Vorbind la iphone pe acoperişul lumii

plâng în neştire între atâtea sunete
ce-mi zguduie oasele dintre verbe
şi văd uimit cum femeile pe care le admir
fac pe ele între fericire şi extaz
simt uneori că viaţa are sens
când văd muntele sacru al dacilor
că aruncă stânci cu cap de om peste sufletul meu
şi femeile mele au ochii albaştri
ca să vadă clar destinul
când se joacă de-a vaţi ascunselea
cu morfina care ţine mumiile-n muzeu
vă daţi seama ce-ar însemna o invazie
de suflete în saci de iută înmuiaţi în canabis?
toţi nebunii de la spitalul 9 care se cred când Napoleon, când Steve Jobs ar încărunţi pe acoperiş
vorbind la iphone cu bunul Dumnezeu
şi ce s-ar face lumea dacă Dumnezeu
n-ar mai controla câştigul la loto?

poezie de Mihai Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sancturaniu

Iubito,
dacă Dumnezeu ar fi existat,
şi-ar fi privit în ochii tăi,
ar fi lăsat Raiul în grija Satanei,
să se odihnească puţin
în irisul ce-ţi descoperă sufletul
ca o apă de munte,
din care cu mult timp în urmă,
înainte să existăm,
Eros se cinstea
şi îşi spăla sufletul,
când astăzi noi, cei care privim
eternitatea din larg,
împreună cu Sfânta Micime,
ne dăm seama
că lacrimile curg din munţi
asemenea pâraielor din amintiri.

De ce aş fi lăsat întinderile
să se surpe între noi,
nici Dumnezeu n-ar fi ştiut,
dacă ar fi existat,
şi-ar fi înălţat un jgheab
din Iad până în sufletul tău,
să alunece toţi cei care au pângărit
sanctuarul de vise,
încolăcind mistere.

poezie de Ionuţ Popa (martie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efect placebo

- Şi dacă n-ar fi între noi această graniţă, ce oare
Ne-ar despărţi într-adevăr sau ce fereastră către soare,

Oricât de mată, ar putea să-i pună piedică luminii
Când tu prin mine înc-alergi? Ce diferenţă de opinii

Ne-ar face să ne-ndepărtăm, când unul altuia pereche
Ne suntem fără să fi fost, din epoca aceea veche

Ce tâmplele ni le-a albit de dor şi câte-or să mai treacă...
Dar graniţa aceasta, vezi, stă între noi, şi totuşi, dacă

Ea n-ar fi fost decât un zid pe care gândurile mele
Ca iedera s-ar fi ‘nălţat să te găsească printre stele...

- Şi dacă totul între noi nu-i un portal spre-o altă lume
De ce am împărţi la doi şi am semna cu-acelaşi nume

O poezie şi-un destin? De ce-am aşterne cu răbdare
Poveşti ce nu ne aparţin, sau uneori, din întâmplare,

Pe unde tu, pe unde eu, am rătăci? Ce paşi nesiguri
Ar face drum peste abis şi-n calea nemuririi diguri?

Noi suntem fără-a ne fi fost întreg şi niciodată parte
În vieţile care-au trecut... Ce-o să urmeze după moarte

Nu mă-nspăimântă. Între noi stau pasiuni nebănuite
Şi doi arhangheli ce păzesc atâtea vise netrăite...

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testul a avut succes

Dumnezeu a construit o lume de suflete
şi tot El a slobozit, peste ele tunete.
A pus lumea la-încercare, să vadă dacă rezistă,
când durerea este mare, sau când bine nu există.
Testul a avut succes. Din lumea de suflete,
Dumnezeu sfânt a ales, pe cei fără cugete.
A lăsat să stăpânească pământul, doar lumea bună.
În linişte să vieţuiască, să nu-i atingă furtună.
De sus, El, Atotputernic, să vegheze-asupra lor
Isus să le fie sfetnic spre izbăvirea tuturor.

poezie de Dumitru Delcă (9 septembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceiaşi ochi albaştri de metil

Dragă tată,
Eu ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii au ochii albaştri
Şi mai ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii sunt sihaştri
Şi plâng laolaltă.

Dintre toţi sfinţii îl iubesc pe acela
Care acum se va aprinde pe cer.
Îl voi privi cu aceiaşi ochi albaştri şi-o să zbier
Tatăăă!
De ce nu mi-ai spus niciodată
Că ai fost şi-ai rămas atât de stingher?
De ce nu mi-ai spus că viaţa este atât de neînsemnată
Fără cei sfinţi,
Fără părinţi?

Dragă tată,
Îmi întind palmele la cer,
Te rog, oblojeşte-mi trupul,
Moartea încă mai taie în carne vie,
Întârzie,
Vrea să-mi primenească sufletul.

