Lumini şi umbre

"Lumini şi umbre" ar putea să pară
descrierea lui Rumi a iubirii
cuprinsă-n astrolab, dar legea firii
e însăşi existenţa ei. Stelară?

Au, oare, toate stelele lumină?
Le paşte, oare,-o soartă-atât de sumbră
pe cele care s-au născut în umbră
să-şi plângă neiubirea în surdină?

E greu de descifrat cum de apare,
se naşte, creşte peste timp sau moare,
apare-n altă parte şi mai mare,

valsează între umbră şi lumină,
vioaie, fragedă şi libertină.
O fi trecut şi pe la mine, oare?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină născând lumină

Iubirea adevărată eternitatea oare caută?
Îşi naşte lumea ei, în infinit, atemporală!
Căci in infinitatea materiei stelară combinată
Noi vom primi întunericul sau lumina adunată

Si ea cum se hrăneste-n iluminarea neâncetată
Viteza timpului n-o v-a ajunge-n urmă niciodată
Lumină născând lumină cu putere din altă lumină
Lumină din lumină adunând viteza-i divină

Omenescului si universului trecându-i nevăzută
Fără a putea de timp vreodată să fie măsurată
Căci oameni pentru orice scuză timp îsi caută
Iubirea adevărată nu-şi v-a cere timp şi distanţă

Prezente acum in orice lege ş-a omului dorinţă
Dând vina când suntem cuprinsi de a lutului neputinţă
Modelată în măşti de stele puse de noi pentru ispită
Ce ne-o arată timpul si distanţa lui prea mărginită

Ce nu poate ajunge in veci peste veci vreodată
Lumină născând lumină din dragostea-i adevărată
Si nu cum credeti, combinată, ci veciilor adunată
Trecând peste viteza, distanţa,.. de timp si oameni dorită

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare pot fi eu...

oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roşu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?

Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice şoapte?

oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?

oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?

oare pot fi...
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?

oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu ştiu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lumini

Între două lumini întunericul are întotdeauna
dreptate...
Oare unde mi-am pus secunda
cu buzele ţăcănite?
Oare unde mi-am pus minutul cu ochii
scorojiţi?
Oare unde mi-am pus ora cu urechile
încâlcite?
Oare unde m-am pus?
Oare ştiţi?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare...

Plină-i lumea... De ce oare?
De "stele rătăcitoare",
Pentru care-i pregătită,
De Cel făr' de-asemănare,
"Negura" cea mai cumplită
Şi grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde "viermele nu moare"...
De ce oare? De ce oare?!

Când din Slava Minunată,
Cel ce veşnic E lumină
Şi Viaţă adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A şters lumii orice vină
Şi-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!

De ce oare-s nori uscaţi
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâţia fraţi
Fără lucru-n "piaţă" stau,
De ce-s "dezrădăcinaţi"
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toţi de "val" purtaţi
Şi de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecaţi...?!

De ce-s turme şi nu-i "Turmă"
Iubind glasul Domnului...?
O fi vremea cea din urmă
Şi sfârşitul Harului...?!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Calin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Când eu nu v-oi mai fi,
Cineva lipsa îmi va simţi?
Şi de acolo de unde oi fi
Oare peste cei dragi aş putea privi?

Fără trup oare tot eu aş fi?
Aş avea aceleaşi amintiri?
Mi-ar mai păsa de cineva?
Oare toate astea ar mai conta?

Stau nopţile şi mă întreb
Destinul meu e împlinit?
Rostul meu este aici?
Oare viaţa asta e doar un test?

Când firul vieţii brusc s-a rupt,
Luminile uşor sau întunecat
Şi toate becurile sau stins,
Oare stinse au rămas?

