Întuneric gros în noaptea speranţei

Cine doreşte să se mântuie
nu fură şi nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simţi în nesiguranţă,
dreptatea şi adevărul nu se pot obţine
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întuneric gros în noaptea speranţei.

Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu faţă de adevăr promis,
nu se cunosc limite şi nici ruşine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
şi teama la modă respiră curgător.

Săracii îşi i-au pâinea de la ghenă
şi dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniştesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogăţiţilor
de pe urma semenilor spoliaţi.

Aş plânge dacă Dumnezeu mă aude,
dar nimeni nu mai crede nimic
şi înainte de iertare e necesară dreptatea,
extirparea acestei plăgi infecte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul e gros în noaptea speranţei

Cine doreşte să se mântuie
nu fură şi nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simţi în nesiguranţă,
dreptatea şi adevărul nu se pot obţine
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întunericul e gros în noaptea speranţei.

Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu faţă de adevăr promis,
nu se cunosc limite şi nici ruşine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
şi teama la modă respiră curgător.

Săracii îşi i-au pâinea de la ghenă
şi dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniştesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogăţiţilor
de pe urma semenilor spoliaţi.

Aş plânge dacă Dumnezeu mă aude,
dar nimeni nu mai crede nimic
şi înainte de iertare e necesară dreptatea,
extirparea acestei plăgi infecte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub amprenta credinţei

Ea înţelege lumea cu sufletul aburind
în aerul înălţător al crezului în oameni,
biciuieşte în cuvinte nepăsarea
şi mai adânc,
caută dreptatea acolo unde nu este
şi rupe din inima sa dragostea pentru adevăr
înainte de a bate la porţi închise.

Zilele sale poartă amprenta credinţei
şi simte pe cei ce se ascund în farisei,

dar nimeni nu o recunoaşte
şi nici nu-i caută cuvântul înţelept
ce luminează întunericul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urc în cuvinte

Urc în cuvinte şi le înţeleg sensul
până-n profunzime,
sunete mângâietoare
mă desprind de teama
care se iveşte peste tot.

Pentru ca o dorită linişte,
să se aşeze împrejur
nimeni nu face niciun efort,
suntem cu toţii părăsiţi
într-un haos al nepăsării.

Cu ochii permanent atenţi
străbaţi nefericirea prezentă
şi te simţi nostalgic în amintirea
siguranţei vremurilor trecute.

La ce poţi să mai aspiri
când se pierde trăirea clipei de bucurie
împreună cu alţii
şi viaţa minunată trece.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parodie după a XI-a poruncă de Ion Minulescu (Dedicată lui Bezelbecaluci şi tuturor acoliţilor)

Mai fură, mai fură, dar taci!...
Învaţă corect să vorbeşti,
Nu ne aburi cu poveşti.
Tu furi, asta ştii tu să faci...
Mai fură, mai fură, dar taci!...

Când simţi că pârnaia te paşte
Mai fură, puţin, dar mai fură,
Având lăcăţelul la gură
Şi rugi fă la sfintele moaşte -
Când simţi că pârnaia te paşte!

Când simţi că dreptatea te-nvinge,
Smulgându-ţi din conturi credinţa,
Să nu încetezi dăruinţa,
Încearcă pe proşti a-i convinge -
Când simţi că dreptatea te-nvinge!

Când buzele-ncep să te doară,
De cât ai ajuns să vorbeşti,
Să nu te gândeşti să munceşti -
Adoptă o faţă bizară -
Când buzele-ncep să te doară!...

Iar când stai cu ochii spre cer,
Şi-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Mai fură, mai fură... în draci!...
Mai minte-i pe toţi, că ai fler,
Apoi du-te cu Luci..!

parodie de Ionuţ Caragea, după Ion Minulescu (16 aprilie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii luptă pentru Adevăr şi Dreptate, numai fiecare pentru adevărul şi dreptatea lui...

în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se ascunde în întuneric şi dreptatea dincolo de zidurile fericirii. Depinde de noi dacă vom fi sau nu fericiţi vreodată, căci dreptatea şi fericirea, adevărul şi loialitatea sunt laturile egale ale unei existenţe ce nu este altceva decât starea ce ne elibereazaă de tensiunile din afara noastră...

citat din Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

şi peştii să-şi savureze izbânda.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie şi deşertăciune

Anotimpul şi-a ridicat ochii peste munţii lunii,
o stea îndepărtată se învârte în jurul unui soare gigant.
Eu privesc noaptea pe rotunjimi cardinale cerul,
cunosc foarte puţin faţă de cât nu cunosc
şi nu pot găsi răspunsuri la tot ce se petrece-n cosmos.

Mintea mea nu poate cuprinde întregul univers,
în finitul ei este atât de neîncăpătoare,
încât doar cu gânduri nebănuite umple memoria
şi sufletul îmbrăţişează pe Dumnezeu
prin cuvântul primit şi înălţat deasupra de înţelegere
într-un simbol al efortului cunoaşterii de sine
până la apropierea de creaţia divină infinită.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp trăim, nimic nu e pierdut. Niciun vis, nicio iubire, niciun răsărit, nicio întâlnire, niciun zâmbet, nicio cutezanţă, niciun suflet. Avem timp pentru toate. Chiar şi pentru iertare. Dacă ne aşezăm faţă în faţă. Inimă lângă inimă. Dacă ne privim.

Carmen Voinea_Răducanu în Blog Oglinzi şiUmbre
Adăugat de Carmen Voinea-Răducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară neagră - I

S-a înnegrit firul de iarbă!
Plânge; nimic pe nimeni nu întreabă!
Atâta moarte e astăzi vai, în jur;
Se teme să trăiască atât de singur!...

