Şefuţul

La firma noastră totul merge bine
Şi fiecare dintre angajaţi
Se poartă cu ceilalţi ca între fraţi;
Chiar şeful, când greşesc, se mai abţine.

Dar e, bătrânul, la pensionare
Şi azi îl vom primi pe altul, nou;
Ne-mbărbătăm că nu va fi un bou
Nervos şi cu obrazul gros şi tare.

La masa-ntinsă, cu bucate multe,
Cu mici şi bere –nu c-ar fi legal-
Patronul nostru, c-un aer regal,
A vrut ca toată lumea să-l asculte:

-Fiind eu mulţumit de munca voastră,
Că ştiu că nu-i uşor ce faceţi voi,
Vi l-am ales, şi-acum e printre noi,
Pe noul şef. De-acum e-al dumneavoastră!

Şi a plecat, iar noul şef, simpatic,
Abia trecut de douăzeci de ani,
Deja avea, la masă, doi-trei fani:
Era şi tânăr şi cam nebunatic.

Ne-am liniştit, văzând cum se împarte
Şi cu mesenii toţi de vorbă stă,
Cu vorbe-alese, fără "bă" şi "fă",
Am zis că-i bun şi-o şti şi-un pic de carte.

A doua zi, la firmă, toate bune,
Iar noul şef e fără de cusur,
Dar e prea tânăr, netrecut prin ciur
Şi-i şef, aşa că are şi lacune.

Şi, uite-aşa i-au căutat defecte,
Dar n-au găsit niciunul până când,
Picior peste picior la masă stând,
Colega lor citea de prin proiecte.

Privindu-i fetei formele perfecte,
Toţi salivau, dar au înmărmurit
Căci şeful nicio clipă n-a privit,
Şi toţi i-au aruncat priviri suspecte.

E imposibil! Asta nu se poate!
Să nu-l atragă Ana? E bolnav!
Dar, poate-i impotent sau chiar, mai grav:
O fi din ăia ce-s împinşi din spate!

La ce s-or fi gândit ei, nu ştiu bine,
Dar n-a trecut mai mult decât un an
Şi Ana a pus botul la ciolan:
Un şef ca soţ? Cin' s-ar putea abţine?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Noul An, cu elan

Aştept cu bucurie Noul An,
în care toate-aş vrea precum au fost
şi chiar de unii m-ar lua la rost,
mă-ndrept spre el cu noul meu elan,

Căci n-am găsit pe-aici nici ren, nici cal,
să-mi leg la sania cu care merg
(şi nu-s atât de tânăr ca s-alerg)
spre noul an ca după caşcaval.

Aş merge înainte, dar sunt rac,
şi mă tot uit ‘napoi spre vechiul an,
să văd de nu i-am pus cumva capac.

Oi fi eu vesel, dar aş vrea să fac
elanul ăsta să o ia taman,
şi drept, la cel mai lăudat... copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărin Motanul

Era de râs prin sat, la Gura Văii
Iar noaptea nu prea mai putea să doarmă;
Era bătrân pe lângă toţi flăcăii
Ce se-adunau să bea (făceau şi larmă).

Era de-un leat cu ei doar... pe la minte
Şi, cot la cot sau bere după bere,
Turnau întruna bancuri, iar Axinte,
Patronul cârciumii, striga: "Muiere,

Mai vino cu un rând, că plânge masa!"
... Şi se distrau în noapţile de vară.
Doar că era Nebuna, Ofticoasa,
Pe care-o deranjau şi zi, şi seară,

Că nu putea dormi de gălăgie;
Zicea că nu putea ieşi la budă
De frica lor, că s-ar putea să fie
Ori violată, ori văzută nudă,

Căci vara, în canicula cea mare,
Ea nu suportă peste ea vreo treanţă,
Că-i cam voinică şi transpiră tare,
Iar la căldură n-are toleranţă.

Sătui de ea, s-au hotărât flăcăii
Să-i joace-o festă, dar aşa - completă,
Să fie un exemplu-n Gura Văii:
S-o fotografieze pe babetă.

S-au înarmat cu camere şi bliţuri
Şi s-au ascuns prin pomi şi-n nişte şanţuri;
Erau toţi veseli, după multe spriţuri,
În noapte, ca fantome fără lanţuri.

