Nobel

am rămas cu închisorile noastre de aer
cu umezeala rece a insomniilor
mergem tot mai greu
tot mai aduşi de spate/ numărând
câte zile câţi ani câte vieţi
facem cunoştinţă cu siluete îmbibate în tuş
le recunoaştem mirosul impregnat în hainele de duminică
tragem aer în piept de fapt tragem fum

noi ne-am pus inimile la fereastră
nobel
lumina trece prin sânge
se aşază pe obiecte ca o piele subţire şi caldă
stăm înăuntru vorbim facem planuri
cele mai guralive sunt oglinzile

când un conflict depăşeşte previzibilul
agitaţia trece în patrimoniul nostru celular
copiii părinţii şi moartea

acum vin şi te-ntreb
nobel
închisorile noastre de aer sunt pentru totdeauna?

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, facem dragoste cu ochii noştri. Câteodată, facem dragoste cu mâinile noastre. Alteori, facem dragoste cu trupurile noastre. Întotdeauna facem dragoste cu inimile noastre.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşcăm din timp...

Muşcăm din timp ca dintr-o pâine,
Viaţa ne trece zi cu zi,
Ce-a fost azi nu mai e mâine,
Din Polul Nord la Miazăzi.

Trăim cu amintiră de neuitat,
Ce rămân în suflet îngropate,
În somnul nostru zbuciumat,
Cu vise care mor în noapte.

Nu facem socoteli să adunăm
Cât aer intră în plămâni,
Mergem înainte mai sperăm,
Cu toate că suntem, bătrâni.

Nu tragem linii, definiţii,
Nu stăm pe loc ci ne mişcăm,
Nu ne permitem premoniţii,
Fără să vrem spre viitor zburăm.

Nu e timp pentru bilanţuri
Păşim cu timpul înainte,
Nu ne înfăşurăm în lanţuri,
Căci sufletul ne e cuminte.

poezie de Mihai Leonte (9 septembrie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtare

Câte versuri stau să cadă
De pe tâmpla-mbătrânită,
Şi din inima bolnavă
Nenţeleasă, neiubită?

Câte stele s-au stins oare
Lângă ochii-ţi plini de dor,
Şi în câtă supărare
Te-ai scăldat de dorul lor?

Câţi ai întrebat pe stradă
De copiii tăi iubiţi,
Şi te-ntrebi, când or să vadă
Ce-i iubirea în părinţi?

Câte nopţi mai ai, bătrâne,
Câte zile şi cât dor?
Cât mai poţi s-aştepţi un mâine
Cu gândul la-ltău fecior?

Câte griji mai ţi sub piele
Şi dorinţe-n palmă-ţi mică,
Câte nopţi ai să faci zile
Cu gândul la a ta fiică?

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul închide uşa

Câţi stejari vor mai
ştii... ce-i veacul
Câţi copii vor mai
încălţa opinca
Câţi români în lanuri
de neghină-si vor nega
limba...
Câţi hoţi ne vor mai
prada ţara
Şi când se va termina
desaga...
Ce-o să facem...
Tragem uşa
Şi ne pierdem naţia...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, tind să cred că ne tragem din maimuţă, la cât de multă ignoranţă există în jur... Dar, totodată, tind să cred că nu toţi ne tragem din maimuţă. Mai sunt şi cei care se trag din şobolan: atât de lipiţi de scrupule sunt câte unii.

aforism de Andrei Ş.L. Evelin (2017)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit trenul mult aşteptat

Îmbrăţişează-mă
pentru fiecare îmbrăţişare ce nu ne-am dat!
Sărută-mă
pentru toate sărutările pierdute!
Priveşte în ochii mei şi vezi-mi viaţa de acum.
Atinge-mi pielea
pentru fiecare dată când am fi vrut să o facem,
neputând din cauza desenelor ce nu erau ale noastre.
Simte respiraţia-mi ce compune melodii cu a ta,
pentru toate nopţile trecute separaţi.
Accelerează-ţi suflarea pentru a lăsa liber
zborul dorinţei de a iubi,
ce mereu l-am înfrânat
dar niciodată nu l-am abandonat,
aşteptând momentul just ca un veritabil acrobat.
Strânge-mi mâinile să simt sub piele
toate dăţile când aş fi vrut să te ating,
măcar o atingere uşoară precum dansul de iele,
unindu-ne-n visare îvăluiţi de feeling.
Caută-mi trupul cum eu îl caut pe-al tău,
inimile noastre deja se cunosc,
nu mai avem temă de-a ne prăbuşi în hău,
sufletele noastre sunt unite,
ale nostre lacrimi pregătite
de a coborâ pe-acelaş obraz împreună,
a iubirii noastre arvună.
Acum, calea noastră ferată e una,
a sosit trenul mult aşteptat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni pentru alhambra