Nimeni nu mai trece pea lei...
Nimeni nu-l mai mângâie parcă...
Plânge şi roua din ochii săi
O, viaţă, viaţă de acum şi niciodată!

Pământul e negru şi încruntat;
Nu vrea pe nimeni să mai vadă!
Atâta moarte la cam supărat;
Clopotul se aude în fiece ogradă?!

N-a fost zăpadă; n-au fost nici ploi
Şi bolile ne-au cuprins de peste tot;
Nici firul de iarbă nu vrea să-nţeleagă
De ce e primăvara asta neagră, tot mai neagră!

Destine tulburate de efemer şi de abis;
Firul de iarbă topindu-se întrânsul învins!
Mi-e dor de alb, de iubire, de curcubeu,
Mă iartă, viaţă; credinţă fie-n Dumnezeu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o dimineaţă de floare

Noaptea se umple cu trăirea bucuriei
de o lumină care nu arde
venită din cerurile deschise.

iertare îmi cer

şi totul mi se pare divin
într-o dimineaţă de floare
în care pacea lăuntrică se respiră.

În mine pătrunde lumina
cu raze subţiri, multicolore
care-mi pun pe faţă
strălucirea învierii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt noaptea la ea acasă

aceste cuvinte vor rămâne nespuse
şi numai noi ni le vom scrie
nimeni nu va căuta să înţeleagă
mersul lucrurilor

acum am înnoptat într-o ruină
să simt noaptea la ea acasă
cum doarme laolaltă cu moartea
pe un pat de scânduri ude
ca un pod neterminat peste un fluviu
pe care odată intrat nu te mai poţi întoarce

mă sperie că n-o să apuc dimineaţa
când ochiul măsoară întinderea
se înghesuie clipele în buzunarele inimii
pentru a îneca moartea în sânge
şi timpul o să-mi ofere alte bătăi de cap

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbaterea necesară

când nu scot nicio vorbă
oamenii mă privesc miraţi
tac şi ei
şi nu ştiu de ce tac

poate gândesc

nu fac niciun gest
pentru că s-ar interpreta
şi nu ştiu cum

fiecare dintre participanţi e liniştit
pleacă mulţumit cu hotărârea luată
şi aşteaptă cu răbdare
o dezbatere necesară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La sânul ei dorm crinii înfloriţi

Încearcă peste tot să risipească
raze în oasele luminii,
ochii rotesc unghiurile pe toate feţele geometriei.

Poartă-n rădăcini oglinzile cerului,
scoate din umbrele morţii îngerii norocului,
lauda învierii ca o taină sublimă
fuge din oameni teama şi înfloreşte speranţa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn

Nu vede nimeni că plânge Adevărul,
Că lacrimile lui înoată-n minciună?
Au ajuns de ruşine dreptatea şi cinstea:
Hoţii sunt Regi: hoţia-Regină!
Lăcomia se-nalţă în vile pompoase,

Pârjoleşte necinstea gândul curat,
Se umflă în pene ateii!
Se-ndoapă bogatul din lucrul furat!
În cuvinte întoarse se-ascund fariseii

Şi gloata-i urmează!
Se chinuie mintea, cea rămasă lucidă,
Să-i înţeleagă;

Nu vede nimeni că arde Pământul,
Că focul se-ntinde, avid, peste noi?
E un semn de-ntrebare din Lumina Divină:
Ori ardem, ori aducem Adevăru-napoi!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Nairda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robotul cu personalitate

Lumea şi-a tăiat degetele înainte de a-şi da mâna,
acum fiecare priveşte cu suspiciune tot ce se întâmplă
şi nu cedează din părerile proprii.

În ceea ce gândesc mă năpădesc amintirile de tot felul
şi nu spun că este rău sau este bine,
dar nu e ceva care deschide uşile fără cheia potrivită
şi nici oamenii nu se vor trezi din cenuşiul vieţii
mai cinstiţi decât sunt.

Peste tot bântuie mişcarea care răstoarnă obişnuitul,
viermele schimbării care roade trecutul,
grăbeşte schimbarea la faţă a viitorului imediat,
pune pe jar deprinderile împământenite
şi se filtrează esenţa într-un robot cu personalitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas cu sufletul deschis

Întorc adevărul ca pe un copil de la joacă
şi nu-l cert dacă plânge
mai degrabă îl mângâi pe creştet.

Cu el de mână minciuna se topeşte ca ceara
şi se luminează la faţă,
mă îmbărbătează gândul că poate creşte drept
dacă nu obosesc să-i dau sprijin
cu exemple vii.

Am rămas cu sufletul deschis
pentru orice înţelegere descifrată-n gesturi
şi-n cuvintele spuse cu sfială
fără zâmbetul acela fals de bucurie
care curge într-o apă tulbure.

Ochii tăi cu gene subţiri
mă privesc din colţul mesei
c-un fel de durere amară
ce nu provoacă lacrimi şi nici suferinţă.

Rămân înlăuntrul meu nemişcat
ca un obiect în spaţiul închis
de unde nu paote ieşi
decât adevărul transpus în libertatea
de a topi întunericul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptăţii, ca o lege milostivă, prin care ne curăţim de petele faptelor rele. În vremea ispăşirii, când vin asupra noastră strâmtorările, dacă le răbdăm de bunăvoie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu; iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi, că nu le înţelegem, nu ne ajută Dumnezeu, deşi El ar fi vrut.

Arsenie Boca în Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din sec. XX (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!