Plânge cidru-n cană (un altfel de colind)

Se apleacă merii pe altarul verii ăstui veac
Şi lipsit de poame se îneacă-n foame cel sărac,
S-a surpat Pământul şi-a fugit cuvântul din ceaslov,
Iar din cidrul rece se îmbată zece îngeri mov.

Au uitat colinda şi-acum fură ghinda ce-a căzut,
Pe la porţi o-nchină, stearpă de lumină şi de lut
Şi pe prag de casă, fulgi amari îşi lasă la dospit,
Gazda să-i frământe într-un vis pe frunte răstignit.

Au aprins strămoşii foc din lacrimi roşii pe la geam
Şi ne fac de-ocară c-am uitat de ţară şi de neam,
C-am uitat de luptă şi ni-i pita ruptă la hotar,
Că ne vindem sarea, Dunărea şi marea, pe-un biştar.

Se apleacă merii când s-au dus boierii la vânat,
Zece îngeri muşcă gloanţele din puşcă şi se zbat,
Unul câte unul, prind în pumni Crăciunul ca-n năvod,
-Unde eşti, române, în ce colţ rămâne-al tău norod?

Plânge cidru-n cană şi otrava-n rană s-a întins
Şi de-o veşnicie, nici în poezie n-a mai nins,
Mi-e livada goală, doar tulpini de smoală cresc spre cer
Şi abia răzbate, aiurând în noapte,,, leru-i ler,,...

poezie de Mihaela Borzea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecere

Aproape c-am uitat de tine,
Aproape c-am uitat de unde vin!
Mergeam într-o direcţie anume,
Pe-un drum cu soare, rouă şi venin.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

zi de duminică
sunet de clopot
aer vibrând
aripi de îngeri pierd fulgi de lumină
să îi culeagă lumea se apleacă

gogyohka de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul neputinţei

Am pornit la drum, cândva, cu doi îngeri laolaltă,
unul palid lăcrima, celălalt râdea de-o înaltă
umbră ce-şi purta pedeapsa într-o vreme de război
şi trăgând la o povară ca un car cu şapte boi.

Vina este-a cui greşeşte fără a plăti curând,
o povară-i cât o mie de credinţe la un loc
dar ne vom găsi finalul într-un colţ, pe un alt rând
şi nu vom zâmbi ori plânge pe la porţile de foc.

Visul vieţii viitoare este jocul de noroc,
o ruletă ruginită rar trece de primul joc
iar cu feţele de sticlă răstignite pe-un altar
trec suflete prăpădite într-un vid rudimentar.

Luna roşie, pe-o rană, reflectând lumini oculte,
cu pistruii de cristal, ne zâmbeşte-ameţitoare
când copacii zgribuliţi stau în spasme să asculte
simfonia dedicată unei raze solitare.

Cei doi îngeri, însetaţi, au fugit pe timp de ploaie
să răsară vise-n noi, să le rupă, să le-ndoaie.
Pe-un fior de rămas-bun, presărând albe surcele,
au pierit atunci de-un gând, peste urma umbrei mele.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (29 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai uitat

Florile fără un nume,
Le-am adus în faţa ta
Să uităm de tot de lume,
Să putem din nou zbura!
Zâmbetul tău fără semne
Îl privesc ca pe-un magnet,
Cânt cântece despre lemne
Dar n-am învăţat să iert...
Băncile nu au atingeri,
Sufletele se separă,
Nu vreau cântece de îngeri
Vreau o altă prima oară!
Praful vine peste toate,
Inimile nu tresar,
Eu nu cred, a fost odată?
Gheaţă, umbre şi trotuar...
Multe pagini s-au umplut
Cu versuri doar despre tine,
Niciodată nu mi-ai spus
C-am fost rău sau c-a fost bine.
Lacrimile nu îngheaţă
Dacă râzi neîncetat,
Cine eşti tu?
Altă viaţă?
Tot ce-a fost
Tu n-ai uitat...

