De sărbători

A-mpodobit aseară bradul
Bunica mea printre suspine,
În ochii ei citeai doar iadul,
Privind absent spre ţări străine.

Acolo ai ei copii plecaţi,
Muncind din greu pentru o pâine,
Acolo-s mame... dar şi taţi
Ce nu au dorul cui îl spune.

A-mpodobit aseară buna
Un brad sărac, de prin cătun,
Ai ei nepoţi o-ntreabă întruna,
Bunico... vine moş Crăciun?

Printre străini ai o dorinţă,
Dorinţă-n suflet, să revii,
De sărbători, ce umilinţă
Să stai departe de copii.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPII PLECAŢI SPRE DEPĂRTATE ŢĂRI ÎN PRIBEGIE
Copii plecaţi spre depărtate ţări în pribegie,
Părinţi rămaşi cu griji şi cu adâncă nostalgie
Rugându-se fierbinte ca să-i ocrotească soarta
Şi visul lor să fie împlinit ca prin magie.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept să vii, măicuţă

Îţi scriu măicuţa mea acum câteva rânduri
Ascunsă printre umbre şi multele suspine,
Eu, puiul tău de om, aştern aceste gânduri
Cuprinsă de amar, visând că eşti cu mine.
Să ştii, că Buna plânge adesea pe-nfundate
În timp ce-mi împleteşte din resturi un fular,
Are privirea stinsă, iar sufletu-i departe
Şi parcă totu-i fum, doar lucruri în zadar.
Te-aştept să vii acasă, măcar de sărbători
Să-mpodobesc cu tine, crenguţele de brad,
Eu ştiu că-ţi este greu şi gemi spre cer şi nori,
Dar mamă, leacul meu sunt ochii tăi de jad.
Lui Moş Crăciun, aseară, scrisoare i-am trimis
Şi sper să înţeleagă din ruga mea fierbinte,
Eu nu vreau jucării nici darul mult promis,
Ci braţul tău duios şi-a tale dulci cuvinte.
Tu să-mi auzi chemarea, în ziua cea senină
Şi-atunci să pleci măicuţă, din neştiuta zare,
Întoarce-te degrabă, din lumea cea străină
La satul dintre munţi îmbrăţişat de soare.
Pe drum am să-ţi presar luceferi argintii,
Un pod de crini voi face, să vii peste zănoagă
Vor lumina-n cărare, doar candele-făclii,
Să nu ajungi cumva cu pasii-ntr-o pârloagă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În apărarea lui Moş Crăciun

pot să spun că şi eu când eram
fulg de nea,-l aşteptam
în geam şi scriam: te iubesc
moş crăciun! mă zgâiam
cu cristale mortale, de soare, în maţe
mai mult
zgâriam sticla lovită de nulitatea
împletită din aţe
a vocilor subţirele de mame
şi taţi epilaţi până-n gât
în tot ce poate fi mai urât: să
nu ai de sărbători bucurii şi să nu
te caute,
de copii, moş crăciun!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit aseară mama

A venit aseară mama, ca-n romanţa populară,
Oare te-a găsit acasă, oare mai ştiai că-i ea,
N-a venit ca să-ţi aducă, a venit ca să îţi ceară,
A venit aseară mama cu broboada ei cea grea.

A venit aseară mama şi-i atîta de-nstărită,
Încît nici nu poate spune tot ce are-ntr-adevăr,
Are astm, contracte, noră, pensie, nepoţi, flebită,
Şi argint din cel mai straşnic în sprîncene şi în păr.

A venit aseară mama, bună seara, sărutmîna,
A simţit că nu te doare şi că te-a şi indispus,
Îi citeai în ochi căderea şi-i vedeai în trup ţărîna,
A venit aseară mama, s-o ajute cel de sus.

A venit aseară mama, n-a mai apucat să-ţi spună,
Dacă vrei s-o iei la tine, pentru cît va mai trăi,
Că o dau afar-din casă, că la dînşii în comună
Fac curat, dărîmă totul, lasă brazdele pustii.

A venit aseară mama, a plecat în zori la gară,
Cu broboada ca un plînset, peste ultimul temei,
Hotărîtă să te uite şi în casa ei să moară,
Cînd or omorî cu fierul, cei ca tine, casa ei.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate, 1990
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva o Iarnă

Cândva o iarnă, copil eram la ţară,
Romanticele nopţi şi lămpile cu gaz,
Torcea bunica fuiorul din cămară,
Bunicul povestea de un Mihai Viteaz.

