Hai să dansăm,hai să iutăm

Pe când se făceau cărţile, jocul nu mai conta ca joc, doar
mâinile, cu degetele ca nişte lumânări ardeau la
marginea uşilor
pe care intrau să se vadă livizi
şi ai nimănui, pierzându-ne viaţa
în folosul unui rictus pe care inevitabil îl producem
prin declanşarea unei crize care se lasă cu
"La mulţi ani trăiască!", cu dans şi
a doua zi cu uitare...
Doar muzicuţa prietenului meu
mai dădea veste cartierului că încă trăim
şi muzica ne mai ţine respiraţia. În rest, ce să mai zic,
zac tomberoanele ca parlamentarii în baruri.

poezie de Gellu Dorian din În absenţa iubirii
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile nu există cu adevărat

cărţile nu există cu adevărat,
există doar nişte petale de gând
încrustate în lemnul copacilor,
care te răvăşesc
pe drumul rece
dinspre miazăzi spre miazănoapte,

cărţile nu există.
există doar nişte vise de flăcări,
nişte pagini de frunze
care se lasă scrise cu litere de bronz
cu o pană de vultur,

cărţile nu există,
sunt doar nişte plăsmuiri care răscolesc
pânzele unor corăbii încărcate cu comori,
scufundate
în adâncurile fiinţei
pe o mare sfâşiată de
dor,

cărţile nu există
de fapt,
există doar nişte fluturi cu aripi albe
care mângâie din când în când
izvoarele munţilor
şi lacrimile oamenilor,
în nopţi de mătase
şi cetină.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar o umbră

mă aşez pe podea cu visele răspândite
între nopţile tale
şi
degetele îţi alunecă uşor
la marginea patului
se amestecă prin întuneric
cu respiraţia mea
iar timpul zboară
ca un adevăr
prin fereastra larg deschisă
sunt doar o umbră
şi mă predau
carne şi sânge
noapte de noapte
amestecând respiraţia mea
cu degetele tale subţiri
ce alunecă uşor
la marginea visului
da
o umbră
atât sunt
îngenuncheată
într-un vis
ce se tot întrerupe
da
da
mă aşez pe podea
degetele tale subţiri
alunecă uşor la marginea patului
între vis şi adevărul
ce se pierde
prin întuneric

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

La marginea unei păduri
Zăcea o pasăre-ngheţată,
Zburase peste arături
Şi peste codru viaţa toată.

Agonisise pentru pui
Seminţe, pentru cuib surcele,
Fusese doar a nimănui
Şi străbătuse ierni mai grele.

Dar în această iarnă crudă,
Bătrâna, brusc, din zbor căzuse,
Fără s-o vadă sau audă
Unul din puii ce-i crescuse.

Când am găsit-o, i-am spus mamă
Şi-n lacrimi am compus îndată
Poemul ce, de bună seamă,
Nu va fi publicat vreodată,

Dar ţie, cititor iubit,
Nevrând să răscolesc trecutul
Care mă chinuie cumplit,
Îţi voi lăsa doar începutul,

Rugându-te să nu mă-njuri
Că n-am spus poezia toată.
La marginea unei păduri
Zăcea o mamă îngheţată...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea violetă

Ciorapii de sticlă sunt aici
ar fi loc şi pentru câţiva păianjeni
se aduc somptuoasele tăvi de dantelă
sânii în borcanele străvezii
şi în mâinile celor mai frumoase femei
meduzele dorm ca în craterul celui mai agitat vulcan

vom fi la timp la această întâlnire
vom trece prin noapte ca printr-o cutie cu fosfor
la această întâlnire la care ne asteaptă
umbrele noastre ca nişte pantofi uzaţi
fluturii de sugativa care ne vor suge sângele
toate mănuşile uitate toate pleoapele
pe care ne-a plăcut să le sărutăm
tot ce am găsit pentru niciodată
gurile care ne-au rămas lipite de sâni ca nişte inele
plantele care ne-au crescut pe faţă în timpul somnului
apa limpede din pahare
spânzuraţii cu mâinile de cretă