Aici la mine-n astă lume
Nu pot decât să-ţi scriu pe nume,
Vorbesc o altă limbă mai ciudată
Şi nici copiii ce-or să vină nu vor afla vreodată
Ce-nseamnă
Tată.

Dragă tată,
Tu m-ai învăţat să fac primii paşi legat de cravată
Şi primii kilometri pe bicicletă
Şi proverbul acela, odată...
Când mă îndrăgostisem de-o fată:
"Ochii care nu se văd se uită"
Eu, tată,
Nu o să te uit niciodată.

Dragă tată,
Tu mi-ai spus:
"Fiule, dacă vrei să ajungi sus,
Să-l simţi pe Dumnezeu,
Să marci un eseu..."
Dragă tată,
Am primit o pasă de la tine de peste ocean,
Am marcat zeci de eseuri în acest an,
Dar acesta este singurul pe care l-am rănit
Pe hârtie.

Dragă tată,
Eu ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii au ochii albaştri
Şi mai ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii sunt sihaştri
Şi plâng laolaltă

Pe lumea cealaltă.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că toţi actorii se întâlnesc cu Dumnezeu când sunt pe scenă. Şi se întâlnesc şi cu celălalt... E o linie subţire pe care trebuie să mergi şi cred că, în general, atunci când putem să facem un lucru bun şi să influenţăm cumva sufletul sau psihicul fie chiar şi al unui singur om care ne urmăreşte, ne întâlnim cu Dumnezeu.

citat din Irina Movilă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărţit de dumnezeu şi mă rostogolesc, după chipul şi asemănarea mea, de la primul cuvânt, până la ultima nuanţă de roşu.
oglinda: linie de fracţie cu dinţi. totul se împarte la unu, pentru că zero face frig:) +1 = -1:(
oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârşirea ta (femeie).
oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?
oglinda: tango între punctul de pe i şi infinit.
oglinda: distanţa dintre pradă şi prădător. mă prind sau pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo.
oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal anulează definiţia oglinzii. ea, cea care trage cortina.
oglinda: balansoar între trecut şi viitor. come as you were. cu viteza luminii. cu toţi morţii din tine.
oglinda: rană dublu adezivă care mă ţine întreagă. acest pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanţă de roşu.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeu între zei

Vă pier dumnezeii, toţi trei deodată,
Închişi între ziduri, zidiţi pe pereţi,
Biserica-i numai o curvă fardată
Furându-vă banii când voi sunteţi beţi.

Prea mulţi sunt hristoşii ce-atârnă pe cruce,
Dar spinul durerii doar voi îl purtaţi,
Chiar şi fericirea la chin se reduce
Şi sunteţi de sfinţii cei falşi escrocraţi.

Credinţa-i minciuna-mbrăcată-n odăjdii,
Ce neagră e cartea din care citiţi
Că aripi de vultur primiţi în primejdii,
Deşi toată viaţa prin colb bâjbâiţi.

Daţi vina pe unul cu coarne şi coadă,
Şi-n replică el e un alt dumnezeu,
Actori anonimi din acea bufonadă
Purtaţi la vedere un fals caduceu.

Ei nu pot nici trupul din rame să-şi mişte,
Au chipul pe care voi înşivă-l daţi,
Ce semne de bine vă dau în restrişte
Când lespedea rece pioşi o pupaţi?

O lume întreagă-i supusă de zei.
De ce-ar fi al vostru mai zeu printre ei?

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar un vis...

Uneori viaţa îţi joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Şi timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îţi vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopţii,
Dar te visez şi când ai vrea să vii,
Ştii e un vis, totul e la mana sorţii.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Şi-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.

poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce-ar fi poezia?

I. Şi ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumuseţea?
Ce-ar fi ş-un muritor
Când n-ar simţi amor;
Ce-ar fi şi veselia
Când n-ar fi tinereţea;
Ce-ar fi nişte comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi măreţul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moştenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simţiri.

II. Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca şi un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Îşi uită ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea cătare-a ta, -
Abstracţie-n simţire, -
Îşi pierd a lor gândire;
În tine toţi trăiesc.
Răcoarea cea de sine
Ce-n preajmă-ţi simţi că vine,
Ăst vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.

poezie celebră de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fizician la televizor: Einstein îşi sărbătorea a 70-a aniversare când a spus "Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul".
Gabe: Nu, se joacă de-a v-aţi ascunselea.

replici din filmul artistic Soţi şi soţii, scenariu de Woody Allen (14 septembrie 1992)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

E clar, între extaz şi agonie nu e decât un singur pas. În epistole, Eminescu era alintat de Veronica Micle, când "Emin", când "Miticule". Mitic, nu în sens mitologic, ci dâmboviţean.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta este Dumnezeu

când un pictor vede o culoare
cum se scurge dintr-un curcubeu,
pe-a sa pânză tot ce îi apare
e pictat de bunul Dumnezeu.

când spre tristul muzicant adie
note ce-l transformă în Orfeu,
pe a sa sublimă melodie
o compune bunul Dumnezeu.

când un sculptor scoate cu migală
dintr-o stâncă tainicul trofeu,
pe a sa iubire ideală
o sculptează bunul Dumnezeu.

când poetul scrie-o poezie
într-un dor de maxim apogeu,
tot ce se aşterne pe hârtie
este scris de bunul Dumnezeu.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va daţi seama ce ar însemna să fie luată "ca adevăr" ideea lui Nietzsche că "Dumnezeu a murit"? Duhoarea metafizică răspândită de cadavrul lui Dumnezeu ar face viaţa irespirabilă.

Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptăţii, ca o lege milostivă, prin care ne curăţim de petele faptelor rele. În vremea ispăşirii, când vin asupra noastră strâmtorările, dacă le răbdăm de bunăvoie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu; iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi, că nu le înţelegem, nu ne ajută Dumnezeu, deşi El ar fi vrut.

Arsenie Boca în Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din sec. XX (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcar, din când în când, opreşte-te din agitaţia ta zilnică, ascultă sunetul care provine din interiorul formelor de viaţă, respiră liniştit şi spune-ţi: sunt fericit cu desăvârşire. Nu căuta nici un motiv pentru această fericire pentru că această fericire nu ar mai fi decât dependenţă şi s-ar sfârşi odată cu sursa ei. Dar fericirea care este una cu viaţa tuturor formelor de viaţă nu se va sfârşi niciodată pentru că atunci când s-ar sfârşi viaţa în univers de fapt s-ar sfârşi şi timpul şi n-ar putea exista nici o secundă fără viaţă. De aceea, oricât de mult ar părea să dureze posibila lipsă a vieţii din nivers, ea nu va dura deloc şi mereu va fi viaţă şi mereu va fi Dumnezeu şi mereu tu vei fi una cu el.

Constantin Luntraru în Om înspre înger (2006)
Adăugat de Sanda Mures
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverberaţii

sufletul ca şi ninsoarea se abureşte din când în când
dar îţi mărturisesc toţi ţurţurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
şi alunecă înspre un timp cu o mie şi-o mie de glasuri
parcă aici sau acum s-ar prăbuşi luna lin între iazuri

vin nişte nopţi /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
poţi răsuci lămâile insomniace ale mării?
ventriloc sufletul se aşază în iubirile-monadă
şi reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă

sfârşitul vieţii miroase a morţi deghizate
în clovni gri
a cai despiedecaţi a pepeni necopţi a sunete vii
ca şerpii-de-apă unduim printre zile efemere
ninge peste copertina lumii cu iluzorii mistere

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile, de pildă, trebuie când şi când să se simtă nenorocite, nedreptăţite, chiar dacă n-au îndurat vreo nedreptate şi nu li s-a întâmplat nicio nenorocire. Şi există destui bărbaţi care seamănă în această privinţă cu femeile, deşi nimeni n-ar putea susţine că fac parte din categoria bărbaţilor cu firi slabe ori cu o structură psihică feminină.

Dostoievski în Umiliţi şi obidiţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se poate dezvinovăţi spunând că el nu-L poate vedea şi că nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu, când lucrările Sale grăiesc aşa de puternic despre Domnul, când sunt atâtea mărturii atât din afara noastră, cât şi din lăuntrul nostru. Şi când gândurile noastre care între ele se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc, ele însele sunt o mărturie puternică din lăuntrul nostru. Care dintre noi se poate dezvinovăţi că nu L-a putut vedea şi simţi atât în afară, cât şi în lăuntrul său pe Dumnezeu?

Traian Dorz în Cununile slăvite (2006)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea, o execuţie lentă

mă bântuie o linişte grea un gol
îmi delimitează privirea
nu pot să dorm
de câteva nopţi
mă gândesc la ziua
în care voi ieşi
din mine
ca apa
din albie
mă voi revărsa peste
crăpăturile uscate
ale pământului

totul pare să fie pregătit

nu protestez încă
trăiesc printre oameni
locaţia îmi prieşte
femeile îmi fac cu mâna
din când în când
joc şah
negrul câştigă mereu

e o chestie de timp

(moartea -
singura monedă de schimb
între mine şi Dumnezeu...)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!