Sărbători de iarnă

E încălzire-aşa globală,
Că nu e iarnă! Unde-i oare?
E sublimată-ntr-o petală,
Din înflorita verii floare...

Doar ploile aduc aminte,
De întomnările lacustre...
Prin bălţi invocă zile sfinte,
Hematozoarele palustre,

Strivite de colindătorii,
Ce bat poteci de mult ştiute,
Să tămâieze cu fiorii,
Din vechi cântări, din vremi trecute,

Apoi, Revelioane şuie,
De prin locaţii tropicale,
În amintiri zadarnic suie,
Miros sintetic de sarmale,

Căci mese lungi sunt încărcate,
Cu gustul fructelor de mare...
Lipsesc porceştile bucate,
Lipseşte-un ţoi de ţuică tare...

De ce-mi furaţi din amintire,
A tinereţii-agoniseală?
Să o ia naiba de-ncălzire,
Mai mult sau mai puţin globală!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încălzire globală

... Încălzire globală, încălzire globală
Ai aguns şi la noi, ai aguns în sfârşit
Tot mai multe femei văd cu ţâţele goale
Şi pe multe din ele, chiloteii s-aprind....

Mulţămim Creatorului, încălzire globală
Că bărbat că şi noi – la bărbaţi s-a gândit
Şi a scos tot ce-avem mai de bază afară
Nu doar coasta pe care chiloteii s-aprind...

Încălzire globală, încălzire globală
Poţi să stai cât doreşti numai frigul nu vie
Căci altfel tot ce-a scos Creatorul afară
Îmi îngheaţă de închide gazul ăsta, Rusia

poezie de Iurie Osoianu (18 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce încălzirea globală este o greşeală... globală? Am folosit resursele Pământului fără a preţui Viaţa - a mea, a familiei şi a celor din jur. Am dat frumuseţea Vieţii pe succesul de o clipă.

Cătălin Dupu în Actualităţi din trecut şi viitor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată cu încălzirea globală în plan fizic, creşte răcirea globală în plan spiritual.

aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prevestire sumbră

Zi de zi ne vin năvală
Veşti de-ncălzire globală.
Greu va fi, în viitor,
Să fii... un vieţuitor.

epigramă de Vasile Barbu (Baronu) din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al şaselea simţământ

Ţi-aduci aminte, oare,
Eram un pom în floare
Privirea m-a scuturat?

Ţi-aduci aminte, oare,
Eram în vânt o floare
Şi mâna ta m-a capturat?

Ţi-aduci aminte, oare,
Că mirosind o floare
Petalele i-ai numărat?

Ţi-aduci aminte, oare,
C-ai auzit o floare
Strigând la cel care-a plecat?

Ţi-aduci aminte, oare,
C-ai rupt cândva o floare
Şi fructul nu i l-a gustat?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire, floare scuturată...

Amintire, floare scuturată,
Pe poteca anilor pustii
Cât mă doare – aroma ta uscată
Azi, când sunt lipsit de bucurii!

Anotimpuri zboară peste mine
- Fiecare cu parfumul său –
Însă, ce-ar putea schimba în bine
Într-un veac uitat de Dumnezeu?

Între-un vis şi-o deznădejde cruntă
Tot în amintiri mă regăsesc...
Când sprânceana serii se încruntă
Doar singurătatea o iubesc.

Glasul ploii, murmurând spre seară,
Printre muguri cu miros curat
Ca un cântec dulce mă-nfioară
Şi-mi evocă clipe de altădat'.

Amintire, floare scuturată
Pe uitarea unui veac pustiu
Mult mă doare-aroma ta uscată
Azi, când pentru vise-i prea târ

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ferestrelor

I
(Rătăcit)

M-am pierdut!
Hei... unde sunt?
Oare o-i fi murit,
Sau abia m-am nascut?

Ce ciudat mă simt,
E întuneric şi totuşi,
Nu văd stele....
E... probabil sunt ielele,
Acele ce,
Au întarziat cu surcelele.

Oare s-au terminat modelele
Şi-au dispărut mărgelele?
Sau oare sunt primul ce,
S-a rătăcit în linişte?
Habar nu am,
Dar...
Nici nu mă grăbesc
Să revin pe lume,
Că...
Sunt sătul de necazuri,
De minciuni şi de glume.
Sunt sătul să trăiesc
Fără tot ce-mi doresc,
Fără pace şi calm,
Fără tot ce iubesc.