Îmi amintesc cum mama cocea-n casă
O pâine-n spuză cât roata de la car,
Şi fericiţi mâncam cu toţi la masă,
De sărbători primeam câte un dar.

Ne îngheţau picioarele-n zăpadă,
Printre nămeţi, cu sănii ne urcam pe deal,
Pe derdeluş cădeam, eram uşoară pradă,
Spre vale ne opream la buza unui mal.

Copilărie cu farmec de poveste,
De ţară îmi e dor şi de ai mei bunici,
Se pierde tot, nici casa nu mai este,
Suntem străini acolo, suntem străini aici.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sărbători revin acasă

Ca nişte păsări călătoare
Se-ntorc românii iar acasă,
Departe, doru-i greu şi doare,
Iubirea de ai lor i-apasă.

Ce scurtă-i clipa revederii,
Cum bate inima de tare!...
Copii, bunici, surori şi verii
Ar sta mai mult cu fiecare.

Ce bine mai era odată
Aici, în glia lor frumoasă,
Ce-aşteaptă să se-ntoarcă-ndată,
Urare dând din casă-n casă!

În ţări străine se-ntorc iară
Românii cei plecaţi pe-afară
Iar doina de odinioară
Le-o plânge-n vers dorul de ţară.

Ca nişte păsări călătoare
Ne vin românii iar acasă
Departe doru-i greu şi doare
Iubirea de ai lor i-apasă...

poezie de Gabriela Genţiana Groza (1 ianuarie 2023)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De Crăciun nu ai voie să:
Fii nefericit.
Să fii sărac.
Să fii singur.
Să cazi în depresie.
Să cazi pe gheaţă.
Să chemi salvarea.
Să plângi.
Să încui uşa.
Să ucizi.
Să mori.
Să-ţi fie foame.
Să-ţi fie frig.
Să nu te bucuri.
Să nu asculţi colinde.
Să nu ai prieteni.
Să nu primeşti daruri.
Să nu dăruieşti.
Să nu mergi în vizită la rude.
Să nu ai rude.
Să nu împodobeşti bradul.
Să nu ai brad.
Să nu tai porcul.
Să nu ai copii sau nepoţi.
Să nu-i iubeşti pe toţi.
Şi totuşi...

poezie de Dorina Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluptate

Nevrozaţilor

Plecaţi spre ţări de voluptate,
Învingătoare de nevroze
Şi de iubiri fatale;
Plecaţi spre zările pătate
De violete echimoze
Şi de motive pale...

Plecaţi departe-n fund de zări:
Acolo unde forma moare
Şi nu-s conture crude;
Plecaţi spre voluptoase ţări,
În care nu-i apus de soare
Şi plânsul nu se-aude...

Acolo unde-n colori şterse,
În armonia de penumbre,
Palpită viaţa întregei firi,
Şi unde-amantele perverse
Visează în alcovuri sumbre,
Înamorate de satiri...

Acolo-s templele deschise
Şi candelabrele aprinse
Cu untdelemn de trandafiri;
Acolo se îmbată-n vise
Fecioarele cu buze-ntinse,
Cerşind nervoasele iubiri!

Acolo-s flori şi poezie,
Şi râs şi cântece barbare,
Şi nu-i femeie să nu crează,
Cu idolatra-i fantazie:
O clipă în beţia care
Omoară, dar reînviază!

În parcul albelor cununi,
În ţara aceea depărtată,
Plecaţi, trişti visători, plecaţi!
Dând foc în urmă la minciuni,
Uitaţi credinţa de-altădată!
Şi-apoi, voi, palizi nevrozati,
Plecaţi!

poezie de Claudia Millian-Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu

E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,

Şi este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Şi este greu pentru mămici,
Să-şi lase puişorii mici,

E greu departe ca să fii,
Să înghiţi amarul ce te apasă,
Ştiind că copilaşii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,

Cu ce am greşit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii şi părinţii,
Plecăm că este tot mai greu,

Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinţii nu mai sunt în viaţă,
Chiar şi copiii au crescut

poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Şi îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o muşcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor şi de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Şi iarăşi în noapte suspin,
Ascultând poveştile mamei.