în aceste castele negre ne aşteaptă crepusculul
şi piepturile noastre se vor freca de tăcerile lui
piepturile noastre de vată şi de întuneric
ne aşteaptă cutia cu muzica a morţii
capetele de ceară ale femeilor
pe care nu le-am întâlnit încă
perdelele groase după care ne vom putea ucide în linişte
steaua pierdută a unei dimineţi
ne-aşteaptă privirea lucidă a somnambulilor

am dormit atât
încât am pierdut obiceiul imobilităţii.

poezie clasică de Gellu Naum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem dovada vie a nemuririi, dar şi dovada vie a unei frici care ne împiedică să trăim nemurirea prin cel mai frumos sentiment: iubirea. Aşadar, ne trăim doar viaţa asta scurtă, acordând valoare inestimabilă lucrurilor care ne-au amăgit în cel mai paradoxal mod posibil.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă furia nu e cucerită prin antidotul ei, care e folosul meditaţiei asupra răbdării? Dacă egoismul nu e abandonat din străfundurile fiinţei, atunci care e folosul onorării aniversărilor? Dacă toate poftele rele nu-s depăşite, atunci ce folos e în a aduce servicii din când în când? Dacă Adevărurile Alese nu le meditaţi, atunci simpla renunţare la viaţa lumească va fi doar o tortură în zadar. Dacă pasiunile rele nu le supuneţi prin antidotul lor, atunci simplele predici nu sunt decât vorbe goale. Dacă mulţumire în voi înşivă nu aveţi, atunci acumulările vor îmbogăţi doar pe alţii. Dacă nu suprimaţi demonul ambiţiei, atunci dorinţa de faimă vă va duce la ruină. Aşa după cum numele unei mâncări nu înlătură foamea, tot aşa, un om care vrea să înveţe Vacuitatea Minţii trebuie să o realizeze şi nu să înveţe pur şi simplu definiţia şi teoriile despre aceasta.

Rechung Dorje Tagpa în Milarepa, Marele Yoghin Tibetan
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din răspunsuri trăim exact cu cât ştim, dar din întrebările pe care ni le punem începem să producem schimbări în viaţa noastră. Nu vă fie frică de voi înşivă. Calea spre descoperirea adevăratei voastre esenţe o veţi afla doar în momentul în care vă veţi oferi răspunsuri la întrebările pe care vi le adresaţi. Schimbarea face parte din fiinţa nostră - ne schimbăm prin orice gând nou adus. Învăţaţi să valorificaţi acest lucru şi educaţi-vă conştient.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O duminică fără sfârşit

l-am visat pe tata
avea vârsta mea (53 de ani)
cât a avut şi când ne-a lăsat

mi-a zis
băiete
trezeşte-te
hai să mergem la târg
vaca ne aşteaptă la poartă
hai să o vindem
o să luăm bani frumoşi
să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
ţie cărţile lui jules verne
mie un costum nou
iar de restul ţigări

şi m-am trezit
doar nu era să-l refuz pe tata

însă când am deschis ochii
am văzut o grădină plină de flori
ba chiar chiar şi vaca de care pomenea tata
şi vaca s-a apropiat de mine
m-a lăsat să o scarpin pe gât
apoi de fericire
s-a prefăcut într-un nor

iar când m-am uitat mai atent
l-am văzut şi pe tata
un serafim îl purta în spate
şi-i spunea:

nu-ţi fie frică
lipeşte-ţi mâinile de aripile mele
lasă-le moi
imaginează-ţi că zbori
că doar e duminică
aşa cum a fost şi în ziua în care ai sosit
şi care încă nu a trecut

dar tata nu-l asculta
încerca să aprindă aceeaşi ţigară
şi striga la mine

băiete
lasă visele
norii se adună pe cer
şi nu e nimeni să-i vadă

hai
că o să luăm bani frumoşi pe ei
o să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
şi ţie cărţile lui jules verne

hai
că-i duminică
moartea se hodineşte şi ea

are mâinile moi
un înger o învaţă să zboare

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basta

moară toţi câinii din oameni,
au lătrat prea mult,
au ars gazul de pomană -

latră unul, vorbeşte fără noimă altul,
se fac valuri de spumă în jur iar lumea se înghesuie
într-un cer scund ca un desen pe fundul unei farfurii
care se face ţăndări -