Iar sarcina cea grea: s-o scoată-afară
În toată goliciunea, fără teamă,
I-au dat-o lui Mărin c-aşa votară,
Şi doar el ştie să se bage-n seamă.

A început Mărin cu miorlăitul,
De-ai fi jurat că-i datamai motanul
Avea volum, ştia afurisitul
Cum face un mârtan ce-şi ceartă clanul.

Nu au trecut nici două-trei minute
De când băieţii aşteptau s-apară,
Că se-auziră ţipete acute
Şi, în papuci doar, a ieşit afară.

Aşa-ceva, veţi crede că-i poveste
Cu bliţuri, râset, urlete sau şoapte,
Dar baba, pân' să prindă ei de veste,
Trimise-o oală-n capul lor. De noapte.

Ei s-au ales cu câte o amendă,
Dar pozele au circulat tot anul,
Povestea s-a tot spus, e-acum legendă
C-un mare personaj: Mărin Motanul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul nu mai putea de bucurie că-i sosise aşa voinic chipeş şi drăgălaş. Îi plăceau prea mult răspunsurile ce primea la întrebările lui, se vedea cât de colo că vorbea cu înţelepciune şi supunere. Văzând împăratul un tânăr aşa de cu minte, prinse dragoste de el şi-l luă pe lângă dânsul. Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toţi ceilalţi fii de împăraţi, fiindcă cei mai mulţi erau năzuroşi, tembeli şi deşucheaţi; iară ei prinseseră pizmă pe dânsa pentru aceasta; şi, pentru că văzuse că împăratul o lua în nume de bine, îi purtau sâmbetele. Într-una din zile ea îşi găti bucate singură şi şedea la masă, când doi din ceilalţi fii de împăraţi veniră să o vază. Şezură deci cu toţi şi mâncară. Atât de mult plăcură acestor fii de împăraţi bucatele, încât îşi lingeau şi degetele când mâncau. O lăudară pentru meşteşugul de a face bucatele şi ziseră că de când sunt ei, nu mai mâncaseră aşa bucate bune. Cum se întâlniră aceştia cu ceilalţi fii de împăraţi, le spuseră că au fost la masă la fiul de împărat venit de curând, că au mâncat cum nici împăratul nu mănâncă şi că bucatele au fost gătite de dânsul.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai unul? (După George Coşbuc - Numai una)

Pe umeri încă are grâu,
Căci pofta n-a ţinut-o-n frâu;
Mergea întins şi cam lălâu,
Nici gând să se retragă.
Iar boabele cădeau pe ei
Pe toţi: nuntaşi, însurăţei,
Ba chiar şi-n jur, pe puradei
Aduşi de o miloagă.

Priveşte fix, minute trec,
Şi toţi mireasa o petrec,
Să facă poze se întrec,
Ea vrea să ia buchetul.
Căci, dacă-l prinde ea acum,
Chiar dacă multe-i stau în drum,
Va şti că va urma oricum.
Acesta-i e secretul.

De-acum, voi ştiţi tot ce spun eu,
C-au dat filmarea la teveu
Şi ne vom aminti mereu
De prinsul din grămadă:
Nici n-ajunsese bine sus
Când, cea cu multe kile-n plus
Şi la-nălţime mai presus,
L-a prins, cu o paradă.

Să-l ţină strâns a fost un fleac,
Vă spun, deloc nu mă prefac,
Cu rugby-ul nu prea mă împac,
Dar ea a fost de fală.
Şi chiar aşa: un antrenor,
Văzând-o la televizor,
A vrut-o, ca apărător,
Chiar la Naţională.

Se uită babele saşiu
La noul trening auriu,
La mersul ei săltat, zglobiu
Şi toate-s pe la poartă.
Să vrei şi nu poţi să n-o placi
Cum merge ţanţoş printre vaci,
Cu jind privită de burlaci
Ce-o vor acum consoartă.

Au vrut primarul şi ai lui,
S-o ia-n partid, dar "-Pofta-n cui!"
Vedetă mare ca ea nu-i,
Să cauţi în tot satul.
Să se mărite? Ar putea,
Că mulţi aleargă după ea
Dar, doar cu unul nu mai vrea
Să îşi împartă patul.

parodie de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel, după George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plug uşor din plug cel greu

Iată anul vechi se trece,
Doua ore după zece
Şi-am trecut în noul an,
Sub copite de troian
Toţi trecuţi în cel ce pleacă,
An bătrân, cu mintea seacă...