Ţi-am pus în privire poteci,
Şi lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Şi flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... şi izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Şi mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu eşti singurul vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi copii

Dragi copii din lumea toată,
Luaţi-vă de mâini şi înălţaţi o rugăciune
Către îngerii cei divini!
Căci Moş Crăciun cu inima plină de bucurie
Şi cu sufletul împăcat la voi o să vină,
Ca să vă aducă cadoul de sub brad.
Dragi copii din lumea toată
Fiţi mai cuminţi şi spuneţi o rugăciune
Pentru-ai voştri dragi părinţi.
Dragi copii din lumea toată
Cu ochi frumoşi şi zglobii
Să nu uitaţi niciodată,
Că printre voi sunt şi sărmani copii.
Care nu au nici o bucăţică de pâine,
Sunt flămânzi şi goi!
Să-i ajutăm să aibă şi zile mai senine.
Şi să nu-i alungaţi de lângă voi!
Dragi copii din lumea toată
Vreau ceva să vă mai spun
Să nu uitaţi nici de carte,
Căci cartea este un prieten bun.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motănel

Motănel poartă cravată
Costumul alb fără pată
A ieşit pe scena mare
Pregătit pentru o cântare
Glasul său de bariton
Dă împrejurimi ocol
Replică-i dă Sultănica
Suind scena "mititica"
Rochia-neagră de seară
Ochii ei strălucitori
Doi luceferi printre nori
Toată o frumuseţe rară
Cucerind pe Motănel
Cântă în duet cu el.
A fost seara lor cea mare
Apoi Motănel dispare.
Iar frumoasa Sultănică
Deveni curând mămică.
Motănel unde-o fi oare
Ca să-i dau vestea cea mare?
Motănele, că eşti tată
A cinci copii dintr-o dată.
Băieţii sunt blonzi ca tine
Fetele brune ca mine.

Tu umbli hoinar prin ţară
Nu eşti grijuliu de fel
Nici măcar un şoricel
Pensie alimentară...
Dar lasă, că nu-i nimic
Îţi spun asta ca să ştii
Ne-a înfiat pe toţi Bunica
Pe mine şi pe copii!
Pe Bunica tu n-o ştii
N-a putut avea copii.
Cum nu are nici nepoţi
Ne-a înfiat pe noi toţi.
Şi-mparte pensia-n şapte
Pentru carne, pâine, lapte,
Suntem toată bucuria
Pentru Bunica Maria.
Iar tu, Motănele dragă,
Stai acia fără vlagă
Lângă ghena de gunoi
De vrei, hai, vino la noi!
Stăpânul meu bun şi drept
Trist, dar dete faliment.
Şi-a plecat în altă ţară
Eu am fost "mutat" afară.
Să fiu tată? Cum se poate?
Vremea-n doi a fost prea mică.
Să stau eu lângă Bunică?
Nu renunţ la libertate!

Morala:

Vezi adesea printre noi
Nenumăraţi motănei,
"Aventură şi arginţi"
Nu concep a fi părinţi!

fabulă de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni şi copii

Aceşti bătrâni, aceşti copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord şi alţii sud
Şi lacrima nu şi-o aud.

Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinţii dintre ei lipsesc,
Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi,
Străinătatea strigă-n toţi.

Aceşti copii, aceşti bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Şi rudele, cu ei nici nu-s.

Nişte copii în ţarc vulgar,
Nişte bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici.

Copiii n-au ce-şi aminti,
Bătrânii nu mai nasc copii,
Imaginile lor se cern
Spre paradis şi spre infern.

Şi pân' s-ajungă la sfârşit,
Au de trăit şi de murit,
Ca vietăţile-n nisip
Ei nici nu-şi seamănă la chip.

Aşa au fost, aşa rămân,
Ce e copil, ce e bătrân
Bătrânii-n iadul propriu zis,
Copiii-n veşnic paradis.

Purtându-şi umbrele în mâini,
Ce trişti copii, fără bătrâni,
Cu ochii pătimiţi de vii,
Ce trişti bătrâni fără copii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri în tăcerea nopţii

În întunericul de nepătruns,
vara, în tăcerea nopţii,
Stau rezemat, cu gândul dus,
sprijinit de stâlpul porţii.
Am trimis gândul la tine
ca să-ţi spună dorul meu.
Să-ţi spună că nu-mi e bine.
Fără tine-mi este greu.
Tăcerea nopţii mă-înfioară.
Tremură inima-n mine.
Ne lipseşti de-un an şi-o vară.
Rătăceşti prin ţări străine.
Nu mai ştiu de eşti în viaţă.
La copii, ce să le spun?
Cănd dă soare-n dimineaţă,
îşi plimbă ochii pe drum.
Oare-ai să mai vii acasă?
Dorul de ei nu te-îndeamnă
să te-ntorci? Să stai la masă.
Copiii să-ţi spună, MAMĂ!

poezie de Dumitru Delcă (7 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o pâine amară

Pentru o pâine amară,
Femeia pleacă din ţară.
Copiii şi-i părăseşte
Şi prin lume rătăceşte.