jumătăţi de inimă
aici: strugurii vinul beţia şi
voma
promite că mă vei ţine în braţe când îmi va fi cel mai rău
să-mi trimiţi salutări
cum trimit unele păsări semnale dacă se-apropie primejdia
mă voi întoarce
alhambra
mă voi reinventa
voi pune
două cărţi pe-aceeaşi noptieră
două perne în acelaşi pat
promite răspunsuri
jungla trece prin sânge
fiare mi se spânzură în carne
promite
că acolo
insurgenţele ţin loc de ziduri
spune ceva să însemne curaj
o îngăduinţă peste cele ce-au fost
acoperiş templului
de sus
totul este altfel şi mai mic
o pălărie imensă/ cerul
nu ne vedem de el
promite alhambra
puţin pământ
să ne facem casă

o droaie de copii s-aştepte dimineaţa
paharul cu lapte

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii celorlalţi – închisorile noastre; gândurile lor – coliviile noastre.

citat clasic din Virginia Woolf
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea lumii

liniştea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe faţete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în aşteptarea ţipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte şi mult fum
aş vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoşi şi puri
să mângâi sufletul unui pescăruş în zbor
dar nu ştiu cum
doar stau şi plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu ştim nimic, dar totul ştim
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
şi stăm, ce bine stăm...
nu ştiu de dorm
de când, de ce şi până când
o clipă sau o veşnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am inţeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet şi plec pe jos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunătatea din ochii lui Dumnezeu o vedem de câte ori ne ridicăm privirea spre un cer senin, iar imensa bunătate a întregii sale fiinţe o simţim de fiecare dată când tragem în piept aerul curat al unei zile însorite de mai.

Cristian Teleucă
Adăugat de Cristian Teleucă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii nu sunt singurii care cresc. Şi părinţii cresc. Tot aşa cum noi ne privim copiii, să vedem ce fac cu vieţile lor, tot aşa ne privesc şi ei pe noi, să vadă ce facem noi cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele. Tot ce pot face este ca eu să mă-ntind spre ele.

citat din Joyce Maynard
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

tot mai multe familii sunt distruse
de pe urma migraţiei
tot mai mulţi părinţi bătrâni
rămaşi să crească nepoţii sau
dureros de singuri
iar noi ne batem capul dacă
să fie familia într-un fel sau altul
(sau, cine ştie... să o desfiinţăm total...)

să facem un referendum despre
cum să fie răsplătită munca de mamă, de tată, de bunic
de copil rămas cumva orfan din cauza distanţelor
să facem un referendum despre cum toţi copiii bolnavi şi bătrânii noştri
să fie trataţi pe banii statului la clinicile mari din lume
dacă tot am distrus pe cele ale noastre...
să facem un referendum despre cum să redevenim o familie
noi toţi românii de aiurea
să facem un referendum prin care vrajba
să fie abolită
şi un ultim referendum despre
distribuirea ruşinii trădării
pe cap de politician

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Soarele încet coboară
După munţi, la asfinţit,
Înserarea se strecoară,
Arşiţa s-a domolit.

Plaja s-a golit de lume
Am rămas numai noi doi
Stăm de vorbă, facem glume
Şi-apoi râdem amândoi.

Stele una câte una
Se aprind pe firmament
În curând răsare luna
În văzduhul transparent.

Ne-am întins acum pe spate
Şi privim cu încântare
Cum coboară-nflăcărate
Două stele căzătoare.

