Lacrimi din cer
Curg peste noi
Lacrimi șuvoi,
Aparent fără sens
Un fel de plans
Asurzitor...
Vin de undeva
De deasupra cerului.
Lume stupidă,
Lideri nebuni,
Nu observați?
Plânge cerul pe noi!
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ceas grav
Cine plânge undeva în lume,
fără rost plânge în lume,
mă plânge pe mine.
Cine râde undeva în noapte,
fără rost râde în noapte,
râde de mine.
Cine merge undeva în lume,
fără rost merge în lume,
merge spre mine.
Cine moare undeva în lume,
fără rost moare în lume,
se uită la mine.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oră gravă
Cel care-acum, undeva, plânge în lume,
fără rost plânge în lume,
mă plânge pe mine.
Cel care-acum, undeva, râde în noapte,
fără rost râde în noapte,
râde de mine.
Cel care-acum, undeva, pleacă în lume,
fără rost pleacă în lume,
pleacă spre mine.
Cel care-acum, undeva, moare în lume,
fără rost moare în lume,
se uită la mine.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plânge cerul
Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună și fulgeră
parcă blestemând vremea.
și curg, curg mereu
mii și mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i lovește.
Natura dezlănțuită
trimite fiori reci
oricărei ființe.
Și plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă neliniștește;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvășită.
Continuă să plouă,
deși cerul își luminează fața.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârșească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniștea îmbracă natura,
iar seara se-așterne încet
ca o pătură pufoasă.
poezie de Carmen Munteniță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Călimara mea cu lacrimi
Înmoi vârful de peniță,
Călimara îmi e plină
Doar cu lacrimi de crăiță
Ce îmi plânge fără vină
Îmi curg șoapte lin pe coală,
Adormite-n sentimente,
Dintr-o inimă ce-i goală
De iubirile absente
Șopot cristalin, cuvinte,
Definesc tristeți rebele,
Cât ar vrea... eu sunt cuminte
Printre hoardele de iele
Iar tu plângi nefericire,
Lacrimi curg izvoare line,
Eu, popasul de iubire,
Scriu poieni și azi... și mâine
Le citește, flori văd cerul
Și miroase a primăvară,
Numai tu îmi știi misterul,
Ce mă naște și omoară
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oră gravă
Cine acum plânge undeva în lume,
fără motiv plânge în lume,
mă plânge pe mine.
Cine acum râde undeva în noapte,
fără nici un motiv râde în noapte,
râde de mine.
Cine acum se duce undeva în lume,
fără motiv se duce în lume,
se duce la mine.
Cine acum moare undeva în lume,
pentru nici un motiv moare în lume:
se uită la mine.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Buch der Bilderm, Prima carte, a doua parte (1902), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A răsărit o stea
lumea e singură
și ieri și azi
plânge în întuneric
o lume fără sens
cuprinsă într-un vers
desigur trist și el
o lume orfană, o lume părăsită
o viață ucisă
de mine, de tine
și mai ales de ei
slujbașii diavolului...
o lume se sufocă în gânduri amare
azi au ieșit în stradă tineri nebuni
cu pieptul și sufletul curat și pur
veniți ca să ceară dreptul de a muri
pe cer a răsărit o stea
e steaua lor
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vă faceți că nu observați că acoperișul susținut de coloanele Parthenon-ului e cerul de deasupra...
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Indescifrabila iubire
Singur deasupra norilor,
Undeva între cer și pământ.
Într-un fel de tărâm al zeilor,
Ți-am făcut un jurământ.
Sâ te recompun din cuvinte,
Într-un fel de cod cu emoții,
Joc de vise și semnale tăcute,
Eu și cu tine chiar împotriva sortie.
Indescifrabilă iubire,
În insuficiente cuvinte,
Cine să te poată descrie,
Doar prin vorbe pe hărtie?
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Realități alternative
Dintr-o lume întâmplătoare
când cu ploaie, când cu soare,
când nu plouă dar prea ninge,
când îngheață și se plânge,
îți propun o evadare,
într-o lume doar cu soare.
virtuală, aproape imaginară
pentru-o clipă, poate două,
poate-o viață, poate nouă,
realitate de ocazie,
Eu cu tine într-o poză.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dureri de toamnă
Cerul varsă lacrimi cenușii,
Pământul pare-a fi de sânge;
Totu-n jur pare pustiu...
Totul plânge.
În fagi le sângerează toamna
Și-n van vrea cerul să îi spele.
Mult prea adâncă-i rana...
Totul geme.
Toamnă-i. O toamnă-nsângerată;
Din copaci cad lacrimi de sânge.
Lumea-i îndurerată...
Totul plânge.
Pe case, gemete de toamnă;
Prin păduri, mii de vizuine;
Peste tot o rană...