La poartă, pe o băncuţă, şade gânditoare mama
Şi cum stă pierdută-n gânduri îşi pune pe cap marama.
Ochii către cer ridică şi pe Dumnezeu întreabă,
De ce viaţa ce-o trăieşte este atât de beteagă.
-Sfătuieşte-mă, Tu Doamne! Arată-mi calea de urmat!
Deodată-i fulgeră un gând şi repede s-a ridicat.
Aleargă, intră în casă, unde zace fata mică,
Lângă ea veghează-un frate care tremură de frică.
Băiatul şi cu fetiţa sunt copiii care-i are
Pentru ei,, tânăra mamă, nu găseşte alinare.
Ar vrea să strige-n gura mare, dar nimeni nu o aude.
Durerea-i pătrunde-n suflet, mai amarnic o răpune
Mintea-i este rătăcită, gândul o trimite-n lume,
Prin străini ca să muncească, la copii s-aducă pâine.
Îi e greu să hotărască, de copii să se despartă,
Dar sărăcia-i apasă, le mănâncă a lor soartă.
Oftează. Îşi face curaj. Cu suflet frânt de durere
Îşi ia bocceluţa mama şi spunând la revedere,
Nu ştie unde se-ndreaptă, ştie că pleacă afară.
Îi e greu să se despartă şi de copii şi de ţară.
Dar necazul o împinge. Femeia pleacă departe,
Neputând să mai îndure, povara vieţii în spate.
Ajunsă în altă ţară, cu mintea ei rătăcită,
În mulţimea de pe stradă se simte şi mai pierdută.
Limba ţării n-o cunoaşte, cu cine să mai vorbească?
Cui oare să se-adreseze, ca să ceară să muncească?
Îndată ziua se sfârşeşte şi nu are adăpost
Aici simte că îi e, mai greu decât acasă a fost.
Într-un cotlon, lângă zid, femeia plânge şi oftează,
Tot gândind la cei de-acasă, vede cum se înnoptează.
În somnul nopţii care vine, visele o chinuiesc,
Din somn femeia se trezeşte şi strigă: vreau să muncesc!
O trăsură tocmai trece şi în dreptul ei opreşte,
Cineva din ea coboară şi cu blândeţe-i vorbeşte.
Ea ascultă speriată, dar nimic nu înţelege.
Omul pleacă. Ea rămâne. Cu multă frică se-alege.
A doua zi, în dimineaţă, omul din nou a venit.
Femeia, la cerşit plecase şi era de negăsit.
După înc-o zi pe stradă, disperarea-i şi mai mare,
Şi lipsită de speranţă, crede că noroc nu are.
Se-ntoarce şi se cuibăreşte în cotlonul "primitor"
Unde în tăcerea nopţii, de-acasă, iar îi vine dor.
Nici n-apucă să adoarmă, că din nou e căutată
De -acelaş bărbat de-aseară, însoţit acum de-o fată.
În multe limbi străine, fata interpret vorbeşte,
Ea tresare când aude, vorbindu-i şi româneşte.
Ce să facă? Să răspundă? Sau necazul o pândeşte?
Cu teamă de noua lume, în sfârşit se hotărăşte.
Cu gândul bun la Dumnezeu, şi cu frica-n sân răspunde:
-Eu sunt româncă şi doresc să muncesc, dar nu am unde.
După o discuţie cu omul, fata îi traduce.
Se gândeşte ce să facă, până la urmă se duce.
Cu un licăr de speranţă, sfioasă ea intră-n casă
Şi cuprinsă de căldură, încet pe bancă se lasă.
După ce e ospătată, să se odihnească-i zice,
Văzând-o cum este gata, de pe bancă jos să pice.
Tot nu doarme liniştită, mai multe griji o apucă:
Oare o găsi de muncă? Mâine unde-o să se ducă?
Cu dorul de copii în suflet, ea cu greu a adormit,
Încă nu ştia sărmana că norocul i-a zâmbit.
Când se scoală-n dimineaţă şi află ce i se spune,
Se bucură mult femeia că va câştiga o pâine.
Ştie că e mult de muncă, dar iubirea-i dă putere,
Pentru copii să adune, o cât de mică avere
Ar vrea ca timpul să zboare, să se întoarcă la copii
Cu banii adunaţi prin trudă să le facă bucurii.
Însă timpul trece greu. Femeia tot din greu munceşte
Dar, cu gând bun la Dumnezeu,, anul, uite, se sfârşeşte.
Dorul se mai potoleşte, când e sigură că vine.
În sfârşit, iat-o acasă, după un an şi mai bine.
Cu bucurie nespusă, pe copii îmbrăţişează,
Lacrimi picură obrazul, de oftat nu mai oftează.
Printre lacrimi şi suspine, mama la copii le spune
Că de-acuma, niciodată nu va mai pleca în lume.
Îşi strânge la piept copiii, îi sărută şi-i dezmiardă,
Pentru aurul din lume, nu vrea pe copii să-i piardă.
E crudă viaţa prin străini, şi pâinea e mai amară,
Nicăieri nu e mai bine decât la tine în ţară.
Din bătrâni îşi aminteşte, un proverb care spunea:
"Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea".
-Aici mamă v-am născut, aici e şi steaua mea.
Împreună vom trăi, câte zile vom avea.