Şi cu tremur în fiinţă
Privind spaţiul infinit
Ne punem câte-o dorinţă –
Oare a ta s-a împlinit?

poezie de Octavian Cocoş (9 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barack Obama - Nobel pentru... război

Se va-mplini curând un an
De când e preşedinte el;
Pentru Irak şi-Afganistan
Primit-a premiul Nobel?!

epigramă de Mircea Micle (16 decembrie 2009)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima poezie DA de nobel din an

uau un poet român a luat premiul nobel
uau dar şi un alt poet român l-a luat
uau până şi un al treilea poet român a luat premiul nobel
de fapt
mai mulţi poeţi români au luat nobelul (?!) uau
iar acum DA cu
lunetele sparte
îl dau din mână în mână - uau-a-uau -
şi aşa...
şi aşa...
şi aşa... mai departe...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost învăţaţi de mici să ne comparăm, să ne dorim să fim ca domnul X sau doamna Y pentru că acelea sunt modelele de "succes". Şi am continuat să NE comparăm şi SĂ comparăm vieţile noastre cu ale celorlalţi pentru că aşa am fost obişnuiţi să facem. Am reuşit astfel să impunem şi stabilim modele "ideale" pentru vieţile noastre care, de fapt, ne împiedică să fim recunoscători şi să apreciem ceea ce avem aici şi acum. Te plângi că nu-ţi poţi cumpăra un ceas de fiţe cu care să impresionezi. Ghici ce? Încă există oameni care nu au ce mânca. Te plângi că n-ai hainele cele mai în vogă? Aminteşte-ţi că unii copii abia au haine pe ei, iar cea mai mare fericire ar fi o pereche de papuci noi. Te plângi că n-ai tenul perfect? Gândeşte-te că cineva poate afla acum că suferă de o boală incurabilă şi mai are doar câteva săptămâni de trăit. Te plângi că ai de mers 10 minute cu transportul în comun până acasă? Ce părere ai atunci de cei care au de mers kilometri pe zi pentru un bidon cu apă? Te plângi că nu-ţi convine CULOAREA telefonului pe care l-ai primit cadou? Hmmm... unii nu au unde să doarmă. Şi lista poate continua. Te întreb acum: oare nu cumva marile noastre "lipsuri" sunt cumva mai mult mofturi? Nu e nevoie să avem vieţi de reviste pentru a fi fericiţi, dar e nevoie să învăţăm să apreciem în prezent.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am putea să vedem Soarele nostru din paraginele Capellei, l-am vedea strălucind ca una dintre cele mai mici stele în constelaţia Scorpionului. Un amănunt interesant: pentru latitudinele noastre, Capella trece la cea mai mare înălţime a ei drept de-asupra capului nostru. Mai au această cinste: alfa din Lebăda (sau Deneb) şi Vega care e ceva mai spre sud. Bine-înţeles, vorbim numai despre cele mai strălucitoare, căci mai mici sunt destule, cari drec drept la zenit pentru Bucureşti de pildă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vreme ce ea trece

Când stau la fereastră,
Prin geamul înălbit de ninsoare,
Văd imaginile ei drăguţe în vreme
Ce trece... trece... trece pe-aproape...

Întristarea şi-a aruncat vălul peste mine:
Mai puţin o creatură în acestă lume
Şi un înger mai mult în ceruri.

Când stau la fereastră,
Prin geamul înălbit de ninsoare,
Cred că-i văd imaginea,
Care acum nu mai trece... nu mai trece pe-aproape...

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum spun la revedere ( extras din Profetul )

Acum spun la revedere, ţie şi tinereţii petrecute cu tine,
Parcă ieri ne-am întâlnit într-un vis.
Eram singur şi tu mi-ai cântat,
iar eu din dorurile mele ţi-am înălţat un turn spre cer;
dar acum somnul nostru s-a sfârşit şi visul s-a destrămat,
duşi sunt zorii, pentru totdeauna.
Mareele amiezii sunt deasupra noastră, dimineţile noastre
au devenit zile pe de-a-ntregul, iar noi trebuie să ne despărţim.

Dacă-n seara memoriei ne vom mai întâlni încă o dată,
vom sta de vorbă iarăşi, iar tu îmi vei
cânta un mai adânc, un mai intens cântec.
Iar dacă mâinile noastre trebuie să se reîntâlnească,
noi vom înălţa încă un turn spre cer.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!