri de departe.

Spune-mi, dac-aş fi ca dânsul, doar o briză, doar o boare,
Ai simţi din piept ardoarea-mi, când te-aş strânge-n braţe tare?
Degetele-mi nevăzute, când ţi le-aş petrece-n păr,
Ai ghici că-s ale mele, că sunt eu într-adevăr?

Dar de-ajuns. E seară, vântul zbaterea şi-o domoleşte.
Când şi când o filă albă de pe carte răsfoieşte.
Ne-au rămas ca până astăzi dorul, dragostea, plictisul,
Aerul ce ne-nconjoară, parcă ireal ca visul.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul din care vin e anotimpul în care aş vrea să mă întorc.

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja mi-e dor de fluturi ...

Din văzduh plouă cu fluturi.
Le-aş pune pe-aripi săruturi,
Dar îşi văd de drumul lor,
Înspre Raiul florilor.

De când cântă pitpalacii,
Ard de dor, în flăcări, macii,
Ce-i aşteaptă-n lanuri coapte,
De cu zori până în noapte.

Pe albastrul de cicoare
Poposesc pe timp cu soare,
Iar de-i cerul plin de nori,
Se iubesc cu mii de flori.

Pe răzorul cu lavandă
Aduc dragostei ofrandă,
După ce o noapte albă
S-au iubit cu flori de nalbă.

Iar când vântul bate-n pale
Leagăn au în flori de cale,
Până-i cheamă, în nou zbor,
Alte vorbe dulci de-amor.

Doar cu-o biată zi, avere,
Sunt fiinţe efemere...
Mâine, se vor scurge-n luturi.
Ah, deja mi-e dor de fluturi!...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul dintre inimi

Iubito, îmi vei fi în braţe azi:
Apolo - eu, iar tu-mi vei fi vestală
Şi de va fi din templu să decazi,
Pământ voi fi, iar tu-mi vei fi petală.

Şi te voi strânge-n braţe ca-ntr-un joc
În care tu – o flacără, eu - jarul,
Vom arde clipele în dans de foc
Şi ne vom face-n fericire-altarul.

Vom fi scântei sau stele prin eter,
Eu – curcubeu, tu – stropii de culoare,
Nori albi vom fi şi păsări de pe cer,
Vom fi şi vis şi dorul care doare.

Iubita mea, e azi şi te aştept
Pe drumul dintre inimi, cel mai drept.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă fără braţe

Nu pot în braţe să te strâng,
Decât în vis, decât în gând;
Îmi vine să mă duc în crâng,
Să ţin în braţe, tremurând,

Copacii trişti, copacii goi,
De frunze părăsiţi, pe rând,
E toamnă şi, de dor de noi,
Te strâng în braţele din gând.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cresc din braţe ramuri

Din nou e verde, îmi cresc din braţe ramuri,
Mă simt ca un copac, vântul mă îndoaie,
Crengile mi-s desfrunzite, îmi apar muguri.
Pe fruntea dezmorţită aşteapt o nouă ploaie.

Din depărtare venit-au păsări călătoare,
S-au aşezat, atâtea, pe-al meu creştet,
Mă clatină anotimpuri, zburătoare,
Am atâtea de spus, braţele-s încărcate, de alunet

Anotimpul pe umeri mă bate, cu raze de soare,
Cu muguri cerul a ţesut, vual de primăvară,
Rădăcinile sau trezit şi zvâcnesc cu putere,
Prin măduva tulpinei, seva se-nvioară

Părul meu galben se împleteşte cu faine frunze,
Din cosiţele dalbe, păsările fac cuiburi, iscusite.
Din fiecare cuib renasc visuri, punându-se pe buze,
De la Dumnezeu, putere cer, să fie împlinite.

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte-mperecheate

Aş veni spre seară, dacă bate vântul,
Să-mpletim cuvinte lângă un pahar,
Numai eu cu tine şi dac-o vrea sfântul,
Dezlega-vom dulce... clipele de jar.

