Mistreţii

Sălaşe ascunse în bălţi îngheţate,
În cuşti oţelite, împietrite de ger,
Zac mărmurite-n stufărişuri uscate
Cu vârfuri de lance-ndreptate spre cer.

În albul zăpezii ce-n câmpuri străluce,
Prin dâmburi de gheaţă uşor vălurite
Se-alungă în zare umbrite năluce,
Mistreţii, în turme, trosnind din copite.

Năvală în tropot, în sumbre privelişti,
Aleargă-n decorul pierdut prin nămeţi,
Gonesc înspre lanuri lăsate-n izbelişti
Să scurme pământu-n căutări de ştiuleţi.

Colţii de fildeş străpung crusta gheţii,
Nări pufăinde se-afundă-n zăpadă,
Cu ochii lor ageri atenţi stau mistreţii,
Îşi ronţăie hrana, îndură şi rabdă.

Se-ntorc grohăind spre hăţişuri în baltă,
Biciue gerul, plesneşte şi muşcă,
Un pocnet de armă se-aude îndată
Şi-n aer se-mprăştie praful de puşcă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvăpăiată toamnă

Zburdă toamna zvăpăiată
Peste câmpuri năclăite,
Răsuflarea-i e tăiată,
Gândurile-s răvăşite.

Sus în vârfuri dezgolite,
În sumbră plantaţie
Ţipă ciorile smolite
Făcând agitaţie.

Ciulini căzuţi la pământ
Vor să dea petrecere,
Se rostogolesc în vânt,
Se iau la întrecere.

Grauri-au avut pe-alese
Din ce să-şi aleagă hrana,
Viile-s acum culese,
Li s-au terminat pomana.

Pe la stâne se sting focuri,
Turmele coboară,
Câinii latră pe alocuri,
Frigul îi doboară.

Prin hăţişuri hărţuite
Tremură de zor scaieţii,
În ropote de copite
Fug înfometaţi mistreţii.

Un greiere-n vervă mare
Şi-a schimbat poziţia,
Cântă doar peste hotare
Încălcând tradiţia.

Salcia pe mal de râu
Plânge în neştire,
Pletele-i până la brâu
Sunt o amintire.

Se îndreaptă înspre maluri
Lebăda din stufăriş,
Lacul freamătă în valuri,
Se retrage-n ascunziş.

Un bondar s-a rătăcit,
E în moarte clinică,
Cuibul nu şi-a mai găsit,
Vremea e potrivnică.

Toamna asta zvăpăiată
Se repetă si la anu'
Şi de fiecare dată
Mă-ntâlnesc cu Topîrceanu.

În tristeţe cad şi eu,
Gândul mi-e povară,
O să-mi fie tare greu
Pân' la primăvară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul cocorilor

Ziua-ncepe să mijească, uşor se revarsă zorii
Prin văioaga mocirlită, printre dese stufărişuri,
În străfunduri de noroaie scotocesc de zor cocorii,
Puii sub aripa mamei au ieşit din ascunzişuri.

Nuferi legănaţi de valuri răspândesc mirosul florii,
Graurii treziţi din somn pornesc larma prin hăţişuri,
Ziua-ncepe să mijească, uşor se revarsă zorii
Prin văioaga mocirlită, printre dese stufărişuri.

Vor zbura în patru zări înspre alte luminişuri,
Vestea tristă a plecării încinge aprig fiorii,
Vor răsti dorul în glas răsunând de ţipăt norii,
Toamna rece va sosi prin golaşele rărişuri,
Ziua-ncepe să mijească, uşor se revarsă zorii.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ţară

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Suntem o ţară plină de lipsuri şi nevoi,
Purtăm prea multă ură şi suntem dezbinaţi,
Am fost bătuţi de soartă, huliţi şi blestemaţi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
În tine, mamă ţară, se-azvârle cu noroi,
Ne-înstrăinăm de glie, pe mâna cui ne laşi?
Stăpâni în vatra sfântă ajungem chiriaşi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Ne sunt pribegi copiii, se duc în trist convoi
Spre alte lumi străine lăsându-ne-n izbelişti,
În sărăcie cruntă şi-n sumbrele privelişti.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Bat clopote prea multe în catedrale noi
Şi nu lăsa ca neamul s-ajungă la pieire,
În dangătul de clopot nu-i nicio mântuire.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bunici

Vreme bună, cer senin, zile frumoase de vară,
Ce frumos e în vacanţă la bunicii de la ţară!
Am scăpat de-asfaltu-ncins, larma şi forfota mare,
Leagănul ne-aşteaptă-n curte, sub o boltă la răcoare.

