Vremuri

Râsul plânge, plânsul râde!
S-a întors lumea pe dos!
Nici urâtu nu-urâţeşte!
Nici frumosul nu-i frumos!
Răul se transformă-n bine!
Binele e plin de rău!
Cum de lasă toate-acestea să se-ntâmple, Dumnezeu?

Ridicat în văzul lumii
Este cel ce n-are minte!
Cel ce nu-şi înşiră vorba!
Ori se pierde în cuvinte!
Cei cu mintea luminată-n
Întuneric îşi plâng starea;
Clar e că-n aceste vremuri
Promovată-i non-valoarea!

Se transformă totu-n lume
Părinţi albi! Copiii negri??????
Doamne nu -ş prin ce minune
Mai rabzi mâna de integri!
Pe-animale şi pe păsări
Cresc şi haine... şi pompoane...
Toată frumuseţea lumii
Se măsoară-n silicoane!

Babele se operează
Devenind din nou fecioare!
Iar bărbaţii ce-au neveste
Se trezesc că le cresc coarne!
Cic-a abolit sclavia!
Nu suntem un fel de sclavi?
Mă mai mir încă o dată:
Părinţi negri! Copii albi???????

Soarele n-aruncă raze cum făceau pe vremuri sorii,
Ci azvârle-n noi cu unde! Iar Pământu-şi schimbă polii!

Nici măcar înmormântarea
Nu mai e un lucru sfânt!
Nu ai bani... aştepţi în soare!
Nu te bagă în mormânt!
Iar,, petrecerea" de după...
Se măsoară-n decibel!
Ar participa şi mortul
De n-ar fi pământ pe el!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii consideră de obicei că mersul pe apă sau în aer este un miracol. Cred însă că adevărata minune nu este să umbli nici pe apă, nici în aer, ci să păşeşti pe pământ. Suntem angajaţi în fiecare zi în miracole pe care nici măcar nu le recunoaştem: cerul albastru, norii albi, frunzele verzi, ochii negri, curioşi ai unui copil, proprii noştri ochi. Totul este un miracol.

citat din Tchich Nhat Hanh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi binele ţi se întoarce pe lumea asta şi răul: când nu te aştepţi şi de la cine nu te aştepţi. Şi vorba din gură să n-o slobozi uşor că nu ştii unde loveşti cu ea. Şi nici gânduri rele să n-aveţi că vă otrăviţi sufletul. Şi nici pizmă pe ăl de e mai frumos, mai deştept sau mai avut decât noi. Că nu ştim nici unul de ce be aflăm acilea, pe pământ.

Ileana Vulpescu în Arta compromisului
Adăugat de Roxanel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul se transformă în bine

Omul, fără pauză
îşi schimbă viaţa mereu.
Nu ştiu din ce cauză,
din miel blând, devine leu.

În tinereţe iubeşte
şi la rândui, e iubit.
Târziu, când îmbătrâneşte,
nu iubeşte, nu-i iubit.

Când ajung la bătrâneţe
uită că mult s-au iubit.
Iubirea din tinereţe
i-a-înrăit, nu i-a unit.

Nici averea şi nici casa,
nici măcar cei trei copii
Ce strălucesc ca mătasea,
nu le-au adus bucurii.

Se cunosc şi după umblet
că nu mai pot fi iubiţi.
Au răutate în suflet,
nu mai pot fi fericiţi.

Fiecare se gândeşte
la o altă fericire.
Nu ştie de-o mai găseşte
şi intră în rătăcire.

Când rătăcirea e lungă
binele în rău sfârşeşte.
Nu mai au nici bani în pungă,
nu mai trăiesc omeneşte.

Dacă rătăcirea-i scurtă
şi mintea în cap revine,
Este bucurie multă,
răul se transformă-n bine.

Există un nou început,
se reaprinde iubirea.
Poţi reface ce-ai pierdut.
îţi reclădeşti fericirea.

poezie de Dumitru Delcă (11 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiri şi nefericiri sunt cai albi şi cai negri ce aleargă în aceeaşi direcţie, aproape şi paralel, aşa că o iau înainte când albii lângă cei negri, când negrii lângă cei albi. Aşa merge toată viaţa, alcătuită în întregime din astfel de întreceri între cai albi şi cai negri. De aceea omul, în acelaşi timp, îşi trece viaţa în fericire şi nefericire, chiar şi atunci când nu-şi dă seama de asta. Nu există nicio nefericire absolută, precum nici fericirea absolută, şi de aceea le trăim pe amândouă în acelaşi timp.

