
Drept la viață
Să nu rupi nici-o floare
S-o dăruiești iubitei,
Să te gândești c-o doare,
Și să reziști ispitei...
Să dărui doar iubire,
Acelei ce ți-e dragă,
Prinos de fericire,
Să scalde lumea-ntreagă...
Și, umăr lângă umăr,
Striviți sub dulci fiori,
Să-i dărui, fără număr,
Câmpiile cu flori...
Din munte de candoare,
Și dragoste duioasă,
Să nu ucizi o floare,
Doar pentru că-i frumoasă....
Să nu rupi nici-o floare
S-o dâruiești iubitei,
Să te gândești c-o doare,
Și să reziști ispitei...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre flori
- poezii despre cadouri
- poezii despre viață
- poezii despre numere
- poezii despre munți
- poezii despre inocență
- poezii despre frumusețe
- poezii despre fericire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Floare
Cum ai curaj să rupi o floare?
Știind că nu poți fi ca ea,
Pe tine oare nu te doare?
Sau te-ai născut ca să fii rea?
Și o separi de lumea vieții,
Și-i dai un loc în vaza ta,
Și la debutul dimineții,
O-arunci pe geam și vrei alta.
Te-ntreb acum de-ai fi tu floare,
Ai vrea să fii de împrumut?
Cât ai parfum, cât ai culoare,
N-ai vrea?... să știi nici eu n-am vrut.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Vlad Bălan despre viață
- poezii despre naștere
- citate de Vlad Bălan despre naștere
- citate de Vlad Bălan despre flori
- poezii despre dimineață
- poezii despre debut
- poezii despre curaj
- citate de Vlad Bălan despre curaj
Șoapta dulcelui tău glas
Tu pentru mine ai fost un câmp cu flori,
Îmi dădea parfumul tău mii de fiori,
La pieptu-mi te strângeam printre lalele,
Te pierdeai tu floare printre ele.
Azi prin același loc încă mai trec grăbit,
Nu mai e nici-o floare, toate s-au ofilit,
La fel s-a ofilit iubirea noastră,
Precum o floare uitată în fereastră.
Câmpul plin cu flori azi e teren arid,
O amintire stearpă, un vis al nost stupid,
O ploaie de speranțe, atât a mai rămas
Din tot ce am avut, șoapta dulcelui tău glas.
poezie de Răzvan Isac
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre uitare, poezii despre ploaie, poezii despre lalele sau poezii despre amintiri

Azi doar tăcerea
Azi doar tăcerea să vorbească,
Și-n zarva-i prea asurzitoare,
Buchetul anilor, în glastră,
Să-l punem, floare lângă floare...
În încăperea luminată,
Homeopatic și divin,
Cu vaga luminiță dată,
Doar de tăciunii din cămin,
În vechea casă, ce adună,
Noian de tandre amintiri,
Ce parc-ar năzui să spună,
Frânturi de stranii povestiri,
Să ne-amintim de vremea-n care,
Legați eram de-un jurământ,
Și când pluteam prin lumea mare,
Un singur trup, un singur gând...
Eu să îți mângâi părul nins,
Cu mâna vag înfiorată,
Să văd că-n ochi ți s-a aprins,
Iubirea caldă de-altădată,
Tu să rostești cu glasul mut,
Cuvânt suav de mulțumire,
Pentru știut sau neștiut,
Prinos de tandră fericire...
Cu degetul arătător,,
Un semn să-mi faci, din întâmplare,
Să nu rănesc divinul zbor,
Cu vreun cuvânt rostit prea tare...
Să punem, floare lângă floare,
Buchetul anilor, în glastră,
Și-n zarva-i prea asurzitoare,
Azi doar tăcerea să vorbească...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre timp, poezii despre păr alb, poezii despre păr, poezii despre promisiuni, poezii despre mâini sau poezii despre mulțumire
Frumoasă ca o floare
Pe o pajiște înflorită, între prânz și asfințit
orizontul era aproape, când pe tine te-am zărit.
Frumoasă ca o floare, tu pășești fermecătoare
aplecându-te cu grijă, să culegi din câmp o floare.
Ca o zână în soare culegeai florile frumoase,
flori de mac și gălbenele, toate tu l-ai stâns în brațe.
Ți-ai întors de-odată capul auzind ceva foșnind,
eram eu ce de departe te priveam și urmărind.
Tu ești totul pentru mine, ești raza mea de soare,
îmi ești aerul și apa și nimic nu mă mai doare.
Nu mai stau deloc pe gânduri, că te văd zâmbitoare,
vino-n viața mea iubit-o ca să pot să-i dau culoare.
poezie de Eugenia Calancea (14 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Eugenia Calancea despre flori, citate de Eugenia Calancea despre frumusețe, poezii despre zâmbet, citate de Eugenia Calancea despre zâmbet, citate de Eugenia Calancea despre viață, poezii despre gânduri, citate de Eugenia Calancea despre gânduri, poezii despre aer, poezii despre Soare sau citate de Eugenia Calancea despre Soare