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ai uitat...

cum ai uitat plopii
visători pe dealuri,
cum ai uitat marea
cu apele-n valuri,
cum ai uitat buza
ce te săruta,
cum ai uitat totul
tu, iubita mea?...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

murmur antic răsună sub pasi
paşi pierduţi pe un drum
stau pustnic în bătaia timpului
privesc cum trece lumea
cum cade unul
cum pleacă altul
unul câte unul
e amurgul vieţii.. nu...
vântul a uitat să mai ţipe
ecoul a tăcut şi el în catacombe
doar o cruce zace ruptă
lângă râu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Moş Nicolae

- În noaptea asta ghetele cu toc
Sub geamul dinspre curte să le laşi
Şi când se-aud în gerul aspru paşi
Să te întinzi cuminte lângă foc,

Pe blana albă, fără pijama,
Cu fructul sânului deschis spre cer
Şi când încep copiii leru-i ler
Moş Nicolae la fereastra ta

Se va opri să te admire nud
Şi-n gheata lustruită ca un far
Îţi va lăsa iubirea lui în dar...
Aşteaptă-mă că am pornit spre sud!

- Tiptil păşeşte moşul prin odăi
Să-mi lase în ghetuţe o nuia
Nu ştiu de-am fost cuminte... Vina mea
E c-am legat la sănii zurgălăi

De câte ori de tine mi-a fost dor,
De câte ori pe pragul nins de timp
Am râs sfidând gerosul anotimp
Şi am plecat spre nord. Un căprior

Am înhămat la gânduri, dar te rog,
În noaptea asta sfântă hai aici
Să-i fim iubirii îngeri şi complici
Când moşul va veni pe-un inorog.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb pe aripi

Mi-au fugit din jur "urâţii",
Nici nu ştiu ce i-a gonit,
Poate-a fost doar gluma vieţii,
De-a-i trimite-n asfinţit

Mă impiedicam de dânşii
Când dansam pe ritm de vals,
Mormăiau, erau ca urşii,
Pierdeam paşi în al meu dans

Nici nu caut explicaţii,
La ce bun? Oricum s-au dus!
Şi cu ei şi aberaţii...
Au fugit şi s-au ascuns

Nu cred c-am făcut nimica,
Am iubit, am existat,
Am uitat ce este frica
Şi te uită! Au plecat...

Să le fie numai bine,
Mă tot pun în locul lor,
Am ceva din ei în mine,
Ceva greu, ce curmă zbor...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, paşi să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-şi rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse şi icniri
de spart buşteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a şi uitat de gust, de gură...
Şi doar în zare-o luminiţă
răzbate, creşte-ncet pestriţă,
se împărţind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Şi-i dus şi sfârâit de roţi
pe drum pustiu pavat de porţi
şi-n liniştea de-un câmp de ţară
se stinge-o muzică, uşoară
şi roşu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rusaliile

Cireşu-aprins e încărcat de poame roşii,
Crenguţe pline, grele, se-apleacă la pământ,
Am prăznuit cu drag, în prag de vară, moşii,
Din liniştea din ceruri pogoară duhul sfânt.

În jocul ielelor se prind în zori cocoşii,
Le e furată mintea, nu se opresc din cânt,
Cireşu-aprins e încărcat de poame roşii,
Crenguţe pline, grele, se-apleacă la pământ.

Frunze de nuc leagă-n icoane jurământ,
Aşa ni-i datina, ne preţuim strămoşii,
Codiţele îşi ţin cercei-în legământ,
Ne respectăm în dragoste şi crezământ,
Cireşu-aprins e încărcat de poame roşii.

O zi binecuvântată!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce doar banii?