Iovan Ducici în Fericire, iubire, femeie (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul românilor

Să fim copii? Am fost copii!
Şi vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinţi trăieşte
Purtând spre cer sufletul sfânt.

Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul liniştii divine,
Pun pâine pe mormânt şi flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.

Să fim copii? Suntem copii
În faţa crucilor ce cresc
Sub iadeşul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.

Că, Doamne, ţara ni-i tot mamă,
Pământul ei ni-i trup domnesc,
Suntem copii dintotdeauna
Şi pentru asta o iubesc!

E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinţi, apoi bunici,
Că de la mare până-n munţi
Raiul românilor e-aici!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de 1 Iunie

Dragi copii din lumea-ntreagă,
Astăzi noi ne bucurăm,
Că e ziua noastră dragă
Şi cu toţii o serbăm.
De sunt albi sau de sunt negri,
Toţi copiii sunt egali,
Îi dorim pe toţi integri,
Oameni harnici ideali.
Pe planeta asta mare,
Mereu să sărbătorim,
1Iunie sub soare
Şi prieteni buni să fim.
Să ne dăm mână cu mână
Într-o mare horă apoi,
Bucuria voia bună
Să domnească între noi.
Dragi copii din lumea-ntreagă,
Albi sau negri ori pestriţi,
Viaţa să ne fie dragă
Şi să trăim fericiţi.

poezie de Sabina Drulă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţi sunt copiii ai căror părinţi cercetează adesea Biserica lui Dumnezeu şi propria lor locuinţă o fac casă de rugăciune, dându-le în felul acesta un exemplu de evlavie! Dar cine poate să plângă îndestul nenorocirea acelor copii ai căror părinţi îi cresc după duhul lumii nelegiuite şi prin aceasta parcă îi aduc jertfă lui Moloh cel însetat de sânge neprihănit?

citat din Preot I. Tolmacev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Doar nouri albi pe cerul
Senin întotdeauna,
Şi răsuflarea ierbii,
Şi-n orice noapte, luna.
Şi stelele mai limpezi,
Şi apele mai calme,
Şi Creatorul lumii
Ţinând pământu-n palme.

Chiar polii cei de ghiaţă
Erau fierbinţi şi verzi,
Cu ierburi tropicale
În care să te pierzi.

Oceanele ascunse
Sub fragedul pământ,
Suflau din adâncime
Un abur cald pe vânt.

În dimineţi cristale,
Spre crângul plin de flori,
Se desfăcea lumina
În arcuri de culori.

Sclipeau bogat în munte
Şi-aproape-n orice loc,
Metale preţioase
Şi pietrele de foc.

Şi n-avea răni pământul,
Nici dune călătoare,
Şi nu era, ca astăzi
Nici ploaie nici ninsoare.

Creşteau cât chiparoşii
Ferigile şi jepii,
Coloşii dinozauri
Scoteau din valuri ţepii.

Bizonii, rinocerii
Şi marele mamut,
Sub cerul plin de păsări
Din vremuri ce-au trecut,

Se întâlneau acolo
Pe câmp şi lângâ ape,
Să pască iarbă vie
Şi-apoi să se adape.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul trecerii prin lume

Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim,
Dar nu putem ca să pricepem
Al veţii sens ce ni-l urzim...

Ce e lumea nu-nţelegem,
Nici pe Pământ cum răsărim,
Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim.

Noi suntem tentaţi să credem
Că-n acest loc doar poposim,
Apoi spre viitor să trecem
Luaţi în zbor... de Heruvim.

Cine suntem şi unde mergem?

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

Azi e ziua fericirii,
A mamelor de pe pământ,
A femeii, a iubirii...
Femeia-i dulcele cuvânt!

Ea susţine Universul
Şi-atâtea are de făcut...
Să-şi urmeze viaţa sensul,
Suferă-n stilul ei, tăcut!

Frumuseţea inimii ei
Nu se măsoară-n cuvinte,
De n-ar fi pe lume femei,
N-am fi, nici ci cina fierbinte!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fructe se cunoaşte pomul (Iisus): fiecare specie face fructe şi seminţe după felul ei

În stejari nu cresc măsline,
Nici în roşcovi mandarine;
Nu fac brazii portocale
Şi nici carpenii curmale.