Am plecat apoi în câmp, înspre lanuri, spre ogor,
Roua-ncet se ridicase, vântul adia uşor,
Stoluri gureşe de vrăbii scutură de zor scaieţii,
Lanuri pline de porumb îşi arată-acum ştiuleţii.

Înspre înălţimi de cer se avântă ciocârlia,
Floarea soarelui uşor îşi roteşte pălăria,
Vuiet se aude-n preajmă, e un zumzet de albine,
Harnice se duc în grabă cu polenul la stupine.

Un iepuraş rătăcit o zbugheşte pe furiş,
Speriat fuge în goană pierzându-se în tufiş,
Popândăul de câmpie, cocoţat pe-un muşuroi
Se ridică-n două labe privind curios la noi.

Uliu-a declanşat atacul, coboară-n viteză mare,
Se înalţ-apoi în zbor cu un şoarece în gheare,
Ghemotoc de ţepi, ariciul îşi desface-n grabă spinii,
Mândru de aşa ispravă îl admiră toţi vecinii.

Înspre Valea lui Ostachi ne apropiem de-o stână,
Măgăruşul e în frunte, turma de oi el o mână,
Iuţi şi ageri în priviri, câinii ne-au simţit îndată,
Latră şi ne urmăresc alergând spre noi în haită.

Păsări liniştite-n baltă cuibăresc în stufărişuri,
Cârd de raţe cu boboci se afundă-n ascunzişuri,
Pelicani cu guşa mare lacului îi dau ocolul,
Cocostârci cu ciocul lung scormonesc la fund nămolul.

După prânz ne-am dus la gârlă, lângă margine de sat,
Apa-i limpede, călduţă, numai bună de scăldat,
Ne-am jucat, am înotat, prin apă ne-am bălăcit
Şi am construit castele pe un petec de nisip.

Soarele e-n asfinţit, se sfârşeşte ziulica,
Pat curat pentru culcare ne pregăteşte bunica,
Genele ni-s obosite, curând la sfârşit de seară
Adormim... Bunelu spune o-ntâmplare de la ţară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen

Îmi place să privesc afară.
- Când au căzut aceste frunze?
Şi arborii se scuturară,
Şi-n vizuini adânci, ascunse

Stau vulpi roşcate. Stoluri, salbe,
Peste pădure nori de ceaţă,
Ca nişte zburătoare albe
Plutind, de vârfuri se agaţă.

Negru pământul se arată;
Pe câmpuri vântul iar adoarme.
O ciută cade fulgerată
De trăsnetele unei arme.

Şi liniştea cu-aripi uşoare,
Prin mii de pori respiră-n toamnă.
Doar plopii mistuiţi în zare
Spre depărtare mă îndeamnă.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna a uitat să ningă

Supărate anotimpuri pe la noi nu vor să treacă,
Răzvrătite vin în grabă, stau puţin şi apoi pleacă.
Vremea-n treacăt ne tot minte, nu e cea din calendare,
Suferă pământu-n tihnă, hainele îi sunt murdare.

Iarna a uitat să ningă, ziua zace-n întuneric,
Ne-au ameninţat nori negri, au trecut, şi-au dat în petic,
Prin ninsorile răzleţe ne-au trimis câteva semne,
Neaua nu vrea să se-arate, n-are cine s-o îndemne.

Domolit fâlfâie vântul din aripi înţepenite,
Zboară ciorile-n izbelişti peste câmpuri zgribulite,
Întristată e pădurea legănându-şi goale ramuri,
Stau copiii supăraţi aşteptând iarna la geamuri.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Berzele

Din tărâmurile calde, purtate pe-aripi de dor,
Se-ntorc berzele acasă, zborul nu le-a fost uşor,
Cuiburile sunt stricate, viforul nu le-a iertat,
Cu crenguţe, rămurele, îndată le-au reparat.

Între vârfuri de salcâm, la margine de ogradă,
Sub aripa mamei, caldă, puişorii stau grămadă,
Se tot uită după soare, tremură golaşi, rezistă,
Primăvara-i la-nceput, frigul încă mai persistă.

De cum se revarsă zorii, adunate pâlcuri, pâlcuri,
În margine de zăvoi, prin viroage şi prin smârcuri
Scormonesc cu ciocul lung în noroaie şi străfunduri,
Aduc hrană-ndestulată pentru puişori la cuiburi.