Mai sunt doar câteva clipe,
Viitorul cu aripe
Devorează ca pe-o pradă
Ce i-am hărăzit ca nadă
Într-o mantie doar din aţă
Neagră-n spate, albă-n faţă;

Un tangou pe note seci,
Pe care de nu-l încerci
N-ai dansat practic vreodată,
Viaţă, tu nevinovată
Dansatoare prea silfidă,
Un hibrid între omidă
Şi privighetoare albă,
Într-un rai cu flori de nalbă.

Fie ca în noul an,
Tot ce-a fost vreodată-n van
Să uităm cu împăcare,
Iar minunea asta mare
Căreia îi spunem viaţă,
Chiar din prima dimineaţă
Sa ne fie, să devină
Labirinturi de lumină!

Iar în anul care vine
Să ne rătăcim în bine!

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaniolii n-au ştiut niciodată prea bine ce-i cu ţara asta şi i-au zis Eldorado, iar un englez pe care îl chema Raleigh chiar a şi ajuns, acum vreo sută de ani, până pe aproape; dar cum suntem înconjuraţi de stânci şi de prăpăstii greu de trecut, am scăpat până azi de lăcomia naţiunilor Europei care sunt, nu ştiu de ce, foarte ahtiate după pietrele şi după tina pământului nostru, în aşa hal încât ar fi în stare să ne ucidă pe toţi.

Voltaire în Candid sau Optimismul (1759), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECUT, PREZENT... DAR VIITOR?

De-o viaţă suntem amici,
Încă de la grădiniţă;
Citeam,, ARICI-POGONICI'',
Mai ciupeam câte-o fetiţă,
În pauze când ieşeam
Mai spărgeam cu mingea geamuri,
Iar tâmplarul ne-njura
De mamă şi alte neamuri.

La şcoală când am intrat,
Nu ştiu de-a fost întâmplare,
În aceeaşi bancă-am stat,
Chiar lângă învăţătoare.
Să nu credeţi că eram
Cuminţi, ca sfinţii-ntr-o frescă,
Mai degrabă eram clowni
De comedie burlescă.

Că aşa-i când suntem mici,
Viaţa noastră-i tot o glumă,
Dar la carte, eram,, brici''
Nu eram noi cei din urmă;
Fără falsă modestie,
N-aveam pe nimeni în faţă,
Prindeam lecţia din clasă,
Că acasă... cine-nvaţă?!

Şi nu vreau ca să mă laud,
(Să-l citez pe Eminescu,
şi pe care îl aplaud),
Numai eu, şi X-ulescu
Rezolvam orice problemă,
Şi aproape toţi colegii
Copiau,, cu sârg'' în clasă,
Iar noi, îi lăsam, ca blegii.

Dar când te scotea la tablă,
Nu aveai ce să mai faci;
Doar că tabla era rablă,
Iar noi, nişte pui de draci,
O săltam puţin de-o parte
Şi cădea grămadă jos,
Iar pâna chema tâmplarul,
Noi jucam un,, lapte-gros''.

Însă timpu-a trecut iute,
Şi ne-am trezit pionieri;
Nu c-ar fi fost vreo virtute,
Dar aşa credeam noi,, ieri''.
Căci viaţa nu-i programată,
S-o trăieşti când doreşti tu,
Toţi trăim prezentul nostru.
Asta este,, deja vu''!

Astăzi, când democraţia
Ne-a luat pe nepusă masă
Şi când s-a-nteţit hoţia,
Ba chiar şi lupta de clasă,
Vrem să judecăm trecutul.
El a fost prezentul nostru,
L-am trăit cum ne-a fost dat.
Acum, e prezentul vostru,
Liberal şi democrat!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o rază de lună mi-am scrântit inima

