Ca să-mi aud din moarte copiii mestecând un bogdaproste

mă pusei să fac o cocă din stele verzi
am cernut din făina timpului clipă cu clipă
prin sita ochilor înlăcrimaţi de apocalipse
peste maiaua din lapte de noapte şi dospeală de gând
am pus şapte ouă de pasărea focului
şi tot frământ dragă până oi crăpa
cu pumnii goi din cer în cer
un pic rotund că mi-am cam zdrelit toate visele
din colţ în colţ într-o postavă din lemn de plop
să-mi crească măcar trei cozonaci uriaşi
un pic mai mentolaţi

tu să nu uiţi să-i bagi în cuptorul de pământ
şi să-i împarţi creştineşte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să mă absolv de moarte

dar pot să-mi îndulcesc viaţa
cât pentru cel puţin un rai
cât pentru cel puţin un iad
nu am să consider păcat niciun exces de frumos
nu-mi voi opri inima decât să ascult liniştea
mă întorc plin de iubire
în circuitul natural
în pământ
în ploi
în im
să crească florile din mine mai albe
mai sus de floarea de colţ
dar tot sub stele
să pot continua numărătoarea lor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţ visele de un colţ de lună

mă întind cu sufletul sub cer
ascult fiecare stea cântă
prin inima mea trec supernove
le scriu ca pe un letopiseţ
oricât m-aş strădui cuvintele par albe
mici
nu le pot dărui culoarea
nici explozia
infinita ardere energiile
întunericul de după
cărarea dintre lumi
misterul trist al fericirii
.....................................
nu scutur stele locuiesc sub flori dalbe
într-o livadă de chiciură

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai simplu decât perfectul ce ar putea fi

întreabă între sughiţuri durerea desfacerii de trup
răsturnate ceruri pe un câmp înflorit mai tot timpul
şi vara şi iarna şi-n toate toamnele nenumăratei primăveri
lacrimi prisosinde cătându-şi negustor pentru o clipă
între două margini de lume şi o cobiliţă

hâtru şi mucalit
un înger deconspiră perfectul simplu
din ochii adânci ai bunicii mele
cât tot voroneţul
mai decât toate căutările imposibile de albastru

iar eu urc dealul cu ulciorul într-o mână de copil
să-i stâmpăr setea de infinit
de la rădăcină în sus
un praf galben delimitează două imperii veşnic verzi
cum fac uneori punctele de suspensie loc unui gând nerostit

cântecele desfrunzite ale stejarilor
mai aduc un cerc peste un alt cerc
poate într-o zi cineva va descoperi în sfârşit
pefectul acesta atât de oltenesc
încât nu poate dormi decât pe o laviţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir într-o pungă cu fărâme de vis, apoi mă chircesc absurd într-un colţ de amintire.

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăzniţi măcar o clipă să tindeţi spre infinit; oricum nu vă costă nimic...

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o clipă, fără să mă întreb dacă am loc!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să nu uiţi,
să mai treci într-o zi să-mi aduci din iubire
şi muguri, şi sloi, şi zăpezi înflorind
şi-o lumină culeasă cu strigăt tăcând.
să mai vii să mă vezi, de-ţi mai sunt amintire.
să mai vii poate o clipă, cu-n gând şi zâmbind
să-mi aduci ce-a rămas neatins şi nespus
dintr-o lampă pustie ce-a rămas tremurând.
îmbrăcată-n omăt, câte şoapte ne-am spus.
să mai vii că te-aştept în veranda de lemn
unde noi ne-am iubit prin ninsoarea căzând
să mai vii să-mi aduci mâna caldă de-atunci
şi strânsoarea cu tine să-mi aduci neuitând.
să mai treci într-o zi să-mi ţii tâmpla în palmă
şi să-mi mângâi şi ochii, şi umerii reci
să nu uiţi să-mi aduci din iubire fărâma
ce-ţi şopteşte "mi-e dor, să nu uiţi să mai treci..."