În salcâmi nu cresc cireşe,
Nici în plopi nu cresc măceşe;
Nu fac paltinii banane,
Nici mestecenii castane.

Nu fac gârniţele prune,
Iar din tei n-aduni alune;
În goruni nu cresc căpşuni
Şi nici piersici în aluni.

Nu fac viţele smochine
Şi nici duzii clementine;
Nu cresc rodii în anini,
Nici lămâile-n măslini.

Nu fac vişine scoruşii
Şi nici mure corcoduşii;
Nu cresc nucile-n platani,
Nici caisele-n castani.

Nu fac zmeură mălinii,
Nici fistic nu fac smochinii;
Nu cresc áfine-n cătínă,
Nici migdale în glicină.

Nu fac struguri porumbarii,
Iar gutui nu fac arţarii;
Nu cresc în magnolii pere,
Nici în sălcii nu cresc mere.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ai fi Tu, Doamne!

De n-ai fi Tu, n-ar fi nici zi,
Izvorul n-ar mai şopoti,
Iar muntele s-o risipi,
Va fi pe lume numai dorul.

N-ar mai zbura-n văzduh cocorul,
Nici stropi de ploaie n-ar da norul,
Va îngheţa şi viitorul,
Vor fi doar pulberi şi noroi.

Cine-o mai şti atunci de noi,
Când toţi copacii fi-vor goi,
N-o creşte iarbă în zăvoi
Şi-o fi ce-i azi, doar, amintire?

Iar de speranţă şi iubire,
Nici vorbă, doar dezamăgire,
A fost o dulce amăgire
Întreaga viaţă pe pământ?

Tu, Doamne, ultimul cuvânt
Îl va avea din Locul Sfânt,
Vei strânge răul în mormânt
Şi-o apărea o altă lume!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi Pământul

Sus, pe cerul albăstrui,
Soarele lucios, gălbui,
Priveşte înspre Pământ
Şi uimit de câte sunt,
Stă şi spune cu mirare:
-Frumoasă înfăţişare!
N-am văzut în altă parte,
Nici pe Lună, sau pe Marte,
Oameni ca să îmi admire
Minunata strălucire.
Spun că sunt cald, luminos,
Şi că-s tare preţios.
Din căldură şi lumină,
Le cresc plantele-n grădină.
Le dezgheţ apele toate,
Atunci când sunt îngheţate.
Le-ncălzesc Pământul tot,
Ei, ajut şi eu cum pot!
Însă sunt cam curios,
Când mă uit atent, în jos,
Văd că lumea-i împărţită,
Au culoarea diferită,
Unii negri, alţii galbeni,
Unii albi, dar toţi sunt oameni.
Iar pentru ei, locul Sfânt
Este planeta Pământ!

poezie de Aurora Luchian (8 septembrie 2012)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne pleacă copiii

Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câştige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte

Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici

Rămân măicuţele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine

Ne pleacă şi mamele pruncilor mici
Răman întristaţi doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătuşa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "

Se roagă măicuţele la Dumnezeu
Şi Măicuţei Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici şi cei de departe

Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐şi ţină măicuţele pruncii de mână
Să‐şi câştige pâinea aici în ţara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor

O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Şi locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este şi‐i plângem mereu

O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la uşă atât ai bătut!
Eu n‐am ştiut Doamne ce mult mă iubeai
Şi doar o bineţe, atât aşteptai

Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută şi‐mi‐e tot mai greu
Nu ştie ce‐i cu mine, nici fratele meu

Unii au de toate şi‐s date de Tine
Ei cred că‐împaraţesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt

Iţi cer acum iertare, Doamne, ştii bine,
Pentru copii mei, părinţi, pentru lume
Să avem mulţumire şi‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor

O, roagă‐te Măicuţă, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credinţă
Să trăim în iubire, nu în suferinţă

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce schimbări!

Câte se-ntâmplă-n lumea asta, Doamne!
Priveşte şi întoarce în mormânt
Toţi morţii plânşi... copiii mor de foame...
Sunt criminali şi hoţi pe-acest pământ.

Priveşte Tu durerea! Hai şi schimbă
Măcar o clipă ordinea de zi...
Răufăcătorii liniştiţi se plimbă.
Pe noi nelinişti noi ne vor lovi.