De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar şi ale noastre sentimente...
Şi peste toate domneşte ura,
Oamenii nu mai înţeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândeşte,
Doar banul – înger-diavol – azi vorbeşte.
Nici floarea nu mai ştim dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viaţa ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viaţa-nseamnă ban...
Trecem prin viaţă fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai ştim ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem vieţile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soţ,
De versul blând şi cald, melodios,
Ne prinde ura, frica şi prostia,
De ce urâm cu toţii poezia?
Suntem săraci în suflete... şi trişti,
Căci am uitat de Blaga şi Brâncuşi.
Prietenii devin de-acum duşmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În faţa Domnului avem acelaşi drum,
Cu viaţa noastră vom plăti de-acum
Însă cu toţi avem un alt destin...
E timpul să-nvăţăm să şi iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăţia,
Ci doar cu fapta şi mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel eşti judecat,
Că eşti sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-şi plânge simfonia,
Grânarul ţării, viaţa, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzeşte soarta
Şi fiecare îşi va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără şi trece...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai uitat...

Am mai uitat din când în când să trec
Prin universul ce te înconjoară,
Am tot uitat şi astăzi iarăşi plec
Şi-i frig şi ninge în a noastră vară.

Am mai uitat să-mi fii în amintire
Şi încercând din când în când să vin
M-atinge clandestin a ta iubire
Şi-n fiecare zi mai mor puţin.

Tot rătăcind prin dorul ce ne leagă
Doar am crezut că am şi bucurii,
Şi-am mai uitat să-ţi spun că îmi eşti dragă
Şi nopţile ţi-au devenit pustii.

Am mai uitat să-ţi dăruiesc o floare
În lacrimi ţi-am lăsat nuanţe gri,
Şi-n inimă rămâne-un dor ce doare
Uitând să uit de tine-n orice zi.

Am mai uitat şi poate-am fost departe
Gândind că în uitare îmi revin,
Cu inima rămasă jumătate
Am şi uitat... să mai trăiesc puţin...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai murit încă unul

A mai murit încă unul -
cu foamea pe faţă,
cu ochii de ceaţă,
cu mâini ca tutunul.

A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rând se gată.
Unul câte unul.

Trei, şase, opt, zece...
A mai murit un mişel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!

Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
şi nici mămăligă.

Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mangaie foarte.
Tovarăşi de moarte,
poftim încă unul!

Lăsaţi-l să plece!
Nu spuneţi o vorbă!
Ne lasă o ciorbă
şi-o pâine rece.

poezie clasică de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vederea animalului

S-au bucurat cu toţii la vederea
animalului
au aprins focuri şi au dănţuit
şi s-au beţivit toată noaptea

şi nimeni nu s-a uitat mai îndeaproape
la uriaşul animal
nimeni nu s-a uitat la ochii săi sticloşi
şi la dinţii săi atât de albi
şi la fruntea sa uşor lovită într-o margine
au răcnit acolo toată noaptea şi s-au
destrăbălat şi nu s-au uitat deloc
la cele două braţe subţiri şi la coatele
însângerate şi la genunchii însângeraţi

ei doar s-au bulucit sub steaua nemuritoare
au adus daruri şi le-au presărat pe stânci
au răvăşi cerul cu privirile lor
şi la cele două aripi imense
nici o dată nu s-au uitat

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te ating, n-am îndrăznit... (poezie adamică)

Mă detaşez cu greu de tine, frumoasa mea, cu ochi de cer-
Mi te-au pictat poeţii-n versuri şi între colţi de rinocer,
Agonizând în poezie, pe câte-un vers, vânat uşor
Ai lăsat aripa să-ţi cadă pe munţi de lacrimă şi dor.

Te-am căutat prin mări, oceane, într-o lagună te-am găsit-
M-aş fi apropiat de tine, iubito, dar n-am îndrăznit,
Să-ţi tulbur liniştea albastră în care mă visai (mi-ai spus)
Abia acum, când stă iubirea ca o statuie la apus.

