
La capătul zilei
la capătul zilei
atomii născuți în foc se domolesc
urmează o desfrunzire pe clipe de liniște
depărtarea rămâne la locul ei
agățată-n iluzii
materia inertă își recapătă viața uitată
și gustul de piatră
trecutul decupat înfrigurează secundele
făcându-le mov
cerneala se agită sub dansul luminii
lipsesc limitele gândului găurind pereții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Depărtarea
depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de așteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu ești niciodată acolo.
nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică și interzice scânteierile din stele.
ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zi
te iau de mână din celălalt capăt de oraș
pe o mică stradă din cer
de fiecare dată e altfel
azi drumul e o groapă fără margini
între tine și capătul zilei e o limită
o simplă atingere a mâinii e o risipă
adâncul țipă într-o ceremonie albastră
degetele devin franjuri de zăpadă
e o liniște de frunze și nori
lipsește dragostea sunetelor
răbdarea dospită și amăgitoare
lipsește drumul închinat nouă
azi e o zi fără noi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a lăsat o tăcere
s-a lăsat o tăcere uscată
un tunet era în mijlocul adâncului
tropotul calului alb avea nevoie de spațiu
năluci alergau pe tavan în spirale repezi
scriau pereții și ei se crăpau
rugăciunea de noapte se revărsa-n potop spre lumină
veșnicia privea ca o stană de piatră
supraveghind cerul să nu se dărâme
era târziu și era noapte
amăgirea stăpânise mărginirea înmiresmată-n secundele mele
beția de sânge pur a frunzei străpunse dur se dilua sub tutela lunii
tot ce există a fost și va mai fi
suntem noi înșine un joc al naturii
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziul
târziul a venit în derivă
cu frunzele căzute
răscolit de-o primăvara
învățată să repete același scenariu de reînviere
nestins
nepăzit a semănat un urcuș ca o împăcare cu sine
spre finalul apăsat de frig
nu-l așteptam în firul de lumină tulburat
să facă risipă de verde ca un miraj coborât din stele
oprind din clipe
făcându-le aripi spre cer
până nu mai sunt
odată cu el și frunza smulsă
și cuvântul ițiit printre lucruri reale topindu-le aura
refuzând dansul literelor
în ritmul inimii grăbite plecată spre roșu
neobișnuitul firesc se tocește punct cu punct
și iarăși mă nasc coerent
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul final
pe drumul final lumina ne scurtează distanța
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.
oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simțurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenușă.
luna devine joasă și foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.
studiez pe sărite ploaia descompusă
și șuieratul de frunze rămâne
ca o sete și o foame de scris despre tine.
fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
și când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

în pereții albi
rămân indicatoare
spălate de vis
haiku de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineața perimată
dimineață perimată intră între pereții calzi,
forme de incertitudine atârnă de tălpi,
din rochie ies ifose ce nu încap în șifonier,
realitatea se arată dincolo de prag colorată de toamnă.
resimt reculul ceasului pornit pe neoprire,
limanul promis pare un crater cu o străbatere prin mâl.
ascult harfele crengilor într-o margine de geometrie curbată
de pe care culeg poeme cu scânteieri de iriși verzi.
uneltele vremii clădesc o cale despicând dezordinea luminii
fără piedica stelelor circumspecte, aflate-n paradisul păcatului.
târziul zilei topește zăbovirea gândului
pe imaginea plămădită cu visuri ieșite din anchiloza prafului
așezat cuminte peste tot.
mereu o fluturare zvârle inima în secunda solemnă
când tu apari intrând în febra ochiului meu rotund.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea
depărtarea coboară pe cuvinte
geamurile risipesc tăcerea
împrumutând zgomotul zilei de Crăciun
oferta de azi e un amestec al realului cu lumea virtuală
prezentă în secunde neîntrerupte
decupez inspirația din tolba ui Moș Crăciun
descifrând ecuația unui sărut prin selfie
sfidând absența desenată pe frunze
scriu rescriu și șterg sărutul tău
de pe traseul neauzului volatilizat în abis.
pe orbită Moșul imaginar împarte emoții
în bucățele de fericire sub formă de fluturi de zăpadă
curgând într-o lumină verde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile tale
mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeția unui veșnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălțare
și o gheață subțire topită fără întrebări
ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulțime de lucruri
ce-și strigă nemișcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ
din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp întârziat
timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat
un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci
în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală
o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece
pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat
Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre și o suire fără margini,
fără tăcere și frig.