latră altul, vorbeşte unul,
pe sârma de rufe lumea stă întinsă ca ţurţurii de gheaţă
la streaşina siberiilor
iar când se strecoară în haine
se face ţăndări şi nu se mai alege nimic din ea -

apoi
se face linişte, atât de multă linişte, încît se aude
cum femeile nasc pruncuţi negri în cerul gurii
iar hingherii mor de plictiseală în măcelăriile lor
cu degetele vinete ca nişte brânduşe toamna pe dealuri,
linişte, atât de multă linişte
încât fetelor li se aud în sânge discotecile mocnind
ca nişte focuri în sobele bătrâne,
noaptea când mor în munţi ciobanii în burţile stânelor
ca în hibernare urşii de a căror viaţă nimeni nu are habar -

după ce totul trece,
câinii din oameni latră iar,
gazul arde iar de pomană,
cel ce iar va lătra
îl va face pe altul să vorbească,
lumea va ieşi din cerul senin ca aburii dintr-o farfurie cu supă,
primăvara va veni în siberii,
hingherii vor fi fericiţi în abatoarele lor doldora de sânge,
femeile vor pune la gât blănuri şi vor naşte copii zgomotoşi
na nişte căţeluşi cu sfârcurile în gură,
fetele vor umple discotecile cu spermanţet
iar sobele se vor umple de cenuşa lor
presărată prin munţii din care vor coborî urşii
direct în tomberoanele cu gunoaie ale ciobanilor de la oraş -

basta,
îmi iau lumea în cap
şi umblu cu ea ca pe un promontoriu picioarele pînă-n gât
ale top-modelelor sterpe
ca stâncile veşnic înzăpezite.

poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi ziarişti tineri mă întreabă deseori: "Merită să faci ziaristică?" Eu le răspund: "Merită!" În măsura în care ceilalţi oameni trec prin viaţă şi nu lasă nicio urmă, ca peştele care trece prin apă şi nu lasă nicio urmă, ziaristul este cel care lasă câte o urmă prin zilele trăite, prin intermediul articolelor pe care le scrie, prin intermediul unei imagini, prin intermediul unei atitudini. De aceea, ziaristica este poate una din cele mai frumoase meserii...

Nicolae Dabija în ziarul Everyday Journalism, interviu (17 decembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica munţilor este o muzică constrângătoare prin dreptul ei şi care revine la o perioadă când muzica făcea parte din viaţa de zi cu zi nefiind interpretată doar de celebrităţi.

citat din Ethan Coen
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei stele căzătoare...

E ziua când linia orizontului vieţii
mi-e plină de câini albaştri.
Nu mă latră,
Nu-mi cer nimic,
Ci doar s-au adunat grămadă
Şi-nclină balanţa
Mult dezechilibrată
Care mă făcea să văd pe dos
Răsăritul şi apusul.
Nu ştiu cine i-a trimis,
Dar ştiu că timpul pe care îl trăiesc acum
E acelaşi cu cel pe care l-am trăit
În respiraţia ta,
Că-i inutil şi fals apusul tău:
Tu doar te-ai dus ca să răsari
Pe un alt cer din viaţa mea...

poezie de Nela Talabă, traducere de NELA TALABĂ
Adăugat de Nela Talabă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Gellu Naum

M-am întâlnit cu Gellu Naum
într-o carte. El încă scria pe marginea hârtiei
tăioase
despre păsările în care cerul zbura
cu două aripi statice.
A deschis cele două coperţi
fiindcă amândoi fumam
eu din litera "I"
el din cei doi "L"din numele său.
Ningea cu sentimente. Eram cu picioarele
în băltoace cu şerpi degeraţi
A făcut un bulgăre de venin
şi a zis
Cu ăsta! Cu ăsta îmi voi bulgări mormântul!
Aşa m-am întâlnit eu cu Gellu Naum
şi am fumat ideea de fum.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de tristeţe am eu acum teamă

Le citesc unor femei din tripou poezii dintr-un poet
care doarme-n alcovurile drumului, prin stufărişul ochilor
care-l
lasă acolo ca pe o lacrimă neagră şi de prisos-zic, unii fac
din plăcere
dragoste, alţii din dragoste poezie, dar
acolo unde nimic nu e, nici dragoste nu e.

poezie de Gellu Dorian din Un acoperiş plin de îngeri (2002)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă am doar de mine însumi! În rest mai tremur doar când păsările se izbesc de grilajul unei placente în care un câmp se naşte!

