Întemnițat
De viață mă împiedic nefiresc,
Sunt prizonier în zilele sihastre,
Mă pierd și parcă nu mă regăsesc,
Dispar cumva din zările albastre.
Încerc să prind mereu bucăți de cer,
Dar nu-i al meu, nici nu va fi să fie,
Degeaba vreau să-l am, degeaba sper,
Atâta timp cât trupul meu mă știe.
Mă tot încurc în ritm de zi cu zi,
Prea tulburat de reguli inutile,
Împovărat de clipe cenușii,
Născute din detalii infantile.
Atunci mă simt absent și taciturn,
Iar pleoapele îmi sunt perdea de lacrimi,
Aș lumina, însă devin nocturn,
Întemnițat de ale lumii patimi.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Adi Conțu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.