Te-aş fi privit în ochi şi poate, o lacrimă de aş fi fost,
Sub gene aş fi stat cuminte-n albastrul tău, ca-n adăpost.
Şi nici n-ai fi simţit iubito, cum te iubesc, te-aş fi iubit,
Ca pe un înger de zăpadă, dar să te-ating, n-am îndrăznit.

Şi te-am privit ca pe-o morgană, într-un deşert prea-ndepărtat-
Fugeai şi dispăreai ca timpul, dar de uitat, nu te-am uitat.
Am fost şi oază pentru tine, ca la nevoie să te-adun,
Din fire de nisip şi sare şi ploi pe frunte să îţi pun.

Mă detaşez cu greu de tine, te-au nins clepsidrele firesc,
Într-un album cu flori de gheaţă, din altă eră te privesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

"Eşti singură?"... mă întreba, în treacăt,
o IUBIRE...
"Haide cu mine, să aflăm
cea tainică-mplinire!
Hai! Uite... vezi, acolo-n stânga-i Inima
ce-ţi cere
Să-i fii aproape şi s-auzi
cum plânge de durere
Că vrea să scape de preaplin simţirea
în tăcere..."
Încrezătoare, obosită-n ani
de aşteptare,
Mă-ncumetai să plec cu cea IUBIRE-n
căutare.
Şi îl găsirăm, într-un colţ,
uitat parcă de lume,
Nefericit şi aruncat... dar
plin de gânduri bune.
Mă aştepta, fără să-mi ştie
un nume şi un chip,
Cu Dorul său, uitat şi el,
la fel de obosit...
Doi ochi senini, ce s-au născut
din marea de smarald
Se întâlniră cu ai mei şi-ndat',
plecară-n larg.
Priveam în Suflet, rând pe rând,
zâmbind de Fericire,
Şi ne-ntrebam din când în când:
"Hei, asta e... IUBIRE?!"
O vrăbiuţă, stând pe-un ram,
ne auzea-ntrebarea
Şi, ciripind, ne-adăpostea sub aripă
Uitarea...
De vremurile triste-n care
IUBIREA nu ştiam,
Când fiecare-n a sa minte,
poveşti ne-nchipuiam...
Acum, trăind în bucurii,
iubim privind în noapte,
Şi nu mai vrem să ne-amintim
cum e-n... SINGURĂTATE...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plecat cândva în lume

A plecat cândva în lume,
Şi-a uitat de casa sa,
Ca să-şi caute norocul,
Să-şi găsească steaua sa...

Dar strivit de raza blândă,
A celestului cuvânt,
A uitat de adevărul
Ce guvernă pe Pământ...

Şi-a uitat de Sfânta Lege,
Şi de ţară şi de neam,
Ca un vreasc uscat de vânturi
Şi bătut pe negrul ram,

Şi ca frunza cea uscată,
Tot gonit de al său gând,
În deşert şi vanitate,
Rătăceşte pe pământ

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un colţ de lume

Caut cu îndârjire un colţ uitat de lume,
Unde doar bucuria mai poate naviga,
Fără să rişte glasul puternic să-i sugrume,
Tristeţi ce au puterea în cor a o striga.
Şi cred că birui-voi în lunga-mi căutare,
Să-mpac durerea vieţii, cu bucuria ei,
În visele-mplinite-n câmpia-nfloritoare,
Sub ropotul feeric al florilor de tei.
Caut cu îndârjire un colţ uitat de lume,
Unde iubirea-n tihnă să-şi împletească drum,
Ce ocolind în taină şi nori de plumb şi brume,
Să-i ies cu dor în cale şi paşii să-i îndrum.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce stau lucrurile, când focul tău aruncă tunete spre înălţimi? Pe alei de parcuri priveşti tremurul nemişcat al frunzelor. Dar crengile tale s-au aprins în văpaia stelelor! Câte ceruri ai îngropat în tine, că, scoborând prin arheologii de cimitire, atâţia zei apuşi se vaită spre lumină şi îngeri ce în sânge îşi zbat aripi cu ecou în suflet?

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!