Lipsește orașul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipsește așteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniștea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deșarte pentru un mâine
ce nu există.
Închipuirea de aripi e inutilă,
înălțimea-i blocată
între pereții asurziți de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
și mirarea icoanei din colț.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica aplecată
Duminică aplecată într-o parte
se agață de mine cu jumătatea sa roșie de sărbătoare.
Cealaltă jumătate înșiră plictiseala
până pe spătarul scaunului,
după ce a amețit un cuvânt cu buze de fluturi
făcându-l de plumb.
Cu inima căzută sub tălpi
respir un aer fugărit pe geam,
greu ca o piatră istovită de timp.
Pe crengi se înșiră o asurzitoare absență,
depărtarea e scăldată în frunze
și cerul coboară în palme, aproape de gură.
Decupez o margine de oră
din surparea zilei făcând-o solubilă
cu starea mea pală captivă-n albastru
și ies întreagă, pe ușa larg deschisă
sorbind culoarea frunzelor căzute.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă materia e aceeași în atomii ei, spiritul cuprinde virtual toată dumnezeirea. Întreg și parte sunt identice. Ca și atomii materiali, miliardele de miliarde de atomi spirituali se află într-o mișcare eternă între lumea materială și cea spirituală. Viața unui atom e însăși viața universului. Unul e totul și totul e unul.
Liviu Rebreanu în Adam și Eva
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cer cad îngeri
lumea e așezată strat peste strat
învelișul e zgâlțâit
aerul ninge cu virusuri
dezinfectantele sar de pe raft
străzile lungi n-au capăt
mă aud trecând prin neliniște
sentimentul fricii strigă după mine
iubirea se descompune în particule
unele mai lente
altele mai iuți
formând un conglomerat uneori confuz
pereții sunt mâzgâliți cu iluzii
unde lumina joacă printre umbre
ducem cu noi dragostea dincolo de suprafață
lipind-o ca un magnet de tâmple
stăm ațipiți mutând mereu secundele
din aerul plecat către moarte
ne facem că avem răbdare
că ne adaptăm unei stări de nisip
într-un timp aberant
convulsiv
din cer cad îngeri veniți să ne salveze de eșec
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există
tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
și mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.
sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfățul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
și nici urma ta din mirosul de verde.
din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminița aceea stinsă în verde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat
într-un albastru tulburat
e tăiată calea migrației spre înalt
umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
și tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp
și tu ești o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subțire înainte de haos
ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spațiul fără aer
unde cuvintele mor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm
dorm invers,
opusă spațiului cu margini,
pereții răpuși de alb se dau la o parte.
dorm pe umărul tău
și în golul tău pe dinăuntru.
în gustul cu o altă culoare
neucisă de întuneric,
captivă în țesătura de vise ce plutesc.
intru în golul umbrei tale lent și nedurut,
între paranteze timpul stă pe loc.
dorm invers, în ungherul curbat spre lumină,
în colțul de taină rămas în albastru.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul cade
ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respirația se colorează-n verde
independentă de ochi și de frig
când înfrunzite, visele se aprind.
o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbește,
depărtarea se-ndoaie spre tine
și golul nu pleacă, cu tine rămâne.
albastrul cade peste frunte și umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt și furtună.
ziua te înghite și muza nezidită
îți arde cuvântul și gura.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă
E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vișini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămașă uitată în cuier.
Liniștea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.
Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!