într-o zi de treisprezece fix
cum naiba să nu urăsc tâmpenia asta de superstiţie
am deja cinci vieţi de când nu mai scuip în sân
nici nu mai fac trei paşi înapoi când îmi trec pisicile calea
oricum racii merg aşa înainte
pe toţi viermii
care abia aşteaptă să-mi pierd sufletul
pe toate stelele pitice sau pe toate supernovele
pe toţi dumnezeii si de ce nu pe toti dracii
viaţa asta am început-o pe treisprezece fix
într-o dimineaţă de cuptor cu un ţipăt de trei margarete cel puţin
uite-aşa ca să văd lumea cu susul în jos
era să-mi scape cuvântul cur dar noroc cu backspace-ul
apropo acum tasta asta e "mama proştilor ca mine"
apoi ca şi când aş fi vrut să văd cum e sub pământ
m-am făcut miner şi încă sap de nebun după lumină
sau poate că am aranjat asta cu şeful cel mare
că mă cam săturasem de nori şi verdeaţă
dealtfel ultima dată l-am rugat să mă lase o nemurire
în raiul musulmanilor
cu nu mai ştiu câte fecioare pe cap
că la urma urmei tot el e şi acolo şef
i-am promis că mă fac băiat cuminte
şi nu mai pun botul la toate poveştile cu zâne şi
mai ştiu eu câte o mie şi una de nopţi
dar entorsa asta mă face să înjur de toate apocalipsele
care nu au mai venit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurajările unui viitor bunic

Fetiţa mea aşteaptă un copil
Şi-aş vrea să-i spun de-acum, ca ea să ştie
Că-s bucuros de asta şi doresc
Să-l ţin în braţe când e mic, fragil,
De va dori să mi-l aducă mie
Pe nepoţel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuţ frumos,
Legat, normal, căci eu n-aş vrea să cadă,
Să capete cumva vreun handicap,
Că şi eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
Că sunt căzut în cap.

Ea o să-şi vadă de serviciul ei,
O ştiu cum e: şi ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai ştiu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând să fie-o dramă
De-a fost puţin stricat.

Am să-l răsfăţ, am să mă port frumos,
Îl voi plimba în zilele senine,
Dar ştiu că toţi copiii sunt zvârlugi;
De va cădea suzeta lui pe jos,
Am să o curăţ cum ştiu eu mai bine:
O frec uşor de blugi.

Pe-acasă îl mai las şi pe covor,
Şi-o să-i mai dau şi câte-un colţ de pâine,
Chiar de nu-mi place frimituri s-adun,
Îl ţin curat, dar nu prea mă omor,
Şi îi mai scutur părul scurt de câine,
De Paşti şi de Crăciun.

Promit ca, dimineaţa, la cafea,
Să stea sub masă ori mai bine-afară,
Că dimineaţa sunt cam indispus
Şi n-aş putea, oricât de mult aş vrea
Să beau cafeaua fără o ţigară
Iar fumu' n-o ia-n sus.

Ne vom plimba pe-afară mai târziu,
Când va mai creşte, am să-l las la joacă,
Va fi murdar, dar n-am să-l cicălesc,
Voi încerca şi doctor să îi fiu
Şi, pentru orice boală îl atacă,
Eu am să i-l călesc.

Aş vrea să merg acum la fata mea
Căci ea, curând, o să devină mamă
Vreau s-o ajut, dar liniştitu-mi trai
Îmi spune: "Stai acasă, vine ea!"
Şi-acum închei, dorindu-i: "Fără teamă!
Încredere să ai!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Sper să nu te aştepţi la felicitări şi din partea mea!
Lucian: Nu, nu mă aştept la felicitări din partea ta, nici din a celorlalţi, chiar dacă Maria m-a felicitat deja; asta e treaba ei. Eu nu vă cer nimic, nici unuia dintre voi.
Alex: Şi totuşi, Luci, chiar meriţi felicitări; atât tu, cât şi puştanul ăsta... Zău aşa, şeful securităţii misiunii, la nici 18 ani? Bravo, măi, băieţaş!
Mihai: Mulţumesc. Cred... Dar aş fi mult mai mulţumit dacă nu mi-ai mai spune "puştan", "băieţaş", sau altceva asemănător; mă numesc Mihai, nu altfel!
Alex: Ia te uită la el, are şi pretenţii, puştiul...
Lucian: Lasă-l, bătrâne! Şi mai bine fă-i pe plac, ştiu eu ce zic; are un nume simpatic, deci, spune-i Mihai!
Alex: Hmm... Dar fie aşa cum zici tu, Luci; o să-i spun Mihai.
Lucian: Aşa-i mult mai bine, bătrâne, crede-mă! Şi să fie clar pentru toţi ceilalţi: Vreau să ne înţelegem cât mai bine, să nu existe certuri sau alte divergenţe între noi pe parcursul celor 13 ani sau cât va dura misiunea noastră. Să fim uniţi, cel puţin prieteni, dacă nu chiar mai mult; cred că în asta constă succesul misiunii noastre, în modul în care ne vom înţelege şi ar fi bine pentru noi să ne simţim ca într-o familie, a noastră.
Stela: Frumos spus; ca într-o mare familie...
Lucian: Da, aşa ar fi bine, ca-ntr-o mare familie, strânsă, unită; şi la bine şi la rău.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i aşa?
Mai am şi răsărituri de văzut,
Şi mări, chiar şi oceane, de trecut,

