Toamna de acum

Trece toamna şchiopătând pe cărările ştiute
şi amar pune în pomi lăsând frunze ruginite,
le mai scutură pe jos vânturile învrăjbite
şi cât e de lung şi lat cimitirul cu morminte.

Trec pe drumuri rar perechi ce îşi amintesc de multe
şi de frunzele din pomi şi de vremuri petrecute
şi-amintesc de primăveri şi albite ierni trecute
şi de timpul lor demult cu poveşti îngălbenite.

Un copil pe două roţi calcă morţile uscate
urmărit de mama lui şi de două babe cloanţe
şi nu ştie că pe jos sunt o droaie de frunziţe
şi pe margini pomii groşi tremurând din crengi golite.

Toamna timpul şi-a lungit peste timpul iernii slute
şi mai cerne prea încet doar în munţii unde-s ciute
şi în timpurile ei sunt colindele cântate
şi în brazi şi-a atârnat beculeţe colorate.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul iernii să revină...

e timpul iernii să revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-şi albul şi-a lui vină,
să se aşeze pe trecut

să se aşeze peste dealuri
şi peste câmpuri, peste munţi,
să se amestece cu valuri,
fulgii să zboare unduiţi

se-aude iarna cum revine
cu scârţâit de ger pătruns,
cu nopţile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns

e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduţ şi blând

e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheaţă,
ciulinii înfloresc fulgite flori

pădurea iarăşi se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea

e timpul iernii să revină
şi toamna tremura de frig,
sub streşini păsări se adună,
pe jos e alb ca ţipirig

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu ştiu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Şi-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară şi în rime,
Liniştea-i la ea acasă
Şi e tristeţea lângă mine,
Stă lungită şi nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când şi când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Şi-aud şi pomii şi-a lor ramuri
Şi frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roşite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viaţă viu un timp.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarăşi toamnă peste toamna mea

Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece şi de grea,
Urmează alta, alta şi mai multe,
E iarăşi toamnă peste toamna mea.

Şi aş fi vrut s-o rog să nu mai vină
Şi aş fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe şi eu nu le vreau.

E iarăşi toamnă şi o văd pe frunze,
Copaci-şi scutură poveşti de ieri,
Mi-e frig şi simt că toate sunt lăuze,
Puţine flori rămase se-ascund în seri.

Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăşi peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopţi, căzându-mi azi o stea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec şi toamna...

dacă trec şi toamna asta
iar o toamnă ar sosi,
am deschis demult fereasta,
le primesc şi orice-ar fi...

cuibărită e în mine
şi pe alţii îi aşteaptă,
stă la pândă printre rime,
o vom scrie toţi odată

dacă trec şi toamna asta
chiar de-i vară pe afară,
voi paşi în fulgi de iarnă,
iarna rece, solitară

nu mă plâng, nu am regrete,
totul a fost prea frumos,
primăvara, vara, sete,
mi-a adus toamna pe jos

a venit încet, cu timpul,
care nu l-am drămuit,
acum îmi zâmbeşte chipul,
mi-amintesc cum am iubit

toamnă dulce, dulce toamnă,
doamne, sărut-mâna doamne,
am strâns doruri pentru iarnă
şi mă ard ca nişte toamne

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom cu oameni...

câţi oameni stau răzleţi în pom?
câţi în codiţă de alt om
se legăna sub vânt uşor,
sunt doborâţi de toamna lor?

sunt doborâţi şi mai devreme
de-a lor furtună cu blesteme,
câţi oameni ţine pomul pom
în timpul lor cu gust de rom?

picaţi pe jos într-un covor
uscaţi de frig se sting şi mor,
pe crengi răsar alţii din dor
când frunzele se-ating în zbor

pomul tăcerii plin de vise
în primăvară ţese iţe,
în vară coace dulci iubiri,
în toamnă flori de trandafiri

când trece pomul peste iarnă
îmbracă alb şi-o altă haină,
îngheaţă frunzele tăcute,
prinse de crengi înmărmurite

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom cu oameni...

câţi oameni stau răzleţi în pom?
câţi în codiţă de alt om?
se legăna sub vânt uşor,
sunt doborâţi de toamna lor

sunt doborâţi şi mai devreme,
de-a lor furtună cu blesteme,
câţi oameni ţine pomul pom?
în timpul lor cu gust de rom

picaţi pe jos într-un covor
uscaţi de frig se sting şi mor,
pe crengi răsar alţii din dor,
când frunzele se-ating în zbor

pomul tăcerii plin de vise,
în primăvară ţese iţe,
în vară coace dulci iubiri,
în toamnă flori de trandafiri

când trece pomul peste iarnă,
îmbracă alb şi-o altă haină,
îngheaţă frunzele tăcute,
prinse de crengi înmărmurite

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi de iubire

Am lăsat uşa deschisă
şi pe masa stau bucate,
să-mi intre Crăciun în casă
şi să uit de tot şi toate.