Aici cel puţin
Nu tre` să mă hrănesc,
Cu iubire, mâncare
Şi tot ce-i firesc.
Aici...
E totul calm
Şi în perfectă linişte.
Nu e cine ştie ce,
Dar mă mulţumeşte!

II
(Nemărginit)

În timp ce mă plimbam
Prin negrul spaţiu,
Vast şi calm,
Văd ceva departe.
Ce-o fi aia frate?

Fără să mă agit,
Mă-ndrept spre-acel ceva –
Oare n-o fi ea,
Sau mintea-mi joacă feste
Şi-i doar imaginaţia?
Cu cât mă apropiam mai mult,
Pas cu pas şi fără glas,
Cu-atât mai tare îmi batea
Inima ce-mi dispărea,
În zona cea de noapte.

Într-o secundă, două, trei,
Ajung destul de-aproape,
Încât să vad şi cine-i, ce-i,
Ca o reflexie a apei.

Era un şir nemărginit
Şi plin doar cu ferestre,
Ce luminau independent
Şi-aveau câte-o poveste.
Aveau şi dimensiuni enorme,
Cu multe-aspecte, multe forme,
Ba vechi, ba noi, ba incolore,
Ce doar vroiau să le adore,
Persoana din poveste.

Multe poteci şi luminişuri
Aveau o parte dintre ele,
Încât credeam că-i paradisul
Cu mii de sori şi mii de stele.
Dar multe mai erau
Şi pline doar cu rele,
Cu amăgiri, minciuni şi foc,
Ce provocau durere.

III
(Spre...?)
La un moment dat
Observ într-una din ferestre
Că mă aflam şi eu.
Oare ce Dumnezeu
Mă regăsesc în ele?
Căci nu îmi amintesc
Nimic din toate cele,
Ce-mi arătau ferestrele.

Oare de ce sunt îmbrăcat în negru;
Şi-acolo de ce-s vesel?
Ce-s cu femeile-alea toate,
De ce îmi sunt mirese?

Cred că ceva din spaţiu,
O forţă foarte mare,
Vrea să-mi arate tot
Ce pot găsi în cale
Şi dac-o să mă-ntorc
Prin una din ferestrele,
Ce le privesc în zare.

Doamne, zi...
Ce aş putea să fac,
Să mă îndrept spre o fereastră
Unde e totul ciudat,
Sau spre una în care
Totu-i calm şi curat.

IV
(Sihastră)

Cum stăteam eu pe gânduri
Ca ciobanii pe crânguri,
Am văzut o fereastră
Destul de sihastră.
Şi mi-am zis:
I-a să vad ce poa` să-mi arate,
Ce persoane ciudate,
Cu imense palate,
Cu comori şi de toate,
Pot să văd eu prin geam?
Însă cum mă apropiam,
Tot mai mult o pierdeam
Din rază...
Cu calm.
Ca printr-o minune,
M-am revăzut în spate.
Eram o fereastră,
Eram tot şi toate.

poezie de Dan Dumitraşc (14 ianuarie 2011)
Adăugat de Dan Dumitraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De casa-n care m-am născut, revăd adeseori
Fereastra micuţă prin care soarele
Se strecura sfios în zori;
Nu-ntârzia, nici nu făcea prea lungă ziua
Care de cei dragi nouă ne desparte,
Dar acum, doresc ca noaptea
Să-mi fi dus suflarea cât mai departe!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De trandafirii albi şi roşii, de crinii
Parfumaţi, de violete şi de-ale nuferilor cupe,
De toate-acele flori, fiicele luminii!
De liliacu-n care-şi făceau cuib prigorii,
Unde frate-miu-n lumina aceea care uneşte
Atârna de ziua lui flori galbene de salcâm –
Acel arbore încă mai trăieşte!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Era acolo un balansoar
Unde aripile rândunicii-n zbor
Erau susţinute de aerul limpede cristal!
Spiritul meu zbura atunci, un fulg,
Acum e cleios şi are aripi grele,
Iar iezerele verii nu mai pot răcori
Arşiţa tâmplelor mele!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Brazii erau înalţi, de-argint când venea gerul,
Credeam pe vremea-aceea
Că fruntea lor atinge cerul:
Era inocenţa celui neştiutor într-ale lumii;
Dar acum, când amurgul se-apropie tiptil,
Ştiu că astăzi sunt de rai mult mai departe
Decât atunci când eram doar un copil.

* Acest poem a inspirat filmul de scurt metraj I REMEMBER (1925), în regia lui Harry Edwards, cu actorii Harry Langdon & Natalie Kingston.