Mai am atâţia trandafiri de dat
Şi-atâtea suflete de alintat,
Mai am şi visuri, multe, de-mplinit
Acum şi mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu ştiu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când ştiu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aş face griji, sau geamantan,
Când ştiu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aş plânge pentru-o viaţă, doar,
Când alta mă aşteaptă la hotar?

Aşa că, dragii mei, plec doar puţin
Deşi eu aş mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toţi avem biletul... tur-retur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Serios?! Chiar eşti aşa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ţi închipui?! Că aş fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe şi tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă priveşte... Despre tine ştiu foarte bine că eşti emotiv din fire, dar, uite... Îţi mărturisesc că şi mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obişnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înţeles acest lucru. N-aş vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aş putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păţi şi ceilalţi. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acţiune.
Mihai: Te înţeleg... Şi-ţi dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuşi legătura cu cei de acasă, dar simţeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă şi astfel n-am vorbit cu ei. Nu ştiu ce-aş fi simţit dacă i-aş fi văzut sau aş fi stat de vorbă cu ei. Dar aşa, m-am liniştit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viaţa şi-a urmat cursul şi pentru ei, a mers înainte chiar şi în lipsa noastră; s-au obişnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici faţă de ei, să apărem aşa, deodată, în viaţa lor, după ce, în toţi aceşti ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, să dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi şi ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învăţăm din nou cu prezenţa noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât şi pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferinţa noastră, nu şi la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleaşi stări sufleteşti ca şi noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenţionat.
Lucian: Da, nu intenţionat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că şi alţii le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu eşti comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniel: Şi, ce probleme ai, Sammy-o? Are legătură cu mama sau e altceva? Poate... e legat de şcoală – te-a bătut cineva? Sau e ceva mai grav? Poţi să-mi dai măcar un indiciu?
Sam: Chiar vrei să ştii?
Daniel: Chiar vreau să ştiu.
Sam: Chiar dacă nu vei putea face nimic să mă ajuţi?
Daniel: Da, chiar şi aşa.
Sam: Bine. Adevărul e că... de fapt... sunt îndrăgostit.
Daniel: Poftim?
Sam: Ştiu că ar trebui să mă gândesc mereu la mama şi chiar fac asta. Dar adevărul e că sunt îndrăgostit şi eram înainte ca ea să moară şi nu pot face nimic.
Daniel (râde): Nu eşti puţin prea mic ca să fii îndrăgostit?
Sam: Nu.
Daniel: O, bine atunci... e în regulă. Adică, m-am mai liniştit.
Sam: De ce?
Daniel: Pentru că am crezut că era ceva grav.
Sam (suspicios): Mai grav decât agonia totală de a fi îndrăgostit?
Daniel: O, da. Ai dreptate. Agonie totală.

replici din filmul artistic Pur şi simplu dragoste, scenariu de Richard Curtis
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Era doar una la părinţi,
Iar el - un terchea-berchea
Ce-ntruna se ruga la sfinţi
Să-i fie ea perechea,

Căci tatăl ei era primar
În satul de sub coastă;
În rest, nu prea avea habar
De ce-o vrea de nevastă.

Se pare că s-a-nduioşat
De ruga lui prea-sfântul,
Iar fata s-a amorezat
Şi... gata legământul!