Plouă cu flori
N-aveam nevoie de cuvinte
Ploaia se topește -n flori
Un zâmbet un suflet cuminte
Atingerea de mâini ne dă fiori
Doar c-o privire m-ai sedus
Fermecător parfum de floare
Și dorul meu a fost răpus
Sărutul petalelor la floare
Plouă cu zâmbet de copil
Prin părul tău gălbui de aur
Ești înflorită ca luna lui april
Ochii visători un nou tezaur
Gândul zboară fără cuvinte
Doar ochii-ti vorbesc te iubesc
Pătrunde și sapă prin munte
Luminița prin tunel o zăresc
Sufletele noastre se ating
Intr-o explozie de culori
În mijlocul cerului se stâng
Plouă cu vise și iubire de flori
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre suflet sau poezii despre tezaur
Morală cu flori
De la fluturi, cum să zboare
A-nvățat: "Din floare-n floare!"
A trăit doar dulci fiori
Și-a cules... copii din flori.
epigramă de Nicolae Dragoș din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață, epigrame despre moralitate sau epigrame despre fluturi
Perspective
Mă frământ și mult mă doare
Și mătrec mereu fiori:
Cum Reforma e în floare,
Noi vom fi pământ de flori.
epigramă de Ioan Pop din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre flori
Strop de iubire, mamei mele (poezie pentru copii)
Mama mea un nume are
Și are nume de floare,
Floare albă-mparfumată
De sub zăpada curată,
Floare care a-nflorit
Când pe lume am venit,
Am venit să-i mulțumesc
Și în lume să-i trăiesc,
Să mă fac și eu o floare
Cu parfum mirositoare,
Parfumul să-l dăruiesc
Florilor, ce înfloresc,
Flori frumoase, adorate
În buchete, adunate,
Și aduse sus pe masă
Răspândind parfum în casă
Casă... fie, mirosite
Și cu iubire: stropite!
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre zăpadă, poezii despre poezie sau poezii despre curățenie
Urare de nuntă
Și-acum, când simți în piept fiori sub vălul de mireasă
Primește-n dar cu dulci fiori acest buchet cules în zori;
Să fie floare între flori frumoasă.
Bogat să fie cuibul tău de crini și viorele,
Cu flori în gând să fii mereu!
Să-nveți ce-i bun, să rabzi ce-i greu...
Să te încrezi în Dumnezeu ca ele.
Să fii o harnică zorea ce-n zori nu se dezminte,
Un nufăr alb cu strai de nea.
Să fii cu cel legat prin har
Crin alb păstrând credința;
Dar de-l mâhnești cu-o vorbă-n zbor,
Să simți arzând în obrăjor
Doi maci purtând în cupa lor căința...
Și-oriunde-n lume vei umbla
S-auzi un glas de-acasă:
"Te rog din zări fetița mea să fii, pentru măicuța ta,
O floare de Nu-mă-uita duioasă".
Și-apoi, când veți străbate-n lume
Vânt greu ce-n drum se-așterne,
Cu Dumnezeu să fiți și-atunci
Deasupra văilor adânci
Voioși ca două flori de stânci eterne!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre crini, poezii despre încredere, poezii despre văi, poezii despre vânt, poezii despre urări sau poezii despre tristețe
Dragostea
Dragostea e nemuritoare
Chiar de uneori mai doare,
Nu se stinge niciodată
Cu iubire de-i udată.
Poartă sufletul spre rai
Și multe nopți cu lacrimi ai,
Și iti dorești doar fericire
Momente dulci de iubire.
Dragostea când e trăită
Și ai inima împlinită,
Înfloresc toți trandafiri
Ca să îi dăruiești iubirii.
Depinde ce vrei în viață
De o vrei tristă ori frumoasă,
Totul este în puterea ta
De vrei omule dragostea.
Și nici nu te costă mult
Cu o vorbă bună și un sărut,
Poți trăi doar în fericire
Și într-o viață cu iubire.
autor. Georgescu Elena
poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre sărut, poezii despre noapte sau poezii despre inimă
Flori, flori, flori
Când vremea se încălzește
Toate plantele-nfloresc.
Atunci natura ne zâmbește
Cum oare să n-o iubesc?
Prima floare ce-nflorește
Este ghiocelul.
Când zăpada se topește
Își arată clopoțelul.
În culoarea cerului senin,
Viorelele-nfloresc.
E semn că păsările vin
Din nou pe plaiul românesc.
Apoi, zambila albastră
Cu laleaua se întrece,
Care, cum să stea în glastră
Și să bea din apa rece.
Când mijește soarele
Regina nopții se închide.
Desfăcând petalele
Altă floare se deschide.
Trandafirul dă în floare
În alb, roșu sau gălbui.
Te-ndeamnă să rupi o floare
La ureche să o pui.
Crinii-s ultimi din toate
Florile care-nfloresc.
Fără ei, zău, nu se poate,
Doar sunt din neamul regesc.
Cu gladiola împreună
Și crizantema de toamnă
Într-un covor se adună
Și la viață te îndeamnă.
În straturi multicolore,
Cu parfumuri diferite,
Toate cu nume sonore,
La femei sunt oferite.
Și copacii înfloresc,
Unul câte unul.
Liliacul cel domnesc
Este totdeauna primul.
Apoi ceilalți pe rând,
Flori frumoase își desfac.
Printre ei te plimbi cântând
Cu omul care ți-e drag.
Ultimul este salcâmul,
Pomul care înflorește.
Zboară în văzduh lăstunul,
Vara lungă o vestește.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre zambile sau poezii despre urechi
Motivație
Când prosperă-n vremuri crunte
Pornografi și maneliști,
Agramați ajunși în frunte,
Doar dacă gândești reziști.
epigramă de Corneliu Vasile din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre motivație sau epigrame despre manele

