Umbrele se îmbrăţişează firesc

amestecându-mi visele cu zorii
iar tu ştii
desenezi o amforă deasupra capului meu
asta îmi aduce aminte de cum ducea bunica
pe creştet
găleata din care îmi potoleam setea
(parcă nici setea nu mai este la fel acum)
sorb cu nesaţ iluzia vinului
dansez cu iarba zborul libelulei
mă priveşti de undeva de sus
ca pe ceva minunat sau pur şi simplu
ca pe o curiozitate
nici tu nu mai ştii ce să vezi
omul sau poetul
.............................
anatomia se învaţă cel mai bine pe cadavre
iar batistele parfumate nu pot opri mirosul de carne şi formol
..............................
gândul meu
mai tot timpul răzvrătit
se aciuează în căldura din poala ta
de aici privesc şi cerul şi iarba
şi-mi este duminică
mă simt ca şi cum aş fi terminat lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu atracţia gravitaţională e de vină

pentru că am uitat zborul
ştii ce-i mai grav
faptul că lumea mea nu e aici
de fapt lumea asta nu există
e o proiecţie
o prelungire a visului
un fel de a scăpa de nemărginire
sau nu
eu nu exist
lumea nu mă cuprinde
eu nu o pătrund
găsesc uneori dovezi
din iubire îmi cresc certitudini
când spre adâncul căutărilor
când spre înaltul pierderii de sine
un fel de a ascunde răsăritul
cu o poveste despre stele

ştii ce este mai lipsit de sens
felul meu de a spera să găsesc logică iubirii
ori poate nimic din anatomia sufletului
pe care îmi cresc inimi
cum nişte mere care privesc spre cer
şi zboară către pământ
desăvârşind păcatul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât m-aş strădui să despart cerul de pământ

lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi creşte poezia asta nu ştie
dar creşte de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânţă de gând

într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
şi eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi aşeza capul în poala ta
să mă înec în oceanul din care îmi priveşti buzele cum tresaltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul
.........................
odată cu răsăritul
aşa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
şi zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea e un simptom de diabet zaharat

e timpul pentru o stacană de cucută
oricum prin inima mea curge ceva asemănător
nici urmă de sânge
nimic cald
oricât mi-aş întinde trupul pe o stâncă
arşiţa nu-mi pătrunde sloiul necunoaşterii
atingerea mea nu seamănă deloc cu atingerea lui midas
prin bunătatea acestei lumi îmi duc cu greu anatema
lup cu trup de şarpe
mă adăp cu sânge de căprioară
sunt vampirul sufletelor mari
sfâşâi cu nesaţ carotide de fluturi albi
nu-mi pot stăpâni setea decât cu lacrimi de floarea soarelui
din câmpul verde gălbui cerul pare răsturnat pe o dună
oază cu nuferi pentru cămila din mine
cocoaşele-mi sunt nesătule
limba aspră rupe tulpinile stelelor
rumeg cu disperare fiecare încercare de frumos
de prea mult numărat am ajuns să urăsc cifrele
de prea multă tăcere o să-mi fie drag şi ţipătul
în lipsa căldurii voi acumula toate iernile
să-mi fie bine îmbrăcat în alb
la nunta florilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai venit de nicăieri şi dacă e undeva, unde trebuie să ajungi, atunci trebuie să ajungi Aici. Dar Acum unde eşti? Pentru că atâta timp cât călătorim cu gândul care e dependent de corp, nu putem vedea că nu putem veni de undeva şi ajunge undeva, deoarece suntem veşnic pretutindeni. Dacă Sinele e veşnic, se pune problema să fi venit de undeva, există pentru el spaţiu-timp ca să poată călători undeva? Şi unde ar vrea să se ducă Întregul, când el este Totul? O imagine ar vrea să călătorească la Sine, dar Sinele nu are nici o imagine. Pentru că gândul nu se poate topi în această clipă, inventează astfel de nostalgii de rahat: "Ah, dacă aş ştii primul meu strămoş în sfârşit aş afla cine sunt eu. Odată ce ai căzut în această cacealma psihologică eşti terminat. Oare înainte ca să ştii de unde ai venit şi unde trebuie să ajungi, nu ar trebui să afli mai întâi cine eşti tu? Dacă nu eşti călătorul, dacă nici măcar nu ai fost născut vreodată?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey (lăsându-i un mesaj pe telefon lui Dawson): Hei Dawson, eu sunt. Am vrut să te sun. Sunt la o petrecere cu Jack, Jen şi colega mea de cameră nebunatică. Ghici ce? Mă distrez pe cinste, dar oricât de bine ar fi, lipseşte ceva: tu. Nu eşti aici şi ştiu că am spus că sunt în regulă cu faptul că nu ai venit weekendul acesta, dat ştii ce? Nu este în regulă pentru că îmi lipseşti. Şi în seara asta era un băiat care se dădea la mine sau cel puţin aşa cred. Şi era foarte drăguţ, iar eu l-am alungat şi nu ştiu sigur de ce am făcut asta. Dar sunt destul de sigură că am făcut-o din cauza ta. Mi-am petrecut ultimele două luni sperând că o să apari la uşa mea într-o bună zi, dar nu este aşa. Tu eşti undeva în lumea asta şi îţi urmezi visele şi eu vreau să faci asta. Dawson, cred că este timpul să te las să-i contunui viaţa. Şi îmi este foarte greu să fac asta pentru că ştiu că există o parte din mine care te va iubi mereu. Dar toată situaţia asta, visatul cu ochii deschişi, fuga nu ne fac bine. Aşa că asta fac acum, încerc să ne eliberez, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac acum trei luni. Spun rămas bun, Dawson. Să mă suni. Pa.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt închis într-o ou de beton armat