Lângă scrinul tainic... voi citi scrisoare
Şi în ochi albaştri... tainice dorinţi,
Pasiuni ascunse... şi ademenitoare,
Vor deschide drumul... palmelor fierbinţi.

Aş veni spre seară, când afară plouă,
Să te strâng în braţe şi să te-nfăşor,
Adunând năvalnic... picături de rouă,
Şoapte-mperecheate tandru... pe covor.

Lângă foc voi pune... aşteptări divine,
Mângâieri de care... n-aş putea vorbi,
Degetele... iată... hoinăresc prin tine
Răscolind adâncul... pentru a te-nrobi.

Aş veni spre seară, cu-un alai de stele,
Cu parfum de floare... şi cu sărutări,
Luna ne pândeşte.. visele-s rebele,
Trupuri înflori-vor... mii de-mbrăţişări.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa, se culcă în pat şi trase perdelele. În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete. De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e aşa de frică? Că doar altădată mă simţeam atât de bine la bunicuţa!"

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ai zâmbit...

poate ai zâmbit sau poate nu,
pe faţa ta se vede, îngândurare,
din ochi mă fulgeri cu un gând,
aş vrea să îl citesc. Ce spune oare?

în braţe te-am umplut de flori,
nu-s pentru tine şi mă doare,
dar ştiu că-mi mulţumeşti de mii de ori,
că zâmbet vor aduce şi nu ţi-e oarecare

aş vrea să pot mai mult să-nfăptuiesc,
şi printre mult, privirea-mi arzătoare,
aş vrea cu faptele să-ţi ocrotesc,
tot ce-ţi loveşte sufletul cu întristare

sunt simplu om şi am putere,
atât cât Dumnezeu va vrea,
să-mi dăruiască fără eu a cere,
să pot să-ţi luminez drumul ca stea

mă iartă şi din când în când mă ceartă,
aşa eu simt, ce mult te mai iubesc,
aşa voi şti de îmi greşeşti vreodată,
că am puterea să te iert, mai mult să te doresc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea

Ce zbor e anotimpul -unul peste altul-
Mă-ntreb cum de-are fiecare un patern?
Să fie oare un proiect intern, ori e extern;
Căci totul este-n transformare?!... Doar, bazaltul!?...

... E roca scoarţei ce la fel rămâne,
Nu înfloreşte, nici nu plânge râuri;
Se crapă doar şi se prăvale-n hăuri...
Dar... nu-i tot anotimpul, ce-o răpune?

Sunt adevăru-n probă, un ciclu efemer,
Nu un comparativ de circumstanţe;
Sunt primăvara-n naştere, vara-n vacanţe,
Mă reculeg în toamne, în iarnă mă fac ger!...

Pământu-ntreg e-o luptă pentru pui
În anual alai de nunţi, miresmi de flori;
Tomnatic zbor -'n novici- de vechi cocori
Şi miliarde de iubiri cu "ea"... ce nu-i a "lui".

Şi e scurt timpul, n-am destule stări;
Sunt ocupat printre nevoi şi întrebare
Cu scurte, anuale, amintiri de-aniversare...
Îs o-ntâmplare-n două cifre... cu felicitări!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi lipseşte mama

Când îţi lipseşte mama
şi soarele se ascunde.
Se adânceşte rana
şi în suflet îţi pătrunde.

Când îţi lipseşte mama
florile-n grădină mor.
Rău le ofleşte mana,
ajungi să plângi de mila lor.

Când îţi lipseşte mama
cu tine plânge şi cerul.
Îţi doreşti chiar să treci vama,
să-i dezlegi şi lui misterul.

Din înalt te cheamă mama
în braţe vrea să te strângă.
Să îţi potolească rana,
ochii tăi să nu mai plângă.

poezie de Dumitru Delcă (29 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

iarnă

Iarna, definiţie

O iarnă-i anotimpul democrat
Când ninge, zi şi noapte-n lung şi-n lat,
E perioada când, bine-nţeles,
Ne înjurăm primarii mult mai des!

definiţie epigramatică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

visând nostagic
la anotimpul cel alb –
iarnă doar în gând

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!