Soarele-i tot mai puternic, s-a mai încălzit pe-afară,
Dinspre miazăzi adie vânt călduţ de primăvară,
Un copil joacă şotronul, sărind sprinten pe-un picior,
Bucuros că, şi lui, barza i-a adus un frăţior.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artemis

Un val de umbră creşte pe şesuri cenuşii.
Sub grindina de tropot se culcă iarba moale.
Din negurile vremii vin negre herghelii
Mânate ca de viscol de-a patimii răscoale.

Spre ceruri se înalţă cu mugete de tauri
Chemarea milenară a marilor centauri.
Îşi clatină tulpina pădurile de fag
Şi-n vânturi îşi resfiră pletoasa frunzătură.
Frontonul îşi sfărâmă înaltul sarcofag:

Artemis dă în lături a veacurilor zgură.
Vibrând, din arc de fildeş porneşte o săgeată
Şi, ca o rază-n umbră, se-nfige-n neagra ceată.
Înfrângerea îşi urlă poporul legendar.

Se macină pământul sub grelele copite,
Şi pe lunara faţă a câmpului de var
Se-mprăştie o goană de umbre prelungite...
Pe când ivit din ramuri ce vântul despreună,
Fosforescent, în noapte, se-ndoaie-un arc de lună.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe iluzorii

Cu inima zdrobită de stele căzătoare
Pierdut în labirintul de hăţişuri sumbre
Avid mi-a astâmpăr setea din recile izvoare
La adăpostul magic al umedei umbre.

Tornade de cuvinte îmi zdruncină gândirea
Prin fraze noroioase înot spre ţărmul vag
Şi-n şubrede speranţe îmi caut nemurirea
Trecând sfios dar sigur ca un cucernic mag.

În visul spre lumină aştept tăcut chemarea
Seninelor clipe ce-au rupt monotonia
Şi-mi amăgesc cu sure iluzii disperarea
Călită-n anii negri sfidând euforia.

În cercul strâmt şi palid îmi ferec existenţa
Cu cioburi de secunde zidite-n nori de scrum
Sub tainice cupole încerc să prin cadenţa
Culorilor din gânduri cu izuri de parfum.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul lupilor

cărări fără capăt se abat multe-n cale
pe drumul spre crestele ce vreau să le-ating.
omatu-i de piatră în glezne mă taie
şi-n suflet mă arde frica de lupi.

prin troiene de humă, paşii mi-aleargă
îndemnaţi de răsunet, cu picioare de plumb.
înfruntând viscoliri ce urme-o să şteargă
prin hăţişuri ascunse cu lumini ce se scurg.

tăcerea se sparge şi drumul rasfange
în mii de poteci ajungând în abis
îmi tremură trupul cu sânge îmi plânge
lumina din ochi e oarbă, s-a stins.

prin vântul prea aspru mă strecor fără vlagă
şi cad, mă prăval, printre ramuri şi spini
o haită de lupi, foamea-şi strigă în grabă
mirosind rana mea, ce dâre-i preling.

cu luciri în priviri mă-nconjura lupii
şi colţii de fier îşi infing rând pe rând
îmi suflă căldură smulgându-mi şi ochii
mă sfâşie haita, nici nu pot să mai plâng.

ramuri se-apleacă cu gheaţa mă tăie
şi sufletu-mi sfârtecă-n mii de bucăţi
cu gheara de lup ţintuiesc trupu-mi moale
sorbindu-mi şi glas şi suflări în mare ospăţ.

o voce se-aude şi-nlatura lupii
cu rânjet de smoală şi ochii sticloşi
ce haituie-ntr-una dându-mi târcoale
cu rânjetul ei cu dinţi sângeroşi.

deodat simt că zbor şi piscul ating
nici vântul nu bate, nici răni nu mai dor.
e multă tăcere în viscolul aprig
şi drumul spre creste, mă-nfăşoară-n fior.

o urmă de sânge mai simt că mă arde
şi urlete-aud de departe chemând
sărutul rămas pe gură-mi, de sabie
toţi lupii l-au dat, şi cel mai flămând.

credeam c-am ajuns în raiul din creastă
ce soarele arde şi vântul alintă,
am vrut să adorm o clipă-n mireasmă
să uit că mi-e frig, să uit că mi-e frică.

dar lupul bătrân cu coama zburlită
străpunge prin coaste suliţe vii.
nici teamă nu are prin cărarea din noapte,
nici milă nu simt şi-n grabă mă duce spre ai săi pui.

săgeţi furioase le simt cum îmi intră,
străpung pînă-n creştet şi-n osu-mpietrit.
se-aude cum urlă omătul în mine
durerea îmi tace în gura-mi de lut.