Să uit c-a trecut un an
cu mai bune şi mai rele
să uit c-au căzut din pomi
presărate frunzele.

Am lăsat uşa deschisă
să vină colindătorii,
să-mi vestească bucuroşi
c-au plecat de mult cocorii.

Pe la geamuri beculeţe
colorate, unele,
luminează peste noapte
de se văd cătunele.

Am lăsat uşa deschisă
şi ne-am aşezat la masă,
mama este bucuroasă
că ne are iar acasă

Şi miroase a sarmale
a fripturi şi cozonac
şi a dragoste miroase
şi a mugure de brad.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine toamna

Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...

Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..

Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...

Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum creşte firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau şi astăzi nu mai sunt?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfinţit?
De ce furnica şi-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai şade peştele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-şi iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roşu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
şi pleacă departe nimeni nu ştie unde
face loc iernii cu tendinţe retro
tradiţii cu colinde pe străzi să abunde.

gânduri aleargă nebune care încotro
sar peste obstacole mari şi imunde
toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
cântecul ciocârliei în sân îl ascunde.

pornesc de la capăt din punctul zero
străbătând labirintul cu cărările scunde
cumpăr de la târg fericiri angro
globuleţe pictate cu steluţe rotunde.

toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
şi pleacă departe nimeni nu ştie unde.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, din toamna mea

Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieţi, venite din Septembrii
şi din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuş,
are-o vreme
când coboară.

M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt şi eu.
Toamnă, doar în toamna vieţii,
fără rod,
fără bucate,
Ca să laşi în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poţi fi şi om şi toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.

Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele timpului

Trecut-au multe primăveri
Şi vor mai trece încă.
Vom obosi în multe veri
Sătui de-atâta muncă.

Toamnele ne vor bruma.
Va trece timpul peste noi.
Anii ce-i vom aduna
Amprente vor lăsa pe noi.

Cu iernile ne vom lupta
Fără să ştim cine învinge.
Să ne opunem n-om putea
Şi peste noi, ele vor ninge.

În zbor trec multe primăveri.
Verile o iau la goană.
Trec toamnele parc-au fost ieri.
Iernile vor da năvală.

Primăveri, ne-au înflorit,
Verile ne-au ofilit,
Toamnele ne-au cărunţit,
Iernile ne-au zăpezit.
Sufletul a obosit,
Corpul a îmbătrânit,
Ajunge cât am trăit.
Timpul nostru s-a sfârşit.

poezie de Dumitru Delcă (21 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un animal în timpul iernii

Un animal în timpul iernii,
o plantă primăvara,
o insectă vara,
o pasăre toamna.
În restul timpului, sunt femeie.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te plânge toamna

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Iar copacii îşi pierd poboaba,
Frunzele-s uscate, seci.

Pe alee bate vântul,
Parcă te cheamă, suspinând,
C-o străbăteam zile de-a rândul,
Mâna în mâna, doar iubind.

Eu şi acum o străbat,
Cu paşi grei, cu oftat în suflet,
Să-mi amintesc ce n-am uitat,
Să-mi amintesc de al tău zâmbet.

E numai tristeţe-n jur,
Amintirile noastre se usucă,
Lăsând în urmă înmiresmat parfum,
Nu pot decât să le las să de ducă.

Urletul naturii ce piere,
Mă ceartă că am renunţat la noi,
Dar era peste puterile mele,
Să lupt, să iubesc pentru amândoi.

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Timpul, înapoi nu îl pot da,
Să te întorc, dacă te-am rugat să pleci.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Andreea Văduva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele nu mor toamna, pleacă doar să-şi odihnească verdele în timpul iernii.

aforism de Ai. T. Gheorghe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
în lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!