lovesc cu disperare pereţii precum un pui anemic
care nu şi-a înghiţit încă gălbenuşul
e ca şi cum m-aş grăbi să ies în viaţă
să rup iarba să-mi mişc aripile
să casc ciocul după un strop de apă
ori doar să caut căldura universală
dar de atâta freamăt oul s-a rostogolit în el
fără a mai căuta temei în lumea de dincolo de lume
ca un meteorit incapabil să ardă până la capăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fierbe asfaltul şi se crapă ţărâna

se tânguie în dungă clopote din frunze uscate
şi e doar luna lui cuptor
ca atunci când visam la cerbi albaştri
mai ştii pădurea
mai ştii cărarea
mai ştii ceva din luna aceea mult prea rotundă
sau doar visam de nebun într-o barcă goală
pe un lac mult prea adânc pentru moarte?

între timp am iscodit izvoarele
acum secate parcă de o lume mult prea lume
şi-mi trag o parte din lacrimi
ca pe un târâş de lemne retezate de tinere
ca să nu le mai doară rădăcinile
ca să nu mai viseze aiurea la stele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de măr şi gust de gutuie

se amestecă cu mustul şi miezul de nucă
iar un fum subţire şi alb se ridică spre cer
parcă nu dintr-un coş zidit ci direct din pământ
ca şi cum pe undeva aproape iarna mă strigă
dar totuşi e atât de mult verde toamna asta
încât şi tristeţile mi par crude
lipsite de experienţă
precum un ghiocel ieşit în mijloc de decembrie

ascult frunzele cum se roagă vântului
caut prin trifoi urme de căprior
şi aştept să-mi cadă stele pe gânduri
pe când o bufniţă zboară precum o nălucă
iar max nu ştie să latre frumos nici la lună

ridic o nucă să nu prindă rădăcini
o sfărâm cu blândeţe de malac
şi-mi astâmpăr setea cu un strop de rouă
ca şi cum m-am născut bătrân
spre a muri copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu mor niciodată cu totul

nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeţii nici măcar nu ştiu să moară
deşi o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tuşă de infinit
supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu viaţa e nedreaptă

poate felul meu de a o trăi e înfiorător
vinovatele renunţări
sau laşităţile
ori timiditatea excesivă
alături de izbucnirile de răzvrătit
poate faptul că am doar o inimă
în care să vă înghesui pe toţi
şi unde Dumnezeu se amestecă cu toate dorinţele
cu visele cu trădările
cu micile dar şi cu marile orgolii
încât mă întreb
cum de simt acut
durerea de a nu mă împărţi egal
acel ceva minuscul ghem
în care adun ce contează
perla cu sentimente
pe care o rup
o macin
o pisez între cuvinte
ca pe un afrodisiac

cu siguranţă nu viaţa e nedreaptă
ci doar felul meu de a nu ştii
cum să o consum economic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea

stă cineva şi-nghite sec
din setea mea
mai sorb din ape de Borsec
mai scriu ceva

mai scriu de dor nepământesc
de Anunnaki
mai scriu că nu te mai iubesc
deşi se poate

şi c-aşi veni şi azi la tine
deşi-i târziu
printre decenii şi destine
doar pot să-ţi scriu

chiar dacă cineva iar stă
şi toate trec
tu ştii o sete-n ce constă
şi-n ce un sec..