Totul geme.
poezie de Cezar C. Viziniuck din Agata literară (2 octombrie 2013)
Adăugat de Georgeta Vișovan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi peste suferințe
Cad lacrimile pe asfalt
Și se transformă-n inimioare,
Dulci picături vin din înalt,
Acolo sus, ceva ne doare
Cad lacrimile peste noi
Și cerul plânge îngerește,
Prea am rămas în suflet goi,
Deși Iubirea ne dorește
Cad lacrimi, Doamne, cad de sus
Și se transformă-n fericire,
Căci sufletul nu a apus
Și își dorește iar iubire
Cad lacrimi mari, dar nu din nori,
Peste păcate și dorințe,
Când le atingi începi să zbori,
Lăsând în urmă suferințe
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doina lui Zamfir
... cercuri de inferne și grădini de rai
sunt doar o suflare-n fermecatul nai
plânge, sângerează sufletul-martir
zburdă căprioara doina lui zamfir
plânge căprioara sufletul martir
zburdă, sângerează doina lui zamfir
doină ce străpunge timp și univers
doină ce e șoaptă Tatălui Ceresc
doină ce poetul a numit-o vers
doină ce mai ține neamul românesc
zburdă, sângerează doina lui zamfir
plânge căprioara sufletul martir
zburdă căprioara doina lui zamfir
plânge, sângerează sufletul-martir
sunt doar o suflare-n fermecatul nai
cercuri de inferne și grădini de rai...
cântec, versuri de Iurie Osoianu (2011)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipe si plans
E atât de ciudat omule,
că se ivesc în viață și clipe ce te plâng
(înainte de a le plânge tu)
în numele a ceea ce ne dă sens vieții....
emoția imaginilor adormite.
poezie de Alina Celia Cumpan
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zbor deasupra norilor
Atunci mi-am deschis aripile
Și tu ai crezut c-am să zbor,
Dar eu am început să te simt,
Să te văd, să te aud, să te știu.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când plouă
Oamenii se-ascund în casă.
E liniște apăsătoare.
Doar o rază luminoasă
printre nori e călătoare.
Plânge cerul, lacrimi curg,
pământul e un burete.
Soarele stă în amurg,
noaptea vine pe-îndelete.
Tunete în depărtare,
nopții îi sporesc misterul.
Pădurea-i sperietoare,
fulgere spintecă cerul.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii necunoscuți
Huruie plumbul adânc
Plânge pe geam un țânc,
Tatāl unde-i șade
Fārā flori si cruce...
Pe o bancā jilavā
Doi ochii in batistā
Se ascund de neagrā lume,
Unde zace inima pereche?
Răsar la ināltare
Inimi necunoscute
Pierdute in lupte,
Cine le mai plânge...
Infloresc roșii maci
Din piepturi de eroi...
Fārā colivā și vin
Români cu suflet ronin...
Un copil si o mamā
Peste câmp presoarā
Rugi necunoscute,
Deasupra albi zboarā
Porumbei cu năframe
Răsfirate in macii
Deasupra pe obuze
Ingropate in inimi
Strigā câmpul câte un nume
Pierdut cu plumb prin lume
Ingenuncheate douā lacrimi
In tăcută iarbā
Unde ne esti tatā...
Groapa rece-ti este
Dorul ne biciuește
Fārā pasāre de veste...
Pe sub dealuri și câmpii
Șad ai noștri eroi
Luați o floare.. o pitā
De ei sā ne amintim o clipă...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Meteoritul lent
Am presimțit că zeul doarme fără respirație
Am presimțit că zeul doarme fără respirație
undeva în părțile mai albastre ale cerului.
Ca o spermă luminoasă și leneșă,
câțiva meteoriți au trecut prin fața stelelor fixe.
Cine știe când se va naște o altă lume,
și în ce fel va fi aceea,
ce legi tragice și ce obiceiuri altele
vor fi fiind cândva
în părțile mai albastre ale cerului.
Dar aceasta ne-o va vesti cometa
când cerește va șterge cerul,
iar, noi, din ce în ce mai inutili și mai părăsiți
vom construi cu disperare temple.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerul își schimbă culoarea
Cerul își schimbă culoarea,
Și nori negri apar din senin,
Văd cum se-așterne uitarea,
Iar tu mă privești-un străin.
Ploaia se scurge pe ziduri,
Câteodată mă uit inapoi,
Lacrimi curg peste riduri,
Răpusa-i iubirea-ntre noi.
poezie de Alex Dospian (martie 2015)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Seară cu lapoviță
începută cu o bufniță care plimbă
aripile pe cerul plumburiu deasupra
teilor fără frunze arată triști
vântul mugește deasupra orașului
lipsit de biografie în orele negre
fulgii se lipesc de nasuri și curg
peste tot tristeți de chitare
zidurile prind fantome vechi
ceasul din turnul bisericii bate
fulgii intrați în mecanism
pe la ora doisprezece au găsit
fanta de lumină călăuzitoare
seara înaintează tiptil prin lapoviță
pisicile se strâng ghem și sar la tors
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem sătui de lideri de care ne temem, de lideri pe care-i iubim și de lideri care ne lasă să ne asumăm libertăți în fața lor. Ceea ce avem nevoie sunt liderii cu inimă care ajută atât de mult încât depășesc cu mult necesitățile slujbei lor. Dar asemenea lideri nu sunt niciodată fără o slujbă și nu duc lipsă nici de oameni care să-i urmeze.
citat din James B. Stockdale
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!