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă nu am răstignit toţi fluturii

am presat totuşi o floarea de colţ lângă una de măr
şi de aatunci mă doare fiecare fir de iarbă de sub vis
cum sufăr de golul fiecărei scoici adusă de lună
la poalele mării
dar ştiu că port vina pentru toate dezastrele
mai ales pentru cele ratate
de fapt apocalipsele acestea sunt cele mai grele
îmi amână tăcerea şi nu-mi lasă loc de veşnicie

pentru că nu aş vrea să le ud cu uitare
înainte de a trece prin apa
care-mi va despărţi trupul de suferinţă
şi sufletul de apăsarea timpului
îmi voi sufleca amintirile
nu aş vrea să uit nimic din ce ţi-am promis
poate că o să am o eternitate
sau poate că o să fie doar o clipă
cât să-mi aleg o altă lume în care se te caut

oricâte blesteme mi-ar brăzda mintea
voi culege de fiecare dată mărul să-l împărţim
cum altfel să-mi caut sub tâmple cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călători sub colţ de cer

Mi-am aşezat visele - petale de flori -
în palma ta.
Şi am şters lacrimile
în amurgul
luminat de stele.
Încet, durerea s-a stins
în ploi reci căzute peste noi.
Un paradox
ne cheamă şi ne desparte iar.
Suntem stropii de ploaie
risipiţi de furtună.
Călători sub colţ de cer,
Separaţi şi totuşi împreună,
În sfera nopţii...
un fel de mister.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul e un biet om

cu dureri sub frunte
cu iluzii la inimă
cum să-i fac portretul
seamănă cu un sinucigaş
îl zgândăr sub pleoape
îi deschid privirea spre o floare
unde fluturii îşi dansau culorile
apoi încerc să-i surprind viaţa
care se scurge în poezie
prin transplatul cu cerul

pentru o clipă doar
a sărutat din sprâncene imensitatea
ca pe o încercare de a sări coarda cu luna
sau ca atunci când absolvea şotronul
cu magna cum laudae

abia acum portretul lui
aduce cu sinele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alo alo tovarăşi

stigmatizaţii mei din rândul doi de zei
goliţi paharele şi râgâiţi a înalt
şapte stele de căciulă măcar
să văd palmele roşind
ca la primul dezbrăcat pe lumină
a evei a afroditei a mai ştiu eu cărei minuni
nu mai sunt demult doar şapte
cum să mai fie satisfăcute atâtea dorinţe de perfect
poate prin trecerea la o producţie de serie
cu livrare instantanee

pentru fericirea voastră şi o şchiopă de infinit verde
un ceva ceva dincolo de orice altceva
să fie un etalon axiomă pentru ceva-ul originar
sigur o să-i dau într-o zi un nume
ca şi vouă tovarăşi de cruci şi golgote
poate o să vă fac şi ceva temple
câte o piramidă de fiecare gând indecent
că doar nu sunt fluturii vinovaţi de urechile acului

alo alo
preafericiţii mei sterpi
la ce bun să vă îngrop adânc
oricum veţi învia cumva
la urma urmei infinitul se divide tot în infinituri
întotdeauna infinite
cum doamne-iartă-mă ar putea să fie altfel

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerii nu au noţiunea timpului

aşa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăţa argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
aşa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal ţese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelaţiile prin oamenii de nea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt Dumnezeul furnicilor

dar mă dor toate muşuroaiele
desfăcute de curiozitatea mea
fiecare lume în care mi-am băgat nasul
fără să înţeleg dezastrul produs
doamne câte bariere puneam în calea lor
ca să-mi verific teoriile copilăreşti
doar aşa
ca să văd până unde vor răzbi

interveneam despotic
într-o lume pe care nu o înţelegeam
din joacă
un uriaş fără minte

şi nu pot să nu mă gândesc
că un copil din stele flămând de cunoaştere
se joacă din când în când
cu lumea noastră
doar aşa
ca să vadă până unde putem răzbi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Nu mi-am dorit delicateţea florilor de mai,
Nu mi-am dorit argint desprins din catifeaua înstelată
Nu mi-am dorit nici roua dimineţii preacurată
Ci mi-am dorit să simt că trăiesc măcar o dată.