deodat se aprinde hăul adânc
şi mistuie lupii şi-omătul de piatră,
mă cuprinde cu raze şi-n somnul profund
îmi spală durerea şi neputinţa deodată.

dar urme-au rămas schilodind trupul meu
fără vreo rană adânc sângerândă.
când aura nopţii oglindea drumul greu
şi paşi-mi purta cu mâna ei blândă.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai dispărut în zare

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi tu ai dispărut în ceaţa ei,
dansau pe cer doar păsări călătoare
şi ele mă priveau cu ochii grei

mi se părea că ochii lor sunt mure,
aveau în ei culori din ochii tăi,
îmi arătau neantul cum apare
priveam cu ochii căutători prin văi

şi nici o vale nu te-avea pe tine,
aveau doar flori şi fluturi, mii şi mii,
nu le pasă deloc ce e cu mine,
zburau prin aer pufi de păpădii

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi zarea s-a întunecat pe loc,
era acum o noapte urlătoare,
c-o ploaie repezită în galop

simt trupul care-mi fierbe dintr-odată,
mai trece doar puţin şi-mi dă în foc,
eu nu te plâng, o lacrimă te iartă
e lacrima ce n-a avut noroc

neştiutoare cade într-o baltă,
atât de tulbure norocul ei,
îşi pierde limpezimea nediluată,
în urma ta e un parfum de tei

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de iubire-Paradis

Flori de vis
din
Paradis
ne menţin privirea-n floare
şi ne duc
spre alte zări
dorurile
să ne zboare
îndelung
în căutări

şi prin sita
vremii azi
şi prin stropii de iubire
singur tu
prin versuri arzi
vis
şi crin
lacrimă-n
neştire

de dor plini
şi căutări
de pe degete
sar ochii
peste stropi multicolori
de iubire
să te apropii

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete albe

Păcat că toamna-i petrecută
şi vara a rămas pierdută
păcat că ninge iarna mată
pe câmpuri fără de verdeaţă

Păcat că ninge prin pădure
şi fulgii cad şi-s albi pe mure
şi murele sunt prea uscate
şi vântul rece mă răzbate

Ninge de ieri şi flori de gheaţă
au răsărit de dimineaţă
păcat că iarna-i viscoloasă
şi tu nu vii prin alba-i ceaţă

Sunt frunze albe pe cărare
şi îngheţate lăcrămioare
şi tu nu eşti mângâitoare
şi tu nu eşti s-apară soare

Păcat că timpul nu aşteaptă
să mă mai chemi ca altădată
păcat ca ora e târzie
şi tu nu eşti ca să îmi fie...

Ninge mai des de data asta
şi iarna smăltuieşte viaţa
şi albul ei s-a pus pe mine
şi încă îmi e dor de tine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea albă

Mă uit în ochii iernii şi îi trimit căldură,
însă ochii-i de gheaţă mă-ntâmpină cu ură.
O ură neagră, -ascunsă în albul pur de nea,
să-mi stingă-ar vrea privirea din ochi de albăstrea.

I-ntorc spatele-ndată şi plec pe drum, voioasă,
dar ea mă însoţeşte, să-mi intre-n gând şi-n casă.
Pe câmp plâng imortele ce-şi frâng trupu-mpietrit
sub giulgiul de zăpadă, de ură pângărit.

Într-un sfârşit se-mbracă pământu-n albul morţii...
Târziu ajung acasă, m-opresc în faţa porţii,
intru doar eu şi-nchid cu lacăt de Lumină,
lăsând iarna în drum, fără să simt vreo vină...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infernul alb

- Infernul se aşterne pe câmpuri şi-n livadă
Copacii cu beteală îmi par o piramidă,
S-a-nchis spre orizonturi şi ultima posadă,
Iar gheaţa mă-nconjoară c-un zid de cărămidă.

Îşi spală cerul faţa în spumă de zăpadă,
O toarnă peste coşuri ce scuipă-n valuri fumul,
De frig şi luna plină se-ascute ca o spadă
Şi bâjbâie cu vârful ne mai găsindu-şi drumul.

În faţa sobei calde, mă-ntind şi torc alene,
Doar flăcările joacă şi candela cuminte
Vrea prin fereastră parcă să macine troiene
Să nu mă-nchidă iarna în recile-i morminte.