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lunilor

Ce-mi poţi spune, tu, gerar
Cap de an, bob de cleştar?
O să minţi din nou că anul
Va da belşug cu toptanul?

Sau şopti-vei pe-ocolite
Că ni-s zilele cernite
Că lumea e - cum e ea!
Şi nu ştii ce va urma?

Dar tu, parşiv făurar,
Plin de zloată şi amar,
Cu miros de primăvară
Ce înşeală-n fapt de seară,

O să-ţi cauţi o scăpare
Dând vina pe ursitoare
Că tare te blestemară:
Nici iarnă, nici primăvară?!

Sfiosule mărţişor,
Plin de speranţă şi dor,
Ce faci pieptul să se-nfoaie
Când îţi curg pe văi şiroaie,

Ce trezeşti dorinţe-uitate
Şi gânduri imaculate
Prins la mijloc eşti, fârtate -
Iarnă eşti, pe jumătate.

Somnorosule prier,
Ce-nverzeşti, zâmbind stingher:
Spune-mi, oare zarea noastră
Fi-va neagră, fi-va-albastră?

O, florar plin de candoare,
Îmbrăcat în strai de floare
Cobori raiul pe pământ –
Dar te pierzi curând în vânt.

Ce-mi poţi spune, cireşar,
Cu aroma-ţi de mărar,
Cu cântec de ciocârlii:
Mai poţi da, tu, bucurii?

Furiosule cuptor,
Ce strângi holdele de zor
Şi stârneşti patimi nebune,
Dor de ducă în genune

Nu eşti frate nimănui
Decât, poate, soarelui,
Care ţi-a lăsat zălog
Bun tovarăş: vărul foc.

Dar tu ce-o să spui, gustar
Cu surâsul tău de jar
Cu miros de pajişti arse
Şi cu frunzele-ţi prăfoase?

N-o să poţi spune ceva,
Fiindcă asta-i soarta ta:
Să-nfiripi mereu tristeţi
Şi pâcloase dimineţi.

Ce-mi poţi spune, tu, răpciune,
Lucruri rele, lucruri bune?
Despre bogăţia-ţi mare,
Despre-a omului sudoare.

Dar tu, galben brumărel,
Cu miros de tulburel -
Cu chiote deşuchiate
Şi cântece deochiate

Blestemat eşti, ca să treci
Prin livezi şi pe poteci,
Prin pădure, prin grădină,
Doar pe covor de rugină.

Mocirlosule brumar,
- Frate bun cu făurar -
Nu eşti de nici o ispravă:
Umpli gândul de otravă.

Hei, tu, bătrână indrea,
Unde-i inocenţa mea?
Und' ţi-s sărbătorile
Ce-mi îmbătau zilele?

Tu, gerar şi făurar
Toate, toate-s în zadar.
Mărţişor şi tu, prier
Toate visurile pier.
Voi, florar şi cireşar:
Inima bate mai rar.
Tu, aprinsule cuptor
Nu mă mai minţi de zor –
Toate speranţele mor.
Tu, gustar şi tu, răpciune
Tăcere! N-aveţi ce spune.
Brumărel, brumar, indrea
Toate plecaţi undeva,
Unde tinereţea mea
S-a zdrobit de-un ciob de stea...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea din noapte

Mergeam, târziu, prin noapte şi-ntuneric,
Spre casă, dinspre parc, prin cimitir,
Dar m-am oprit puţin ca să admir
Un monument ce îmi părea himeric.

Eram şi obosit, căci seara toată
O petrecusem cu amicii mei,
Şi ne-am distrat, am râs şi de acei
Ce ocupau o masă-alăturată,

Ei, toţi, vorbeau prea mult şi cam prea multe,
Şi de politică şi despre ţară,
Vorbeau aprins, nu doar aşa-ntr-o doară,

Şi tare, ca tot omul să-i asculte.
Deodat'-o voce ca din vremi oculte:
-Bă, n-ai să-mi dai şi mie o ţigară?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de an nou...

La steaua strălucindă,
Ma uit ca în oglindă.
Aho, aho, că iar coboară
O urătură la noi iară.
Se topeşte-un ger bolnav,
Din păduri cu glas suav,
Cu adieri de calde vânturi
Lângă ale noastre câmpuri.
Din piscuri de munte
cântătoare
Vin adieri fine cu miros de floare.
Urătorii mai aşteaptă
Până ce ea se-ndreaptă
Visul făcându-l amintire,
Cu speranţe de-nnoire.
El o mângâie pe obraz
Ea le dă pâine cu praz
Şi alte bucate alese
Ce le-a pus apoi pe mese.
Şi-apoi artificiile scântei
Sărbătorind cu toţi ai ei.
La mulţi ani cu toţi în cor
Să-aveţi un an bun cu spor.

poezie de Eugenia Calancea (29 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea stare...

