De ce stau lucrurile, când focul tău aruncă tunete spre înălțimi? Pe alei de parcuri privești tremurul nemișcat al frunzelor. Dar crengile tale s-au aprins î...
De ce stau lucrurile, când focul tău aruncă tunete spre înălțimi? Pe alei de parcuri privești tremurul nemișcat al frunzelor. Dar crengile tale s-au aprins în văpaia stelelor! Câte ceruri ai îngropat în tine, că, scoborând prin arheologii de cimitire, atâția zei apuși se vaită spre lumină și îngeri ce în sânge își zbat aripi cu ecou în suflet?
Emil Cioran în Îndreptar pătimaș (1991)
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.