Trenul

Ca un alcoolic notoriu,
Ca o pasăre surdă,
Ca un suflet pierdut
Vine...

In ceaţa deasă,
Prin mucegai de zăpadă...
Plin de urmele vremii
In necunoscutul orfan,
Urmat de vagoane şubrede
Din fier armat.

Şuieră si acum
De parcă-şi ceartă morţii,
Camarazi pierduţi printr-e vagoane
Care jaca,, barba-oarba" cu frigul.

Vine...
Si tot mai trist,
Ne alarmează că moartea
Stă pe scaunul rece sprijinită de bagaje.

poezie de Nicolae Popescu
Adăugat de Nicu popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu vine

şi mi-e a moarte
am destule răni pe suflet
prin care să intre
şi să-l spele de flăcări
pe dinăuntru
dar moartea vine nu vine
se teme de îngerul
care-mi sapă în inimă
vrând să scoată
cu rădăcini cu tot
arborele de sânge.

poezie de Dumitru Istrate Ruşeţeanu
Adăugat de Vedetot Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

O locomotivă-n faţă
Trage şapte-opt vagoane,
Înşirate ca pe aţă
Şi unite prin tampoane.

Oameni mulţi şi cu bagaje
Se înghesuie în ele,
Parcă-s nişte personaje
De romane şi nuvele.

Trenul iute-accelerează
Şi alunecă pe şine
Kilometri devorează
Şi e foarte plin de sine.

Nici nu este de mirare
Că se crede important,
Fiindcă pe la mijloc are
Un vagon restaurant.

poezie de Octavian Cocoş (25 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar de plecare

Să ne urcăm în vagoane
gropile ne sunt săpate din sat în alt sat
vom face la noapte
un popas pentru un ceai sângeriu la casap.
Să ne urcăm în vagoane
să ne lăsăm duşi cu valul de tren
în megafoane
se aude partidul cum linge cotoare de plen.
Să ne luăm în mâini păpădia cu colţuri
să suflăm în ea cu ultimul respir
să ne batem cu bulgări de bolţuri
pe obraji-n delir.
Să ne urcăm în vagoane
să calce pe noi noii veniţi
cu casele la balcoane
să le facem cu mâna
ca şi cum am fi fericiţi...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine seara?...

De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopţii?
Poate că vine, ca şi vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii şi mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni şi de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu 1001 de nopţi înflorite

Poezie plină doar cu flori
în strofele ca nişte lungi vagoane
o te-am simţit de-atâtea ori
trecând prin vene şi urcând prin carne

Cu strofele ca nişte lungi vagoane
multiplu sângerând în cinci
te-ai înhămat la carul condiţiei umane
pe care însă doar tu-l-împingi

Multiplu sângerând în cinci
o ai simţit de-atâtea ori
luptându-te cu tine poţi să-nvingi
poezie doldora de călători

În strofele ca nişte lungi vagoane
duci imponderabilul condiţiei umane

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (10 ianuarie 2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea şi alte vagoane de gânduri

când nu vrei să adormi singur
singurătatea începe din nou să îţi sângereze
ca un membru rănit într-un vechi război
pentru subzistenţa sufletului

şi nu găseşti în nici o amintire pansament
şi întrebările te lovesc în ceafă ca un bumerang
împrejur nici un răspuns, nici o mână, nici o aripă

îţi trec prin minte vagoane de gânduri
şi auzi adesea cum îţi respiră moartea în ceafă

toţi oamenii sunt plecaţi în alte vise
chiar şi după ce adormi
singur...

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logică de fier

"Vara vine, vara trece,
Stau guvernele să cadă,
Eu rămân, la toate, rece!"
Zise... Omul de zăpadă.

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de suflare

Mereu se-nchide-n teamă o durere
Ca într-o fântână izvorul dispărut
Mereu din cer îmi vine o putere
C-o picătură de iubire în sărut.

Dar eu mă simt atât de mic şi-nfrânt
Sunt un copil pierdut într-o pădure
Ce-şi doarme somnul ultim pe pământ
Şi nesfârşitul timp soseşte să i-l fure.