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia sfârşitului de întuneric

toamna asta are ceva din mirosul
lemnului din care Noe şi-a construit arca.
te miros şi te-ntreb dacă suntem singurii rămaşi
în mijlocul apelor,
frunze văduvite de copacii care le-au părăsit
înainte de a cunoaşte că muntele Ararat
e doar o iluzie născută din iluzia despre noi

toamna asta are ceva din mirosul
flăcărilor pe care Ilie le-a înălţat
până la altarul dorinţelor noastre.
privesc caldarâmul scăldat în lumină,
întrebându-mă:
dacă năzuinţele nu ar cunoaşte împlinirea,
inimile fum de tămâie, înăltate la cer,
ar fi doar o iluzie născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
spicelor culese de Ruth, găsite pe câmpul lui Boaz.
mi-aleargă gândul desculţ printre lanuri,
frământând pâinea în palma pământului.
mă cheamă inima ta.
să fie aceasta doar iluzia născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
veşmântului nopţilor înstelate.
mă-nfăşor în pânza cerului
să-mi împart inima cu tine...
te întreb, dacă în calea ta ar răsări o stea,
ai confrunta-o cu iluzia născută din iluzia despre noi?

poezie de Jasmin Petrescu (15 octombrie 2015)
Adăugat de Jasmin Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

tata nu ştia că nucul
a învăţat să fumeze
nici că veveriţele
au iarba fiarelor şi mereu desfac
uşa de la pivniţă
de aceea au buzele roşii
iar butoiul din ce în ce sună
a ecou
.
tata ştia că învăţ
pentru ca să dau la facultate

săpa un petic de deal
şi iar săpa
ţărâna-i părea că ascunde viitorul meu
.
de mulţi ani am îngropat sapa aceea
să nu afle tata c-a murit

şi că dealul
nici nu mai este
.
la şcoli
niciodată nu a fost de ajuns să ştii
să desenezi un nuc şi o uşa de pivniţă din care
butoiul se rostogoleşte
sau doar ecoul
surghiun iniţiatic
.
şi toate acestea tata
tata nici acum
nu le ştie

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun de o afacere cu licurici

asta în loc să scutur cerul de stele
îmi trag ţărâna sub tâmplă şi privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat când din lacrimi de înger când din fluturi nenăscuţi
deschid inima ca pe o pleoapă şi-mi întind timpanele între două lumi
ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
cântarea păsării de foc din cenuşa amară a trupului meu
apoi ca şi când nu m-a durut niciodată m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite că nu există nici măcar lumea asta

dar mestec apăsat tutun de pe altă lume
ca un fermier american din filmele western
scuip amar pe viaţa asta
mă adâncesc într-un butoi cu bere fiartă
şi urinez perpendicular pe o rază de lună
apoi caut un bolovan colţuros de agăţat la gât
să mă dau la fund definitiv
în oceanele risipite cu generozitate din cer
pe iarba ascuţită sau pe frunzele late de porumb
şi mă tot întreb de unde naiba atâta materie
să tot crească la infinit universul
ori nu au auzit de legea conservării materiei
ori pur şi simplu nimic nu creşte nimic nu scade
totul se visează

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se naşte, trăieşte şi moare..

Aud flori plângând, de sensibil ce sunt
Nu pot să tund iarba – se ascunde-n pământ.

La televizor nici nu pot să privesc
Să văd prădători în ospăţ nebunesc.

În zorii de ziuă eu am insomnie
La gândul că în abatoare-i urgie.

Că vite şi păsări sunt sacrificate
Cu şocul electric, cuţite zimţate.

E-atâta cruzime în noi şi-n natură
Din ochi îmi curg lacrimi şi sânge pe gură.

Mi-e milă de tot ce e viu şi mă doare
Că lumea se naşte, trăieşte şi moare.

Trăim pe-o Planetă de jaf şi război
Fă, Doamne, ceva, fie-Ţi milă de noi.

Există şi lumi unde nu este moarte
Eu cred că-n Agartha, pe Venus, pe Marte.

Fii bun şi ne-acordă acelaşi regim
Să fim ca şi Tine... Să nu mai murim...

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (22 aprilie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să vii în gândul meu

Mă gândesc acum la tine
şi vreau ca noi să ne simţim bine,
vreau să vii în gândul meu
să ne împăcăm mereu.
De multe ori mă priveşti
şi ţi se pare că spun poveşti,
iar dacă vezi din ochii mei o lacrimă,
să ştii că vreau să-ţi spun iartă-mă.
Vreau să-mi dai şi tu dragostea,
că eu îţi voi aduce cea mai frumoasă stea,
chiar de va fi greu sau uşor,
eu cu tine aş vrea să zbor.
Tu eşti perechea sufletului meu
şi am nevoie de tine mereu,
să ştii că viaţa e plină de suferinţă,
la cei ce au bună credinţă
şi aş vrea să trecem peste toate uşor,
să ne ia timpul cu el în zbor.

poezie de Eugenia Calancea (30 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai semnalizat stânga într-un fel definitiv

e atât asfalt negru şi umed între noi
încât un guvern priceput
ar găsi resurse pentru o autostradă
mult mai departe de cea a soarelui
nici spre munte nici spre cer
oricum inima mea a rămas undeva în iarbă
aşteptând ninsorile aşteptând viscolul
într-o atitudine resemnată
ca atunci când am înţeles că moartea este democrată

mă aşez turceşte şi-mi îngân lacrima
na să-ţi fie de dochi afurisit-o
apoi privesc ploaia ca pe o izbăvire
ca pe un înec atlantidic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!