Tot ce am fost,
Tot ce în viată am făcut
În afară de cei cunoscuţi,
Oare pentru altcineva ar mai conta?

poezie de Ciprian Ionuţ Chiricea (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare?

oare sunt linişti
adânc coborâte în mine
ziua naşterii secundei
orei şi zilei de prezent?
oare...
simt că sunt gheţar
întrebare cubică
pe tabla matematicii lumii
pe munte piramidal
care îndoaie răsărituri
apusuri spre văi...
apă săgetată de sclipiri
reflexie de coloană de infinit
pe masă de tăceri?
oare...
exist în roşu sângeriu pe albastru
răsărit cu suliţi de lumină
secunda celui care iubeşte
şi uită de existenţa lui
fiind capăt de destin...
început în chinurile facerii
devenind prin pedeapsă
alb de vârstă şi cărunt în ani
pe prispe de oţel şi asfalt?
sunt...
fuioare de vânt ce intră
în culoare ce acoperă trup
rotunduri misterioase
fiori ce se zbat spre zări
simt că eu sunt oare
al tău destin?
...
oare?

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi lumină de stele ?

Va fi lumină de stele
la noapte, pe cer puzderii de mărgele,
în timp ce ea adună lucruri minunate,
damasc
şi liliac
şi ierburi aromate?

Oare va găsi ea flori
sau va descoperi spini
stând de gardă
rozelor încă neînflorite-între străini?

Va fi lumină de stele
la noapte, pe cer puzderii de mărgele,
în timp ce ea adună-n parfum de chiparos
scoici de mare
şi midii
şi pene de albatros?

Oare va găsi ea comoara sau
va găsi doar durererea şi minciuna
la capătul acestui curcubeu
ivit prin ploaia razelor de lună?

poezie de Michael R. Burch, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea doare, când divinul se transformă în omenesc, adică din Lumină în Umbră. Puţini sunt oamenii care devin Lumină, iubind. Cei mai mulţi se pierd în umbră sau devin ei înşişi umbre. Umbrele celuilalt.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un melc

Mii de culori
Pe cer nu mai e
nici un nor
Apare un curcubeu
multe culori
Se adună clipele
ce ne trec
Formează o lumină
cu greu inţeleasă
Pe care o cunosc
doar eu
O muzică-n surdină
ca un ecou
Iubitul ma aduce mereu
la mal
Mă strigă si mă
cheamă
Sa-l bag in seamă
La mal de mare eu
grabnic am venit
Să fiu cu al meu iubit
eu am ajuns
La fel ca altădată un
melc eu am găsit
Să fie oare el acel
Iubit pentru care eu
m-am grăbit?
Si acum astept
răspunsul de la melc
Să-l mai astept?

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare!?

Oare sinceritatea şi demnitatea, ucid?
Oare gândurile bune şi loialitatea, ucid?
Oare lupta pentru binele omenirii, ucide?
Oare puterea Luminii şi a dreptăţii, ucide?
Oare dorinţa de a trăi toată lumea bine, ucide?
Oare dorinţa de libertate, ucide?
Oare credinţa pentru cei pe care-i iubesti, ucide?
Oare inteligenţa folosită în scopuri bune, ucide?
Oare puterea de a spune lucrurilor pe nume, ucide?
Oare sinceritatea şi bunul simţ, ucide?

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde oare, se duc toate?

Unde oare se duc, toate?
În neant, veţi spune, poate!
Dar eu cred că din iubire
Toate merg în amintire.
Şi poate că strânse-s toate
În a lumii aspră carte:
Casă pentru fiecare,
O lumină şi-o culoare.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare
cum simţurile-mi bat spre tine, toate?
Privirile-mi, înalt înaripate,
stau feţei tale-alb înconjurătoare.
Nu vezi tu sufletul meu cum apare
în faţa ta în haină de tăcere?
Suava-mi rugă nu se coace, în putere,
pe căutătura-ţi, ca pe-un pom, mereu?

De eşti Tu visătorul, visu-s eu.
Dar de vrei să veghezi, sunt voia-ţi iară,
mă fac puternic pentru slava toată
şi mă rotesc – o linişte stelară –
peste cetatea timpului ciudată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un vis oare?