Floare albă
Unde ești visare albă
Zvon de ciută printre foi!
Te aștept, un fir de nalbă,
Să culegem amândoi!...
Să alergi în raza lunii,
Ca un flutur în lumină;
Eu de floare scutur prunii,
Tu dai iz de rozmarină!...
Peste casele de vise,
În secretul unor uși,
Cu ferestrele deschise,
Să părem nște intruși!....
Și fugiți din lumea asta,
Mutând cerul de pe umăr,
Ni se pară că năpasta,
Mână norii, fără număr!...
poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secrete, poezii despre nori, poezii despre lumină sau poezii despre alb
Iubita mea...
ți-aș da o floare la sfârșit de an
și-o dulce sărutare,
și-o creangă ruptă dintr-un ram,
cu boabe dulci și-amare
dulceața când ne împăcăm,
amarul când ne ceartă,
frumos mă simt când ne iertăm,
urât mai sunt în ceață
ți-aș da un drum să știi să vii,
mereu, mereu la mine
și dulce aș fi și te-aș iubi,
pe tine, doar pe tine
iubita mea cu ochi căprui,
căpruiul tău mă doare,
aș vrea să fie al nimănui,
al meu să-mi fie floare
căci floarea inimii îmi ești,
și simt cum bati în mine,
te strâng să nu îmi ieși din piept,
să nu mă rupi de tine
m-ai amețit cu un cuvânt
și amorțit mi-e visul,
beția ta m-a tot cuprins,
și-mi place asfințitul
și-mi place râsul tău nebun,
și când mă cerți îmi place,
mă vreau cu tine peste fum,
mă vreau cu vino-ncoace
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre râs, poezii despre ochi căprui sau poezii despre nebunie
Buticul de flori
Buticul de flori
Vai...!
Zâmbete roze
Cu aripi egale...
Ce leagăn ciudat va născut?
Ce mâni de iubire,
Ce farmec de zare
Din tainicul dor va făcut?
Atâta lumină
Pătrunde în suflet,
Atâta elogiu se-nvârte în nări,
Parfum de speranță
Cu ultimul sunet
Deschizi elocvența în văi!
Minune-a minunii...
Extaz și candoare!
Pestrițe culori indeajuns-
Sunt gânduri eterne
În flori arzătoare
Și-o parte-a luminii de sus,
Inspiră, transformă,
Renaște... îmbie,
Te leagă cu totul de dor-
O floare în mână,
Un gest, o privire
Sunt toate tablouri de viu Creator.
Ciudate extreme,
Explozii în vogă
Te fac să gândești solidar-
Buchete de flori,
De parfum și-auroră
Cu zâmbete roz-unitar!
Il vad cum mă-mbie...
Cum tace-ntro floare,
Cum cântă, cum joacă măreț
El Geniul sfânt,
El Geniul mare
Mă-mbie de dor să-I urmez...
Chișinău 19 februarie 2019
poezie de Mihai Ghidora (19 februarie 2019)
Adăugat de Ghidora