- Dar mie albul ăsta îmi face-atât de bine,
Mă cheamă-n pragul casei să-mi spună o poveste,
Înham la sănii caii şi-alunec pe coline
De-aici până departe... Cărare nu mai este

Cât pot cuprinde ochii, 'ntunericul se-aşează
Pe case şi-n bordeie bătrânii stau la sfat,
Pe geamurile lumii doar iarna desenează,
Cu degete-ngheţate, flori dalbe. Am uitat

S-aprind în sobă focul de teamă că zăpada
Se va topi deodată şi voi pleca oftând
Spre poli sau spre niciunde ca să găsesc dovada
Că iarnă-i pretutindeni în trupul meu plăpând.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Real şi ireal

Am zărit toamna în crâng,
Zgribulită, tremurând...
Am zărit toamna-n zăvoi,
Torcând un fuior de ploi.
Am zărit toamna prin frunze,
Toate triste şi ursuze...
Am zărit prin crengi uscate,
Cerul scufundat în ape.

Am zărit în depărtare,
Chipul tău pierdut în zare,
Ochii veseli cu sclipiri...
-Vin cu iarna, vin la ski.
Te îmbrac în haină albă
Cu fulgi fragezi de zăpadă,
Şi vei fi cea mai frumoasă
Zâna mea, alunecoasă!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec spre lumină

umbrele nopţii gonesc peste câmpuri
în patru anotimpuri
la capăt de mare, o casă...
o casă desenată pe un mugure de lume...
la margine de cer,
printre stele obosite
o apă, un gând şi o plută
în zare cântă cocorii
e timpul să plec spre lumină
păşind către El.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Printre cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul muntelui

Când ceţurile toamnei se ridică
Şi soarele pătrunde prin fereşti,
Tu te ridici, desculţă,-aşa cum eşti,
Iar trupul tău visarea mi-o complică:

Prin ochii-ntredeschişi, lumina zilei
Îmi schimbă doar decorul ce, în vis,
Era ceva mai vag, mai imprecis,
Pierdut, cumva, în spatele idilei.

Căci te visam zeiţa vieţii mele,
Şi numai braţele-mi ţi-erau veşmânt
Pe malul unui lac ferit de vânt,
Sau, poate,-al unui râu, sau printre stele,

Căci nu mai ştiu să-ţi spun ce e decorul
Din visu'-n care,-atât de înfocat,
Te-am învelit în dulce sărutat
Şi m-ai crezut, în noapte, Creatorul.

Mă rup de vis venind, uşor, spre tine,
Şi te cuprind. cu braţul, mă lipesc
De trupul gol pe care-l îndrăgesc
Şi, la fereastră, noi, statui eline,

Privim spre muntele ce se arată
Chemându-ne, spre piscuri să urcăm,
Bineţe orizontului să-i dăm,
Cu ochii, să cuprindem zarea, toată.

Ne-ajunge o privire. Îmbrăcarea!
Ne savurăm cafeaua şi, zâmbind,
Cu ochii de iubire strălucind,
Ne aşezăm, în rucsac, demâncarea.

Nu peste mult, apare-o potecuţă
Pe care-o ştim - am fost de-atâtea ori!-
Se-arată dintr-odat', cum treci de mori,
În ziua care e, deja, călduţă.

Ne poartă prin pădure, şerpuieşte
Şi se opreşte, brusc, la micul lac.
O pauză, aici, ne-ar fi pe plac,
Dar muntele, de piscuri ne-aminteşte...

Privind spre vale, nu-mi ascund uimirea:
Abia de se mai vede lacul meu!
Mă simt uşor, mă simt precum un zeu
Şi-mi strig, privind spre ceruri, fericirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantema

Asemeni crizantemelor prin nămeţi
Înaintând spre primăvară
Retorice sinucigaşele concupiscenţi
Se sting uşor spre ora reînvierii
În depărtări, singură barcarola poate mai oftează
Poate un an, poate o oră...

poezie de Augustin Enescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de speranţă

Raze de speranţă
O boare caldă a dimineţii
îmi atinge pleoapele
grele de nesomn
îmi trec prin minte
neobosite făclii de cuvinte,
petale de gânduri adunate
apar şi dispar în tăcere
toamna deschide porţile
spre albul zăpezii
raze plăpânde aleargă spre mine
una câte una şi înfloresc sub priviri
las ochii să viseze...
drumul pietruit spre nemurire
copiii, răsăritul meu de soare
dau sens vieţii
cu clipe sfinte luminând
peste tristeţi
printre frunze reci,
raze de speranţă adie...

poezie de Maria Ciobotariu (15 noiembrie 2016)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!