Primarul n-a avut de-ales,
Le-a dat chiar şi bolidul,
Dar a lăsat de înţeles
Că n-ar prea vrea partidul,

Că este cam recalcitrant
Şi-i ţine în blesteme,
Ba chiar că e intolerant,
‘i-njură pe-orice vreme,

Dar dacă membru s-ar făcea,
Ar fi un om de bază
Şi-orice partid pe loc l-ar vrea,
Căci pe-alţii-anihilează.

Şi ar mai fi cum ar mai fi,
Ar trece ei şi de-asta,
Dar trebuie ca peste-o zi
Să zică "Da" nevasta.

Păi vezi că eu uitai să spui
Că fata cea curtată
Avea o mamă ce, hai-hui,
Era mai mult plecată.

Aşa că el, a doua zi,
S-a dus c-o mutră acră
La tren că dacă o veni
Să-i spună: - Mamă... soacră,

Să vezi ce plan făcut-am eu
Cu fata lu' matale,
Că şi ea mă iubeşte, zău,
Vreau "Da"-ul dumitale!

Spuneam de acră pe mai sus,
Dar stai să vezi trăsnaie
Că nicio vorbă n-a mai spus
Socriţei cea bălaie,

Cu formele de top-model,
Cu buze senzuale,
Că a uitat de tot de el,
Şi nu i-a zis "matale";

De-atunci a mai trecut un an,
De nuntă nu-i mai pasă
Şi-o caută ca un Don Juan,
Când nu-i primaru'-acasă.

Acum, eu nu ştiu câţi de "Da"
A vrut ca să obţină,
Dar ăla care trebuia,
Nu cred c-o să mai vină.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicuţele hoaţe

Două pisicuţe
Mai obrăznicuţe,
Au găsit lăpticul
Şi-au băgat boticul
Fără nicio teamă,
Neluând-o-n seamă
Nici măcar pe vacă.
-Las' că-i prostănacă
Şi nu vede bine!
S-ar putea abţine
Că, la o adică,
Nu ne e nici frică
De-o intrare bruscă:
Noi... prindeam o muscă.

poezie pentru copii de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşim cu Tine-n Noul An

Păşim cu Tine-n Noul An
Căci ştii cărarea bine
S-avem privirea spre Liman
Prin văi şi pe coline.

Păşim cu Tine-ncrezători
O, Domn al vieţii noastre
C-aşa vom fi învingători
Şi-n lupte şi-n dezastre.

Tu-n orice clipă ne vei da
Puteri să-nvingem greul
Şi crucea s-o putem purta
Să nu domnească "eul"

Prezenţa Ta ne va spori
Avântul spre Cetate
Şi vom putea călători
Cu multă demnitate.

În lumea plină de nevoi
Nu mergem fără Tine
Chiar fără aşternuturi moi
Dulcea odihnă vine.

Vom însemna în calendar
De fiecare dată
Mesajul Tău atât de clar,
Povaţa-nmiresmată.

Vor trece zile, săptămâni
Şi lunile s-or duce
Dar nu vom fi lipsiţi de pâini
Şi n-om cădea sub cruce.

Cum pân-aci ne-ai ocrotit
În anii cei din urmă
La fel, în anul ce-a sosit
Vei îngriji de turmă.

Dezamăgiri nicicând n-au fost
De-a Ta călăuzire
Ai fost şi fi-vei adăpost
În drum spre Nemurire.

Nu avem teamă de furtuni
(Venit-au şi-or să vină)
Iar când veni-vor legiuni
Fugi-vor de Lumină.

Lângă Cuvânt vom sta mereu
Fiinţa s-o hrănească
De-o fi uşor, sau de-o fi greu
Credinţa o să crească.

Păşim cu Tine-n Noul An
S-ajungem la răsplată
Eşti dătător de sfânt elan
Pe marea-nvolburată.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru El

Deşi noi toţi îi suntem fraţi
Şi toţi îl ascultăm la fel -
Noi nu-i suntem decât argaţi,
Căci l-am ales stăpân pe El!...

Dar Eu, cum nu-i pot fi argat -
Deşi noi toţi suntem la fel -
De şorţul alb m-am dezbrăcat
Şi n-am mai ascultat de El...

Dar azi, când simt că se cuvine
Ca toţi să-l ascultăm la fel -
Deşi m-ascult numai pe mine,
Eu nu m-ascult decât prin El!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, nr. 6 (iunie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!