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa de poliţist

Sunt vedetă, lumea ştie
Nu am pix şi nici hârtie
Că-mi îngheaţă mâinile
Şi mă dor degetele.
Stau în strada ca şi... curcanul
Şi amendez până la anul
Că la anul ce-o veni
Nu se ştie, ce o fi.
Bag amenzile în şapcă
Şi dacă-oi intra la apă
Să-mi rămână amenda-n cap
În loc de veste şi colac.
La anul şi la mulţi ani!
O amendă cu mulţi bani
Ofer de sărbători
În loc de cozonac şi flori.
Fluierici la colţ de stradă
Nimănui n-o să-i mai ardă
Să plătească taxele
Deci... plătesc amenzile.
Leru-i ler şi tot aşa
Bază pun pe şapcă mea
Şi stau drept la semafor
Şi îngheţ de frig, pardon.
Dau prin staţie apel
Să mă încălzesc niţel
La anul şi la mulţi ani!
Vreau amenzi multe şi bani..

pamflet de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem obligaţi să producem adevărul tot aşa cum, la urma urmelor, suntem obligaţi să producem şi bogăţiile, şi trebuie să producem adevărul pentru a putea produce bogăţii. Şi, pe de altă parte, suntem în egală măsură supuşi adevărului şi în sensul că adevărul face legea; discursul adevărat este cel care, fie şi doar în parte, decide; el vehiculează, propulsează prin sine efecte de putere.

Michel Foucault în Trebuie să apărăm societatea (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de gânduri

Ploaie de gânduri
cu lacrimi de vară
a ţesut peste suflet
pânza unei iubirii
care sărută infinitul.
Gândurile-mi sunt
zbor spre fericire.
Stol de pescăruşi
îşi lasă libere
visurile frânte de
furtuna existenţei...
Mă scufund alene
în valurile unui dor
pictat în speranţă.
Mă înec în lacrima
necunoscută de tine
în adâncimea unui vis
care nu cunoaşte
povara singurătăţii.
Vreau să ating
cu degetele fericirii
curcubeul din tine
să rămân fără cuvinte
doar prin semnele dragostei
să vorbesc sufletului tău.

poezie de Lavinia Elena Niculicea din Ploaie de gânduri
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt ca nişte florării

moto: Domnu' doctor pune-i stetoscopul
Zi-i să nu mai dea cu stângu-n dreptul
Dacă prostul face pe deşteptul,
Nu-ş atinge niciodată scopul
---------

Mă' inchizitorule, ruleta
Joacă destine şi averi
Aceasta e doar amuleta
Unei pierdute primăveri

Şi n-am nici bani şi, n-am nici timp
Să-ţi spun cum o să-ţi spargi tu capul;
Cine vrea să intre în olimp,
Îşi lasă la intrare ţapul

N-o să baţi tu lumea peste gură
Nu eşti măscărici, nici ventriloc
Asta-i cea din urmă aventură
Care mai poate avea loc

Nu te mai hrăni cu vise
Clopotele se trag doar de funii
Morţii când ajung în paraclise
Şi iese luna, râd numai nebunii

Nu mai plânge de melancolie
Arde-ţi toate cărţile de şcoală
Averea ta e doar o colivie
Şi când plouă, îţi rămâne goală

Lasă fluturii în pace
Ne-am umplut vederea de culori
Cupola e o carapace
Dincolo de care, n-ai să zbori

Puţine pene, multe pălării
Orice avion e o fofează
Poeţii sunt ca nişte florării,
De care nimeni nu se mai interesează!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parlamentarii se lasă înjuraţi, doar aşa, să demonstreze că le pasă de cei care îi înjură.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!