Aş vrea să fiu în stare, să am acea stare
De bine îmi pare că stau sub soare
Dar se pare, că pe strada mea nu apare
Ca atare,..., bag mâinile în buzunare

Şi găsesc o scrisoare scrisă într-o vreme oarecare
Cu lacrimi amare citesc despre acea întâmplare
În care eram în stare să răstorni şi carul mare
Suspin puţin şi trec mai departe în a mea cercetare

Mai bine nu cautăm acel ţinut de vrăjitoare
Ce cu priviri ademenitoare
M-au blestemat aşa de tare
Ce-mi pun ocaua la picioare şi mă doare

Inima in piept bătea aşa de tare
A mea suflare era doar pentru ea imi pare
Aprind o lumânare, şi o rugă către cerul mare
Să - mi apară pe cărarea cea care are crezare în mine ca atare

O am în minte şi aştept cuminte
A ei cuvinte sfinte
Îmi aduc de ea aminte
Din viitorul meu de dinainte...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peregrinând printre ani, pe sub mantia timpului

Pădurile mă cheamă de pe coastele semeţe,
Inima mi-e mare, prin fapte îndrăzneţe,
Iubita mamă natură, în inimă ne poartă,
Dar mă scufund în cifre, asta-i a mea soartă!

Pluteşte vântul, prin miresme de fag,
Printre tomnatice frunze, ce cad,
Proptesc bocancii pe urme de cerbi,
Doar savurând natura, o observi!

Prin plantaţii dansează puieţii de zor,
E valsul naturii, e cântecul din cor,
Şoapta frunzelor pe strune zâmbind,
Amintiri ce se spulberă-n gând.

Demnitatea uniformei, verdele pădurii,
Cumpănind prin vremuri, tăişul securii,
Speranţa vieţii o susţin şi-o reclădesc,
Cerului înstelat, sau unui soare zâmbesc.

Divinul, este cel pe care-l văd în toate,
Deciziile mele, de el sunt luate.
Din tandreţea căprioarelor văzute,
Absorb nostalgia clipelor ştiute.

Ce-mi lipseşte oare? Doar a vieţii luptă!
De ce viaţa, prin spinii ei, ne sărută?
Omul slujind în a divinului grădină,
Îşi deapănă anii, zâmbeşte sau suspină!

poezie de Toth A. Arpad din Peregrinând printre ani, pe sub mantia timpului (aprilie 2013)
Adăugat de Toth A. Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg de amintiri

Gând purtat prin roua verii,
Florile pălesc în vis,
Se împart aripi în şoapte
Peste cerul necuprins.

Goliciunea, înmiresmarea
Îmi dezleagă dor carnal
Frământând în mine gândul
De-a pluti un ultim val.

Peregrin pe creasta verde
Îmi doresc rod de femeie,
Creşte fructul, nesătulul
De-a purta în el scânteie.

Şi mânat prin ploaia verii
Vreau să muşc din vechi iubiri
Trăind viaţa mai frenetic
În amurg de amintiri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea globală denudează conceptul de identitate, alocând un interes maxim manechinului, în defavoarea personalităţii şi a psihologiei. În lumea globală, viaţa este acel teatru de păpuşi care simulează viaţa de adulţi, reducând-o la o eternă repetiţie generală.

Angela Furtună
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni tropicale

port la mine o busolă morală
combinaţia perfectă între ştiinţă
şi magie

fără puţin mister
totul este prea lumesc
nu pot accepta că stelele
sunt doar nişte bile cu gaz

îmi aranjez tratamentul
pe termen lung
ca un preludiu pentru încă
un mâine

uneori am nevoie de o clipă
alteori de furtuni tropicale
în jamaica

la naiba cu ipotezele
ne vedem la ferestre

orice întârziere nu e deloc
întâmplătoare

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodie actualizată de încălzirea globală:
Nu mai "e primăvară în ianuarie", ci e iarnă în aprilie.

Beatrice Vaisman (20 aprilie 2022)
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai adânc decât marea în gânduri

Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici şi vântul.

Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopţii.

Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viaţă-n seminţe
ouă de păsări pe socluri de piatră
şi cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.

Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roţi
şi-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.

Singurătatea mea ţi-o las vamă
pentru un surâs care topeşte zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!