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniţi! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalţă flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinţii mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger şi câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Îşi şterge ochii cu năframa
Şi tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe şi apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duşi departe amândoi
Şi plâng şi ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuţa şi-o privesc.
Ştiu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărţeau păduri şi stânci...

Un trai mai bun şi daruri noi
Voi ne-aţi adus, dar cât vom fi
Copii uitaţi, lipsiţi de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu peşti de-argint plângând de dor,
Voi sunteţi doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea...
Să nu uiţi moşule! Acum
Este târziu şi poţi pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu ştiu că nu ne-aţi părăsit,
Însă şi nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca şi voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteţi goi
Şi eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieţii înapoi...

Copil sărac sunt... ca şi voi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea.
Un trai mai bun şi daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe şi apoi
E ger şi sunt nămeţi pe drum.
Îmi vreau părinţii înapoi!
Aştept să vină Moş Crăciun...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calm, brad frumos...

Să-ncepem ziua, ah, cu noi:
hai să căţărăm în... brad
lumina ochilor din... gard
printre lumânări ce ard
printre striuri de beteală
mere nuci fondante trase
prin inelul dintre oase
care se îmbucă încă (!?)
de ţin bradul sur pe stâncă;
să începem ziua bine:
cu cântare slavă rugăciuni
cu ţigare şi topoare şi suspine
cu gleznă frântă-n hăuri line
dar şi în binele cu şcoală
cu, vezi, urcare verticală;
striuri junghiuri alte unghiuri –
decolare epocală
(se găteşte tot ce creşte...)
a brădetului destoinic
a brădetului din nară!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtări

Vei pleca în ţară-ndepărtată,
iar cu tine n-ai să iei merinde,
foamea, setea, acolo nu te prinde
în feeria aceea fără pată.
Dacă-ntristarea te va cuprinde
c-ai plecat departe dintrodată,
să nu rămâi prea mult îngândurată;
scânteia revenirii se aprinde.
Amândoi ne-am strecurat cu bine
prin viaţa noastră-ngemănată,
în urmă fără lacrimi şi suspine.
Printre ale trecutului ruine
vom începe viaţa înc- odată,
când tu vei reveni din ţări străine!

poezie de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtări

Vei pleca în ţară-ndepărtată,
iar cu tine n-ai să iei merinde,
foamea, setea, acolo nu te prinde
în feeria aceea fără pată.

Dacă-ntristarea te va cuprinde
c-ai plecat departe dintrodată,
să nu rămâi prea mult îngândurată;
scânteia revenirii se aprinde.

Amândoi ne-am strecurat cu bine
prin viaţa noastră-ngemănată,
în urmă fără lacrimi şi suspine.

Printre ale trecutului ruine
vom începe viaţa înc- odată,
când tu vei reveni din ţări străine!

poezie de Ioan Friciu din Inedită (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!