Zvăpăiată toamnă

Zburdă toamna zvăpăiată
Peste câmpuri năclăite,
Răsuflarea-i e tăiată,
Gândurile-s răvăşite.

Sus în vârfuri dezgolite,
În sumbră plantaţie
Ţipă ciorile smolite
Făcând agitaţie.

Ciulini căzuţi la pământ
Vor să dea petrecere,
Se rostogolesc în vânt,
Se iau la întrecere.

Grauri-au avut pe-alese
Din ce să-şi aleagă hrana,
Viile-s acum culese,
Li s-au terminat pomana.

Pe la stâne se sting focuri,
Turmele coboară,
Câinii latră pe alocuri,
Frigul îi doboară.

Prin hăţişuri hărţuite
Tremură de zor scaieţii,
În ropote de copite
Fug înfometaţi mistreţii.

Un greiere-n vervă mare
Şi-a schimbat poziţia,
Cântă doar peste hotare
Încălcând tradiţia.

Salcia pe mal de râu
Plânge în neştire,
Pletele-i până la brâu
Sunt o amintire.

Se îndreaptă înspre maluri
Lebăda din stufăriş,
Lacul freamătă în valuri,
Se retrage-n ascunziş.

Un bondar s-a rătăcit,
E în moarte clinică,
Cuibul nu şi-a mai găsit,
Vremea e potrivnică.

Toamna asta zvăpăiată
Se repetă si la anu'
Şi de fiecare dată
Mă-ntâlnesc cu Topîrceanu.

În tristeţe cad şi eu,
Gândul mi-e povară,
O să-mi fie tare greu
Pân' la primăvară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!