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre roz

În rai
"Viața pe aici e tristă!"
Zise Păstorel iubitei,
Necăjit că nu există
Și un strugure-al ispitei.
epigramă de N. Petrescu-Redi din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de N. Petrescu-Redi despre viață, epigrame despre tristețe, citate de N. Petrescu-Redi despre tristețe, epigrame despre iubire, citate de N. Petrescu-Redi despre iubire, epigrame despre existență sau epigrame despre Păstorel Teodoreanu
Mi-e dor...
Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viață, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârșit.
Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine și mi-e dor de... Tine.
Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greșit și ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranță-n inima ce doare.
Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viață-ntreagă...
Iubire veșnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.
poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli sau poezii despre dorințe

Din dragoste
Te protejez cum știu mai bine
Și te mai mint cu câteo floare,
Doar știi și tu, la fel ca mine,
Că adevărul sincer... doare!
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sinceritate, epigrame despre protejare, epigrame despre protecție, epigrame despre minciună, epigrame despre adevăr și minciună sau epigrame despre adevăr

Delicatețe
Nu pot să spun de câte ori
I-aș dărui soției flori,
Și pentru c-o iubesc prea tare,
Eu n-o ating nici cu o floare!
epigramă de Ioan Toderașcu din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soție, epigrame despre delicatețe, epigrame despre căsătorie sau epigrame despre cadouri
Magia iubirii de Sfântul Valentin
MAGIA IUBIRII DE SFÂNTUL VALENTIN
Nicicând nu e mai potrivit
Ca-n zi de Sfântul Valentin
Să-ncredințezi celui dorit,
Iubirea-n viață și-n destin.
Noroc deplin de ți-e sortit
Să întâlnești ca dar divin,
Se află-n chip neprihănit,
Cu zâmbetul de farmec plin.
Când ești bărbat cuceritor,
În dar iubitei să-i dai flori
Și un sărut surprinzător,
Trezind ai dragostei fiori!
Și să-i șoptești cu glas vibrând:
"Aș vrea prin sacru legământ
Să fim în suflet și în gând,
Uniți cu-al sorții jurământ!"
Să-i încredințezi iubire
Pe-al vieții vis clădit în zori,
Cu a ochilor sclipire
Răsfrântă-n petale de flori:
"Când lângă tine nu voi fi
Să te alint și să-ți vorbesc,
Doar florile îți vor șopti
În locul meu, cât te iubesc!"
Din muguri de primăvară,
Pe cărarea nemuririi
Să duci lauri de fecioară
În sentimentul iubirii.
În ochii ei, ca zeu să crești,
Nicicând să nu calci jurământ!
Din dragoste să dăruiești
Urmași ai vieții pe Pământ!
Fără fiorii iubirii
Să nu treacă niciodată,
Sărbătoarea fericirii,
Deși e împrumutată!
Cu drag prin timp să-ți amintești
De sărbătoarea iubirii
Și cu vibrații sufletești
Să sorbi cupa împlinirii!
Să parcurgi prin iarna vieții,
În păr, cu fulgi de ninsoare,
Iar iubirea tinereții
Să crească în noi vlăstare!
14 Februarie Maria FILIPOIU
poezie de Maria Filipoiu (15 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre creștere sau poezii despre virginitate