Am vrut să confecţionez vise dintr-o mare bucată de NIMIC,
Să făuresc gânduri din stele,
Să fac din lemn o porţiune de nisip
Şi să permit vântului să-mi pătrundă în piele.

Am aşteptat atât de mult măcar o clipă de beţie.
O clipă-n care să văd culoarea vieţii
Dar am realizat că viaţa n-are o culoare anume.
Tu poţi găsi în mare, cheia fericirii,
O poţi găsi în nisip,
O poţi găsi în pământ,
Îţi poţi crea propria nuanţă făcând abstracţie de celelalte culori.
Abia atunci vei fi capabil să culegi aur din Soare,
Să te joci cu vântul,
Să redirecţionezi gândul.

poezie de Alessandra Spătariu (4 mai 2016)
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu e un clasor

deşi aşez zilnic câte ceva
parcă la presat
cu o speranţa albă
precum într-un ierbar
sau ca într-un album
pentru cine ar mai vrea să privească
ca într-un ciudat glob de cristal
istorii de o clipă

îmi cântă flori prin suflet
ca într-o retrospectivă
a niciodată mai frumos
culeg apoi petalele căzute
le adun ca pe visele uitate
într-o singură inimă
şi le dau altă viaţă
ca atunci când
dintr-un bob de strugure strivit
rămâne un strop de vin
pentru o ultimă
împărtăşanie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hologramă

în lemnul visării
aştern cuvântul
cioplită jucărie între două tăceri
hologramă gând

din două lacrimi împletesc
ilene cosânzene
şi feţi frumoşi
spre nemurire

zâmbesc a copilărie
într-un colţ de inimă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu din Matricea brâncuşiană (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc aşa cum trupurile nu ştiu, dar visează

sfredelesc calea lactee
ştiu că noaptea asta împarte ziua
cum ştiu că inima ta mă poartă
prin toate celulele
dau bineţe fiecărei cărări
rătăcesc aromele verii
te sărut pe fiecare gând
precum scoica poartă marea
în vârful muntelui
aşa cum nisipul
numără clipe
între două valuri de infinit

îmbrăţişez spiritul tău
mă pierd rotund
într-o promisiune

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maternitatea ideilor

MATERNITATEA IDEILOR

Îmi duc singurătatea la maternitate
să nască idee zămislită-n suflet
cu dorul care-n chinul facerii se zbate,
ce-i descendent din înălţătorul cuget.

Apoi, pe Creator îl rog să o moşească,
îngenunchiată la sfântă rugăciune.
Ca unei stele, lumină să-i dăruiască,
Şi s-o înzestreze cu înţelepciune.

De bucurie o scald în roua ochilor,
o-nvălui în puritatea sufletească,
o scot în lume prin ochii cititorilor
şi mă preocup de zestre părintească.

Să crească precum spuma-n valurile mării,
să-şi poarte destin prin eternul infinit,
la ecouri de gând să răspundă chemării
sufletului, ce i-a fost părinte sortit.

De-ar creşte într-o zi cât omul într-o viaţă,
într-o clipă este la maturitate.
Izbândă nouă va renaşte din speranţă,
pe gândul ce-o duce la maternitate.

Mintea poetului e o maternitate
pentru idei ce aşteaptă să se nască
prin nopţi zămislite de gânduri inspirate
şi incurabilă boală sufletească.

Maria Filipoiu / 2014

poezie de Maria Filipoiu din În Zodia Poeziei/ Editura Dandes Press - 2015 (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!