E un vis oare?
Şi mi-am înfipt condeiul
în piept cât am putut de tare..
Dar...
Nu doare!
O fi iubirea?
In care nimic din ce faci
pentru ea nu doare?
Sau e visare?
Cine ştie oare...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi eu...

Un înger stă şi mă veghează,
Păzindu-mi sufletul de muritor,
Ce sunt eu.... al lumii care mă trădează?
Poate chiar eu-s al lumii trădător...

În spaţiul care se curbează contemplu al nemuririi timp,
Acel veşnic înger care mă veghează...
Stau, privesc în întuneric... cu sufletu-mi îl simt...
Din umbră în lumină alintat, zorii-n mare se revarsă...

Un om atât... şi stelele de m-ar iubi,
N-aş putea să mângâi orizonturi calde,
Eu doar atât, un muritor...
Aştept lumina care vine de departe...

Pe ţărmul unei lumi, într-un univers absurd,
Trăim atât de încărcaţi cu suflete goi...
Destine ferecate cu lanţuri de patos, stinse la amurg,
Precum cei ce mor sub ceru-nsângerat şi se numesc eroi...

Oare ce sunt eu intr-un univers absurd,
Mă simt ca o făclie stinsă la amurg...
Un suflet de bogat sărman...
Aşa sunt eu, un muritor...
... o viaţă între sacru şi profan.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare

De ce oare, de ce oare,
Două mâini, două picioare,
Ochii doi, la fel urechi,
Toate sunt, perechi perechi,

Iar, să-ncapă-n ea din plin,
Dulce-al dragostei suspin,
Oarba, surda şi nebuna,
Inimioara-i numai una...

De plămadă boţ, zurlie,
Porumbel plonjând în vrie,
Spre o pradă făr-de care
Vieţuirea sens nu are,

Ceas ce ticăie-n neştire,
Dup-un dram de fericire,
Şi ce poartă în tăcere,
Totă-a lumii grea durere,

Dar, şi când din cer coboară,
Calde, ploile de vară,
Ce dau semnul încolţirii,
La seminţele iubirii,

In secretele unghere,
Naşte tainica avere,
Mare cât o lume-ntreagă:
Dragă, dragă şi iar dragă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regenerarea prin scris

oare despărţirile
proiectează sfârşitul lumii
înlăuntrul nostru?

oare între reprimarea sentimentelor
şi o sinucidere pe hârtie
există vreo diferenţă?

oare cuvintele dintr-o poezie
îşi părăsesc vreodată muza?

oare povestea noastră continuă
şi după ultimul punct
pe care-l voi scrie?

oare sufletul meu
se regenerează
prin scris?

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor (1 septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio la prieteni

Fac reverenţa cuvenită
Şi mă retrag din adunare.
O altă umbră mă invită.
Stimate umbre, salutare!

Nu încercaţi la despărţire
Să-ncrucişaţi cu mine spada.
De-acum las totu-n părăsire,
De-acum am rupt-o cu balada.

Rămâneţi, cum sunteţi, la mese
Şi nu vă pierdeţi dispoziţia.
Nici unuia că plec nu-i pese
Nu-mi luaţi în seamă dispariţia.

Eu merg acum în altă parte,
La alt banchet, unde-i mai bine,
Mă duc la chef cu doamna moarte.
Acolo se petrece bine.

Acolo se servesc bucate
Ca-n altă parte nicăierea.
Tăceri de foc nenumărate.
Grimase ce-nspăimântă firea.

Iar la sfărşit amfitrioana,
Ea însăşi îţi serveşte vinul
Care-ţi deschide larg Nirvana.
Care-ţi alină-n chinuri, chinul.

Deci, reverenţa obişnuită
Şi mă retrag din adunare!
O altă umbră mă invită.
Stimate umbre, salutare!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!