De-s prunci ori sunt nepoţi, aceeaşi soartă...
Ne-aşteaptă suferinţa să urmăm
Calvarul lui Iisus. O lume dreaptă,
Să cerem prin iubire, învăţăm.

S-a instalat o altă lege, Doamne,
Suntem sub jugul diavolilor, da.
Suntem săraci în duh. Atâta foame,
În vremuri crude, ne va decima.

Ne va sorbi ocean de oseminte
În neguri de lumini fără de sens.
Ne vor muri aducerile-aminte,
Căci lumea noastră este în regres.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aroganţi

Suntem răi şi aroganţi,
I-ncurcăm pe guvernanţi,
Vrem mâncare şi copii
Şi ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!

Degeaba vă miraţi mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.

Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogaţi
Şi miliarde de săraci!?

Măcar pentru aceşti copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin şcoli cu preţ redus.

Bătrânii noştri mor uitaţi,
Pe-acelaşi tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.

Şi, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili şi când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
Mai devenim o dată sclavi.

Şi după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.

De libertate amăgiţi,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru paşaport.

Iar, dacă nemţii s-au unit,
Sfidându-şi ultimul infarct,
De ce aceiaşi păpuşari
Pe noi, românii, ne despart?

Deocamdată n-am aflat
Un singur şef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.

E totul numai interes
Şi tot aşa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Blând surâs cu plete albe,
Cu riduri nenumărate,
Tu mi-ai dăruit viaţă,
Mi-ai pus inima în carte.

Stâlpii casei mă aşteaptă
Să revin mereu la tine,
Ca să văd la bătrâneţe
Cum o duci, de-ţi este bine.

Te aud oftând din poartă,
Dorurile te apasă,
Singură eşti în ogradă,
Singură te-aşezi la masă.

Zarea, cerul te-nconjoară,
Soarele îţi bate-n geam
Şi te bucuri când la uşă
Mai apare câte-un neam.

Însă-n lacrimi, sub năframă
Pe noi mamă ne aştepţi,
Sufletu-ţi este în noi,
Fraţii buni, ai tăi băieţi.

Facem şi noi ce se poate,
Ne rânduim omeneşte
Să aducem zâmbete
Mamei care ne iubeşte.

Cât suntem încă în lume
Şi acasă cât te ştim
Mai venim la o poveste,
Dorul să ni-l ostoim.

Rămânem pe mai departe
Tot copiii tăi iubiţi,
Nu uităm că noi suntem
Şi la rându-ne părinţi.

Mama scumpă, stâlp la casă,
Ţine-o, Doamne, cât de mult,
Locul ei fie sub soare,
Nu sub iarba de mormânt.

Vrut-am s-o luăm la noi,
S-o ştim bine şi aproape,
Dar cum nu era acasă
Se simţea în val de ape.

Readusă-n bătătura
Unde, Doamne, ne-a crescut,
Se simţi iar fericită;
Oare bine am făcut?

Mamă, sufletul meu sfânt,
Vis frumos precum o floare,
Mi-ai dat viaţă, eu îţi dau
Dorul meu din depărtare.

Am să vin pe prispa casei
Ca să depănăm poveşti,
Să te ştiu fără de cazne
Cât pe lume mai trăieşti.

Sărut mâna şi obrazul,
Iartă depărtările,
În viaţă pentru noi
Rămâi tu şi dorurile!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosesc

Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de ţintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Şi noi îmbătrânim.

Mi-aduc aminte ca acum
Când alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Şi când ardeam cărţile scrum,
Şi şcoalei dam ocol.

Şi mai târziu, când am plecat,
Ce veselie în trăsură!...
Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat
Pe când plângea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.

Şi vreme lungă mai târziu,
Când m-am întors cu dor de bine,
Nehotărât, fără să ştiu
Ce pot să fac şi ce-am să fiu
În lupta mea cu mine.

Şi-n fine, astăzi, când gândesc
La ce ne este dat să fim,
Cum anii trec, copiii cresc,
Bătrânii cum se odihnesc
În deal la ţintirim.

Mă simt nepriceput şi mic
În gloata de zădărnicii,
Şi nu mai pot zice nimic,
Ci numai ochii îi ridic
Şi caut spre copii.

poezie celebră de Duiliu Zamfirescu din Spre mare (Poezii nouă, 1889) (1961)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!