Speram ca în această lume plină
Să-mi pună piedici clipele frumoase
Din care să se aprindă o lumină
La adăpost să-mi circule prin oase.

O picătură ca un mir pe fruntea rece
Se leagă cu un gând de întâmplare
Şi moartea dacă vine, poate trece
Să-mi dea şi ea o clipă de suflare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frigul

Frigul, când eram la ţară,
Îl simţeam doar stând pe-afară.
La oraş, ca un mister,
Vine prin calorifer.

epigramă de George Zarafu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi vine

îmi vine îmi vine îmi vine
să mă culc
încă odată să repet
noaptea de somn
chiar îmi vine să a
dorm în picioare cu tine-n gând
şi mă apucă o febră ne
bună de nimic
îmi vine îmi vine îmi vine
să strănut
te-aş lua în braţe te-aş pupa
să mai schimbăm viruşii între
noi să adormim îmi vine
îmi vine îmi vine îmi vine
o gripă serioasă ca tine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa Zăpezii

Cu inima de gheaţă,
Cu sufletul de plumb
Cu răsuflare rece
Crăiasa Zăpezii sunt.

Când fulgii cad,
Când gerul se aşterne,
Când nu-i pasăre zburând,
Farmece de iarnă sunt.

De gheaţă sunt lacurile,
De nea sunt norii plini
De piatră este blândeţea mea
Nu iert un om tremurând.

Frigul intră în vene,
Ceaţa se lasă deasă,
Fulgii din cer coborând,
Eu sunt a lor Crăiasă.

poezie de Anca Todor (17 ianuarie 2010)
Adăugat de Anca Todor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul trebuia să vină

Trenul trebuia să vină. Nu mai vine, nu mai vine.
Singur timpul e de vină pentru gara în ruine,
Dar desigur, călătorii ce aşteaptă pe bănci pline
Vor mai spune, vor mai scrie despre trenul ce nu vine.
Despre el vor zice multe, că e plin de flori de gală,
Locurile le-or descrie în manieră ideală,
Îngeri ce coboară-n staţii, îngeri care iar se urcă
Minţilor în aţipire le vor da prin vis de furcă.
Însă-n săli de aşteptare zac schelete opaline,
Fiecare ca-n răşină încleştat biletul ţine.
La ghişee trist suspină funcţionare sibiline.
Trenul trebuia să vină. Nu mai vine, nu mai vine.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te îngrozi de moartea care vine inevitabil, îngrozeşte-te de ceea ce vine inevitabil după moarte şi poţi evita, predându-ţi viaţa Celui ce are toată puterea asupra morţii şi vieţii.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Anica Marincat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul război rece

Bate Crivăţul în uşi,
Soarele-i sărac în raze...
Vine frigul de la ruşi,
Chiar prin ţevile de gaze.

epigramă de Ion Ruse din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Sunt acum struguri şi mere

Dar nu mai sunt rândunele

Multe flori sunt veştejite

Frunzele-s îngălbenite

Iară pomii rămân goi

S-a dus vara de la noi

Păsărelele-au plecat

Frunzele s-au scuturat

Vantul sufla şi ne zice:

- Uite vine iarne rece

Cu zăpadă şi cu ploi

Să ne bucuram şi noi.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă
Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă
Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viaţa care veşnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iar e iarnă, frig şi ger,
Veşmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.

Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aştearnă
Lunga şi geroasa iarnă.

Săniuţele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleţii de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.

Moş Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar şi anul s-a-nnoit.

Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De eşti împăcat cu tine
În suflet ţi-e cald şi bine.

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozia te întunecă, te înrăieşte. Devii opacă, nicio rază de lumină nu mai pătrunde din afară, nicio rază de lumină nu mai străpunge dinăuntru. Gândurile îţi intră într-o paclă rece şi deasă, pierd semnele de orientare, o apucă prin hăţişuri, înverşunându-se într-o lugubră sângerare. Privirile capătă asprimea pietrei, a stâncii unde nu bate niciodată soarele, devii surdă, intratabilă.

Dumitru Popescu în Cenuşa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!